De asemenea, prin decizia din 11 noiembrie 2014, şi aceasta încă nepublicată, cu unanimitate de voturi, a admis excepţiile de neconstituţionalitate şi a constatat următoarele: soluţia legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă "fără participarea procurorului şi a inculpatului", este neconstituţională; dispoziţiile art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale; soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) şi în art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă "fără participarea procurorului şi a inculpatului", este neconstituţională; dispoziţiile art. 347 alin. (3) raportate la cele ale art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale.
Aceste decizii, adoptate cu unanimitate de voturi, ne arată faptul că niciun aspect din procesul penal nu poate fi soluţionat fără citarea părţilor pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi pentru garantarea dreptului la apărare.
Practic, începând cu data publicării acestor decizii în Monitorul Oficial, va fi obligatorie citarea părţilor atât în cadrul plângerilor împotriva soluţiilor procurorului prin care se dispun soluţii de netrimitere în judecată, cât şi în procedura de cameră preliminară prin care se discută, în contradictoriu, eventualele vicii de procedură ale urmăririi penale.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.