`
< Pagina precedentă 3 4 5 6 7 8 9 10 11 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?
De stiut
Colțul juridic
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Toate articolele scrise de Adrian Criș
- „Avem unul dintre cele mai frumoase muzee, și nu doar din România”. Reabilitarea noului sediu al Muzeului Țării Crișurilor, încheiată cu un rezultat model (FOTO) 27/11/2023
- Grevă la Casa de Pensii Bihor: oamenii merg degeaba cu probleme, singura activitate este preluarea dosarelor de pensionare (FOTO) 27/11/2023
- Pas cu pas, spre faliment 22/11/2023
- Toți vor bani! Tot mai mulți bugetari din Bihor se judecă cu statul sau amenință cu greve pentru salarii mai mari 21/11/2023
- Situație îngrijorătoare și pentru pacienții oncologici din Bihor: Spitalele nu au destui bani, medicii trebuie să aleagă care bolnavi primesc terapia 16/11/2023
- Angajații Direcției de Sănătate Publică Bihor, protest pentru salarii egale cu ale colegilor din CAS, tocmai majorate 15/11/2023
- Angajații Casei de Pensii Bihor intră în „grevă spontană” câte o oră zilnic. Vor salarii egale cu ale colegilor din Casa Națională, de la București 15/11/2023
- Tram-tren, două probleme 14/11/2023
- Un nou protest al angajaților Casei Județene de Pensii Bihor: oamenii vor salarii ca ale colegilor din București 10/11/2023
- Proiect revoluționar de 200 milioane de euro pentru Oradea și Zona Metropolitană: rețea de tram-tren până în Borș, Cheresig, Felix și la Aeroport (FOTO) 09/11/2023
- CNAIR pregătește semnarea contractului pentru lotul Suplacu de Barcău - Chiribiș al Autostrăzii Transilvania. Contestațiile au fost respinse (VIDEO) 07/11/2023
- Primar cu 92% din voturi: Edilul din Băcioi, comună ajutată de autoritățile din Oradea și Bihor, a obținut cel mai mare scor în alegerile din Republica Moldova 07/11/2023
- Arbitru acuzat de hărțuire: Și-a pipăit o colegă înaintea unui meci, dar șefii fotbalului bihorean vor să-i împace 07/11/2023
- Să fie gratis? 06/11/2023
- „Suntem dintre cei care nu renunță”. Întâlnire emoționantă cu binefăcătorii Casei de Copii Margherita din Telechiu (FOTO) 04/11/2023
- Aeroportul Oradea, de nerecunoscut: Lucrările au ajuns la jumătate, după finalizarea lor va fi de trei ori mai mare, modern și eficient (FOTO) 02/11/2023
- Furați cu avocați: Primărița din Brusturi și-a făcut „abonamente” anuale la avocați, de una singură, din banii comunei 02/11/2023
- În sfârșit! Bihorenii se vor putea programa online pentru consultațiile medicilor în policlinica Spitalului Județean din Oradea 01/11/2023
- Investiție în pagubă 30/10/2023
- CJ Bihor a aprobat, doar cu votul aleșilor din PNL, procedura de selecție a companiei care să opereze de pe Aeroportul din Oradea 27/10/2023
- Consiliul Județean Bihor, protocol cu CFR pentru tramvaie-tren în Zona Metropolitană Oradea, cu fonduri europene 27/10/2023
- Cele trei doctorițe de la Spitalul Județean din Oradea s-au bătut pentru un medic arătos, dar „cu laptop nașpa”. Vezi ce pedeapsă riscă! 26/10/2023
- Premieră: familiile pacienților UPU din Oradea vor primi în timp real informații despre starea acestora. Dr. Borcea avertizează privind abuzarea Urgențelor 26/10/2023
- Protest la Casa de Pensii Bihor. Angajații vor salarii mărite 26/10/2023
- Fente de primari: Cu ce șmecherii reușesc să scape unii edili din Bihor de opoziția din Consiliile Locale 26/10/2023
- „Cat fight” la Spitalul Judeţean din Oradea: trei doctoriţe s-au luat la păruială într-una dintre secţiile de Infecţioase 25/10/2023
- De la Sorbonică la Universitate 25/10/2023
- Scandal în breasla dentiștilor, în contextul alegerilor din Colegiul Medicilor Stomatologi. Mai mulți medici din Bihor s-au plâns prefectului Țiplea 24/10/2023
- Asistență de top pentru nou-născuții cu probleme din Maternitatea Oradea: Neonatologia, conectată la rețeaua națională de telemedicină 23/10/2023
- Inelul Rutier Metropolitan al Oradiei a ajuns la aproape 10% în doar o lună de la începerea lucrărilor (FOTO) 23/10/2023
< Pagina precedentă 3 4 5 6 7 8 9 10 11 Pagina următoare >
- Bihorel: Zece efecte ale candidaturii lui Ilie Bolojan la Consiliul Județean 15:45, 28 Apr 2024
- Candidaţii UDMR pentru Oradea şi Bihor s-au înscris în cursa electorală. Kelemen Hunor: "Sunt oameni cu care puteţi merge la drum lung" (FOTO) 20:08, 28 Apr 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Cum se prezintă „harta electorală” a județului și ce spun sondajele locale 00:00, 29 Apr 2024
- Moaștele prorocului Ilie, scoase din nou la pelerinajul liberalilor 12:02, 28 Apr 2024
- Tramvai la scară: Lucrările la rețeaua tram-tren din Oradea vor începe anul viitor, fără case expropriate în Rogerius 08:00, 24 Apr 2024
- E oficial: Ilie Bolojan candidează din nou la șefia Consiliului Județean Bihor, iar Florin Birta, la Primăria Oradea! 17:31, 25 Apr 2024
- 105 ani de la Eliberarea Oradiei: Fostul premier Nicolae Ciucă a venit la festivități, mii de persoane au ieșit în centrul orașului (FOTO/VIDEO) 12:34, 20 Apr 2024
- Goana după PET-uri: Flacoanele au ajuns la mare căutare printre oamenii străzii, aducând profituri și de sute de lei pe zi 08:01, 25 Apr 2024
- La ce folosim pământul de flori obţinut prin compostarea bio-deşeurilor (VIDEO) 09:50, 29 Apr 2024
- Dosare cu picioare: Înregistrarea cu Victor Micula trăgând cu arma pe pod a dispărut de la dosar (VIDEO) 09:11, 29 Apr 2024
- Grătăreală și brunch-uri în zilele de sărbătoare, la DoubleTree by Hilton Oradea 08:30, 29 Apr 2024
- Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Vicele de la Județ joacă în filmul „Misiune imposibilă” 08:00, 29 Apr 2024
- Ciolacu nu m-a jignit ca moldovean. Mă jignește, în schimb, ca român
- Putin n-ar fi ordonat uciderea lui Navalnîi. Dar sistemul său l-a ucis
- Centrala nucleară de la Cernobîl: 38 de ani de la accident și 2 ani de la ocupare
- Vizitele externe ale domnului Marcel Ciolacu și promovarea intereselor cetățeanului român
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 26 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:42, 02 Apr 2024
- Anunţ Compania de Apă Oradea 11:35, 20 Mar 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 13 Mar 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- @cristianteofil O baterie rareori va trece de 200k de km.... Postat 28 Apr 2024, 22:34 de Vio_427
- La nivel municipal, Biro Rozi din nou dezamageste Dupa ce s-au opus referendumului ptr Oradea... Postat 28 Apr 2024, 21:53 de unu
- Să o ia ei înainte... Și să nu se oprească până la Budapesta. Postat 28 Apr 2024, 20:14 de CivisUlpianum
- Acelasi aluat Nu umbreste statutul lui de preot, ci il... Postat 28 Apr 2024, 20:11 de TanarSiNelinistit
- Tare punctul 4 Atât de adevărat. Singura șansă de supraviețuire... Postat 28 Apr 2024, 20:02 de CivisUlpianum
Bihoreanul tipărit
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Cum se prezintă „harta electorală” a județului și ce spun sondajele locale 00:00, 29 Apr 2024
- Părintele tuturor: De 25 de ani, un preot din Oradea îngrijește bolnavi, orfani și oameni sărmani pe care nimeni nu îi ajută (FOTO) 09:01, 28 Apr 2024
- Acrobat pe cer! Spectacol periculos în Oradea: a mers pe sârmă între clădirea Primăriei și biserica de vizavi 08:01, 26 Apr 2024
- Goana după PET-uri: Flacoanele au ajuns la mare căutare printre oamenii străzii, aducând profituri și de sute de lei pe zi 08:01, 25 Apr 2024
ACTUAL
- Paul de România a fost depistat în Malta. El fugise din țară când a fost condamnat la închisoare 23:08, 28 Apr 2024
- Duminica Floriilor: Semnificația sărbătorii în care 1,8 milioane de români își celebrează onomastica 09:50, 28 Apr 2024
- Preotul Mega, criticat de un oficial BOR pentru că a mers în Moscova lui Putin, care este comparată cu Berlinul lui Hitler 14:02, 27 Apr 2024
- Dezvăluire surprinzătoare: Preotul orădean Ciprian Mega s-a întâlnit cu Vladimir Putin! 23:26, 26 Apr 2024
Stiri SPORTIVE
- Crişul Sântandrei a pierdut duelul de acasă cu CSM Sighet, iar Lotus Băile Felix nu a mai jucat (VIDEO) 14:17, 28 Apr 2024
- Orădeanul Alex Creț a obținut bronzul la Campionatul European de Judo și este cu un pas mai aproape de Jocurile Olimpice (FOTO) 12:49, 28 Apr 2024
- CSM Oradea a câştigat clar cel de-al doilea duel cu Rapid din finala mică a Superligii Naţionale de polo 10:28, 28 Apr 2024
- Semifinala Ligii Naționale de baschet: CSM CSU Oradea a învins CSO Voluntari, cu 96-76 22:20, 27 Apr 2024
BIHOREANUL TV
- Victorie la Timișoara: FC Bihor și-a asigurat, matematic, și locul întâi în seria a 8-a din Liga a III-a (FOTO/VIDEO)
- PNL Bihor și-a anunțat candidații la Consiliul Local Oradea și Consiliul Județean. Surprizele: chirurgul Dănuț Dejeu și un alt medic, care în urmă cu 3 ani a demisionat din partid (FOTO/VIDEO)
- Povestea emoţionantă a „vârfului de lance” care a depus jurământul militar, vineri, în Piața Unirii din Oradea (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
- Părintele tuturor: De 25 de ani, un preot din Oradea îngrijește bolnavi, orfani și oameni sărmani pe care nimeni nu îi ajută (FOTO) 09:01, 28 Apr 2024
- Lăsați natura să vină la copii! 14:51, 27 Apr 2024
- Oradea ieri, Oradea azi: Cum a fost construit ansamblul de blocuri din Calea Averescu (FOTO) 09:46, 27 Apr 2024
- Exemplar rar de rață cu ochi de șoim, imortalizat pe Crișul Repede! 13:17, 26 Apr 2024
Bihor
- Candidaţii UDMR pentru Oradea şi Bihor s-au înscris în cursa electorală. Kelemen Hunor: "Sunt oameni cu care puteţi merge la drum lung" (FOTO) 20:08, 28 Apr 2024
- Încă două comune din Bihor își pregătesc rețele de gaz 17:30, 28 Apr 2024
- Ce spune Episcopia Ortodoxă a Oradiei despre vizita preotului Mega la Moscova: „Gestul său umbrește statutul său de preot” 11:17, 28 Apr 2024
- Mihai Lasca și-a anunțat candidatura pentru șefia Consiliului Județean Bihor și propunerea PPR pentru Primăria Oradea (FOTO) 21:06, 27 Apr 2024
Stiri Oradea
- Stejar în dar: Peste 250 de elevi din Oradea au primit câte un puiet de stejar, ca să-l planteze și să-l vadă crescând (FOTO) 18:25, 28 Apr 2024
- Festivalul „Florica Ungur” și Art Oradea Festival sunt programate în luna mai. Au început înscrierile 16:38, 28 Apr 2024
- Oradea, capitala dansului: Peste 1.000 de sportivi din 25 de țări concurează pentru trofeele ORRO (FOTO) 23:38, 27 Apr 2024
- Pe două roți, în „Săptămâna verde”: Elevii unui liceu din Oradea au pedalat peste 30 de kilometri, în jurul orașului (FOTO) 19:02, 27 Apr 2024
Timp Liber
- Festivalul „Florica Ungur” și Art Oradea Festival sunt programate în luna mai. Au început înscrierile 16:38, 28 Apr 2024
- Contratenorul Viktor Iosif aduce un concert de arii de operă, la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea 14:53, 28 Apr 2024
- Oradea, capitala dansului: Peste 1.000 de sportivi din 25 de țări concurează pentru trofeele ORRO (FOTO) 23:38, 27 Apr 2024
- Spectacol cu cai, la Oșorhei, la un concurs internațional de atelaje cu participare record. Bihorul ar putea găzdui și campionatul mondial! (FOTO) 17:33, 27 Apr 2024
Revista Familia
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
- Pragul Vaida #11, cu poeţii experimentali Dmitri Miticov şi Cătălin Şuteu 20:08, 12 Apr 2024
- Romanul „Sfârșitul lumii e un tren” de Daniela Rațiu va fi lansat sâmbătă la Oradea 20:01, 10 Apr 2024
- George C. Dumitru în dialog cu Mircea Pricăjan despre romanul „Rupturi” 16:31, 25 Mar 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: se reia încălzirea începând de joi, însă nu la toate punctele termice 13:40, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea apei calde către o parte dintre consumatorii de pe câteva străzi din cartierul Nufărul 11:11, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea anunță întreruperea furnizării apei calde de consum în cartierul Nufărul I 10:59, 09 Apr 2024
- Anunț Termoficare: de marți se oprește căldura în Oradea și Sânmartin 12:47, 30 Mar 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.6373 RON
- 1 EUR = 4.9765 RON
- 1 HUF = 0.0127 RON