`
< Pagina precedentă 1 2 3 4
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 377 rezultate
- Terasa lui dom' primar 03/08/2012
- De vineri, salvatorii de vieţi dau năvală în Padiş: tabăra MASH, la a XVII-a ediţie 01/08/2012
- Unde ieşim săptămâna asta 30/07/2012
- Peşteri la pachet: Cinci peşteri din Bihor vor face parte dintr-un circuit anume creat pentru promovarea turismului în judeţ 29/07/2012
- Unde ieşim săptămâna asta 24/07/2012
- Orădenii pot face cunoştinţă cu lumea peşterilor într-o expoziţie a Muzeului (FOTO) 17/07/2012
- Unde ieşim săptămâna asta 16/07/2012
- Peşterile din România, prezentate într-o expoziţie a Muzeului 13/07/2012
- Unică în România, peştera cu cristale din mina Farcu s-a deschis turiştilor (FOTO) 23/06/2012
- Cornel Popa: "Banii pentru Aeroport, deturnaţi de Guvernul PDL" 01/06/2012
- Pasztor Sandor: "Eu vreau să fim colonizatori, nu colonizaţi!" 01/06/2012
- Şeful secţiei de Ştiinţe ale Naturii din Muzeu: "Bihorenii nu respectă ariile naturale" 27/05/2012
- Unde ieşim săptămâna asta 12/03/2012
- Unde ieşim săptămâna asta 05/03/2012
- Unde ieşim săptămâna asta 27/02/2012
- Unde ieşim săptămâna asta 19/02/2012
- Unde ieşim săptămâna asta 13/02/2012
- Unde ieşim săptămâna asta 06/02/2012
- Unde ieşim săptămâna asta 30/01/2012
- Imagini cu cele mai vechi desene paleolitice din Europa Centrală, expuse la Muzeul Ţării Crişurilor 24/01/2012
- Peştera Urşilor va avea concurenţă: grota Farcu din Roşia îşi va arăta cristalele (FOTO) 12/01/2012
- Agenţia pentru Protecţia Mediului închide 15 peşteri din Bihor, Alba şi Cluj 06/01/2012
- Premieră naţională: prima tură de rafting pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii 08/09/2011
- Picturile din Peştera Coliboaia, unice în Europa Centrală şi de Est 02/09/2011
- Salvamont Bihor: 15 ani de existenţă şi 1.500 de persoane salvate 17/08/2011
- 60 de tineri au învăţat să salveze în condiţii extreme la tabăra MASH 17/08/2011
- Sărbătoarea muntelui: La Roşia încep în weekend Zilele Pădurii Craiului (FOTO) 16/08/2011
- Atenţie pe unde vă aventuraţi în vacanţă! 25/07/2011
- Salvaţi de la înec de lângă Peştera Ungurul Mare 11/07/2011
- Speologul ungur accidentat într-o peşteră din Padiş a fost salvat 02/07/2011
- Speolog ungur, accidentat şi blocat într-o peşteră din Padiş (FOTO) 01/07/2011
- Ministrul Cseke Attila a premiat la Oradea cei mai merituoşi asistenţi medicali din patru judeţe (FOTO) 12/05/2011
- Preşedintele Federaţiei Române de Speologie: "Bihorul are printre cele mai frumoase peşteri din lume" 01/05/2011
- (Dez)moştenitorii Bihorului 30/04/2011
- 1 mai aduce chefuri bihorenilor în Şuncuiuş, Băile 1 Mai şi la hotel Ramada 29/04/2011
- Bătălie pe grotă 29/04/2011
- Cove şi semiluna 10/04/2011
- Bihorul la înălţime: artiştii şi atracţiile judeţului, prezentate în direct la TVR (FOTO) 26/03/2011
- Războiul grotelor: Medic acuzat că a golit câteva peşteri de trofee valoroase 10/02/2011
- "Benzinarul" ecologist 29/01/2011
- Salvamontiştii au bază şi la Vârtop 26/01/2011
- Speologii clujeni ar fi murit înecaţi dacă încercau să iasă singuri din peştera Cociu (FOTO) 12/11/2010
- Cei trei speologi prinşi de viitură în peştera de la Bulz au fost scoşi la suprafaţă nevătămaţi 12/11/2010
- Salvarea speologilor este cea mai complexă operaţiune de salvare din România 12/11/2010
- Trei speologi, blocaţi într-o peşteră din Bulz, după ce au fost surprinşi de o viitură 11/11/2010
- Peştera Miculelor 21/10/2010
- Studenţii străini care au ales Oradea în programul Erasmus, duşi la distracţie 19/10/2010
- Nu rata noul BIHOREANUL tipărit 18/10/2010
- Doi bihoreni au învăţat tehnici de salvare alături de speologi din 10 ţări balcanice 14/10/2010
- Şi-a tras asociaţie urbarială şi vrea să se împroprietărească peste tot satul! 06/10/2010
- Primele femei-speolog din România au atins cota -1136 metri în Franţa (FOTO) 06/10/2010
- Peste 3.000 de bihoreni au făcut judeţul mai curat (FOTO) 28/09/2010
- Peştera Gălăşeni, deschisă, nepăzită şi plină de gunoaie (FOTO) 26/09/2010
- "Vânătorul" naturii (FOTO) 12/09/2010
- Cu boxa în peşteră 03/09/2010
- Nu rata noul BIHOREANUL tipărit 30/08/2010
- Furtuna şi-a făcut de cap: un incendiu, copaci şi stâlpi căzuţi peste drumurile din Bihor 17/08/2010
- Tabăra MASH a "redesenat" harta Apusenilor (FOTO) 11/08/2010
- Peştera Gălăşeni, amenajată şi redeschisă publicului 10/08/2010
- "Mama Lucica": deputatul Lucia Varga duce copiii din Auşeu în excursie 05/08/2010
- Bihorul nevăzut: Natura ne-a dat, dar nu ne bagă în straiţă 02/08/2010
- Alte două TIR-uri cu ajutoare au plecat spre Suceava 30/07/2010
- Tineri din toată ţara învaţă să salveze în condiţii extreme la MASH 30/07/2010
- Salvare în timp record la cel mai mare exerciţiu în mediu carstic din România 20/07/2010
- O firmă deschide curse regulate spre Aquapark-ul de la Hajduszoboszlo 19/07/2010
- 101 elevi din Botoşani şi Suceava, în tabără la Oradea 19/07/2010
- Cel mai mare exerciţiu de salvare montană din România va avea loc în Padiş 13/07/2010
- Vacanţă acasă 11/07/2010
- Jurnal de Bihorel 21/06/2010
- Cele mai vechi picturi paleolitice din Europa Centrală, descoperite într-o peşteră din Bihor 14/06/2010
- Asta da "criză": Bugetarii ADRP au tras chef de patru zile în Bucegi pe bani publici! (VIDEO) 07/06/2010
- Speologi salvaţi de salvamontiştii bihoreni 01/06/2010
- 13 medici şi asistenţi s-au ales cu brevet de salvatori în medicina montană, la STEAMM 2010 (FOTO) 05/05/2010
- Oradea, gazda Olimpiadei Naţionale din domeniul tehnologic 06/04/2010
- Sânmartinul va avea aquapark 20/02/2010
- Ofensiva termală (FOTO) 04/02/2010
- Oamenii cavernelor 17/11/2009
< Pagina precedentă 1 2 3 4
- Un mega-proiect de 56 milioane euro a fost depus de Primăria Oradea spre finanţare europeană 09:44, 04 Mai 2024
- 10 elevi, 10 premii pentru Bihor la olimpiada națională de geografie. Județul este pe locul 2 în țară, în urma rezultatelor (FOTO) 19:42, 03 Mai 2024
- Liceeni olandezi, voluntari în Bihor: În loc de sejururi de vis, au ales să facă bine! (FOTO) 18:05, 03 Mai 2024
- Organe de import: Jandarmii aduși de la Cluj au făcut legea la sărbătoarea Oradiei (FOTO) 13:26, 04 Mai 2024
- Tramvai la scară: Lucrările la rețeaua tram-tren din Oradea vor începe anul viitor, fără case expropriate în Rogerius 08:00, 24 Apr 2024
- E oficial: Ilie Bolojan candidează din nou la șefia Consiliului Județean Bihor, iar Florin Birta, la Primăria Oradea! 17:31, 25 Apr 2024
- Goana după PET-uri: Flacoanele au ajuns la mare căutare printre oamenii străzii, aducând profituri și de sute de lei pe zi 08:01, 25 Apr 2024
- Un anti-model: Bolojan 11:08, 30 Apr 2024
- Tu știi unde vei vota? Ce secții din Oradea au fost mutate și unde au fost arondate străzile nou înființate (DOCUMENT) 16:01, 04 Mai 2024
- „Vreau să știe lumea...”. Mihai Neşu spune că el a fost cel care a luat decizia să divorțeze, după accident (VIDEO) 14:45, 04 Mai 2024
- Organe de import: Jandarmii aduși de la Cluj au făcut legea la sărbătoarea Oradiei (FOTO) 13:26, 04 Mai 2024
- Conferinţă despre Regina Maria la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea. Este invitată o membră de onoare a Academiei Române 12:09, 04 Mai 2024
- Măsură radicală luată de Marea Britanie: deportarea imigranților ilegali din Rwanda
- Ziua Mondială a Libertății Presei. Despre jurnaliștii corecți și despre propagandiști
- De ce a lăsat un șofer român munca în Europa pașnică pentru a-i ajuta pe ucrainenii din zona de război
- Mașinile electrice continuă să se vândă, în ciuda știrilor care spun altfel. 17 milioane doar în acest an
Ştiri de la CAO
- Săptămâna Verde la Compania de Apă Oradea (FOTO) 10:57, 30 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 26 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:42, 02 Apr 2024
- Anunţ Compania de Apă Oradea 11:35, 20 Mar 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- PACAT Nesule , stim ca esti baiat bun si ca vrei... Postat 04 Mai 2024, 15:40 de Mare_blue17
- alte proiecte facute doar 90%? nu se mai satură de tăiat copaci și de... Postat 04 Mai 2024, 14:29 de mr_right
- Interese de gașca, imobiliare După cum se vede, interesele sunt de a... Postat 04 Mai 2024, 13:39 de Anuta
- ::::)))))) ::::::::))))))) Postat 04 Mai 2024, 13:20 de Sandu2100
- Doamne, ne-am intors in timp... ... la al XIV-lea congres! "Este foarte... Postat 04 Mai 2024, 12:44 de pinonel
Bihoreanul tipărit
- Prăpăd de la scântei: Detaliile incendiului care a mistuit depozitele companiilor Cargus şi Black Sea din Oradea. Cine e vinovatul? (FOTO/VIDEO) 08:41, 03 Mai 2024
- Fabrica de inovație: În Parcul Științific și Tehnologic din Oradea companiile vor „produce” doar cercetare (FOTO) 08:00, 02 Mai 2024
- Euro-fraudă la Universitate: Închisoare cu suspendare pentru un universitar orădean acuzat de fraudă cu fonduri europene 08:31, 01 Mai 2024
- De toate pentru toți: Partidele din Bihor au „ales” cu cine candidează la alegerile din 9 iunie. Vezi cine sunt favoriții! (FOTO) 08:01, 30 Apr 2024
ACTUAL
- Vinerea Mare: Ce semnifică această zi și ce rugăciune se rostește 10:42, 03 Mai 2024
- Klaus Iohannis va fi premiat la Washington pentru „conducerea exemplară a României” 16:31, 02 Mai 2024
- Klaus Iohannis se pensionează din învățământ: Postul pe care l-a ținut rezervat peste 20 de ani devine vacant 21:22, 30 Apr 2024
- „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% dintre localitățile țării”, spune Marcel Ciolacu, după ce legea care le interzice în multe localități a intrat în vigoare 15:31, 30 Apr 2024
Stiri SPORTIVE
- Baschet: CSM CSU Oradea a pierdut meciul 4 din semifinala cu CSO Voluntari. Partida decisivă se joacă marți, la Oradea 10:01, 04 Mai 2024
- Încă o victorie pentru FC Bihor, a cincea din play-off (FOTO) 09:25, 04 Mai 2024
- Oradea are doi campioni mondiali: Sportivii de la CS Crișul, medaliați la Campionatul Mondial de Kempo din Antalya 10:02, 03 Mai 2024
