URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 05 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
20 Octombrie 2018, 14:40

Arabia Saudită a recunoscut că jurnalistul Jamal Khashoggi a fost ucis în consulatul său din Istanbul

Arabia Saudită a recunoscut că jurnalistul Jamal Khashoggi a fost ucis în consulatul său din Istanbul sursa foto: business-standard.com
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prin intermediul agenţiei de presă oficiale SPA, autorităţile de la Riad au admis, sâmbătă, că jurnalistul Jamal Khashoggi, intrat în conflict cu familia prinţului Mohammed bin Salman, a fost ucis în consulatul din Istanbul al Arabiei Saudite, susţinând însă că moartea a survenit accidental pe fondul unei „altercaţii” cu persoane nenominalizate.

"Discuţiile între Jamal Khashoggi şi cei cu care s-a întalnit în consulatul Regatului de la Istanbul (...) au degenerat într-o altercaţie care a condus la decesul său", a scris agenţia SPA.

Citând Parchetul de la Riad, aceasta a anunţat totodată destituirea unui înalt responsabil al serviciului de informaţii saudit, Ahmad al-Assiri, şi a unui important consilier de la curtea regală, Saud al-Qahtani, ambii colaboratori apropiati ai prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, asupra căruia presiunea internaţională a crescut în ultimele zile în legatura cu cazul Khashoggi.

Autorităţile saudite au comunicat, de asemenea, că au arestat 18 persoane în cadrul acestei anchete.

Dispariţia lui Khashoggi, care pe 2 octombrie a intrat în consulatul din Istanbul al Arabiei Saudite şi nu a mai reapărut, a generat o criză internaţională fără precedent în istoria diplomaţiei, deoarece spaţiile consulatelor şi ambasadelor sunt considerate tabu.

Regele Salman al Arabiei Saudite a ordonat înfiinţarea unei comisii prezidate de prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, considerat de Turcia chiar autorul moral care a comandat asasinatul, care va trebui să restructureze serviciul saudit de informaţii şi să-i stabilească "definirea precisă a puterilor", a anunţat presa oficială de la Riad.

Anuntul SPA ce confirmă moartea jurnalistului în consulat a venit la puţin timp după o nouă convorbire telefonică între preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi regele Salman, prima având loc duminica trecută.

De asemenea, recunoaşterea a survenit dupa ce administraţia preşedintelui american Donald Trump a transmis vineri un nou avertisment Arabiei Saudite, evocând posibile sancţiuni dacă se dovedeşte că a fost în spatele disparitiei jurnalistului. De altfel, într-o reacţie citată de Reuters, Trump a considerat credibilă explicaţia oferită de Riad, spunând că anunţul Arabiei Saudite asupra circumstanţelor morţii lui Khashoggi reprezinta un "prim pas bun".

Critic al prinţului moştenitor de la Riad, dar şi simpatizant al Frăţiei Musulmane, Jamal Khashoggi trăia în SUA din 2017. Oficiali turci au afirmat că el a fost ucis de un comando trimis special de la Riad, ceea ce autorităţile saudite au negat până sâmbătă dimineaţă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7393 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON