URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Decembrie 2023, 19:25

Scandalos: Violatorul unei fetiţe de 11 ani din Bihor a fost lăsat acasă de procurori!

Scandalos: Violatorul unei fetiţe de 11 ani din Bihor a fost lăsat acasă de procurori! foto:generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Caz revoltător la Parchetul Marghita, unde un bărbat reţinut joi pentru violarea fetiţei de 11 ani a concubinei sale a fost lăsat să plece acasă vineri.

Procurorii au refuzat să-i solicite arestarea dintr-un motiv halucinant: susţin că aşteaptă dovada experţilor că fetiţa nu şi-a dat consimţământul pentru a întreţine relaţii sexuale cu bărbatul care, acum, îi e şi tată vitreg, şi tatăl copilului ei. 

Sub ochii tuturor

Scandaloasa poveste a fost semnalată BIHOREANULUI de surse din comuna Spinuş, unde fetiţa locuieşte împreună cu mama, fratele ei geamăn şi o soră, în casa deţinută de concubinul mamei.

"Vânzătoarele de la magazinul din sat au văzut-o, în primăvară, că îi creşte burtica şi au anunţat-o pe asistenta socială din Primărie. La şcoală, fetiţa a fost chemată să spună ce s-a întâmplat, dar n-a vrut să zică nimic. A fost dusă la spital, acolo s-a stabilit că era însărcinată în cinci luni şi a fost anunţată Poliţia", spune sursa citată.

Bănuit de la început că este autorul, fapt pentru care a și fost audiat de poliţistul din comună, tatăl vitreg al fetiţei a negat că ar fi avut legături nefireşti cu aceasta. "A dat vina pe un alt copil. Știa că, fiind minor, acesta nu putea fi cercetat penal. Dar după ce fetiţa a născut, în luna octombrie, s-au prelevat probe de sânge, iar rezultatul a confirmat că el e tatăl copilului", mai spune sursa BIHOREANULUI.

Au lălăit-o, iar acum ezită...

Deşi Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita a fost sesizat încă din vară despre abuz, victima a fost lăsată la cheremul abuzatorului ei.

Între timp, fetița a născut un băiat.

Abia joi, când procurorii au primit rezultatul testului ADN, bărbatul a fost reţinut pentru 24 ore şi pus sub urmărire penală. Însă doar pentru act sexual cu un minor, nu pentru viol, ca şi cum o fetiţă în vârstă de 11 ani ar întreţine relaţii intime de plăcere cu un individ care i-ar putea fi tată! 

Motivul? Deşi ar fi avut o jumătate de an pentru a duce copila în faţa unor specialiști, care să o evaluze medico-legal, anchetatorii nici măcar nu s-au sinchisit. La dosarul cauzei nu există nici acum vreun document care să arate dacă violatorul a profitat de neajutorarea fetiţei care trăia sub acoperişul său, dacă a maltratat-o, a ameninţat-o ori a forţat-o în vreun fel să i se supună.

O recunoaşte anchetatorul din caz, procurorul Alexandru Lup, care e şi purtătorul de cuvânt al Parchetului Marghita. Acesta invocă lipsa respectivului document pentru faptul că violatorul va fi lăsat acasă după expirarea perioadei reţinerii.

"Până nu avem negru pe alb dovada faptului că fetiţa nu şi-a dat consimţământul pentru actul sexual, nu este oportun să solicităm măsuri preventive", a declarat procurorul, chestionat de BIHOREANUL, fără să poată însă da o explicaţie plauzibilă pentru faptul că nu a solicitat din timp evaluarea victimei.

Le-ar fi stricat programul...

Decizia Parchetului Marghita s-a luat şi din considerente de comoditate: cererea ar fi trebuit analizată vineri şi le-ar fi stricat programul de weekend anchetatorilor, mai ales că presupune bătaie de cap cu proceduri birocratice. Asta, în condiţiile în care judecători, grefieri şi procurori deopotrivă sunt în plin protest şi şi-au suspendat activitatea!

Solicitat de BIHOREANUL să comunice dacă hotărârea de a lăsa liber un violator de copii are legătură cu protestul din Justiţie, reprezentantul Parchetului n-a negat. "Putem lua în calcul şi chestia asta", a spus Alexandru Lup, fără să intre în alte amănunte, precizând, în scimb, că "urmează să facem acea expertiză şi, în funcţie de rezultat, vom solicita măsuri preventive". 

În opinia lui, victima ar fi, oricum, în siguranţă. "A fost sesizată DGASPC. Fetiţa şi copilul ei au fost preluaţi şi sunt într-un centru de primire a minorilor abuzaţi", a spus magistratul. Asta mai lipsea, ca minora abuzată să fi rămas în aceeași casă cu abuzatorul!

Pe ea, n-o va mai putea viola, deci, prădătorul pe care tocmai l-au eliberat. E liber, în schimb, să caute o altă victimă...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Afară din sistem cu incompetenții...
Dați afară toți care nu și-au făcut treaba, de la cei mai mari până la cei mai mici!
Postat 15 Decembrie 2023, 21:56 de georgemarian
Doar "specialii" conteaza, noroc ca inca 50 de ani sunt garantate pensiile speciale
Ia amenintati un magistrat sau politist pe facebook, sa vedeti cum stati in arest 30-180 de zile, pana la proces, si pana la finalizarea procesului nu iesiti din arest. Doar amenintati, nu trebuie sa faceti nimic violent sau sa treceti la fapta, sa vedeti ce pericol social prezentati. Dar aia ce se taie cu sabiile, violeaza, mmaltrateaza, dau in cap a doua zi sunt liberi pe motiv ca nu prezinta pericol social. Lege e doar pentru "speciali"
Postat 15 Decembrie 2023, 19:48 de sanduivanov
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON