`
< Pagina precedentă 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?
De stiut
Colțul juridic
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 1124 rezultate
- Dirty Agly: Hairstylistul Ionuţ Butcă racola adolescenţi din centre de plasament, drogându-i şi plasându-i unor homosexuali (FOTO) 25/11/2019
- Nu ratați BIHOREANUL tipărit! Fostul şef al RAR Oradea, Gheorghe Lupaş, şi fiul său sunt „eroii” unui scandal cu ITP-uri falsificate 25/11/2019
- Percheziţii DIICOT în cartierul Luceafărul din Oradea: Hair stylist ridicat într-un dosar de trafic de minori şi pornografie infantilă 21/11/2019
- Recompensă: 50.000 euro! Patronul unei firme din Argeş îşi caută TIR-ul încărcat cu televizoare care a dispărut 02/11/2019
- Cum acţiona reţeaua de traficanţi de cocaină cu ramificaţii în Bihor (FOTO) 23/10/2019
- Percheziții la traficanți de cocaină și cămătari din Bihor și Timiș 23/10/2019
- Parchetul Bihor ne "linişteşte": Doctoriţa suspectată că şi-a omorât pruncul nu e un pericol şi, deci, poate activa într-un spital public 08/10/2019
- Coruptul corupţilor: Un demnitar chinez a strâns din şpăgi 34 miliarde de euro şi 13 tone de aur în subsolul casei sale (VIDEO) 02/10/2019
- Percheziții DIICOT în Bihor, în cadrul unui dosar de trafic de droguri de mare risc 25/09/2019
- Doctor Horror: BIHOREANUL prezintă detalii şocante din povestea doctoriţei orădence Nadia Filip, suspectată că şi-a ucis şi îngropat propriul copil 10/09/2019
- Ipoteză scandaloasă: Bătrânul Alexandru Lökösházy, un celebru expert auto din Oradea, ucis pentru a fi jefuit de avere! 06/09/2019
- Cu susu-n jos: Mai mulţi copii şi tineri din Germania au fost ţinuţi sclavi... în Maramureş 27/08/2019
- Rafinăria fantomă: Afaceriştii Rácz Attila, Călin Bălaj şi Antonino Papalia, acuzaţi de constituire de grup criminal organizat şi evaziune fiscală (FOTO) 21/08/2019
- Cauţiune de o jumătate de milion de euro: Şeful Oracle România, urmărit penal după ce ar fi luat mită aproape 870.000 de euro de la firme IT 08/08/2019
- Dispăruţi fără urmă: Poliţia Bihor este datoare cu găsirea a 38 de persoane, unele dispărute şi de 20 de ani 05/08/2019
- ADN-ul din oasele găsite în curtea criminalului din Caracal este al Alexandrei! 02/08/2019
- Dezvăluire halucinantă în cazul Caracal, făcută de Libertatea: Căutarea Alexandrei, coordonată de clanuri de interlopi care i-au "asmuţit" pe poliţişti în percheziţii la adrese greşite! 02/08/2019
- Furie, lacrimi şi speranţă. Mărturia cutremurătoare a tatălui Alexandrei. Ironia sorţii, voia să se facă poliţistă (VIDEO) 01/08/2019
- Suspectul din Caracal a recunoscut două crime! 28/07/2019
- Explicaţiile procurorilor în cazul fetei din Caracal: S-a acţionat cu aparatură depăşită, tehnica SRI nu mai poate fi folosită în anchetele penale, Poliţia n-a mai avut oameni, a fost găsit un trup carbonizat! 27/07/2019
- Adolescenta răpită din Caracal a povestit la 112 că a fost bătută şi violată şi l-a descris în detaliu pe agresor. O vecină ar fi auzit ţipetele victimei 27/07/2019
- Mărturie revoltătoare în cazul adolescentei răpite și ucise în Caracal. Cum i s-ar fi adresat un polițist tatălui fetei: „Dacă fii-ta e-ncurcată cu vreunul...” (VIDEO) 27/07/2019
- Caz îngrozitor: Două adolescente răpite în Caracal au fost ucise, tranşate şi dizolvate în acid. Una dintre ele a sunat la 112 degeaba (FOTO) 26/07/2019
- Scandal în Biserica Ortodoxă: un preot este acuzat că a convins o fetiță de 13 ani să se filmeze în ipostaze sexuale explicite 16/07/2019
- Traficantul din garnizoană: Percheziţii ale Parchetului Militar într-un caz de contrabandă cu ţigări ce vizează un subofiţer MApN din Marghita 11/07/2019
- Percheziţii în Oradea: Peste 2.000 de parfumuri, cosmetice şi haine au fost confiscate de polițiști (FOTO) 10/07/2019
- Percheziţii la TAROM, pentru fapte de "delapidare şi corupţie" 02/07/2019
- Percheziţii la Poșta Română, în Alba: mai mulţi poştaşi şi foşti angajaţi nu au livrat corespondenţa expediată de instanţe! (VIDEO) 27/06/2019
- Percheziţii în Bihor: Haine şi parfumuri contrafăcute, ridicate din Tinca (FOTO) 26/06/2019
- Lecţie de curaj: În loc să aplice automat deciziile CCR pro-inculpaţi, o judecătoare de la Tribunalul Bihor aşteaptă judecata Curţii Europene de Justiţie 13/06/2019
- Victoraş, arma jos! Detalii neaşteptate din dosarul percheziţiilor de la vila lui Victoraş Micula 11/06/2019
- Parchetul Oradea dă detalii despre percheziții: Ancheta în cazul lui Victoraș Micula vizează și „favorizarea făptuitorului” 07/06/2019
- De ce au fost percheziţii la Victoraş Micula? Parchetul Oradea: "A fost armă letală" (VIDEO) 06/06/2019
- Percheziţiile s-au încheiat. Victoraş Micula: "Aşa-i România, ce să-i faci? În campanie electorală e nevoie de arestaţi" (VIDEO) 06/06/2019
- Percheziţii ample în cartierul VIP-urilor din Oradea. În vizor: celebrul Victoraş Micula (FOTO / VIDEO) 06/06/2019
- Traficanţii percheziţionaţi de DIICOT Oradea vindeau etnobotanice cu efect „Zombie” în tot judeţul. Până acum, 6 persoane au fost reţinute 06/06/2019
- "Vânătoare" de traficanţi de droguri: 10 percheziţii la o reţea din judeţul Bihor, inclusiv la un adolescent în vârstă de 15 ani şi o femeie de 72 de ani (FOTO) 06/06/2019
- Captură DIICOT în Marghita: Au fost confiscate aproape 1.000 de pastile de ecstasy și amfetamine, cantităţi de canabis, rezină de canabis și ţigări nemarcate. Două persoane au fost reţinute 04/06/2019
- Pretextul cu cimitirul: Disperaţi că pierd voturile maghiarilor, UDMR-iştii au rupt brusc protocolul cu PSD-ALDE 23/05/2019
- Percheziţii acasă la rectorul Academiei de Poliţie, în dosarul ameninţării jurnalistei Emilia Şercan 23/05/2019
- Vasile Blaga, la Oradea, pentru ministrul de interne Carmen Dan: "Nu poţi să asmuţi Poliţia asupra oamenilor care au protestat liber!" 16/05/2019
- Ministrul internelor despre cele 30 de tone de peşte confiscat: Era contaminat cu mercur şi braconat din ape poluate 14/05/2019
- Peste 30 de tone de peşte impropriu consumului, confiscat. Peste 150 de percheziţii în mai multe judeţe din România, dar şi în alte ţări din UE 14/05/2019
- Patimile noastre, Paştele lor 29/04/2019
- "Pretext pentru favorizarea infractorilor": Codurile penale au fost modificate, cu voturile PSD, ALDE şi UDMR. Vezi cum au votat deputaţii de Bihor! 24/04/2019
- Cel care a ameninţat-o cu moartea pe jurnalista Emilia Şercan este ofiţer de poliţie! 24/04/2019
- Oribil! Tinere racolate şi injectate cu heroină ca să se prostitueze, în apartamente închiriate inclusiv în Oradea 15/04/2019
- Ostaşul Domnului: Poetul bihorean Traian Dorz, din Oastea Domnului, pedepsit de comunişti cu 17 ani de puşcărie (FOTO / VIDEO) 07/04/2019
- Percheziţii: Fiul scriitorului Andrei Pleşu, implicat într-un dosar de trafic de droguri (VIDEO) 05/04/2019
- S-a-ntors Uscatu’! Detaliile dosarului în care a fost săltat celebrul contrabandist orădean Viorel Pop 01/04/2019
- Percheziţii în Bihor, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 10 milioane de lei 27/03/2019
- Celebrul contrabandist Viorel Pop, alias Uscatu’, din nou în arest. A fost prins cu 20 de baxuri de ţigări ascunse într-o mașină modificată (VIDEO) 27/03/2019
- Percheziții ale polițiștilor orădeni într-un dosar cu droguri de mare risc. Captură impresionantă (FOTO / VIDEO) 20/03/2019
- Un nou scandal cu dezinfectanţi diluaţi, în România: au ajuns în peste 30 de spitale, nu şi în Oradea! 19/03/2019
- 15 tone de tutun au fost confiscate şi 60 de persoane duse la audieri în urma percheziţiilor făcute inclusiv în Bihor la contrabandişti (FOTO) 16/03/2019
- Noi percheziţii în Bihor, la persoane bănuite că vindeau ilegal tutun 15/03/2019
- Cum a fost "capcanat" un bihorean bănuit de contrabandă cu ţigări. Poliţiştii l-au prins în flagrant, i-au confiscat "marfa", dar şi banii din vânzări 14/03/2019
- Percheziţii la Sânmartin: De ce au crezut localnicii că DNA a descins la Primăria comunei 14/03/2019
- Rezultatele celor 32 de percheziţii din Bihor: Ţigări de contrabandă în valoare de 60.000 de lei au fost confiscate (FOTO) 13/03/2019
- Percheziții în Bihor: Polițiștii au demarat 32 de descinderi într-un dosar de contrabandă cu țigări 12/03/2019
- Vloggerul Virgil Halacu, alias GajuKYD, despre scandalul cu cursele de maşini şi împuşcături în noapte: „O seară unică” 06/03/2019
- Percheziţii la Micula! Poliţiştii au făcut descinderi în scandalul curselor ilegale de maşini şi focurilor de armă din Oradea 05/03/2019
- Umfl-o, Ramona! Zeci de orădence au ajuns pe mâna Ramonei Fizeşan, o impostoare care se declara cadru medical şi le injecta acid hialuronic 26/02/2019
- Percheziţii în Sânmartin: Doi orădeni au fost prinşi că vindeau pe OLX haine contrafăcute ale unor mărci precum Versace, Philipp Plein şi Givenchy (FOTO) 22/02/2019
- Ai trecut pe la ea? Du-te la un medic adevărat! Cine este falsa esteticiană din Oradea (FOTO / VIDEO) 21/02/2019
- MEDIC FALS ÎN ORADEA! Percheziții la o orădeancă bănuită că făcea operații estetice fără drept! (FOTO) 21/02/2019
- Încă unul! Un fost zidar este acuzat că face pe dentistul într-o comună de lângă Bucureşti 10/02/2019
- Vrednic este! Dosarul de corupţie al episcopului Sofronie a fost închis discret de DNA Oradea 22/01/2019
- Captură de proporţii în Borş: Trei bărbați au încercat să introducă în țară 17 kilograme de cannabis și 350 grame de cocaină! (FOTO / VIDEO) 18/01/2019
- Razii şi percheziţii la bişniţarii din Bihor: Mii de petarde, artificii și pocnitori interzise, confiscate în ajun de Anul Nou 03/01/2019
- Traficant de droguri trimis după gratii: Un tânăr de 31 de ani din Tinca a vândut ecstasy unui poliţist sub acoperire 03/01/2019
- Nouă captură a DIICOT Oradea: Peste o jumătate de kilogram de cannabis, cocaină, pastile de ecstasy şi un timbru cu LSD au fost confiscate, cinci tineri sunt în arest la domiciliu 19/12/2018
- Percheziții la cultivatori de cannabis din Oradea: O armă, aproape 2 kilograme de droguri, materiale şi instrumente au fost confiscate (FOTO) 23/11/2018
- După gratii: S-au făcut arestări în dosarul escrocilor care vindeau dispozitive terapeutice chinezeşti la preţ de lux 11/11/2018
- Percheziţiile s-au terminat: Polițiștii au ridicat sute de mii de lei și aparatură, 14 persoane au fost duse la audieri (FOTO) 09/11/2018
- Percheziții în Bihor: Polițiștii caută dovezi într-un dosar cu escrocherii cu dispozitive medicale şi o fraudă de peste 8 milioane de lei 09/11/2018
- Fabrica de asistaţi: 600.000 de lei a plătit statul, într-un singur an, falşilor asistaţi social din Holod 08/11/2018
- #Teleormanleaks: O valiză plină cu documente ale Tel Drum, ferite de procurorii DNA, în posesia jurnaliştilor de la RISE Project 04/11/2018
- Arabia Saudită a recunoscut că jurnalistul Jamal Khashoggi a fost ucis în consulatul său din Istanbul 20/10/2018
- Percheziții de amploare, inclusiv în Bihor, la locuințele unor persoane bănuite de trafic de substanțe periculoase! 17/10/2018
- Percheziţii la consulatul Arabiei Saudite din Turcia, după ce un jurnalist ar fi fost torturat, ucis şi apoi tranşat în birouri. Arabia Saudită urmează să recunoască crima 16/10/2018
- Codul infractorilor, măcelărit de Curtea Constituţională. Ce articole au fost declarate neconstituţionale 15/10/2018
- Percheziţii DIICOT, inclusiv în Oradea: Captură importantă de droguri (FOTO) 08/10/2018
- Percheziții ale polițiștilor antifraudă: Sute de bijuterii de valoare și mii de produse de îmbrăcăminte, găsite într-un apartament din Oradea (FOTO) 18/09/2018
- Lista lui Józsi: Povestea criminalului care a vrut să lichideze toată conducerea Bihorului 16/08/2018
- Percheziţii DIICOT: Hackerii care au blocat site-ul PSD sunt minori 14/08/2018
- Sânge pentru Unire: Cutremurătoarea poveste a doi avocaţi bihoreni, martiri ai Marii Uniri 10/08/2018
- Lovitură a procurorilor DIICOT: Ţigări, droguri şi arme cu lunetă găsite la o grupare de contrabandişti de ţigări, coordonată de un fost poliţist din Paleu (FOTO) 07/08/2018
- "Prima Casă" percheziţionată! Funcţionari corupţi urgentau anumite dosare 19/07/2018
- Droguri pentru vedete: O reţea care furniza droguri "grele" pentru VIP-uri a fost "spartă" de DIICOT 14/07/2018
- Percheziţii în Bihor: Unul dintre autorii jafului de la Banca Transilvania din Baia Mare locuia în Oradea! 06/07/2018
- "Afumaţi" la Râpa: Protejaţi de poliţişti, doi fraţi i-au dus pe ţiganii din Tinca în pragul dependenţei de droguri 04/07/2018
- Deputatul Cupşa: Modificarea Codului de procedură penală favorizează infractorii, nicio prevedere pentru protejarea victimelor 22/06/2018
- Percheziţii la CFR Călători: În trenuri au fost montate alte aparate decât cele cumpărate prin licitaţie! 14/06/2018
- Percheziţii DIICOT la mafia lemnului, inclusiv în Bihor! Paguba se ridică la 25 milioane de euro 30/05/2018
- Banii sau viaţa! Vila şefului pentru Europa al Faist a fost prădată de un hoț mascat, care i-a legat copilul și ameninţat nevasta! 29/05/2018
- Marlboro Men: Cunoscuţii interlopi orădeni Uscatu’ şi Creţu, inculpaţi pentru contrabandă cu ţigări 23/05/2018
- Procesul fostului şef al Consiliului Judeţean, Alexandru Kiss, „pe repede înainte”: Judecătoarea dă termene scurte, chiar şi două într-o săptămână 22/05/2018
- Traficanţii de droguri ridicaţi de procurorii DIICOT Oradea au fost arestaţi 18/05/2018
- Descinderile DIICOT în Bihor s-au terminat: au fost 18 percheziţii în Oradea şi una în Salonta (FOTO/VIDEO) 16/05/2018
< Pagina precedentă 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Pagina următoare >
- Piaţa Rahovei din centrul Oradiei va deveni un spaţiu pietonal. Investiția de trei milioane de euro va fi făcută din fonduri europene (FOTO) 15:58, 27 Apr 2024
- Mihai Lasca și-a anunțat candidatura pentru șefia Consiliului Județean Bihor și propunerea PPR pentru Primăria Oradea (FOTO) 21:06, 27 Apr 2024
- Spectacol cu cai, la Oșorhei, la un concurs internațional de atelaje cu participare record. Bihorul ar putea găzdui și campionatul mondial! (FOTO) 17:33, 27 Apr 2024
- Oradea, capitala dansului: Peste 1.000 de sportivi din 25 de țări concurează pentru trofeele ORRO (FOTO) 23:38, 27 Apr 2024
- Tramvai la scară: Lucrările la rețeaua tram-tren din Oradea vor începe anul viitor, fără case expropriate în Rogerius 08:00, 24 Apr 2024
- E oficial: Ilie Bolojan candidează din nou la șefia Consiliului Județean Bihor, iar Florin Birta, la Primăria Oradea! 17:31, 25 Apr 2024
- 105 ani de la Eliberarea Oradiei: Fostul premier Nicolae Ciucă a venit la festivități, mii de persoane au ieșit în centrul orașului (FOTO/VIDEO) 12:34, 20 Apr 2024
- Goana după PET-uri: Flacoanele au ajuns la mare căutare printre oamenii străzii, aducând profituri și de sute de lei pe zi 08:01, 25 Apr 2024
- Crişul Sântandrei a pierdut duelul de acasă cu CSM Sighet, iar Lotus Băile Felix nu a mai jucat (VIDEO) 14:17, 28 Apr 2024
- Ceasul celui mai bogat om de pe Titanic, vândut pentru o sumă record 13:36, 28 Apr 2024
- Orădeanul Alex Creț a obținut bronzul la Campionatul European de Judo și este cu un pas mai aproape de Jocurile Olimpice (FOTO) 12:49, 28 Apr 2024
- Moaștele prorocului Ilie, scoase din nou la pelerinajul liberalilor 12:02, 28 Apr 2024
- Ciolacu nu m-a jignit ca moldovean. Mă jignește, în schimb, ca român
- Putin n-ar fi ordonat uciderea lui Navalnîi. Dar sistemul său l-a ucis
- Centrala nucleară de la Cernobîl: 38 de ani de la accident și 2 ani de la ocupare
- Vizitele externe ale domnului Marcel Ciolacu și promovarea intereselor cetățeanului român
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 26 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:42, 02 Apr 2024
- Anunţ Compania de Apă Oradea 11:35, 20 Mar 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 13 Mar 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- @pinonel "Dupa ce ai mers o viata prin glod si te-ai... Postat 28 Apr 2024, 13:15 de Biggie
- Da capo. Din moment ce justitia nu si-a facut treaba... Postat 28 Apr 2024, 11:33 de nihil
- @Vio_427 De ce vorbesti prostii? Daca nu stii ceva, ar fi bine sa te documentezi.... Postat 28 Apr 2024, 11:09 de cristianteofil
- De ce mai e in libertare? Ce cauta *** in libertate? Trebuia sa fie... Postat 28 Apr 2024, 10:59 de cristianteofil
- Ce tara e asta In care un condamnat penal poate fi deputat... Postat 28 Apr 2024, 09:57 de Biggie
Bihoreanul tipărit
- Părintele tuturor: De 25 de ani, un preot din Oradea îngrijește bolnavi, orfani și oameni sărmani pe care nimeni nu îi ajută (FOTO) 09:01, 28 Apr 2024
- Acrobat pe cer! Spectacol periculos în Oradea: a mers pe sârmă între clădirea Primăriei și biserica de vizavi 08:01, 26 Apr 2024
- Goana după PET-uri: Flacoanele au ajuns la mare căutare printre oamenii străzii, aducând profituri și de sute de lei pe zi 08:01, 25 Apr 2024
- Vremea Iepurașului: O nouă ediție a Târgului de Paște în Cetatea Oradea. Vezi programul! 12:10, 24 Apr 2024
ACTUAL
- Duminica Floriilor: Semnificația sărbătorii în care 1,8 milioane de români își celebrează onomastica 09:50, 28 Apr 2024
- Preotul Mega, criticat de un oficial BOR pentru că a mers în Moscova lui Putin, care este comparată cu Berlinul lui Hitler 14:02, 27 Apr 2024
- Dezvăluire surprinzătoare: Preotul orădean Ciprian Mega s-a întâlnit cu Vladimir Putin! 23:26, 26 Apr 2024
- "A decedat o victimă?". Înregistrare cu momentul în care judecătoarea originară din Bihor îl strigă pe tânărul ucis în 2 Mai (AUDIO) 18:07, 26 Apr 2024
Stiri SPORTIVE
- Crişul Sântandrei a pierdut duelul de acasă cu CSM Sighet, iar Lotus Băile Felix nu a mai jucat (VIDEO) 14:17, 28 Apr 2024
- Orădeanul Alex Creț a obținut bronzul la Campionatul European de Judo și este cu un pas mai aproape de Jocurile Olimpice (FOTO) 12:49, 28 Apr 2024
- CSM Oradea a câştigat clar cel de-al doilea duel cu Rapid din finala mică a Superligii Naţionale de polo 10:28, 28 Apr 2024
- Semifinala Ligii Naționale de baschet: CSM CSU Oradea a învins CSO Voluntari, cu 96-76 22:20, 27 Apr 2024
BIHOREANUL TV
- PNL Bihor și-a anunțat candidații la Consiliul Local Oradea și Consiliul Județean. Surprizele: chirurgul Dănuț Dejeu și un alt medic, care în urmă cu 3 ani a demisionat din partid (FOTO/VIDEO)
- Povestea emoţionantă a „vârfului de lance” care a depus jurământul militar, vineri, în Piața Unirii din Oradea (FOTO/VIDEO)
- Lucrările la centrul de recuperare pe care Mihai Neşu îl construiește lângă Oradea sunt în stadiu avansat. Cum poți ajuta (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
- Părintele tuturor: De 25 de ani, un preot din Oradea îngrijește bolnavi, orfani și oameni sărmani pe care nimeni nu îi ajută (FOTO) 09:01, 28 Apr 2024
- Lăsați natura să vină la copii! 14:51, 27 Apr 2024
- Oradea ieri, Oradea azi: Cum a fost construit ansamblul de blocuri din Calea Averescu (FOTO) 09:46, 27 Apr 2024
- Exemplar rar de rață cu ochi de șoim, imortalizat pe Crișul Repede! 13:17, 26 Apr 2024
Bihor
- Ce spune Episcopia Ortodoxă a Oradiei despre vizita preotului Mega la Moscova: „Gestul său umbrește statutul său de preot” 11:17, 28 Apr 2024
- Mihai Lasca și-a anunțat candidatura pentru șefia Consiliului Județean Bihor și propunerea PPR pentru Primăria Oradea (FOTO) 21:06, 27 Apr 2024
- Spectacol cu cai, la Oșorhei, la un concurs internațional de atelaje cu participare record. Bihorul ar putea găzdui și campionatul mondial! (FOTO) 17:33, 27 Apr 2024
- Contract semnat cu firma orădeană Dumexim pentru construirea parcului industrial din Beiuș 16:50, 27 Apr 2024
Stiri Oradea
- Oradea, capitala dansului: Peste 1.000 de sportivi din 25 de țări concurează pentru trofeele ORRO (FOTO) 23:38, 27 Apr 2024
- Pe două roți, în „Săptămâna verde”: Elevii unui liceu din Oradea au pedalat peste 30 de kilometri, în jurul orașului (FOTO) 19:02, 27 Apr 2024
- Piaţa Rahovei din centrul Oradiei va deveni un spaţiu pietonal. Investiția de trei milioane de euro va fi făcută din fonduri europene (FOTO) 15:58, 27 Apr 2024
- Oradea cere finanţare europeană pentru construcţia a două pasaje subterane pe strada Republicii, în valoare de 57 milioane euro (FOTO) 12:55, 27 Apr 2024
Timp Liber
- Oradea, capitala dansului: Peste 1.000 de sportivi din 25 de țări concurează pentru trofeele ORRO (FOTO) 23:38, 27 Apr 2024
- Spectacol cu cai, la Oșorhei, la un concurs internațional de atelaje cu participare record. Bihorul ar putea găzdui și campionatul mondial! (FOTO) 17:33, 27 Apr 2024
- A început Târgul de Paște din Cetatea Oradea: Copiii, invitați la întâlniri cu iepurași uriași, ateliere și parc de distracții (FOTO) 19:47, 26 Apr 2024
- Începe Târgul de Paște din Oradea. Vezi programul evenimentelor! (FOTO) 16:35, 25 Apr 2024
Revista Familia
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
- Pragul Vaida #11, cu poeţii experimentali Dmitri Miticov şi Cătălin Şuteu 20:08, 12 Apr 2024
- Romanul „Sfârșitul lumii e un tren” de Daniela Rațiu va fi lansat sâmbătă la Oradea 20:01, 10 Apr 2024
- George C. Dumitru în dialog cu Mircea Pricăjan despre romanul „Rupturi” 16:31, 25 Mar 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: se reia încălzirea începând de joi, însă nu la toate punctele termice 13:40, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea apei calde către o parte dintre consumatorii de pe câteva străzi din cartierul Nufărul 11:11, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea anunță întreruperea furnizării apei calde de consum în cartierul Nufărul I 10:59, 09 Apr 2024
- Anunț Termoficare: de marți se oprește căldura în Oradea și Sânmartin 12:47, 30 Mar 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.6386 RON
- 1 EUR = 4.9763 RON
- 1 HUF = 0.0127 RON