În Monitorul Oficial nr. 775/24.10.2014 a fost publicată Decizia nr. 462/2014 a Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale art. 13 alin. (2), art. 83 alin. (3) și art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care impuneau formularea recursului şi reprezentarea în faţa instanţei de recurs numai prin avocat.
Prin Noul Cod de procedură civilă s-a instituit, la fel ca în alte state europene, obligativitatea formulării recursului şi reprezentării în faţa instanţei de recurs numai prin avocat. Această reglementare a fost introdusă în ideea asigurării unei bune judecăţi în recurs, având în vedere şi faptul că, potrivit Noului Cod, recursurile sunt destul de puţine.
Totuşi, întrucât în materia contenciosului administrativ există numai recursul ca şi cale de atac, cetăţeanul s-a văzut pus în situaţia să apeleze la serviciile unui avocat în destul de multe situaţii. Curtea Constituţională a considerat că reglementările sunt neconstituţionale întrucât această măsură, astfel cum a fost reglementată, nu apare ca fiind proporțională cu scopul legitim urmărit din perspectiva relației existente între interesul general invocat și cel individual.
Astfel, condiționarea exercitării căii de atac de încheierea, în mod obligatoriu, a unui contract de asistență judiciară, drept condiție de admisibilitate a recursului, impune în sarcina individului atât condiții excesive pentru exercitarea căii de atac a recursului, cât și costuri suplimentare și semnificative în raport cu cheltuielile efectuate de cetățean pentru plata serviciului justiției.
De aceea, dacă legiuitorul prevede obligativitatea reprezentării și asistării prin avocat în etapa procesuală a recursului, trebuie să reglementeze un mecanism de natură a permite realizarea scopului legitim urmărit la standardul calitativ propus, fără a impune o sarcină excesivă părților, indiferent de natura acesteia. Or, Curtea Constituţională a apreciat că statul nu a reușit să implementeze un mecanism coerent și eficient care să asigure posibilitatea efectivă a cetățenilor de a recurge la calea de atac a recursului.
Mai mult, întrucât termenul de formulare a recursului în materia contenciosului administrativ este de 15 zile de la data comunicării, față de termenul de recurs de 30 de zile din dreptul comun, obligația prevăzută de dispozițiile legale criticate reprezintă o cerință nerezonabilă impusă cetățeanului.
În concluzie, Curtea Constituţională a constatat că măsura reprezentării și asistării prin avocat în etapa procesuală a recursului nu este proporțională cu scopul urmărit de legiuitor, avantajul public fiind nesemnificativ în raport cu gradul de afectare a drepturilor și libertăților fundamentale ale individului.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.