`
< Pagina precedentă 8 9 10 11 12 13 14 15 16 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Toate articolele scrise de Mircea Ursuţa
- Statul va plăti dobândă cetăţeanului dacă este dator. Decizie a Curţii Constituţionale 31/10/2015
- Modificări în procedura de obţinere a permisului de conducere 12/10/2015
- O nouă decizie a Curţii Constituţionale în materie penală: recursul în casaţie trebuie judecat 09/10/2015
- Înalta Curte a decis: practicarea ilegală a avocaturii constituie infracţiune 05/10/2015
- În 21 septembrie Înalta Curte va stabili cine poate fi avocat 17/09/2015
- Taxa de poluare ar putea fi restituită fără proces 31/08/2015
- Până la intervenţia Guvernului, autoturismele nu mai pot fi ridicate 25/08/2015
- Medicii angajaţi la stat nu mai pot primi "atenţii" 19/08/2015
- Noul cod de procedură fiscală. Modificări importante 05/08/2015
- Arestul la domiciliu. Noua reglementare 23/07/2015
- Anularea actului normativ conduce la anularea actelor emise în baza acestuia 05/07/2015
- Decizie a Curţii Constituţionale: Contractul de muncă nu mai poate fi suspendat de angajator 25/06/2015
- Ce condiţii trebuie să îndeplinească beneficiarii legii insolvenţei persoanelor fizice 25/05/2015
- Pentru "amenda înzecită", Avocatul Poporului a atacat Guvernul la Curtea Constituţională 20/05/2015
- Bacşişul a fost "legalizat". Ce presupune OUG 8/2015 I 11/05/2015
- Bacşişul va fi impozitat. Proiect în dezbatere publică 20/04/2015
- Procesele-verbale care nu sunt semnate de agentul constatator trebuie anulate 13/04/2015
- Denunţul şi reducerea pedepsei 01/04/2015
- Lipsa bonului fiscal atrage închiderea imediată a unităţii. Noutate legislativă 12/03/2015
- Procesele verbale de contravenţie semnate electronic vor fi anulate! 07/03/2015
- O problemă ce va apărea în curând: sancţiunea injustă a "concursului de infracţiuni" 23/02/2015
- În curând vom şti: Înalta Curte va decide dacă ridicarea autoturismelor este legală 19/02/2015
- Modificări ale regulamentului rutier 07/02/2015
- Procedura de utilizare a aparatelor radar III 01/02/2015
- Procedura de utilizare a aparatelor radar II 25/01/2015
- Perspectivele juridice ale anului 2015 11/01/2015
- Retrospectiva juridică a anului 2014 28/12/2014
- Procedura de utilizare a aparatelor radar I 24/12/2014
- Judecata fără citare în procesul penal a fost declarată neconstituţională 07/12/2014
- Curtea Constituţională a decis: recursurile pot fi făcute şi fără avocat! 29/11/2014
< Pagina precedentă 8 9 10 11 12 13 14 15 16 Pagina următoare >
- Candidaturi respinse, candidaturi ratate, liste incomplete... Cine concurează la alegerile locale din 9 iunie în Bihor și Oradea 12:28, 02 Mai 2024
- Primarul din Gepiu a fost inculpat într-un proces penal: i-ar fi adus foloase necuvenite propriului fiu 17:11, 02 Mai 2024
- În căutarea „rădăcinilor”: Un tânăr născut în Bihor şi crescut de o familie adoptivă vrea să-şi cunoască mama 16:11, 02 Mai 2024
- Prăpăd de la scântei: Detaliile incendiului care a mistuit depozitele companiilor Cargus şi Black Sea din Oradea. Cine e vinovatul? (FOTO/VIDEO) 08:41, 03 Mai 2024
- Tramvai la scară: Lucrările la rețeaua tram-tren din Oradea vor începe anul viitor, fără case expropriate în Rogerius 08:00, 24 Apr 2024
- E oficial: Ilie Bolojan candidează din nou la șefia Consiliului Județean Bihor, iar Florin Birta, la Primăria Oradea! 17:31, 25 Apr 2024
- 105 ani de la Eliberarea Oradiei: Fostul premier Nicolae Ciucă a venit la festivități, mii de persoane au ieșit în centrul orașului (FOTO/VIDEO) 12:34, 20 Apr 2024
- Goana după PET-uri: Flacoanele au ajuns la mare căutare printre oamenii străzii, aducând profituri și de sute de lei pe zi 08:01, 25 Apr 2024
- Oradea are doi campioni mondiali: Sportivii de la CS Crișul, medaliați la Campionatul Mondial de Kempo din Antalya 10:02, 03 Mai 2024
- Primăria Oradea vă urează Paște fericit! 09:18, 03 Mai 2024
- Prăpăd de la scântei: Detaliile incendiului care a mistuit depozitele companiilor Cargus şi Black Sea din Oradea. Cine e vinovatul? (FOTO/VIDEO) 08:41, 03 Mai 2024
- Consiliul Județean Bihor vă urează Sărbători Pascale binecuvântate! 08:21, 03 Mai 2024
- De ce a lăsat un șofer român de tir munca în Europa pașnică pentru a-i ajuta pe ucraineni din zona de război
- Mașinile electrice continuă să se vândă, în ciuda știrilor care spun altfel. 17 milioane doar în acest an
- Cine este cel care a „împins” către Parlament legea prin care copiii pot fi dați în grija unui părinte abuzator
- Iohannis a promulgat legea care pune în pericol copii ai căror părinți se află în proces de divorț sau separare
Ştiri de la CAO
- Săptămâna Verde la Compania de Apă Oradea (FOTO) 10:57, 30 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 26 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:42, 02 Apr 2024
- Anunţ Compania de Apă Oradea 11:35, 20 Mar 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- Ia de aici o recompensă Șezi, dă lăbuța, rostogolește-te.Good... Postat 03 Mai 2024, 05:05 de CivisUlpianum
- Bine i-au făcut!Tata nu trebuia să semneze,trebuia... Postat 02 Mai 2024, 23:28 de nealiniat
- ramane intrebarea: cine ramane intrebarea cine trebuia sa semneze... Postat 02 Mai 2024, 22:38 de scortosul
- Popa ori porge, tot una Nu vă bucurați! La fel vă fi și cu un... Postat 02 Mai 2024, 22:03 de Valcov
- si din cate se vede in poza strada de la parcul industrial urmeaza sa... Postat 02 Mai 2024, 20:16 de unu
Bihoreanul tipărit
- Prăpăd de la scântei: Detaliile incendiului care a mistuit depozitele companiilor Cargus şi Black Sea din Oradea. Cine e vinovatul? (FOTO/VIDEO) 08:41, 03 Mai 2024
- Fabrica de inovație: În Parcul Științific și Tehnologic din Oradea companiile vor „produce” doar cercetare (FOTO) 08:00, 02 Mai 2024
- Euro-fraudă la Universitate: Închisoare cu suspendare pentru un universitar orădean acuzat de fraudă cu fonduri europene 08:31, 01 Mai 2024
- De toate pentru toți: Partidele din Bihor au „ales” cu cine candidează la alegerile din 9 iunie. Vezi cine sunt favoriții! (FOTO) 08:01, 30 Apr 2024
ACTUAL
- Klaus Iohannis va fi premiat la Washington pentru „conducerea exemplară a României” 16:31, 02 Mai 2024
- Klaus Iohannis se pensionează din învățământ: Postul pe care l-a ținut rezervat peste 20 de ani devine vacant 21:22, 30 Apr 2024
- „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% dintre localitățile țării”, spune Marcel Ciolacu, după ce legea care le interzice în multe localități a intrat în vigoare 15:31, 30 Apr 2024
- Dezvoltatorul orădean Prima, încă un proiect imobiliar de sute de milioane de euro în București 19:12, 29 Apr 2024
Stiri SPORTIVE
- Oradea are doi campioni mondiali: Sportivii de la CS Crișul, medaliați la Campionatul Mondial de Kempo din Antalya 10:02, 03 Mai 2024
- Trei meciuri în 8 zile: Fotbaliştii de la FC Bihor încep seria jocurilor vineri, cu CSC Peciu Nou 18:20, 02 Mai 2024
- Echipa U14 a clubului FC Bihor a fost revelaţia prestigiosului turneu „Elite Neon Cup” din Atena (FOTO) 15:13, 02 Mai 2024
- Și-a învins adversarul în mai puțin de o repriză! Adrian Maxim a triumfat la Bistrița (FOTO) 14:01, 02 Mai 2024
BIHOREANUL TV
- Finala concursului de dirijori, deschisă publicului, joi, la Teatrul Regina Maria din Oradea (VIDEO)
- Dosare cu picioare: Înregistrarea cu Victor Micula trăgând cu arma pe pod a dispărut de la dosar (VIDEO)
- Victorie la Timișoara: FC Bihor și-a asigurat, matematic, și locul întâi în seria a 8-a din Liga a III-a (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
- Părintele tuturor: De 25 de ani, un preot din Oradea îngrijește bolnavi, orfani și oameni sărmani pe care nimeni nu îi ajută (FOTO) 09:01, 28 Apr 2024
- Lăsați natura să vină la copii! 14:51, 27 Apr 2024
- Oradea ieri, Oradea azi: Cum a fost construit ansamblul de blocuri din Calea Averescu (FOTO) 09:46, 27 Apr 2024
- Exemplar rar de rață cu ochi de șoim, imortalizat pe Crișul Repede! 13:17, 26 Apr 2024
Bihor
- Prăpăd de la scântei: Detaliile incendiului care a mistuit depozitele companiilor Cargus şi Black Sea din Oradea. Cine e vinovatul? (FOTO/VIDEO) 08:41, 03 Mai 2024
- Pot să înceapă și lucrările pentru realizarea Parcului Industrial din Marghita: a fost semnat contractul de proiectare și execuție 19:45, 02 Mai 2024
- Primarul din Gepiu a fost inculpat într-un proces penal: i-ar fi adus foloase necuvenite propriului fiu 17:11, 02 Mai 2024
- În căutarea „rădăcinilor”: Un tânăr născut în Bihor şi crescut de o familie adoptivă vrea să-şi cunoască mama 16:11, 02 Mai 2024
Stiri Oradea
- Prăpăd de la scântei: Detaliile incendiului care a mistuit depozitele companiilor Cargus şi Black Sea din Oradea. Cine e vinovatul? (FOTO/VIDEO) 08:41, 03 Mai 2024
- Ziua porților deschise la creșele din Oradea. Părinții pot vedea cum arată și ce servicii oferă unitățile de învățământ antepreșcolar 10:31, 02 Mai 2024
- Noaptea Muzeelor în Oradea: O mulțime de obiective turistice vor putea fi vizitate gratuit 19:34, 01 Mai 2024
- 1 Mai, muncitorește! Circulaţia auto în jurul Parcului 22 Decembrie rămâne închisă miercuri pentru lucrări de asfaltare (FOTO) 13:44, 01 Mai 2024
Timp Liber
- Concert de orgă cu lucrări din perioada romantică franceză, la Catedrala Romano-Catolică din Oradea 13:08, 02 Mai 2024
- Noaptea Muzeelor în Oradea: O mulțime de obiective turistice vor putea fi vizitate gratuit 19:34, 01 Mai 2024
- Finala concursului de dirijori, deschisă publicului, joi, la Teatrul Regina Maria din Oradea (VIDEO) 15:08, 30 Apr 2024
- Lord of the Dance la Oradea: Campania cu prețuri speciale continuă până de Paște! 16:50, 29 Apr 2024
Revista Familia
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
- Pragul Vaida #11, cu poeţii experimentali Dmitri Miticov şi Cătălin Şuteu 20:08, 12 Apr 2024
- Romanul „Sfârșitul lumii e un tren” de Daniela Rațiu va fi lansat sâmbătă la Oradea 20:01, 10 Apr 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare oprește furnizarea căldurii în Oradea și în Sânmartin 10:44, 29 Apr 2024
- Termoficare Oradea: se reia încălzirea începând de joi, însă nu la toate punctele termice 13:40, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea apei calde către o parte dintre consumatorii de pe câteva străzi din cartierul Nufărul 11:11, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea anunță întreruperea furnizării apei calde de consum în cartierul Nufărul I 10:59, 09 Apr 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.65 RON
- 1 EUR = 4.9764 RON
- 1 HUF = 0.0128 RON