`
< Pagina precedentă 5 6 7 8 9 10 11 12 13 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Toate articolele scrise de Laura Gal
- 10 ani de închisoare pentru un tânăr din Bihor. I-a provocat moartea unui consătean care tocmai îl ajutase 19/12/2023
- Surpriza poliţiştilor sosiţi la locul unde s-au tamponat două BMW-uri. Unul dintre şoferi s-a ales cu dosar penal 18/12/2023
- Flagrant în Marghita: Un bărbat prins cu maşina plină de ţigări de contrabandă a ajuns în arestul Poliţiei 18/12/2023
- S-au răzgândit: Violatorul care a lăsat însărcinată o fetiţă de 11 ani a fost trimis după gratii 17/12/2023
- Scandalos: Violatorul unei fetiţe de 11 ani din Bihor a fost lăsat acasă de procurori! 15/12/2023
- Cum a motivat Judecătoria Oradea condamnarea şoferului care a ucis un copil de 12 ani pe trecerea de pietoni 14/12/2023
- Flagrant la Borş ll: 1 kilogram de substanţe psihoactive au fost găsite într-o maşină. Un bărbat a fost arestat, altul e cercetat (FOTO/VIDEO) 14/12/2023
- Grijă mare la cumpărăturile online: Un tânăr din Oradea a plătit 2.500 lei pentru un iPhone contrafăcut 14/12/2023
- Fostul şef al DNA Oradea, procurorul Ciprian Man, se transferă la Parchetul Militar 14/12/2023
- Fiul criminal, Dinu Lupaș Jr., a fost arestat pentru 30 de zile (VIDEO) 13/12/2023
- Grefierii au primit colindători chiar în timp ce protestau, în holul Palatului de Justiţie din Oradea. Greva din Justiție continuă, se alătură și judecătorii Tribunalului (VIDEO) 13/12/2023
- "Premieră pentru Oradea...” Verdict în cazul şoferului care, băut la volan, a ucis un copil de 12 ani pe trecerea de pietoni 12/12/2023
- Bătaie cu cuţite în cartierul Prima din Nufărul: Doi bărbaţi, tată şi fiu, sunt în stare gravă. Tatăl este în stop cardiac (FOTO/VIDEO) 12/12/2023
- Protest în Beiuş: Familia şi apropiaţii unor tineri care au murit într-un accident acuză delăsarea din Justiţie 12/12/2023
- Flagrant în parcarea Era Shopping Park din Oradea: Doi bărbați l-au șantajat pe un altul să le plătească 50.000 de lei, sub amenințarea cu moartea 12/12/2023
- Orădeanul Purice, de la șefia Ministerului Finanțelor, călcat de DNA. În ultimii 3 ani, şi-a cumpărat 17 terenuri şi o casă 12/12/2023
- Consilierii de probaţiune din Bihor au intrat în greva foamei. "18 oameni monitorizăm aproape 1.800 de condamnaţi" 12/12/2023
- Pericole pe șosele: 70 de şoferi au rămas fără permise, un bărbat drogat a înnoptat în Arestul Poliţiei 11/12/2023
- Trei dintre cele patru angajate ale ITM Bihor săltate de DNA au semnat acorduri de recunoaştere a vinovăției 11/12/2023
- Grefierii din Bihor au intrat în protest pe termen nelimitat: Participă doar la şedinţe urgente, nu mai asigură permanenţa şi reduc programul la jumătate (FOTO) 11/12/2023
- Șpăgi la Înmatriculări: De ce i-au „călcat” DNA și DGA pe polițiștii Serviciului de Înmatriculări din Bihor 11/12/2023
- Cunoscutul hairstilist orădean Cornel Mailat a fost găsit mort în locuinţă 08/12/2023
- EXCLUSIV: Mărturia unui bihorean aflat în sediul Serviciului de Înmatriculări în momentul descinderii DNA şi DGA: “A fost ca în filme. Toţi angajaţii au fost puşi la perete” 08/12/2023
- Prefectul Dumitru Ţiplea, despre perchezițiile de la Permise și Înmatriculări: "Mi-au fost semnalate inadvertențe în activitatea serviciului" 07/12/2023
- Percheziții la Serviciul de Înmatriculări și Permise Bihor! (FOTO/VIDEO) 07/12/2023
- L-au găsit! Maniacul care a lovit intenționat un om cu TIR-ul a fost internat forţat la Psihiatrie 06/12/2023
- De râsu'-plânsu’ la Tribunalul Bihor: L-au eliberat din arest pe şoferul care a lovit cu TIR-ul un tânăr, apoi au vrut să-l interneze forţat la Psihiatrie... dar ia-l de unde nu-i! 05/12/2023
- După două luni de arest preventiv, șeful ISCTR Bihor, Cristin Ţepele, a fost plasat sub control judiciar şi are interdicţia de a-şi exercita profesia 05/12/2023
- L-a părăsit, s-a răzbunat: Un bărbat din Bihor şi-a urmărit fosta concubină, a atacat-o pe stradă şi i-a spart uşa cu toporul 05/12/2023
- Pedeapsa primită de un poliţist din Bihor, care a rupt în bătaie un sătean. În trecut, omul "legii" a furat cârlige şi banii din amenzi 05/12/2023
< Pagina precedentă 5 6 7 8 9 10 11 12 13 Pagina următoare >
- Pasajul pe sub Bulevardul Decebal din Oradea va fi construit de firma Freyrom. Lucrările vor începe cu demolări de case (FOTO) 17:30, 09 Mai 2024
- Porți... închise: Aeroportul Oradea nu va mai primi oaspeți în acest weekend. Primele imagini din interiorul noului terminal (FOTO) 18:01, 09 Mai 2024
- Ilie Bolojan, interceptat de un grup de orădeni din Podgoria, care l-au luat la întrebări despre Inelul Metropolitan de Nord (FOTO) 09:05, 10 Mai 2024
- Lăsată liberă de Tribunal, fosta adjunctă a ITM Bihor, Nadia Racz, rămâne totuși sub control judiciar 13:50, 09 Mai 2024
- Un mega-proiect de 56 milioane euro a fost depus de Primăria Oradea spre finanţare europeană 09:44, 04 Mai 2024
- Tehnologia dă bătăi de cap: Rețeaua de calculatoare a Primăriei Oradea întâmpină probleme după probleme 14:48, 03 Mai 2024
- „Salvaţi Podgoria!”: Peste 50 de locuitori ai cartierului orădean au cerut, în stradă, ca Inelul Metropolitan de Nord să nu treacă printre casele lor (FOTO) 22:15, 08 Mai 2024
- Un anti-model: Bolojan 11:08, 30 Apr 2024
- Judeţul Bihor va avea o hartă interactivă a producătorilor locali 09:57, 10 Mai 2024
- Ilie Bolojan, interceptat de un grup de orădeni din Podgoria, care l-au luat la întrebări despre Inelul Metropolitan de Nord (FOTO) 09:05, 10 Mai 2024
- Bucătăria autentic libaneză, noul concept culinar la Graf! (FOTO) 08:40, 10 Mai 2024
- Candidații PNL la Primăria și Consiliul Local Paleu, sprijiniți de Bolojan: „Astfel de oameni dedicați îmi dau un confort, știu că dacă vor câștiga vor face treabă” (FOTO) 07:58, 10 Mai 2024
- Ce caută președintele chinez în Europa. Ștefan Popescu, analist de politică externă: „China are nevoie să nu existe un Occident unit.”
- De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Motivarea tribunalului de la Washington
- Cine a fost Olga Lengyel, supraviețuitoare de la Auschwitz, și cum se predă istoria Holocaustului în România
- Programatorul din Londra care te ajută să verifici tot ce cumpără statul român
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:30, 10 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:40, 09 Mai 2024
- Săptămâna Verde la Compania de Apă Oradea (FOTO) 10:57, 30 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 26 Apr 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- prasila Cum ar fi???? Postat 10 Mai 2024, 10:27 de Sandu2100
- Oamenii aia , sunt bătaia de joc a USR-lui Dacă nu-și bate joc PSD de ei, o face... Postat 10 Mai 2024, 10:21 de Sandu2100
- Baronul, parțial este mincinos profesionist La cât este de răzbunător(gesturile îl... Postat 10 Mai 2024, 10:08 de Maikeltroll
- decizii de idioți TOATĂ ziua și prin TOATE canalele de comunicare... Postat 10 Mai 2024, 08:57 de prasila
- Claustrofobie Daca tot se fac demolari, ar fi interesant... Postat 10 Mai 2024, 08:52 de excalibur
Bihoreanul tipărit
- Primărie pe datorie: Dacă ar trăi din banii lor, un sfert dintre localitățile bihorene ar intra în faliment 08:01, 09 Mai 2024
- Secrete din culise: Amănunte neștiute din dosarul condamnării actorului Andrian Locovei pentru viol asupra unei colege 08:01, 08 Mai 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: A fost sau nu a fost viol? Lumea Teatrului orădean, împărțită în tabere 00:00, 07 Mai 2024
- Prăpăd de la scântei: Detaliile incendiului care a mistuit depozitele companiilor Cargus şi Black Sea din Oradea. Cine e vinovatul? (FOTO/VIDEO) 08:41, 03 Mai 2024
ACTUAL
- Judecătoarea bihoreancă din dosarul „2 Mai”, acuzată de noi gafe: mama tinerei care a murit, întrebată dacă a fost la înmormântare 19:12, 09 Mai 2024
- Arhiepiscopul Teodosie, trimis în judecată de DNA, după o dezvăluire Recorder (VIDEO) 19:05, 08 Mai 2024
- Avertizări de inundații pe râuri din Bihor. Cod portocaliu în zona Crișului Pietros 18:40, 08 Mai 2024
- Medici: Florin Piersic are o infecție generalizată în organism, septicemie. Un nou mesaj din partea actorului 15:30, 08 Mai 2024
Stiri SPORTIVE
- Pugiliştii de la Basti Box Salonta s-au întors cu şapte medalii de la concursuri internaţionale 18:44, 09 Mai 2024
- Oradea găzduiește Campionatul Național Universitar de baschet feminin 09:35, 09 Mai 2024
- Liga a III-a: Egal pentru Lotus Băile Felix la Carei şi înfrângere pentru Crişul Sântandrei la Satu Mare 19:31, 08 Mai 2024
- CSM Oradea va avea doi reprezentanţi la Mondialele individuale de Judo din Abu Dhabi 14:55, 08 Mai 2024
BIHOREANUL TV
- Filmul „21 de rubini” al preotului Ciprian Mega a fost publicat integral pe YouTube (VIDEO)
- „Vreau să știe lumea...”. Mihai Neşu spune că el a fost cel care a luat decizia să divorțeze, după accident (VIDEO)
- Mesajul de Paște al episcopului Virgil Bercea și programul de sărbători de la Catedrala greco-catolică „Sf. Nicolae” Oradea (VIDEO)
Oradea Noastră
- Plătim ce aruncăm! Tarife noi de salubritate în Oradea, după dublarea taxei pentru deșeurile abandonate la haldă 20:15, 08 Mai 2024
- Busu de Bihor: Autodidact în meteorologie, tânărul Roberto Popa prognozează cu acuratețe vremea pentru bihoreni 08:05, 07 Mai 2024
- Fața orașului: O familie de lebede și-a făcut un cuib neobișnuit în Oradea (FOTO) 16:00, 06 Mai 2024
- Părintele tuturor: De 25 de ani, un preot din Oradea îngrijește bolnavi, orfani și oameni sărmani pe care nimeni nu îi ajută (FOTO) 09:01, 28 Apr 2024
Bihor
- Judeţul Bihor va avea o hartă interactivă a producătorilor locali 09:57, 10 Mai 2024
- Ilie Bolojan, interceptat de un grup de orădeni din Podgoria, care l-au luat la întrebări despre Inelul Metropolitan de Nord (FOTO) 09:05, 10 Mai 2024
- Centura Sântandrei va fi deschisă circulației din 20 mai, anunță Ilie Bolojan 21:01, 09 Mai 2024
- Reparații pe terminate: Constructorii trasează marcajele rutiere în jurul Parcului 22 Decembrie (FOTO) 20:05, 09 Mai 2024
Stiri Oradea
- Judeţul Bihor va avea o hartă interactivă a producătorilor locali 09:57, 10 Mai 2024
- Ilie Bolojan, interceptat de un grup de orădeni din Podgoria, care l-au luat la întrebări despre Inelul Metropolitan de Nord (FOTO) 09:05, 10 Mai 2024
- Reparații pe terminate: Constructorii trasează marcajele rutiere în jurul Parcului 22 Decembrie (FOTO) 20:05, 09 Mai 2024
- Calea Aradului va fi închisă luni circulaţiei auto, dinspre Ioşia spre Biserica Emanuel (FOTO) 19:37, 09 Mai 2024
Timp Liber
- „Floare de Iris, floare de colț...”: Concert Iris la Noo’vo Resto Lounge, în Oradea (VIDEO) 18:26, 09 Mai 2024
- Orchestra "Lăutarii" din Chişinău va concerta alături de Monica Anghel, Paula Seling și alții în Piața Unirii din Oradea 11:35, 09 Mai 2024
- „Valea împăcării” și „Triplu By-pass”. Un fost deținut politic își lansează la Muzeul Orașului Oradea două romane document 10:54, 09 Mai 2024
- România pitorească: Zeci de imagini realizate de artiști fotografi internaționali vor fi expuse în Cetatea Oradea 18:20, 08 Mai 2024
Revista Familia
- Æs alienum, concert-lansare de carte 16:42, 08 Mai 2024
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
- Pragul Vaida #11, cu poeţii experimentali Dmitri Miticov şi Cătălin Şuteu 20:08, 12 Apr 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: Un punct termic rămâne fără apă caldă 10:11, 09 Mai 2024
- Termoficare Oradea: Alte șase puncte termice rămân fără apă caldă 16:53, 08 Mai 2024
- Termoficare Oradea: Încă două puncte termice rămân fără apă caldă 10:41, 08 Mai 2024
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea apei calde în Piața 1 Decembrie, Piața Independenței și pe alte străzi din oraș 15:31, 07 Mai 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.6364 RON
- 1 EUR = 4.9753 RON
- 1 HUF = 0.0128 RON