URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 IULIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Noul inspector general şcolar, Virgil Blage, e atât de vechi în sistem încât nu se teme că, dacă-l dărâmă, o să-i cadă și lui în cap. Cu trei ani înainte de pensie își permite să spună ce crede și ce știe. Nu e un politruc obligat să-și calculeze cu exactitate pașii ca nu cumva să-l tragă tovarășii de drum pe linie moartă. A recunoscut că sistemul școlar din care și el face parte e atât de șubred, că și-a trimis copilul la școală în străinătate...
Zic şi eu
Adrian Cris
Place sau nu, e o realitate: de la apariţia sa în viaţa publică a Bihorului, Ilie Bolojan domină administraţia (mai ales) şi (ulterior) politica locală. Mai mult, a devenit un model şi la nivel naţional (din păcate nu prea copiat), prin rezultate precis măsurabile (unii zic că-i floare la ureche să faci orice cu fonduri europene, dar dacă-i aşa, alţii de ce nu-s în stare să le acceseze?). 
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Mi-au plăcut mereu restaurantele mici, de tip italian sau franţuzesc, cu măsuţe micuţe, majoritatea de două persoane, decorate minimalist, apropiate una de alta, aproape înghesuite. Contrastează puternic cu ditamai mesele de ping-pong din restaurantele româneşti pe care ai loc să-ţi pui 7 feluri de mâncare simultan şi mai poţi sta şi confortabil cu coatele lăbărţate. Ne place să avem spaţiu mult pentru noi înşine fiindcă, atunci când suntem la masă, ne simţim regi şi trebuie să ne comportăm în consecinţă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ reglementează atribuțiile prim-ministrului României în calitatea sa de conducător al Guvernului. Astfel, conform articolului 28 din cod, prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor pe care aceştia le exercită.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Refluxul gastroesofagian constă în reîntoarcerea conţinutului gastric sau duodenal în esofag şi reprezintă, probabil, cea mai frecventă afecţiune digestivă. Cauza cea mai importantă este insuficienta contracţie a sfincterului esofagian inferior (un "inel" muscular care închide esofagul inferior, nepermiţând alimentelor în curs de prelucrare din stomac să ajungă în esofag şi chiar în cavitatea bucală).
10 Aprilie 2011, 12:05

Cove şi semiluna

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Emisiunea de promovare a judeţului Bihor, "Ne vedem la TVR", transmisă pe 26 martie în direct de la Ciuperca, a fost contestată de mulţi orădeni, care spun că unii dintre cei care au apărut la televizor nu şi-ar fi meritat locul, iar alţii au fost uitaţi. Mai mult, documentarea realizatorilor a fost de toată jena.

Astfel, actorul Gabriel Coveşanu (Cove, fostul co-prezentator al Andreei Marin la "Surprize, Surprize"), care a filmat mici videoclipuri prin judeţ, a prezentat peştera Casa Zmăului, ca fiind peştera Vadu Crişului, iar când a filmat în Piaţa Unirii din centrul oraşului a spus că Biserica cu Lună are în frunte o... semilună.

Bihorel îi recomandă marelui teleast să deschidă ochii şi să pună mâna pe carte. Deşi, la vârsta lui, are puţine şanse să se dumirească cum e cu semiluna pe bisericile ortodoxe şi cu steaua lui David pe moschei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2813 RON
  • 1 EUR = 4.8319 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON