URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.

Marlboro Men: Cunoscuţii interlopi orădeni Uscatu’ şi Creţu, inculpaţi pentru contrabandă cu ţigări

Marlboro Men: Cunoscuţii interlopi orădeni Uscatu’ şi Creţu, inculpaţi pentru contrabandă cu ţigări CAPTURA. Ţigările găsite în urma percheziţiilor realizate la membrii grupării lui Viorel Pop (foto) şi Viorel Creţu au fost preluate de poliţişti şi depozitate în camera de corpuri delicte. Procurorii DIICOT cer acum judecătorilor ca şi maşinile cu care au fost transportate baxurile să fie confiscate
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pe 22 iunie anul trecut, sub coordonarea unui procuror de la Biroul Teritorial Satu Mare al DIICOT Oradea, poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bihor, Satu Mare şi Sălaj, colegi ai acestora de la Serviciile pentru Acţiuni Speciale şi Investigaţii Criminale ale Poliţiei Bihor şi Poliţiei Municipiului Oradea descindeau în percheziţii la 31 de adrese din judeţele Bihor, Satu Mare şi Arad.

Captura a fost impresionantă: peste 16.500 pachete de ţigări netimbrate, 2,7 kilograme de canabis, două autoturisme cu compartimente speciale pentru transportarea ilegală a ţigărilor, telefoane mobile şi staţii de emisie-recepţie. "După finalizarea acţiunii, 7 persoane vor fi conduse la DIICOT Oradea pentru audieri", au transmis procurorii în comunicatul lor, fără să dea, atunci, vreun nume ori amănunte concrete despre fapte.

Cine erau contrabandiştii a ieşit la iveală acum, când anchetatorii au finalizat cercetările şi au trimis cazul în faţa instanţei: este vorba despre o bandă acuzată de contrabandă cu ţigări şi coordonată de doi interlopi orădeni, pe vremuri recuperatori celebri - Viorel Pop, alias Uscatu’, antreprenorul hotelului Silver, şi fostul campion de box Viorel Creţu!

Old boys

Implicat în afaceri imobiliare şi construcţii atât în Bihor cât şi în judeţul Satu Mare, Viorel Pop părea că s-a retras din "afacerile" penale, ultima lovitură fiind un jaf comis în Austria în 2012. Unul de răsunet, căci era vorba despre un transport de ţigări în valoare de 2 milioane de euro deturnat după un scenariu ca din filme. Împreună cu un alt vechi colaborator, Florian Bota, alias Boti, Pop a atacat un TIR cu ţigări pe autostrada A21, lângă Heiligenkreuz, în apropierea Vienei.

Cu cagule trase pe cap şi înarmaţi cu aparate electroşoc, cei doi i-au răpit şi abandonat în Ungaria pe şoferi, iar prada au ascuns-o, cu camion cu tot, într-un depozit din localitatea austriacă Wurmla, de unde au şi fost înhăţaţi câteva zile mai târziu. Odată cu ei a "picat" şi complicele care le dăduse pontul, chiar unul din şoferii de TIR răpiţi.

Ţinut după gratii câteva luni, Uscatu’ s-a întors acasă şi părea că s-a dat la fund, ocupându-se de hotelul ridicat vizavi de propria vilă pe Dealul Viilor, ca director al firmei patronate de fiicele sale. Dar nu a durat mult. Anul trecut a intrat într-o altă afacere, tot cu ţigări, de astă dată cu un alt vechi amic, Viorel Creţu, fost boxer, celebru după ce, la sfârşitul anilor ’90, în urma unor răfuieli cu o bandă rivală, a intrat în barul No Name de pe malul Crişului (zona Decebal), plin de clienţi, şi a golit în pereţi încărcătorul unui pistol mitralieră.

Back in business

Potrivit procurorilor DIICOT Oradea, care au trimis dosarul în judecată pe 11 mai a.c., în perioada aprilie - 22 iunie 2017, când gruparea a fost destructurată, Viorel Pop şi Viorel Creţu au aprovizionat judeţul cu ţigări din Ucraina şi Serbia, depozitate apoi în Bihor, Arad şi Satu Mare, transportate ulterior la vânzători, care le comercializau sub supravegherea altor membri ai reţelei.

"Ţigările care au făcut obiectul actelor de contrabandă comise de membrii grupului sunt de categorie superioară, marca Marlboro, care nu fac în mod obişnuit obiectul infracţiunilor de contrabandă", se arată în rechizitoriul procurorilor, specificând că Pop şi Creţu "asigurau preluarea, depozitarea şi, uneori, transportul cantităţilor de ţigări" în cadrul grupului, funcţionând "ca elemente de legătură între furnizorii principali şi distribuitorii direcţi către consumatorii finali".

Doi distribuitori au fost identificaţi: un afacerist din Budureasa, Ioan Laza, şi el inculpat în dosar, precum şi un comerciant din Câmpani, Cristian Octavian Tuduce, infirmier la Spitalul de Neuropsihiatrie Nucet, care şi-a recunoscut vina din start, încă din vara trecută, încheind cu procurorii un acord de recunoaştere a vinovăţiei şi alegându-se cu 1 an şi 8 luni de închisoare cu suspendare, plus 60 de zile de muncă în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Câmpani sau la Inspectoratul Şcolar Bihor.

Discuţii doar prin staţii

Potrivit DIICOT, pentru transportul ţigărilor, Uscatu’ şi Creţu au fost ajutaţi de Marius Marina, fost gestionar al unui depozit de legume din Salonta până în 2015, când patronii l-au prins că-şi băga încasările în buzunar, motiv pentru care a şi fost condamnat definitiv la 1 an şi 6 luni de închisoare. Marina era cel care a pus la dispoziţia membrilor grupului două maşini cu locaşuri special amenajate pentru ascunderea ţigărilor - un Renault Megane şi un Renault Clio -, ambele înmatriculate pe numele soţiei sale.

"Membrii grupului apelau, pentru perioade diverse de timp, şi la alte persoane în scopul realizării diverselor activităţi", arată rechizitoriul, un astfel de personaj fiind sătmăreanul Armin Govor, care vindea ţigări de contrabandă provenite din Ucraina.

Procurorii au dibuit două transporturi mari organizate de banda lui Uscatu’ pe ruta Arad-Oradea. Primul, pe 19 mai 2017, când infractorii au adus 1.490 pachete de Marlboro roşu şi 1.490 de Marlboro Gold, fără timbru, într-un locaş special amenajat în interiorul unui Renault,  interceptat de poliţiştii de frontieră între Arad şi Chişineu Criş. Din acel moment, gruparea a intrat în atenţia procurorilor, astfel că al doilea transport, din 21 iunie, de 3.500 pachete de Marlboro Gold, era deja supravegheat de anchetatori, cu o zi înainte Creţu fiind interceptat în timp ce discuta prin staţie cu furnizorii "în scopul organizării activităţii de preluare a ţigărilor".

La judecată

Pe lângă cele 2.980 pachete de ţigări ridicate în mai, la descinderile din 22 iunie anchetatorii au găsit în total 4.100 pachete de Marlboro Gold, 110 pachete de Marble, 7.960 pachete de Jin Ling, confiscând şi cele două maşini modificate pentru transportarea mărfii de contrabandă.

Imediat după descinderi, Viorel Pop şi Viorel Creţu au fost reţinuţi pentru 24 de ore, dar ulterior procurorii nu au mai dispus alte măsuri împotriva lor, chit că au refuzat să colaboreze. Ancheta s-a prelungit până la începutul acestei luni, când au decis să-i trimită în judecată pe toţi cei implicaţi - Viorel Pop, Viorel Creţu, Marius Marina, Ioan Laza şi Armin Govor -  pentru constituire de grup infracţional organizat şi contrabandă, solicitând instanţei să dispună confiscarea ţigărilor şi a maşinilor, dar şi obligarea inculpaţilor la plata pagubei pe care au creat-o prin neplata TVA, a taxelor vamale şi a accizelor, sumă de aproape 200.000 lei.

Pentru o afacere de nici trei luni, nu-i deloc puţin...


MAGIUN CU ŞPAGĂ
Cum se ia suspendare pentru şantaj

Mihai Viorel, fost judecător OradeaDeşi a fost suspectat în mai multe afaceri penale, în România Viorel Pop a fost condamnat o singură dată, în 1998, într-un dosar "soluţionat" de judecătorul Mihai Viorel (foto) cu o pedeapsă cu suspendare în schimbul unei şpăgi de 150.000 mărci germane.

Cu un an înainte, Uscatu’ şi alţi patru recuperatori, între care şi Florian Bota, au fost angajaţi de un cetăţean ungar să recupereze 310.000 de mărci de la fostul asociat al acestuia, Szabo Ştefan, împreună cu care se ocupa de comerţ cu prune şi magiun. Szabo luase banii pentru a cumpăra marfă, dar ulterior a anunţat că fructele s-au alterat şi nu mai poate returna datoria. Ameninţat cu moartea şi cu răpirea copilului, a plătit recuperatorilor 37.000 de mărci, iar apoi a anunţat Poliţia, interlopii şi fostul său asociat fiind arestaţi.

Cei şase au fost puşi în libertate pe cauţiune de completul judecătorului Mihai Viorel, după primirea şpăgii, ulterior fiind condamnaţi de aceiaşi magistraţi la pedepse cu suspendare. Cazul a revenit în atenţia publicului în 2002, când un amic de-al lui Pop, Cornel Matei, zis Rizo, cel care intermediase mita pentru Mihai Viorel, s-a autodenunţat. În final, magistratul a fost el însuşi condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, fiind eliberat în 2011.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON