Abatorul copilăriei: O familie cu cinci copii trăieşte de şapte ani într-o locuinţă improvizată în ruinele fostului abator de la marginea comunei Tinca (FOTO)

Rece ca piatra, încăperea a fost ani de zile vestiar. Aici se spălau măcelarii de sânge şi sudoare. Acum e dormitor. Cămăruţa de alături, caldă şi umedă de la oalele de pe foc, a fost laborator de analize. Dacă Dumnezeu a vrut să fie ironic, i-a ieşit. Poate chiar cu destul cinism...

De şapte ani, şapte suflete trăiesc în singurele încăperi locuibile din ruinele fostului abator de lângă Tinca. Fără curent, fără apă, fără şanse de scăpare. „Se rupe inima în mine când îmi zic copiii: «Tati, hai să ne mutăm, să avem şi noi un televizor şi apă în casă»”, spune capul familiei, Gheorghe Petroviciu.

Copiii de la abator

Florin are 14 ani şi lucrează cu ziua prin sat. Visează să înveţe „de tractorist” la şcoala profesională din Salonta. Taică-său îi ţine isonul, dar n-are bani de internat. Irina, elevă în clasa a IX-a, s-a săturat de copilărie. S-ar lăsa de şcoală şi s-ar angaja „la cabluri” (la bandă, la subansamble auto). Andreea, cu un an mai mică, se vrea profesoară de sport, dar e clar c-o va urma pe Irina. Prea o imită în tot. La 10 ani, Ramona nu-şi face încă planuri. Îi place baschetul, fotbalul şi „educaţia civică”. Are doar calificative „bine” şi „foarte bine” la şcoală, aşa că are timp să se hotărască.

Singur Ciprian, ţâncul de 3 ani, ştie ce vrea. „Cafă!”. Nu aşteaptă răspuns. Iute ca o mâţă, o tuleşte în încăperea vecină, atârnându-se de clanţă ca să deschidă uşa. Mirosul de „croampe cu carne” acoperă pentru o clipă izul greu de perete jilav. „De ciocolată caldă zice. Pentru el e „cafă”, pentru că o primeşte dimineaţa când tata îşi bea cafeaua”, mă lămureşte Irina. De altfel, „cafa” şi cafeaua sunt printre puţinele răsfăţuri ale familiei...

Hoţii de organe

Pruncii familiei Petroviciu învaţă la lumânare şi se spală la lighean. Peste zi, camera în care dorm cu toţii e rece ca o criptă. Fetele fac foc doar seara, când e toată lumea acasă şi nu se mai deschide uşa.

Copiii sunt obişnuiţi cu frigul. În fiecare zi bat 3 kilometri de drum până la şcoală, întotdeauna pe jos. „Dacă opreşte şoferul să te ia şi nu-l cunoşti, să nu urci niciodată în maşină, te poate fura pentru organe”, îl avertizează Ramona, cu un aer serios, pe reporterul BIHOREANULUI.

Copiii citesc scepticismul pe chip, aşa că Florin se simte obligat să intervină: „Odată mergeam pe drum şi un şofer s-a oprit să ne ia. Ne-a momit cu bomboane şi, dacă a văzut că nu mergem, s-a enervat şi a fugit după noi”. Fetele îl încuviinţează dând din cap. În familia Petroviciu, poveştile sunt una dintre puţinele modalităţi de divertisment. Fără tabletă, televizor sau radio, copiii evadează din realitate doar cu ajutorul folclorului local...

Caracatiţa

Familia n-a avut niciodată o locuinţă adevărată. A stat cam un an în chirie în Tinca, dar a revenit în abator când proprietarul a vândut casa. Peisajul e numai ruine, camera are pereţii scorojiţi, uşa nu se închide cu cheia, cea mai apropiată sursă de curent e la o jumătate de kilometru, prima fântână la 3 kilometri, dar măcar au un acoperiş deasupra capului.

Ghiţă (foto) lucrează cu ziua, iar soţia sa, Irina, e osândită la oale. Şapte guri sunt greu de astupat. „Săptămâna trecută i-am reparat la unu’ un tractor. Omul mi-a spus: «Bani n-am, dar îţi dau două găini». «Bune şi alea», am zis eu”, povesteşte bărbatul.

Florin s-a lăsat de şcoală şi, la 14 ani, e singurul care mai aduce bani în casă. A rămas de mic fără două degete la mâna stângă, după un accident de motocicletă, iar ceilalţi copii l-au poreclit „Caracatiţa”. Decât să se certe cu ei, mai bine merge la lucru. Aşa se face că familia are o cameră cu lemne, a pus un porc la afumat şi creşte 14 găini, cu care micuţul Ciprian se mai joacă alergându-le prin noroi.

Dosar după dosar

Ghiţă ar face şcoala de şoferi, să-şi găsească mai uşor de lucru, dar nu are bani. Şi asta nu-i singura problemă. „Anul trecut m-am ales cu două dosare penale. Poliţiştii m-au prins când duceam fetele la şcoală cu mopedul şi mi-au spus că atestatul meu nu-i bun. Degeaba le-am zis că nu-mi pot lăsa copiii analfabeţi. Prima dată mi-au dat muncă în folosul comunităţii, dar la al doilea cred că va fi bai”, zice bărbatul.

Pentru familia lui obţinerea unei locuinţe este un vis imposibil de împlinit. Cum nu are un venit stabil, bărbatul spune că îi este greu să se încumete la o chirie chiar şi de numai 200 lei pe lună, mopedul îl împiedică să obţină ajutor social, dar îi trebuie să ajungă la lucru, iar Primăria i-a respins toate cererile din lipsă de locuinţe. „Am noroc că sunt sănătoşi copiii şi nu fac mofturi la mâncare. Dacă cu asta e bine, or fi până la urmă toate”, spune resemnat bărbatul.

Astăzi, singurul lucru pe care şi-l permit soţii Petroviciu şi copiii lor e abatorul. Măcelăreşte vise, dar măcar e gratis...

„Mi-e groază tot timpul cât sunt fetele plecate. Dimineaţa merg împreună pe marginea şoselei, tot povestind, dar când se întorc vin singure, că ies pe rând: prima Ramona, apoi Andreea, iar la urmă Irina. Niciodată nu ştii ce se poate întâmpla pe drum”

Irina Petroviciu

CU ZIUA

10

lei câştigă Florin pentru 8 ore de muncă în care dă de mâncare şi face curăţenie la porci

GURA LUMII

Între dragoste şi ură

Cazul familiei Petroviciu e privit de localnicii din Tinca după cum sunt şi oamenii. Înduioşată de soarta celor cinci copii, Florica Ţeţ (foto), o orădeancă stabilită aici după pensionare, a adunat bani de la cunoscuţi, le-a cumpărat mâncare şi hăinuţe. „Lucruri care pentru alţi copii sunt ceva obişnuit pentru aceste fetiţe reprezintă ceva extraordinar: să facă o baie, să meargă la o toaletă, să vadă desene animate. De sărbători şi-au dorit cornuri cu ciocolată pentru că o dată au văzut o reclamă”, spune femeia.

La cealaltă extremă, sătenii dau vina pe părinţi: că mama nu lucrează nicăieri, iar tatăl bea cafea. „Petroviciu se ştie cu tractorul, dar a lucrat în 20 de locuri pentru că-i cam bandit. Dacă nu stai lângă el, mereu pune mâna pe ceva. De ce credeţi că nu-şi găseşte chirie?”, zice răutăcios un bărbat.

Undeva la mijloc, primarul Teodor Coste spune că a ajutat familia cu tot ce i-a stat legal în putinţă, dar locuinţă nu le-a putut da. „Avem doar trei şi sunt toate ocupate”. De altfel, edilul i-a şi lăsat să locuiască la marginea comunei. Abatorul i-a aparţinut, iar fratele său, noul proprietar, l-a preluat cu locatari cu tot...