URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Pervers arestat la Oradea după ce a molestat-o pe fiica unor consăteni. Bărbatul a mai fost condamnat pentru infracțiuni sexuale
Știri Bihor
Un bărbat în vârstă de 58 ani din localitatea bihoreană Bucuroaia a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală, victima fiind fiica minoră a unor consăteni. Perversul a mai fost condamnat în trecut pentru infracţiuni privitoare la viaţa sexuală.
19 Martie 2024, 19:01
Doi USR-iști orădeni, unul viitor candidat la Primărie, altul la Parlamentul European, cer Curții de Apel Oradea să anuleze comasarea alegerilor
Știri Bihor
Președintele USR Oradea, Daniel Palaghianu, viitor candidat la Primăria municipiului, și Mihai Șvab, candidat la Parlamentul European, au depus marți la Curtea de Apel Oradea o acțiune prin care cer suspendarea și anularea Hotărârii de Guvern și a Ordonanței de Urgență prin care s-a decis comasarea alegerilor și, respectiv, li s-a dat primarilor în funcție permisiunea să-și schimbe partidul fără a-și pierde mandatele.
19 Martie 2024, 18:33
Orădeanul David Ciente și Surorile Oșoianu au lansat o nouă variantă a piesei „La portiță la Gheorghiță” (VIDEO)
Magazin
Compozitorul şi producătorul muzical David Ciente a lansat recent melodia "La portiţă la Gheorghiţă", rezultat al unei noi colaborări dintre orădean și Surorile Oșoianu.
19 Martie 2024, 18:10
Sportivii ACS Royal Kwon Oradea au cucerit 14 medalii la Naţionalele de taekwondo de la Baia Mare
Știri Sportive
Sportivii clubului orădean ACS Royal Kwon au participat în această lună la o serie de evenimente din lumea taekwondoului, iar de la Naţionalele de la Baia Mare s-au întors cu 14 medalii, dintre care 4 au fost de aur. Au devenit, astfel, campioni naţionali: Ana Bandi, Ana Jarca, Denis Jarca şi Anastasia Vereş.
19 Martie 2024, 17:46
„Primăvară Româno-Spaniolă” la Oradea, cu teatru, expoziții și o seară de poezie
Timp liber
Între 20 și 24 martie, Oradea va găzdui Festivalul „Primăvară Româno-Spaniolă”, ocazie cu care vor avea loc mai multe evenimente culturale susținute de artiști din cele două țări. Publicul interesat este invitat la un spectacol de teatru prezentat de elevii care învață spaniolă la Colegiul Național Iosif Vulcan Oradea, la expoziția unei pictorițe din Barcelona și la o seară în care se vor recita poezii scrise în cele două limbi.
19 Martie 2024, 17:31
Promisiuni pentru persoanele cu handicap: Vor avea acces facil pe stadioane și instructori sportivi dedicați lor
Știri Bihor
Normalitatea ar putea să devină regulă și în România. Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități și Agenția Națională pentru Sport au semnat un protocol prin care promit să colaboreze pentru asigurarea unui acces facil persoanelor cu handicap pe stadioane și arene sportive, atât ca spectatori, cât și ca sportivi.
19 Martie 2024, 17:11
Exclusiv: Percheziţii DNA la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea. Ar avea legătură și cu un „certificat” emis lui Victor Micula
Știri Bihor
Au fost percheziţii marţi la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea. Procurorii şi poliţiştii DNA Oradea au ridicat documente într-o anchetă care vizează fapte asimilate celor de corupţie despre care reprezentanţii instituţiei refuză, deocamdată, să ofere informaţii, susţinând că "sunt nepublice". 
19 Martie 2024, 16:50
Orădenii de la Combat Gym, campioni naţionali la kickboxing (FOTO/VIDEO)
Știri Sportive
Sportivii clubului orădean Combat Gym au avut evoluţii de excepţie la întrecerile ediţiei din acest an a Campionatului Național de Kickboxing, care a avut loc la Ploieşti. Beniamin Iluţ a fost principalul performer, cu trei medalii de aur. Pe locul I s-a mai clasat şi Levente Kovacs, iar pe poziţia a II-a, Nicu Ghitaş.
19 Martie 2024, 16:05
Premiera spectacolului „Undeva, Cândva” la Teatrul Regina Maria: Un ansamblu de poveşti despre dragoste, suferință și legăturile umane
Timp liber
Teatrul Regina Maria din Oradea a pregătit pentru publicul orădean premiera spectacolului „Undeva, Cândva” de John Cariani, care va avea loc sâmbătă, 23 martie, de la ora 19, la Sala Transilvania.
19 Martie 2024, 15:45
Incendiu la un centru pentru persoane cu handicap din Bihor. Pacienţii au fost evacuaţi (FOTO)
Știri Bihor
Un incendiu a izbucnit, marți, la un centru de recuperare pentru persoane cu handicap din comuna bihoreană Bulz. 49 de pacienţi au fost evacuaţi din clădire, iar din fericire nimeni nu a fost rănit. 
19 Martie 2024, 15:18
Controale la firmele de pază din Bihor, finalizate cu amenzi de peste 120.000 de lei
Știri Bihor
14 firme de pază și protecție din Bihor au fost controlate recent de inspectorii de muncă, iar verificările s-au lăsat cu amenzi totale de 120.900 de lei. Principalele probleme depistate de oamenii legii au fost angajați care, deși aveau contracte de muncă cu timp parțial, lucrau mai multe ore, sau sunt plătiți la „negru”.
19 Martie 2024, 15:08
Raportul dintre pensionari și salariați, tot mai dezechilibrat în România. Cum stă Bihorul
Știri Bihor
România are o medie de 8 pensionari la 10 salariați, o proporție dezechilibrată având în vedere povara plății pensiilor pentru persoanele retrase din activitate de către un număr tot mai mic de persoane active. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, dezechilibrele sunt și mai mari între județe, în unele zone ale țării existând 4 pensionari la 10 salariați, iar în altele 15 pensionari la 10 salariați. La acest indicator, Bihorul e la același nivel cu alte trei județe și imediat după Timiș și Cluj.
19 Martie 2024, 14:21
Prima filmare cu Prințesa de Wales după „dispariția” din viața publică (VIDEO)
Magazin
În presa britanică au apărut primele imagini filmate cu Catherine, Prințesa de Wales, după ce, în urma operației abdominale din luna ianuarie, ea nu a mai avut apariții publice, iar astfel s-au creat o serie de speculații despre starea sa, ba chiar au apărut, în mediul online, o sumedenie de teorii ale conspirației.
19 Martie 2024, 13:44
Un bărbat din Bihor a fost reținut pentru că a tăiat urechile și cozile unor pui de câini de rasă
Știri Bihor
Un bărbat de 47 de ani din Sântandrei a fost reținut, marți, de Poliția Bihor, pentru infracțiuni la legea pentru protecția animalelor. Bărbatul este acuzat că a tăiat urechile și cozile a trei pui de câini, toți de rasă, iar la domiciliul lui, care a fost percheziționat de oamenii legii, au mai fost găsite și alte patrupede mutilate.
19 Martie 2024, 13:18
Soprana Angela Gheorghiu va susține cu concert extraordinar la Sounds of Oradea!
Visit Oradea
Cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional Sounds of Oradea va avea loc în perioada 14-16 iunie și va încânta publicul cu trei spectacole de excepție, în spații culturale consacrate din oraș, Piața Unirii și Filarmonica de Stat.
19 Martie 2024, 12:58
Record de participare la etapa din luna martie a circuitului „Oradea Joacă Padel” (FOTO)
Știri Sportive
Etapa aferentă lunii martie a circuitului „Oradea Joacă Padel” a reunit un număr record de echipe participante la Padel Arena, iar calitatea întrecerilor a fost pe măsură. La nivelul profesionist, orădenii Andrei Dărăban şi Bogdan Sturzu, principalii favoriţi, au câștigat turneul, în timp ce competiţia feminină, organizată în premieră, a fost adjudecată de Luana Călburean şi Denisa Bronţ.
19 Martie 2024, 12:30
Telefonul Copilului în Bihor: Cazuri de abuzuri fizice, emoționale, sexuale și exploatare prin muncă au fost reclamate la 119. Ce măsuri a luat DGASPC
Știri Bihor
Un număr de 30 de cazuri de abuzuri fizice, emoţionale, sexuale, de exploatare prin muncă şi neglijare au fost confirmate pe parcursul anului 2023 şi în primele luni ale acestui an în Bihor, în urma a peste 1.000 de apeluri înregistrate la Telefonul Copilului - 119 - de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
19 Martie 2024, 12:01
Trei tineri din Bihor au fost reținuți. Au spart o casă nelocuită și au furat bunuri de 10.000 de lei
Știri Bihor
Trei tineri din Dobrești au fost reținuți de polițiști după ce au spart o casă nelocuită, de la ei din comună, și au furat diverse bunuri, precum scule electrice și tablouri, în valoare de circa 10.000 de lei. Polițiștii i-au prins, iar acum sunt cercetați pentru furt calificat.
19 Martie 2024, 11:15
Handbal: CSM Oradea a cedat cu 31-40 jocul cu CSM Focşani din optimile Cupei României
Știri Sportive
Diferenţa de nivel dintre liga I şi liga secundă s-a văzut foarte clar luni seara la Arena Antonio Alexe, unde handbaliştii de la CSM Oradea s-au duelat cu cei de la CSM Focşani, în optimile Cupei României. Şi cu probleme de efectiv, bihorenii nu au avut nicio şansă în faţa echipei prim divizionare, care s-a impus cu 40-31, după ce şi la pauză conducea clar, cu 20-12.
19 Martie 2024, 10:55
Parcări, extremă urgență! Șantierele din zona Spitalului Județean din Oradea au „ucis” parcările. Unii văd în asta o afacere (FOTO)
Bihoreanul tipărit
Șantierele din zona Spitalului Județean au redus la mai puțin de 100 numărul locurilor de parcare, într-o zonă deja aglomerată, cu mii de mașini în fiecare zi. În timp ce locuitorii zonei reclamă autorităților că șoferii își lasă mașinile pe trotuare, la intrările în curți sau pe spațiile verzi, un întreprinzător a profitat de situație încropind o parcare privată, ceea ce îi nemulțumește pe vecini.
Parcurile care ne dezbină
Opinii
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
19 Martie 2024, 09:43
Șef la munca de jos: Comisarul general al Gărzii de Mediu, în control la TIR-urile cu deșeuri din Vama Borș II
Bihorel
Forțați să stea non-stop la punctul de trecere a frontierei Borș II, pe unde încearcă să intre în țară, zilnic, camioane cu gunoaie din Europa Occidentală, comisarii Gărzii de Mediu Bihor au primit joia trecută un sprijin nesperat. La verificările din vamă a descins comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, Andrei Corlan, care s-a pus el însuși să scormonească...
19 Martie 2024, 08:59
Dreptate pentru Muffy: Un câine tânăr de la Adăpostul Grivei din Oradea a murit imediat după ce a fost adoptat. Cine e vinovat? (FOTO)
Bihoreanul tipărit
Noi acuzații pentru „lagărul” Grivei, unde un câine tânăr a murit subit, la scurt timp după ce a fost adoptat. La nici doi ani de la scandalul câinilor înfometați și ținuți în condiții mizere, adăpostul din Oradea încalcă iar legea și propriile reguli. Un bichon sănătos, de doar doi ani, a murit pe drum spre noua lui casă, la câteva minute după ce a fost sedat de reprezentanții adăpostului. Fără să fie supravegheați de medicul veterinar, care era în concediu, angajații ADP i-au administrat patrupedului un sedativ care i-ar fi provocat un infarct.
Tinerii poloişti de la Crişul Oradea au câştigat de o manieră categorică titlul naţional la categoria U15, pentru a treia oară consecutiv!
Știri Sportive
Echipa orădeană de polo U15 a clubului Crişul Oradea a câştigat de o manieră clară titlul naţional, după ce şi la cel de-al treilea turneu final al Campionatului Naţional, care a fost găzduit de Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”, s-a impus fără probleme în cele trei partide disputate. Antrenorii echipei orădene sunt Antonio şi Adrian Alexandrescu.
18 Martie 2024, 22:23
O nouă ediţie a Swimathon în Oradea: A început înscrierea proiectelor
Știri Bihor
Fundaţia Comunitară Oradea a anunţat că au început înscrierile de proiecte pentru o nouă ediţie a maratonului de înot Swimathon Oradea.
18 Martie 2024, 20:51
Oradea are un nou regulament de salubritate. Anunțul primarului Birta despre scumpirea facturilor de gunoi
Știri Bihor
Cu votul exclusiv al consilierilor liberali, în timp ce colegii lor din PSD și UDMR s-au abținut, Oradea are un nou regulament de salubritate, care prevede că cetățenii vor fi penalizați dacă nu colectează deșeurile separat. Regulamentul nu aduce tarife majorate pentru orădeni, însă primarul Florin Birta a spus că, totuși, facturile de salubritate vor crește în perioada următoare.
18 Martie 2024, 19:40
Un rector din Columbia, în vizită la Universitatea din Oradea. Cele două instituții vor să colaboreze
Educatie
Universitatea din Oradea vrea să colaboreze cu o instituție academică din America de Sud. Rectorul Universității Quindio din Columbia, Luis Fernando Polania Obando, și un profesor al aceleiași instituții, se află într-o vizită la Oradea, unde au mai multe întâlniri cu universitarii locali.
E definitiv: Judecătorii din Beiuş care au oprit executarea silită a fraţilor Micula, declaraţi nevinovaţi
Știri Bihor
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii în cazul celor trei magistraţi de la Judecătoria Beiuş care au suspendat actele de executare pornite de ANAF pentru recuperarea celor 395 milioane de euro plătite de Guvern firmelor fraţilor Micula. Trimişi în judecată disciplinară de Inspecţia Judiciară, care i-a acuzat de e exercitarea funcției cu gravă neglijență, judecătorii Nicolae Liposchi, Emilia Prahanca şi Raluca Baciu au fost declaraţi nevinovaţi.
18 Martie 2024, 18:57
Mici, dar harnici: Elevii de la Școala Bălcescu au făcut curățenie pe malul Crișului (FOTO)
Jos pălăria
50 de elevi de clasa I de la Școala Gimnazială Nicolae Bălcescu și învățătoarele lor au făcut curățenie, luni dimineață, pe malul drept al Crișului Repede. Micuții au adunat gunoaiele din zona verde, devenind un exemplu pentru cei mai mari dintre orădeni.
18 Martie 2024, 18:30
Ziua Internațională a Poeziei la Oradea: Dialog cultural între autori consacrați și elevi ai Liceului Greco-Catolic
Timp liber
 „Congruențe. Un dialog poetic al vârstelor” este evenimentul dedicat Zilei Internaționale a Poeziei care va avea loc joi, 21 martie, ora 12, la Liceul Greco-Catolic. Elevii școlii vor citi din creații proprii într-un dialog cultural cu nume cunoscute din lumea culturală orădeană, poeții Ioan Moldovan, Traian Ștef, Ioan F. Pop, Lucian Scurtu și alții.
18 Martie 2024, 17:59
Zborurile Oradea - Varșovia ar putea fi operate de compania aeriană națională a Poloniei
Știri Bihor
Consiliul Județean Bihor a anunțat luni că a fost depusă o singură ofertă în cadrul licitației lansate pentru găsirea unei companii care să opereze pe ruta Oradea - Varșovia, adică spre un hub aerian important din Europa central-estică.
18 Martie 2024, 17:28
Crişul Sântandrei şi-a asigurat calificarea în play-off. Și Lotus Băile Felix are șanse
Știri Sportive
Crişul Sântandrei este cea de-a doua echipă bihoreană de fotbal calificată în play-offul Ligii a III-a, după FC Bihor. În penultima etapă din Seria a 10-a, echipa din Sântandrei a evoluat pe teren propriu şi s-a impus clar, cu scorul de 3-0, în faţa celor de la Minaur Baia Mare. Astfel, ei şi-au asigurat deja participarea în play-off. Şi Lotus Băile Felix păstrează şanse de calificare, după ce a remizat cu scorul de 1-1, la Carei, pe terenul echipei locale CSM Victoria.
18 Martie 2024, 17:16
Incident în avionul Oradea-București. Deputatului PNL Ioan Cupșa i s-a făcut rău și a primit primul ajutor de la PSD-istul Florian Bodog
Știri Bihor
Un incident a avut loc luni într-un avion care a plecat de la Oradea spre București. Deputatului PNL de Bihor Ioan Cupșa i s-a făcut rău brusc, primind ajutor medical de la PSD-istul Florian Bodog și de la un alt medic.
