URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 04 DECEMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În iureşul creat de cifrele tot mai alarmante ale pandemiei a trecut aproape neobservată ideea ministrului Sănătăţii ca pe viitor spitalele să treacă înapoi în subordinea Ministerului. Mai grav decât atât, această idee a fost agreată şi de preşedintele ţării, semn că, după ce lucrurile se vor linişti, vom avea parte de numeroase surprize...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Cum ar putea, oare, o clasă politică, clădită ea însăși pe impostură și mediocritate, să instituie norme și criterii de selecție pe care chiar ea le-ar pica, cu brio? Răspunsul este, totuși, la îndemână: prin simpla transparentizare, pe care o cerem cu toții, și noi, cei din mass-media, și generațiile mai tinere, și Uniunea Europeană, în care ne-am zorit să intrăm, atrași de avantaje, nu de rigori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Zilele trecute am vorbit cu surse din Consiliul Judeţean şi de la una dintre instituţiile subordonate unde personalul va fi înjumătăţit. În aparatul propriu al CJ Bihor, concursurile pentru ocuparea posturilor rămase s-au desfăşurat săptămâna trecută, deocamdată fără să conteste nimeni corectitudinea lor. Dar, dacă ar fi să acuze cineva ceva, ar putea fi chiar noua conducere. O funcţionară a fost prinsă copiind (ceea ce şefii CJ nu au anunţat, şi rău au făcut!), deşi bibliografia de concurs n-a conţinut noţiuni de astrofizică, ci doar normele legale ce reglementează administraţia judeţeană.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Ieşirile publice recente ale arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, sunt nişte consecinţe fireşti ale slăbiciunii Statului Român şi a instituţiilor sale în faţa Bisericii Omniprezente Române Cum bine ştim, în România nu se câştigă alegeri fără ajutorul făţiş (şi complet ilegal) al popii din sat, aşa că, odată ajunşi la putere, politicienii tac şi le înghit prelaţilor derapajele, lăsându-i să se transforme în monştri mai presus de orice...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pentru candidații cărui partid intenționați să votați duminică, 6 decembrie, la alegerile parlamentare?














De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Apropierea alegerilor parlamentare impune cunoaşterea rolului şi modului de funcţionare al Parlamentului, precum şi a statutului parlamentarilor ca reprezentanţi ai cetăţenilor. Potrivit Constituţiei, organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu. Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Gripa este o boală respiratorie acută determinată de infecţia cu virusuri gripale. Boala afectează căile respiratorii superioare şi/sau inferioare şi este frecvent însoţită de febră, cefalee, dureri musculare şi astenie. Virusurile gripale aparţin familiei Orthomixoviridae, existând 2 genuri, unul care cuprinde virusurile gripale A şi B şi altul care cuprinde virusul gripal C.
01 Iulie 2011, 11:52

Speolog ungur, accidentat şi blocat într-o peşteră din Padiş (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Potrivit vicepreşedintelui Salvamont-Salvaspeo Bihor, Adrian Marin, salvatorii montani bihoreni au fost alertaţi cu privire la acest accident joi, la ora 14,45. "Am fost alertaţi cu privire la faptul că un coleg speolog, foarte cunoscut în Ungaria, dar care îşi exercită acest hobby mai ales în România, în vârstă de 45 de ani, a rămas blocat în peştera R2 de pe Platoul Padiş, după ce a suferit o dislocare de umăr", a declarat pentru BIHOREANUL purtătorul de cuvânt al Salvamont-Salvaspeo Bihor.

Conform spuselor acestuia, peştera R2 a fost descoperită "relativ recent şi este explorată de doar câteva luni, numai de către speologi experimentaţi", nefiind deschisă publicului. Peştera are un relief foarte accidentat, care a şi favorizat producerea incidentului. "Pe un parcurs de circa 800-850 de metri, peştera prezintă o diferenţă de nivel de 200 de metri, ceea ce este foarte mult, iar numeroase porţiuni sunt extrem de strâmte, putând fi străbătute numai comprimat între pereţi", a mai spus Adrian Marin.

În ceea ce priveşte intervenţia de salvare şi evacuare, responsabilul Salvamont-Salvaspeo Bihor a afirmat că la faţa locului a fost trimis imediat un echipaj SMURD, precum şi o echipă de salvamontişti care fac serviciu de permanenţă pe Platoul Padiş. "Cei de la SMURD şi colegii noştri de pe Platoul Padiş au ajuns la speologul maghiar în jurul orei 4 dimineaţa şi i-au pus la loc umărul dislocat, însă nu au reuşit să-l evacueze deoarece persoana accidentată nu îşi simte mâna şi umărul şi, deci, nu şi le poate folosi, iar evacuarea sa nu ar putea fi făcută, din cauza porţiunilor strâmte, decât prin tracţionare", a spus Adrian Marin.

Potrivit acestuia, vineri dimineaţă la faţa locului locului au ajuns încă trei echipe de salvatori montani. "Aceştia vor lucra la ceea ce numim echiparea porţiunilor de galerie pe care persoana accidentată să fie tracţionată, căci accidentatul va fi ridicat cu sisteme de scripeţi unde se poate, iar apoi tracţionat. Va fi o operaţiune de durată, în mod cert una din cele mai lungi pe care le-am avut", a declarat vicepreşedintele Salvamont-Salvaspeo Bihor.

Acesta a precizat că, încă de joi, speologul maghiar este asistat de un salvamontist care are pregătire medicală, fiind anesteziat şi învelit într-un aşa-numit sac adiabatic, care păstrează o temperatură corespunzătoare a corpului.

Din grupul care cartografia peştera R2 mai făceau parte alţi doi speologi maghiari şi un român, din Oradea, cu toţii membri ai Clubului de Speologie Z. Aceştia coborâseră în peşteră joi dimineaţă, în jurul orei 11.

În această săptămână, Serviciile Salvamont şi SMURD Bihor au mai fost solicitate să intervină la un alt caz pe Platoul Padiş, după ce doi turişti polonezi au fost surprinşi de o vijelie şi au murit loviţi de fulger la câţiva metri de cabana Padiş.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.0226 RON
  • 1 EUR = 4.8736 RON
  • 1 HUF = 0.0136 RON