URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Iulie 2010, 10:23

Salvare în timp record la cel mai mare exerciţiu în mediu carstic din România

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Exerciţiul de salvare a trei victime surprinse de o viitură în Peştera Cetăţile Ponorului din Munţii Apuseni a fost o evenimentul principal al taberei "BalkanCamp", reuniunea anuală a speologilor din zona balcanică, organizat de Federaţia Română de Speologie şi Uniunea Balcanică de Spologie, care a avut loc weekendul trecut în zona Padiş.

La exerciţiu au participat 98 de salvatori speologi din România, 19 din Bulgaria, unul din Slovenia, patru din Polonia şi 14 din Ungaria. "Acţiunea a fost primul exerciţiu internaţional de o asemenea anvergură din zona Balcani şi zona centrală şi est europeană", se precizează într-un comunicat al Serviciului Judeţean Salvamont-Salvaspeo Bihor, coordonatorul evenimentului.

Salvatorii speologi, împreună cu salvamontişti, scafandri şi personal medical de la SMURD Bihor au simulat o salvare complexă în Peştera Cetăţile Ponorului, unde se aflau trei victime surprinse de viituri.

"Una dintre victime era decedată, una hipotermică, iar o alta, epuizată fizic. Victima hipotermică a fost re-încălzită, fiind evacuată pe picioare din peşteră, decedatul şi epuizatul fiind evacuaţi la exterior cu ajutorul a două tărgi salvaspeo. De la gura peşterii, tărgile au fost preluate de echipele de salvamont şi evacuate pe verticală, în circa 1 oră, cu ajutorul unor corzi fixe şi mobile, până în locul unde aştepta ambulanţa SMURD. Salvatorii au avut la dispoziţie peste 4 km de corzi şi circa o tonă de echipamente tehnice diferite", se arată în comunicatul Salvamont Bihor.

Simularea s-a efectuat în condiţii de real risc şi din cauza faptului că apele din peşteră erau mult peste cotele normale: "Fiind una din cele mai spectaculoase şi dificile peşteri turistice din lume datorită riscului major de a fi surprins de ape în subteran, peştera a solicitat la maxim salvatorii prin dificultăţile extreme ale parcursului subteran presărat cu lacuri, cascade şi bolovani de zeci de tone", precizează organizatorii.

Raportul acţiunii a arătat că exerciţiul a fost o reuşită. "În ciuda dificultăţilor induse de precipitaţii, durata intervenţiei a fost una record. În doar 10 ore cele 3 victime au fost evacuate în zona punctului de comandă de la suprafaţă", adaugă comunicatul Salvamont.

România a participat cu salvatori speologi din judeţele Alba, Arad, Argeş, Bihor, Bucureşti, Cluj, Dolj, Hunedoara, Mureş, Timiş şi cu salvatori montani din Bihor, Alba, Hunedoara, Mureş. Acţiunea a fost susţinută de SMURD Bihor şi Administraţia Parcului Natural Apuseni.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON