URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 13 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Minerii au protestat la Oradea, pe motiv că pensiile lor au fost reduse drastic odată cu noua lege, care pune pe prim plan criteriul contributivității. Ei au mai puțini ani lucrați, pentru că aveau grupa de muncă zero și ieșeau mult mai devreme la pensie. Așa se face că, după noul algoritm, ortacii pierd bani mulți la pensie...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 Martie 2024, 08:01

Dreptate pentru Muffy: Un câine tânăr de la Adăpostul Grivei din Oradea a murit imediat după ce a fost adoptat. Cine e vinovat? (FOTO)

Dreptate pentru Muffy: Un câine tânăr de la Adăpostul Grivei din Oradea a murit imediat după ce a fost adoptat. Cine e vinovat? (FOTO) RIP MUFFY. Abandonat în adăpostul Grivei chiar de stăpâna lui, bichonul Muffy și-a găsit rapid o altă familie, care n-a apucat însă să se bucure de el. Adopția a fost mediată de voluntarii de la Grivei, care, după ce au aflat de moartea subită a lui Muffy, l-au omagiat pe Facebook publicând o fotografie în care cățelul are aripi de îngeraș. „Iartă-ne incompetența”, i-au transmis, cu aluzie la angajații municipalității
Dreptate pentru Muffy: Un câine tânăr de la Adăpostul Grivei din Oradea a murit imediat după ce a fost adoptat. Cine e vinovat? (FOTO) SEDAT DEFINITIV. Muffy (foto), un bichon care avea doar 2 ani, a murit la câteva minute după ce a ieșit din adăpostul Grivei, cu noua stăpână. Femeia este convinsă că animalul a fost sedat cu un medicament prea puternic pentru inima lui
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Reputaţia adăpostului public de câini fără stăpân Grivei continuă să se ducă la vale. Ecourile scandalului din 2022, când s-a descoperit că adăpostul din Oradea era mai degrabă un lagăr de exterminare pentru patrupede, nu s-au stins încă, dar apar noi acuzaţii faţă de angajaţii stabilimentului.

O bihoreancă le reproşează că i-au omorât câinele tocmai adoptat, un bichon care ar fi fost sedat cu o doză prea puternică. Suspiciunile sunt justificate, mai cu seamă că sedarea n-a făcut-o medicul veterinar, care nici nu era la muncă. DSVSA Bihor a amendat deja adăpostul, iar Poliţia a deschis o anchetă pentru moartea suspectă a căţelului. 

Abandonat de stăpână

În ultima zi din februarie, la adăpostul de câini al Administraţiei Domeniului Public (ADP) Oradea, singurul din Bihor finanţat din bani publici, a ajuns un câine din rasa bichon, Muffy, în vârstă de 2 ani. Animalul a fost abandonat chiar de proprietară, pe motiv că era agresiv şi muşca.

Voluntarii care promovează adopţiile de câini au pus poze cu Muffy pe reţelele de socializare, ca să-l salveze de eutanasiere - soarta patrupedelor care stau mai mult de 14 zile în adăpost. Apelul a fost cu folos, o bihoreancă interesându-se de soarta animăluţului. "Am contactat una dintre voluntare, spunându-i că aş vrea să-l adopt, dar nu pentru mine, ci pentru nişte prieteni din Italia, care mai au un bichon. M-a îndrumat spre Grivei, ea anunţând şi acolo că voi merge să-l iau", spune Andreea.

Pe 5 martie, femeia l-a văzut pe Muffy în adăpost, iar câinele nu părea să aibă vreo problemă de sănătate: "Un angajat mi-a cerut să vin a doua zi, când îi vor scoate firele, pentru că fusese sterilizat".

Sănătos, dar a murit!

În ziua următoare a fost întâmpinată de administratorul Călin Ardelean şi de încă trei angajaţi, iar Muffy nu mai arăta la fel de bine. "Câinele se clătina, nu se ţinea bine pe picioare. Am întrebat ce-i cu el, iar unul dintre domni, care avea o seringă în mână, mi-a spus că l-au sedat pentru că trebuie să-i verifice incizia", povesteşte Andreea. 

După ce a semnat actele de adopţie, angajaţii de la Grivei au asigurat-o că totul este în regulă, iar animăluţul poate fi dus la noua lui casă. Pe drum, însă, Muffy scâncea, ca şi cum ar fi fost în suferinţă. "Vorbeam cu el, îi spuneam că ajungem imediat acasă şi totul va fi bine", zice femeia. 

Când a ajuns acasă, în Sânmartin, a văzut că patrupedul era inert în cuşcă şi avea limba mov. "Nu îi mai bătea inimioara, aşa că am mers la o clinică veterinară, unde i s-a făcut masaj cardiac, a primit o doză de adrenalină, dar degeaba. Probabil că atunci când a scâncit, în maşină, de fapt a făcut infarct", spune Andreea. 

DSVSA, secretoasă

Supărată, a sunat la Grivei, convinsă că Muffy a murit din cauza sedativului. Pentru că nu l-a găsit pe administrator, a decis să meargă la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, ca să ceară o autopsie. Era pe drum când Călin Ardelean a sunat-o şi s-a oferit să o ajute: "A zis că duce el câinele la DSVSA. Am acceptat, pentru că eu oricum întârziasem la serviciu". 

După ce i-a dat animalul şi actele administratorului, a aşteptat un răspuns, care însă n-a mai venit. În aceeaşi zi, femeia a sunat la DSVSA, aflând cu stupoare că acolo n-a ajuns cadavrul, aşa că a făcut o sesizare către instituţie, în care a arătat că Muffy fusese sedat de angajaţii adăpostului, nu de medicul veterinar, şi a cerut să afle cauza decesului. 

Două zile mai târziu, pe 8 martie, DSVSA i-a comunicat că o echipă a mers în control la Grivei şi a amendat adăpostul, dar nu i-a spus nici motivul sancţiunii, nici cauza decesului lui Muffy. "Eu nici nu ştiu ce s-a întâmplat, de fapt, cu el", zice femeia.

Adapostul Grivei

Amendă şi sesizare la Poliţie

BIHOREANUL a aflat că animalul a ajuns totuşi la DSVSA, dar nu dus de administrator, ci ridicat de inspectori o zi mai târziu, când au controlat adăpostul.

Potrivit şefului Direcţiei, Remus Moţoc, adăpostul a fost amendat cu 12.000 lei pentru "exercitarea de activităţi sanitare veterinare de către persoane neîmputernicite". Pe româneşte, pentru că Muffy a fost sedat de angajaţii ADP şi nu de medicul veterinar, cum ar fi fost firesc, legea şi regulamentul adăpostului prevăzând că doar un medic veterinar poate să evalueze starea de sănătate a animalelor şi să asigure supravegherea şi tratamentele medicale necesare. 

Totuşi, DSVSA nu a reuşit să afle cauza morţii, constatând doar că patrupedul nu avea urme sau leziuni traumatice. În schimb, Direcţia a sesizat Poliţia Animalelor Bihor, care a demarat săptămâna trecută o anchetă, pentru a afla dacă se face cineva vinovat de moartea animalului. 


SEDAT DEFINITIV. Muffy (foto), un bichon care avea doar 2 ani, a murit la câteva minute după ce a ieşit din adăpostul Grivei, cu noua stăpână. Femeia este convinsă că animalul a fost sedat cu un medicament prea puternic pentru inima lui.

ADP nu-şi găseşte vină 

Călin Ardelean adăpost GriveiAdministratorul adăpostului a refuzat să dea vreo explicaţie BIHOREANULUI. "Corect este să vă adresaţi purtătorului de cuvânt", a spus Călin Ardelean (foto), refuzând să spună cine a decis ca Muffy să fie sedat în lipsa veterinarului. Fiind un câine mic, de nici 3 kilograme, e clar că o botniţă ar fi fost suficientă pentru manevrarea lui în siguranţă. 

La solicitarea BIHOREANULUI, sub semnătura directorului Liviu Andrica, ADP a transmis că veterinarul Alexandru Sârbu era în concediu, iar câinelui i s-a administrat "un medicament uşor de calmare" pentru că era agresiv şi nu i se puteau scoate firele de la operaţie. Nici societatea n-are vreo explicaţie pentru moartea lui Muffy: "La momentul predării, acesta prezenta o stare bună de sănătate, fără existenţa vreunei suspiciuni de boală sau complicaţii post-operatorii". 

Cât despre preluarea cadavrului de către administrator, ADP spune că a fost o cerinţă firească, dat fiind că este singura entitate care asigură acest serviciu în Bihor. De ce n-a dus Ardelean cadavrul la DSVSA, cum promisese? Fiindcă, în urma unei conversaţii telefonice cu reprezentanţii Direcţiei, aceştia ar fi decis ca predarea să se facă la adăpost, cu prilejul controlului. 

Morţi suspecte

ADP afirmă că "au fost respectate toate dispoziţiile legale", ba chiar că ia în calcul să conteste amenda primită de la DSVSA, ca şi cum ar fi firesc să se încalce regulile şi animalul să fie supus unui tratament medical în lipsa veterinarului.

Pentru iubitorii de animale, moartea lui Muffy este o nouă confirmare că adăpostul din Oradea este un loc periculos pentru câini, aşa cum s-a văzut în 2022, când Poliţia a găsit acolo zeci de animale înfometate şi ţinute în condiţii mizere. "Grivei este tot o anticameră a morţii. Dacă nu sunt eutanasiaţi, câinii mor în condiţii suspecte, cum a păţit Muffy", acuză o voluntară. 

De altfel, datele ADP arată că mortalitatea este ridicată în adăpost: în 2023, din cei 899 câini capturaţi, 242 au fost eutanasiaţi, iar alţi 146 au murit din alte motive, dar pare greu de crezut că toţi din cauze naturale. Singura concluzie care poate fi trasă este că, în ciuda numelui, la Grivei, căţeii nu sunt deloc la adăpost...


RECIDIVĂ?
Lagărul Grivei

În noiembrie 2022, la sesizarea voluntarilor de la Grivei, Poliţia şi DSVSA Bihor au descins în adăpost, găsind zeci de patrupede în condiţii mizere (foto), fără hrană ori îngrijiri medicale. Medicul veterinar Alexandru Sârbu lipsea şi atunci, motiv pentru care mai mulţi câini au fost duşi de urgenţă în clinici private.

Adăpost Grivei Oradea

Adăpostul a fost închis de DSVSA până când ţarcurile au fost reamenajate, iar Poliţia a deschis un dosar penal, care este încă în lucru. În ciuda evidentului, directorul Liviu Andrica susţinea atunci că în adăpostul Grivei "condiţiile sunt bune", iar veterinarul Sârbu nu-şi reproşa nimic, declarând că "majoritatea câinilor erau bine îngrijiţi". 

Scandalul nici măcar n-a fost primul. O anchetă penală demarată în 2012, la o lună după ce stabilimentul a fost preluat de ADP, a demonstrat că animale bolnave erau ţinute laolaltă cu câini sănătoşi, eutanasierea se făcea cu substanţe nepermise, care provocau patrupedelor o moarte în chinuri, iar înfometarea şi mizeria erau la ordinea zilei. Veterinarul şi administratorul de atunci, Cosmin Şimonca şi, respectiv, Florentin Anton, au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu şi cruzime împotriva animalelor. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
ADP criminali
ADP omoara zi de zi caini. Legal cica, ca si scumpirea gunoiului, taxe astronomice, doar sa aiba gasca bani de betoane si gasca sa faca bani din asa ziisele lucrari de dezvoltare . GRIVEI e mai rau ca Auscwitz, cu Andrica pe rol de Menghele si fuhrerul Bolovan
Postat 19 Martie 2024, 19:46 de sanduivanov
..........
Ce face ADP la Grivei aia face in tot orașul.O administrare de toată jena doar că aici prostia și disprețul acestei instituții infecte mai e și criminala.Acuma spuneți voi e normal asta? Ce vina avea cățelul asta (care era și adoptat) că Andrica vrea sa stoarcă și ultimul strop de ban din orice ori prin taxare excesiva ori printr-o delăsare totala.E rușinos pt un oraș care se pretinde european și apropo! Amenda cine o plătește? Că aici e clar o vina a management ului care se pare permite oricărui angajat orice nepasandu-i de evdntuxlele victime fie ele și animale tot victime sunt.
Postat 19 Martie 2024, 16:34 de Robert
CRIMINALI
Acolo sunt dopar criminali, ca in lagarele naziste, cu cat omori mai multi cu atat avansezi in grad mai sus!
Postat 19 Martie 2024, 15:54 de scortosul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5521 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON