Trei persoane au fost reţinute, iar două dintre ele au primit arest la domiciliu, vineri, în urma unor audieri care au avut loc la DIICOT Ploieşti şi în care mai multe vedete, între care Răzvan Ciobanu şi Raluca Bădulescu, au fost audiate. Se bănuieşte că reţeaua furniza droguri pentru VIP-uri.
Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, cei trei reţinuţi nu sunt persoane publice. Surse din anchetă au precizat că cei trei reţinuţi ar fi comercializat droguri de risc şi de mare risc în zone bune ale Capitalei.
Scandalul a izbucnit joi, în urma unor percheziţii făcute de procurori în Ploieşti şi Bucureşti. Atunci au fost văzuţi ieşind din sediul DIICOT Ploieşti creatorul de modă Răzvan Ciobanu şi stilista Raluca Bădulescu, care, la vremea respectivă, au refuzat să facă declaraţii.
Click.ro scrie, sâmbătă, că printre numele vehiculate de procurorii ploieşteni în acest dosar se numără şi Oreste Teodorescu, manelistul Elis Armeanca, Marian şi Carmin Ionescu. "Numele lor figurează pe lista martorilor, de aceea unii dintre ei au trecut pragul DIICOT Ploieşti pentru a da declaraţii. Pe lângă ei, şi mulţi alţi necunoscuţi", arată sursa citată.
Mai mult, surse din rândurile anchetatorilor spuneau că fiul lui Dan Armeanca, "părintele manelelor", ar fi fost chiar şeful reţelei de traficanţi. Pentru destructuarea acestui grup, un ofiţer sub acoperire a reuşit să strângă probe, spun surse judiciare, şi a cumpărat chiar şi droguri după ce a reuşit să se infiltreze. Drogurile erau vândute, în mare parte, în Bucureşti, dar şi în împrejurimi şi aveau preţuri de 100 de euro gramul de cocaină şi 50 de lei gramul de cannabis, arată sursa citată.
Ce zic vedetele
Dacă joi, vedetele au fost zgârcite cu explicaţiile, vineri au început să vorbească.
Oreste (foto) a negat că ar avea vreo legătură cu dosarul, scrie Click.
"Nu am fost audiat, nu mi s-a comunicat nici o citaţie. Am primit doar un telefon şi am fost invitat luni la Ploieşti… Tot acest scenariu este o făcătură de la cap la coadă! Asemenea informaţii sunt false 100%. Cereţi surselor voastre să ofere probele aferente, altfel este doar o încercare grosolană de compromitere! Atenţie la claritatea informaţiilor! Vi s-au spus despre percheziţii, consum de stupefiante, martor, acum înţeleg că vi se creionează profilul unui traficant!".
De asemenea, designerul Răzvan Ciobanu a spus că este nevinovat.
"Pentru a nu sta în fiecare secundă la telefon, am să clarific aici: sunt suspect că aş deţine droguri de risc pentru consum propriu, fără drept. Droguri pe care le-aş fi procurat de la nişte oameni pe care nu i-am întâlnit, cu care nu am vorbit şi pe care nu i-am cunoscut VREODATĂ în această viaţă. Cam atât am de spus, îmi voi exercita dreptul de a mă apăra. Şi sunt genul de om care învaţă din greşelile trecutului", a scris designerul pe pagina sa de Facebook.
Potrivit Clcik, Ciobanu a mai fost cercetat de autorităţi, în 2010, în dosarul «cocaină pentru VIP-uri». Însă, din lipsa unor dovezi clare, designerul a ieşit curat din acest caz. Ulterior, el a recunoscut că a cheltuit mulţi bani pe cocaină, însă nu a ajuns niciodată să fie dependent.
"Drogurile sunt un termen foarte larg. Singurul drog pe care l-am încercat a fost cocaina. Cocaina este un drog social, nu este un drog care dă dependenţă. Aş putea să spun că în 2009 am vrut să văd cum e să fii Mick Jagger. M-am gândit să văd ce înseamnă să trăieşti pe principiul unui rock star", a declarat Răzvan Ciobanu la emisiunea "Răi da’ Buni", de la Antena 2. "Nu aş şterge cu buretele acea perioadă, pentru că lucrurile astea m-au ajutat să fiu cine sunt acum", mărturisea designerul.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.