- Trei meciuri în 8 zile: Fotbaliştii de la FC Bihor încep seria jocurilor vineri, cu CSC Peciu Nou 18:20, 02 Mai 2024
BIHOREANUL TV
- Finala concursului de dirijori, deschisă publicului, joi, la Teatrul Regina Maria din Oradea (VIDEO)
- Dosare cu picioare: Înregistrarea cu Victor Micula trăgând cu arma pe pod a dispărut de la dosar (VIDEO)
- Victorie la Timișoara: FC Bihor și-a asigurat, matematic, și locul întâi în seria a 8-a din Liga a III-a (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
- Părintele tuturor: De 25 de ani, un preot din Oradea îngrijește bolnavi, orfani și oameni sărmani pe care nimeni nu îi ajută (FOTO) 09:01, 28 Apr 2024
- Lăsați natura să vină la copii! 14:51, 27 Apr 2024
- Oradea ieri, Oradea azi: Cum a fost construit ansamblul de blocuri din Calea Averescu (FOTO) 09:46, 27 Apr 2024
- Exemplar rar de rață cu ochi de șoim, imortalizat pe Crișul Repede! 13:17, 26 Apr 2024
Bihor
- Conferinţă despre Regina Maria la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea. Este invitată o membră de onoare a Academiei Române 12:09, 04 Mai 2024
- Un mega-proiect de 56 milioane euro a fost depus de Primăria Oradea spre finanţare europeană 09:44, 04 Mai 2024
- Liceeni olandezi, voluntari în Bihor: În loc de sejururi de vis, au ales să facă bine! (FOTO) 18:05, 03 Mai 2024
- Polonezi veniți la off-road în Apuseni, amendați de rangerii parcului natural (FOTO) 11:30, 03 Mai 2024
Stiri Oradea
- Tu știi unde vei vota? Ce secții din Oradea au fost mutate și unde au fost arondate străzile nou înființate (DOCUMENT) 16:01, 04 Mai 2024
- „Vreau să știe lumea...”. Mihai Neşu spune că el a fost cel care a luat decizia să divorțeze, după accident (VIDEO) 14:45, 04 Mai 2024
- Un mega-proiect de 56 milioane euro a fost depus de Primăria Oradea spre finanţare europeană 09:44, 04 Mai 2024
- Mesajul de Paște al episcopului Virgil Bercea și programul de sărbători de la Catedrala greco-catolică „Sf. Nicolae” Oradea (VIDEO) 16:21, 03 Mai 2024
Timp Liber
- Concert de orgă cu lucrări din perioada romantică franceză, la Catedrala Romano-Catolică din Oradea 13:08, 02 Mai 2024
- Noaptea Muzeelor în Oradea: O mulțime de obiective turistice vor putea fi vizitate gratuit 19:34, 01 Mai 2024
- Finala concursului de dirijori, deschisă publicului, joi, la Teatrul Regina Maria din Oradea (VIDEO) 15:08, 30 Apr 2024
- Lord of the Dance la Oradea: Campania cu prețuri speciale continuă până de Paște! 16:50, 29 Apr 2024
Revista Familia
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
- Pragul Vaida #11, cu poeţii experimentali Dmitri Miticov şi Cătălin Şuteu 20:08, 12 Apr 2024
- Romanul „Sfârșitul lumii e un tren” de Daniela Rațiu va fi lansat sâmbătă la Oradea 20:01, 10 Apr 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare oprește furnizarea căldurii în Oradea și în Sânmartin 10:44, 29 Apr 2024
- Termoficare Oradea: se reia încălzirea începând de joi, însă nu la toate punctele termice 13:40, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea apei calde către o parte dintre consumatorii de pe câteva străzi din cartierul Nufărul 11:11, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea anunță întreruperea furnizării apei calde de consum în cartierul Nufărul I 10:59, 09 Apr 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.65 RON
- 1 EUR = 4.9764 RON
- 1 HUF = 0.0128 RON