18 Martie 2024, 16:43
Se reface asfaltul pe strada Eroului Necunoscut din Oradea. Cum se va circula în zonă 
Știri Bihor
Primăria Oradea a anunțat luni că încep lucrările de înlocuire a stratului asfaltic de uzură pe strada Eroului Necunoscut din municipiu. Circulația va fi restricționată, strada urmând să devină cu sens unic spre intersecția Dacia-Decebal.
Se schimbă liniile de tramvai din Calea Aradului. Opoziția PSD s-a contrat cu primarul Birta pe... semantica șantierului
Știri Bihor
În paralel cu lucrările la carosabilul de pe Calea Aradului, care va fi lărgit la patru benzi, față de trei câte sunt în prezent, Primăria Oradea va face investiții și în infrastructura liniilor de tramvai de pe această stradă. Luni, Consiliul Local a aprobat alocarea a aproape 6 milioane de lei pentru lucrările de refacere integrală a căii de rulare, șantier ce se va derula pe timpul nopții, astfel încât circulația tramvaielor să nu fie afectată.
18 Martie 2024, 15:40
Temperaturi între -2 și 20 de grade. Află cum va fi vremea în următoarele două săptămâni!
Știri Bihor
Vremea va fi oscilantă în Bihor în următoarele două săptămâni, după cum arată cea mai nouă estimare a evoluției temperaturilor pentru perioada 18 - 31 martie. În regiunea Crișana se vor înregistra temperaturi între -2 și 20 de grade.
18 Martie 2024, 15:25
Cu cine va juca Simona Halep în primul meci de la Miami (VIDEO)
Magazin
Simona Halep va disputa primul meci de la revenirea în circuit, după scandalul de dopaj, cu iberica Paula Badosa, numărul 73 în clasamentul WTA. Cele două se vor întâlni în prima rundă a Miami Open.
18 Martie 2024, 14:31
Razii pe şoselele din Bihor: Trei şoferi au picat testul antidrog
Știri Bihor
Trei şoferi din Bihor au ajuns în anchetă penală, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce au picat testul antidrog al poliţiştilor rutieri. În timpul controalelor desfăşurate în trafic, în decurs de trei zile, poliţiştii bihoreni au constatat 32 de infracţiuni, au reţinut 49 de permise de conducere și 26 de certificate de înmatriculare.
18 Martie 2024, 14:10
La D&C Oradea ai Golf STAR la un preț WOW!
Advertorial
Primăvara aduce cu ea o mulțime de surprize și începuturi proaspete. Și ce ar putea fi mai potrivit decât un nou automobil care să te conducă pe drumul către aventuri neîntrerupte?
18 Martie 2024, 13:55
Un tânăr de 19 ani din Bihor a fost reținut de polițiști după ce a furat o mașină și a condus-o beat și fără permis
Știri Bihor
Un tânăr de 19 ani din Tinca a fost reținut vreme de 24 de ore după ce, sâmbătă, beat fiind, a șutit o mașină care fusese lăsată cu cheia în contact și portierele neasigurate. Făptașul a condus apoi mașina, deși nu are permis.
18 Martie 2024, 13:15
Luna plantării arborilor în Bihor: Ce suprafețe și-a propus Direcția Silvică să împădurească
Știri Bihor
Direcția Silvică Bihor a dat startul „Lunii plantării arborilor”, campania anuală de împăduriri și regenerări în fondul forestier. În această primăvară, silvicultorii și-au propus să planteze puieți pe aproape 200 de hectare și să regenereze natural alte 300 de ha.
18 Martie 2024, 12:26
Se deschide șoseaua de viteză dintre centura Oradea și A3. De săptămâna viitoare, șoferii vor putea merge cu 120 km/h spre ieșirea din țară (VIDEO)
Știri Bihor
Șoseaua de 19 kilometri dintre centura Oradea și Autostrada Transilvania, din care 13 km sunt cu profil de drum expres și 6 km cu profil de drum național, cu câte două benzi pe sens și separatoare de sensuri, va fi deschisă circulației săptămâna viitoare, a declarat BIHOREANULUI managerul de proiect din partea constructorului Strabag. Șoferii vor putea parcurge noua șosea cu 120 și, respectiv, 90 km/h, decongestionând DN 1 pe tronsonul Șoseaua Borșului, dar și o parte importantă din centura Oradea.
18 Martie 2024, 11:35
Vladimir Putin a câștigat alegerile din Rusia cu 87% din voturi. Ce a spus despre Navalnîi (VIDEO)
Actual
Deloc surprinzător, Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale din Rusia, el neavând vreun contracandidat important. Potrivit informațiilor venite din Rusia, el ar fi obținut 87% din voturi, cel mai mare scor al lui Putin de până acum în alegeri. 
18 Martie 2024, 10:54
În atenția clienților AVE Bihor
AVE Bihor
Compania noastră trece printr-un proces de digitalizare şi dezvoltare continuă, astfel, în vederea unei comunicări mai clare şi transparente şi pentru a nu induce în eroare clienţii noştri, vă anunţăm că mesajele de telefon (SMS) trimise de AVE BIHOR SRL vor fi identificate sub numele "AVE".
18 Martie 2024, 10:21
Unde ieșim săptămâna asta, în Oradea: Zile pline de concerte și de evenimente. Vezi lista!
Timp liber
Agenda evenimentelor din această săptămână cuprinde un concert Tudor Gheorghe, care vine la Oradea cu „Altfel, romanța”, un show de stand-up comedy cu Mincu, dar și alte concerte, precum cel al trupei La familia la Casa Tineretului sau Proconsul la Noo’vo Resto Lounge. De asemenea vor avea loc mai multe ateliere tematice organizate la Comuniteca, dar și Festivalul Primăveri la Filarmonica de Stat.
18 Martie 2024, 10:05
Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, despre transformarea județului prin investiții record
Politic
Ați fost viceprimar al Oradiei în perioada 2012-2020, iar din 2020 ați devenit vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor, în echipa lui Ilie Bolojan. Cum a fost trecerea de la gestionarea unui oraș la un județ? Mircea Mălan: „Din perspectiva proiectelor de care mă ocup, nu a fost o schimbare mare. La ambele instituții am fost și sunt responsabil de Direcția Tehnică și de Fondurile Europene”...
18 Martie 2024, 09:33
La grătare, nu la votare: De ce se codește primarul din Paleu să facă noi secții de vot
Bihorel
Nici n-a început bine campania pentru alegerile locale, că unii primari se și dau de ceasul morții ca să-și păstreze scaunele, chiar și cu prețul sfidării bunului-simț, a oamenilor și a legii. Bihorel a aflat că, în condițiile în care populația rezidentă cu drept de vot a crescut față de 2020 cu mai mult de 2.000 de persoane în toate comunele Zonei Metropolitane Oradea, iar în această situație autoritățile locale sunt obligate să asigure suplimentarea numărului secțiilor de votare, unii edili se conformează, pe când alții sabotează.
18 Martie 2024, 08:55
Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Vicele explică de ce era nevoie toalete și dușuri la campinguri
Bihorel
În sfârşit, o măsură deşteaptă: s-a declanşat operaţiunea de dotare a spaţiilor de campare cu toalete şi duşuri. Vicele de la judeţ a explicat: "Era cazul să facem condiţii civilizate, că mulţi turişti consideră pădurea o uriaşă budă". "Dar duşurile, la ce folos?". "Păi, după câteva drumeţii de zeci de kilometri, hainele transpirate alungau urşii, de ajungeau lighioanele să fugă în pădure ţinându-se de nas". 
18 Martie 2024, 08:01
Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit! Noi acuzații pentru Grivei, adăpostul unde câinii mor pe capete
Bihoreanul tipărit
Luni, 18 martie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii: Noua anchetă a Poliției Animalelor la Adăpostul Gruvei; Procurorul Pantea o medita noaptea pe polițista Pupea, în sediul Parchetului; O tânără din Bihor, este inginer la o companie care produce sateliți spațiali; Garcea de Bihor a mai bătut un bărbat nevinovat, încercând să-i pună în cârcă un furt; Șantierele din zona Spitalului Județean au „ucis” parcările. Unii văd în asta o afacere...
18 Martie 2024, 00:00
CSM Oradea joacă cu CSM Focşani, în turul II din Cupa României
Știri Sportive
Formaţia de handbal masculin CSM Oradea joacă luni seara în compania unui adversar din Liga Zimbrilor, într-un meci programat la Arena Antonio Alexe, în cadrul Cupei României. Roş-albaştrii vor primi de la ora 18 replica echipei CSM Focşani, iar spectatorii au accesul liber la meci.
17 Martie 2024, 20:57
  15 16 17  19  21 22 23  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON