`
< Pagina precedentă 3 4 5 6 7 8 9 10 11 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 1308 rezultate
- Respirăm murdar: Din cauza traficului tot mai intens, aerul din Oradea a fost de bună calitate timp de doar 3 luni anul trecut 14/01/2020
- OTL: De ce au staționat tramvaiele în weekend 13/01/2020
- Oradea „anului zero”: Cum arăta orașul de pe Criș în 1990, primul an cu adevărat liber, în democrație 12/01/2020
- OTL: Staţionări tramvaie în 6 ianuarie 2020 07/01/2020
- Un an mai (ne)bun! În 2020 urmează ce n-a mai văzut Oradea: Bolojan anunță încă 172 lucrări noi pe lângă cele 100 deja începute 07/01/2020
- Parchează şi "rulează"! Primăria Oradea va construi o parcare ce va da utilizatorilor şansa să circule gratis cu tramvaiele şi autobuzele 31/12/2019
- OTL anunță programul mijloacelor de transport în comun în perioada sărbătorilor de iarnă 21/12/2019
- Making of: Cum arată tramvaiele Astra care vor circula din 2020 prin Oradea 21/12/2019
- Staţionări tramvaie în 19 decembrie 2019 20/12/2019
- OTL: Staţionări tramvaie în 17 decembrie 2019 19/12/2019
- OTL, despre cauzele întârzierii tramvaielor în cursul serii de marți 18/12/2019
- Cum va arăta parcarea subterană „Park and Ride”, din Piaţa Emanuil Gojdu din Oradea. Şoferii care îşi vor lăsa maşinile aici vor circula gratis cu OTL 17/12/2019
- OTL: Panourile din staţii afişează timpii de sosire a autobuzelor sau tramvaielor cu trapă de acces şi podea joasă 16/12/2019
- Constructorii au finalizat amenajarea liniei de tramvai de pe podul din Calea Aradului (FOTO) 12/12/2019
- OTL, staţionări tramvaie în 5 decembrie 2019 06/12/2019
- Staționări tramvaie în 4 decembrie 05/12/2019
- OTL: staţionări tramvaie în 3 decembrie 2019 04/12/2019
- Se lasă rău! Începând din 9 decembrie, circulația pe podul Dacia se restricționează la o singură bandă pe sens 02/12/2019
- OTL: Staţionări tramvaie în 29 şi 30 noiembrie 02/12/2019
- Noi magazine şi un program special de sărbători la Crişul Shopping Center (FOTO) 02/12/2019
- De ce au staționat tramvaiele în 28 noiembrie 29/11/2019
- OTL: De ce au staționat tramvaiele în 25 noiembrie 26/11/2019
- OTL: De ce au staționat tramvaiele în 22 noiembrie 25/11/2019
- Fruntaşi la bani europeni: Oradea, oraşul din regiune cu cele mai multe fonduri comunitare atrase pe cap de locuitor 23/11/2019
- OTL: Cum se schimbă traseele autobuzelor, sâmbătă, când circulaţia pe Podul Dacia va fi blocată 22/11/2019
- Circulaţia tramvaielor pe Bulevardul Magheru din Oradea va fi sistată, de VINERI, până în iunie 2020 21/11/2019
- OTL: De ce au staționat tramvaiele în 18 noiembrie 19/11/2019
- Oradea, blocată! Şantierele numeroase provoacă ambuteiaje fără precedent (FOTO / VIDEO) 18/11/2019
- Nu ratați BIHOREANUL tipărit! În premieră, un bărbat e trimis în judecată pentru determinarea sinuciderii, fiindcă și-a terorizat concubina 18/11/2019
- Primele tramvaie care leagă Rogerius de Ioșia au început să circule: Ce spun orădenii despre noua linie (FOTO / VIDEO) 15/11/2019
- OTL: Staţionări tramvaie în 14 noiembrie 15/11/2019
- Încă se circulă: Tramvaiele trec în continuare pe podul Dacia 15/11/2019
- De vineri pornesc tramvaiele pe noua linie 8. Vezi traseul şi programul! 13/11/2019
- Orele încep mai târziu! Lucrările la pasajul Magheru decalează programul școlilor din Parcul Traian (FOTO / VIDEO) 11/11/2019
- OTL: Staţionări tramvaie în 8 noiembrie 11/11/2019
- Ambuteiaje în centrul Oradiei, după restricţionarea accesului în Parcul Traian dinspre Bulevardul Magheru (FOTO / VIDEO) 04/11/2019
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Conducerea CJ Bihor a „îngropat” 2,5 milioane euro din banii județului în lucrări „cu cântec” 04/11/2019
- Atenţie, şoferi! Accesul în Parcul Traian se închide traficului auto până în primăvara anului viitor 03/11/2019
- OTL: Staţionări tramvaie în data de 30 octombrie 2019 31/10/2019
- "Oprite" de Poliţia Rutieră! Primele tramvaie Astra Arad vor ajunge la Oradea abia la începutul anului viitor (FOTO) 29/10/2019
- O nouă linie de tramvai: Orădenii vor putea circula din Rogerius în Ioşia, pe linia 8 29/10/2019
- Lucrările la pasajul subteran vor întrerupe din 15 noiembrie circulaţia tramvaielor pe Bulevardul Magheru 29/10/2019
- OTL: De ce au staționat tramvaiele în 26 și 27 octombrie 28/10/2019
- Compania de Apă Oradea: Mai multe străzi fără apă în urma avariei de pe Bulevardul Dacia 25/10/2019
- Pârâu în mijlocul oraşului: Maşinile şi tramvaiele au circulat prin apă, la intersecţia dintre bulevardele Dacia şi Decebal (FOTO / VIDEO) 25/10/2019
- OTL: Staţionări tramvaie în data de 23 octombrie 2019 24/10/2019
- Haos pentru pasaj: Blocaje pe strada Libertăţii din centrul Oradiei, închisă de pe o zi pe alta (FOTO) 23/10/2019
- Trafic îngreunat în Parcul Traian: Încep lucrările la pasajul pe sub Bd Magheru. Vezi cum se circulă începând de miercuri! 22/10/2019
- Ne enervează: Mizeriile din jurul atelierului OTL de pe Calea Borșului 15/10/2019
- OTL: Staţionări tramvaie în 12 octombrie 2019 14/10/2019
- Dimineaţă cu bucluc: O Dacie şi un tramvai s-au "pupat" în Nufărul (FOTO) 10/10/2019
- OTL: Staționări tramvaie în 4 octombrie 07/10/2019
- OTL: Staționări tramvaie în 3 octombrie 04/10/2019
- Tramvaiele nu vor circula într-o zonă a Oradiei, de vineri până luni. Vezi alternativele OTL! 03/10/2019
- Călătorii care-şi cumpără bilet cu cardul BCR din tramvaie şi autobuze primesc reducere de 50%! 01/10/2019
- Staţionări tramvaie în 30 septembrie 01/10/2019
- OTL: Staționări tramvaie în 27 septembrie 30/09/2019
- Un cunoscut hoţ de buzunare din Marghita, care acţiona în parcurile şi tramvaiele din Oradea, a fost trimis după gratii 27/09/2019
- OTL: Staţionări tramvaie în 26 septembrie 2019 27/09/2019
- OTL: Staţionări tramvaie în 25 septembrie 2019 26/09/2019
- OTL anunță motivele staționărilor tramvaielor în ziua de 24 septembrie 2019 25/09/2019
- Reclamații la Partid: Ce plângeri făceau bihorenii în perioada comunistă 22/09/2019
- Oradea blocată: Marile lucrări ale municipalităţii paralizează traficul rutier şi îi aruncă pe orădeni în pragul disperării (FOTO/VIDEO) 17/09/2019
- De ce au staționat tramvaiele în perioada 13 -15 septembrie 16/09/2019
- 20 de case rase! Primăria Oradea pregăteşte în cartierul Nufărul cel mai mare val de exproprieri de după comunism (FOTO) 11/09/2019
- Cauza intreruperii circulatiei cu tramvaie din 2 septembrie 2019 03/09/2019
- Circulația tramvaielor, oprită din cauza unei mașini parcate pe șine 30/08/2019
- OTL: Staţionări tramvaie în data de 27 august 28/08/2019
- OTL: Staţionări tramvaie în data de 26 august 27/08/2019
- OTL: Staţionări tramvaie în perioada 23 si 24 august 26/08/2019
- Motivele pentru care au staționat tramvaiele în 22 august 23/08/2019
- Oradea pe cont propriu! Municipalitatea va realiza pe banii orădenilor proiectele europene de 25 milioane euro lăsate fără finanţare de Ministerul Dezvoltării (FOTO) 20/08/2019
- OTL: De ce au staționat luni tramvaiele 20/08/2019
- OTL: Staţionări tramvaie în perioada 14 - 17 august 19/08/2019
- Reabilitarea Palatului Episcopal Greco-Catolic va fi finanţată dintr-un credit al Primăriei, în valoare totală de 35 milioane euro 14/08/2019
- Programul tramvaielor și autobuzelor în Oradea pe 15 și 16 august 14/08/2019
- Deranjul cu pasajul: Orădenii se tem că noul pasaj pe sub Bulevardul Magheru va avea beneficii mult sub aşteptări 14/08/2019
- OTL: Tramvaiele au staţionat, luni, în Oradea din cauza mai multor accidente 13/08/2019
- Circulația tramvaielor întreruptă, în zona Decebal din Oradea, după ce un stâlp de electricitate s-a prăbușit peste șosea (FOTO / VIDEO) 12/08/2019
- Ştim noi mai bine! Proiectele care schimbă faţa oraşului ignoră confortul şi preferinţele orădenilor 09/08/2019
- OTL: Staţionări tramvaie în 7 august 08/08/2019
- Ministerul Dezvoltării reacţionează la acuzaţiile primarului Bolojan: Oradea nu poate primi alocări financiare mai mari, pentru că ar afecta alte municipii! 02/08/2019
- OTL: Staţionări tramvaie în 1 august 02/08/2019
- OTL: Cauza staţionării tramvaielor miercuri în Oradea 01/08/2019
- OTL: De ce au staţionat în mai multe rânduri, marţi, tramvaiele în Oradea 31/07/2019
- Fault de la Guvern: Oradea pierde 40 milioane euro pentru proiecte UE din cauza Ministerului Dezvoltării 31/07/2019
- OTL: Staționări tramvaie în 29 iulie 2019 30/07/2019
- OTL: Motivele staționărilor de tramvaie în 26 și 27 iulie 2019 29/07/2019
- OTL: De ce au staţionat tramvaiele, miercuri, timp de câteva minute 25/07/2019
- Lovitură devastatoare! Oradea pierde investiţii de 40 milioane de euro din fonduri europene 23/07/2019
- Vară pierdută: De ce vor ajunge marile lucrări ale Primăriei Oradea să dea peste cap oraşul din toamnă (FOTO) 23/07/2019
- OTL explică de ce au staționat tramvaiele în weekend 22/07/2019
- OTL: Un nou incident în trafic între un tramvai şi o maşină 19/07/2019
- OTL: Tramvaiele au staţionat din nou din cauza unei maşini parcate greşit 18/07/2019
- OTL: Cauza staționării tramvaielor în 16 iulie 17/07/2019
- OTL: Noi staţionări de tramvaie din cauza unui incident în trafic şi unei maşini parcate greşit 16/07/2019
- Vezi cum va arăta! Construcţia pasajului pe sub Bulevardul Magheru din Oradea va începe în august (FOTO) 15/07/2019
- OTL explică de ce au staţionat temporar tramvaiele sâmbătă 15/07/2019
- Tramvaiele OTL, blocate de două ori într-o singură zi pe strada Primăriei de şoferi care au parcat aiurea 11/07/2019
- Ne enervează: copacii ciuntiți și crengile lăsate de izbeliște în Cartierul Luceafărul (FOTO) 11/07/2019
< Pagina precedentă 3 4 5 6 7 8 9 10 11 Pagina următoare >
- Ilie Bolojan, interceptat de un grup de orădeni din Podgoria, care l-au luat la întrebări despre Inelul Metropolitan de Nord (FOTO) 09:05, 10 Mai 2024
- Candidații PNL la Primăria și Consiliul Local Paleu, sprijiniți de Bolojan: „Astfel de oameni dedicați îmi dau un confort, știu că dacă vor câștiga vor face treabă” (FOTO) 07:58, 10 Mai 2024
- Calea Aradului va fi închisă luni circulaţiei auto, dinspre Ioşia spre Biserica Emanuel (FOTO) 19:37, 09 Mai 2024
- Judecătoarea bihoreancă din dosarul „2 Mai”, acuzată de noi gafe: mama tinerei care a murit, întrebată dacă a fost la înmormântare 19:12, 09 Mai 2024
- „Salvaţi Podgoria!”: Peste 50 de locuitori ai cartierului orădean au cerut, în stradă, ca Inelul Metropolitan de Nord să nu treacă printre casele lor (FOTO) 22:15, 08 Mai 2024
- Un mega-proiect de 56 milioane euro a fost depus de Primăria Oradea spre finanţare europeană 09:44, 04 Mai 2024
- Tehnologia dă bătăi de cap: Rețeaua de calculatoare a Primăriei Oradea întâmpină probleme după probleme 14:48, 03 Mai 2024
- Un anti-model: Bolojan 11:08, 30 Apr 2024
- Donează şi dai o tură cu motorul! Bikerii unui club din Oradea vor plimba inimoşii care vor sprijini 65 de copii sărmani să ajungă la mare 18:31, 10 Mai 2024
- Polo: CSM Oradea joacă la Bucureşti pentru medaliile de bronz 17:45, 10 Mai 2024
- Droguri cu kilogramele! Un traficant a fost prins în flagrant în Oradea și arestat (FOTO) 17:27, 10 Mai 2024
- Candidații la Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor s-au întâlnit cu patronii bihoreni, în prima dezbatere din campania electorală (FOTO) 17:09, 10 Mai 2024
- Cine sunt candidații pentru Primăria Capitalei și ce avere au. A început campania electorală
- Ce caută președintele chinez în Europa. Ștefan Popescu, analist de politică externă: „China are nevoie să nu existe un Occident unit.”
- De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Motivarea tribunalului de la Washington
- Cine a fost Olga Lengyel, supraviețuitoare de la Auschwitz, și cum se predă istoria Holocaustului în România
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:30, 10 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:40, 09 Mai 2024
- Săptămâna Verde la Compania de Apă Oradea (FOTO) 10:57, 30 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 26 Apr 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- Apropo de buna guvernare, prin care Statul Român este beneficiarul a jumătate din tariful energiei electrice. Electrica Furnizare a umflat consumurile... Postat 10 Mai 2024, 18:22 de KP
- Apropo. Care-i semnificația datei de 22 decembrie... Postat 10 Mai 2024, 18:16 de KP
- Traseul e clar. Prima dată s-a cumpărat de municipiu in... Postat 10 Mai 2024, 18:14 de KP
- (KP) KO Nu te mai oftica atat ca se face. Problema... Postat 10 Mai 2024, 18:09 de Riviera
- 230 de locuri de parcare vor lua locul celor ... ... câtorva zeci de garaje și celor 150... Postat 10 Mai 2024, 18:04 de KP
Bihoreanul tipărit
- Primărie pe datorie: Dacă ar trăi din banii lor, un sfert dintre localitățile bihorene ar intra în faliment 08:01, 09 Mai 2024
- Secrete din culise: Amănunte neștiute din dosarul condamnării actorului Andrian Locovei pentru viol asupra unei colege 08:01, 08 Mai 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: A fost sau nu a fost viol? Lumea Teatrului orădean, împărțită în tabere 00:00, 07 Mai 2024
- Prăpăd de la scântei: Detaliile incendiului care a mistuit depozitele companiilor Cargus şi Black Sea din Oradea. Cine e vinovatul? (FOTO/VIDEO) 08:41, 03 Mai 2024
ACTUAL
- Judecătoarea bihoreancă din dosarul „2 Mai”, acuzată de noi gafe: mama tinerei care a murit, întrebată dacă a fost la înmormântare 19:12, 09 Mai 2024
- Arhiepiscopul Teodosie, trimis în judecată de DNA, după o dezvăluire Recorder (VIDEO) 19:05, 08 Mai 2024
- Avertizări de inundații pe râuri din Bihor. Cod portocaliu în zona Crișului Pietros 18:40, 08 Mai 2024
- Medici: Florin Piersic are o infecție generalizată în organism, septicemie. Un nou mesaj din partea actorului 15:30, 08 Mai 2024
Stiri SPORTIVE
- Polo: CSM Oradea joacă la Bucureşti pentru medaliile de bronz 17:45, 10 Mai 2024
- Turneu de tenis pentru copii, sâmbătă, la Sântandrei 16:31, 10 Mai 2024
- FC Bihor joacă iar cu Poli Timişoara, sâmbătă de la ora 18 15:36, 10 Mai 2024
- Pugiliştii de la Basti Box Salonta s-au întors cu şapte medalii de la concursuri internaţionale 18:44, 09 Mai 2024
BIHOREANUL TV
- Filmul „21 de rubini” al preotului Ciprian Mega a fost publicat integral pe YouTube (VIDEO)
- „Vreau să știe lumea...”. Mihai Neşu spune că el a fost cel care a luat decizia să divorțeze, după accident (VIDEO)
- Mesajul de Paște al episcopului Virgil Bercea și programul de sărbători de la Catedrala greco-catolică „Sf. Nicolae” Oradea (VIDEO)
Oradea Noastră
- Plătim ce aruncăm! Tarife noi de salubritate în Oradea, după dublarea taxei pentru deșeurile abandonate la haldă 20:15, 08 Mai 2024
- Busu de Bihor: Autodidact în meteorologie, tânărul Roberto Popa prognozează cu acuratețe vremea pentru bihoreni 08:05, 07 Mai 2024
- Fața orașului: O familie de lebede și-a făcut un cuib neobișnuit în Oradea (FOTO) 16:00, 06 Mai 2024
- Părintele tuturor: De 25 de ani, un preot din Oradea îngrijește bolnavi, orfani și oameni sărmani pe care nimeni nu îi ajută (FOTO) 09:01, 28 Apr 2024
Bihor
- Donează şi dai o tură cu motorul! Bikerii unui club din Oradea vor plimba inimoşii care vor sprijini 65 de copii sărmani să ajungă la mare 18:31, 10 Mai 2024
- Droguri cu kilogramele! Un traficant a fost prins în flagrant în Oradea și arestat (FOTO) 17:27, 10 Mai 2024
- Candidații la Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor s-au întâlnit cu patronii bihoreni, în prima dezbatere din campania electorală (FOTO) 17:09, 10 Mai 2024
- Incendiu puternic în Sântandrei: O femeie a murit (FOTO/VIDEO) 16:44, 10 Mai 2024
Stiri Oradea
- Candidații la Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor s-au întâlnit cu patronii bihoreni, în prima dezbatere din campania electorală (FOTO) 17:09, 10 Mai 2024
- Centrul Civic din Oradea înverzește: Se plantează arțari, stejari, magnolii, lavandă și trandafiri. Peste 4.000 mp semănați cu gazon (FOTO) 16:11, 10 Mai 2024
- Termen, luna iulie: 230 de locuri de parcare vor fi amenajate în locul garajelor demolate din zona străzii Milcovului (FOTO) 12:42, 10 Mai 2024
- Judeţul Bihor va avea o hartă interactivă a producătorilor locali 09:57, 10 Mai 2024
Timp Liber
- „Floare de Iris, floare de colț...”: Concert Iris la Noo’vo Resto Lounge, în Oradea (VIDEO) 18:26, 09 Mai 2024
- Orchestra "Lăutarii" din Chişinău va concerta alături de Monica Anghel, Paula Seling și alții în Piața Unirii din Oradea 11:35, 09 Mai 2024
- „Valea împăcării” și „Triplu By-pass”. Un fost deținut politic își lansează la Muzeul Orașului Oradea două romane document 10:54, 09 Mai 2024
- România pitorească: Zeci de imagini realizate de artiști fotografi internaționali vor fi expuse în Cetatea Oradea 18:20, 08 Mai 2024
Revista Familia
- Pragul Vaida #12, cu Ioan F. Pop, Marian Neguțu și Vlad Mușat 13:55, 10 Mai 2024
- Æs alienum, concert-lansare de carte 16:42, 08 Mai 2024
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: Apa caldă va fi întreruptă pentru 3 puncte termice din Sânmartin și Felix 12:00, 10 Mai 2024
- Termoficare Oradea: Un punct termic rămâne fără apă caldă 10:11, 09 Mai 2024
- Termoficare Oradea: Alte șase puncte termice rămân fără apă caldă 16:53, 08 Mai 2024
- Termoficare Oradea: Încă două puncte termice rămân fără apă caldă 10:41, 08 Mai 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.6364 RON
- 1 EUR = 4.9753 RON
- 1 HUF = 0.0128 RON