Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
`
< Pagina precedentă 1 2 3 4 5 6 7 8 Pagina următoare >
Părerea noastră
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 753 rezultate
- Încă un COD PORTOCALIU de averse, descărcări electrice şi grindină în Bihor 06/06/2019
- Din nou, COD PORTOCALIU în Bihor: Averse torenţiale, vijelie, grindină 05/06/2019
- Inundaţii în Bihor: Pompierii, chemaţi să scoată apa din două locuinţe, o farmacie, un oficiu poştal şi mai multe pivniţe şi beciuri (FOTO) 03/06/2019
- Turul ciclistic al Bihorului. 21 de echipe din 13 ţări vor lua săptămâna viitoare startul din Oradea (FOTO) 30/05/2019
- Tânărul fermier: Agricultori de succes din Bihor, care s-au dezvoltat cu bani europeni, prezentaţi la Prefectură (FOTO / VIDEO) 29/05/2019
- Cadastrare pe butuci: Mai puțin de 4% din suprafața județului Bihor a fost întăbulată 29/05/2019
- Soluţii „acasă”: Târguri cu locuri de muncă şi cursuri de calificare, în comunele bihorene cu cei mai mulţi şomeri 28/05/2019
- COD PORTOCALIU de grindină şi vijelii, în Bihor! 28/05/2019
- Cursa pentru Europa: Cu ce argumente şi metode vânează politicienii voturile bihorenilor pentru alegerile din 26 mai 16/05/2019
- Împreună creștem satul românesc! Invitaţie la un nou Brunch ardelenesc la Valea Crișului, ospăț culinar pentru trup și suflet (FOTO) 13/05/2019
- Liceul Gherman: Liceul Teoretic nr. 1 din Bratca se identifică cu un deputat PSD 11/05/2019
- „Or venit hoţii în piaţă”: Activiştii PSD, primiţi cu ostilitate în campanie, la piaţa din Bratca (FOTO / VIDEO) 06/05/2019
- Furtunile continuă! COD GALBEN în mai multe localităţi din Bihor, inclusiv în Oradea 03/05/2019
- Cu buda-n curte: 46 de şcoli şi grădiniţe din Bihor nu au apă curentă şi toalete 03/05/2019
- Cod galben de furtuni şi grindină în Oradea şi în alte localităţi din Bihor 02/05/2019
- Consultă programul Centrelor de Permanenţă şi al farmaciilor din judeţ de sărbători 25/04/2019
- CJ Bihor va ajuta comunele şi oraşele să-şi tragă gaz: aleşii şi-au dat un „acord de principiu” să plătească jumătate din studiile de fezabilitate 16/04/2019
- O firmă din Bratca vindea material lemnos „la negru”: Patronii au rămas fără 300.000 lei 04/04/2019
- Ne bagă-n gropi! Din 28 de drumuri aflate în administrarea Consiliului Judeţean Bihor, 17 sunt în stare proastă, pline de gropi şi denivelări (FOTO) 26/03/2019
- CFR, obligată de instanţe să despăgubească un orădean forţat să călătorească cu un taxi din Cluj până la Oradea pentru că i s-a anulat trenul 22/03/2019
- Cupa Satelor: O primă ediţie reușită în fotbalul bihorean (FOTO) 14/03/2019
- Cod galben: Rafale de vânt în Oradea şi în mai multe localităţi din Bihor! 28/02/2019
- Urgenţe... lente: Pompierii bihoreni ajung tot mai greu la incendii, din cauza maşinilor vechi 21/02/2019
- Accident în Vadu Crişului: Doi răniți, după ce un Audi cu volan pe dreapta a intrat într-un TAF! 04/02/2019
- Înghesuială la „Atelierul de suveniruri” de la Bratca: Copii şi adulţi au învăţat să picteze pe lemn şi reţete „ca la mama-n bătătură” (FOTO) 27/01/2019
- Bihorenii, invitaţi să înveţe cum să picteze pe lemn şi să gătească după reţete vechi 23/01/2019
- Sub nămeţi: Un drum din Bihor este închis, fiind blocat de zăpadă şi de arbori căzuţi (FOTO) 17/01/2019
- De notat! Cum procedezi dacă ai o urgenţă medicală de Crăciun şi Anul Nou 21/12/2018
- În luptă cu sistemul: Părinţii adolescentului agresat la Liceul Bariţiu demască mafia PSD din învăţământul bihorean 22/11/2018
- Centenarul... verde: Garda de Mediu Bihor şi elevii din Bratca au plantat 100 de molizi (FOTO) 04/11/2018
- Zoo Oradea, o atracţie în cadrul Săptămânii Altfel: Peste 1.300 de elevi în vizită (FOTO) 30/10/2018
- De cinci ori penal! Beat şi fără permis la volanul unei maşini furate, un bihorean a intrat într-un TIR și a fugit de la locul accidentului 16/10/2018
- Gunoaie de oameni: Firma de salubritate a Primăriei Aleşd a aruncat 200 tone de deşeuri în mijlocul naturii (FOTO/VIDEO) 17/09/2018
- Accident frontal între un TIR şi un autoturism, pe DN 1, în Borod: Trafic blocat în zonă, o persoană a murit (FOTO) 16/09/2018
- Samariteanul hoţ: Şefii Centrului pentru adulţi cu handicap din Remeţi sunt acuzaţi de furt de la gura sărmanilor 14/09/2018
- S-au desemnat echipele din sferturile de finală ale Cupei României – faza județeană Bihor la fotbal 06/09/2018
- Un Ford, un Volkswagen şi un Fiat, câştigătorii Raliului Carpaţi Retro (FOTO) 02/09/2018
- "Noi nu am lăsat gunoaie în urmă": Organizatorii taberei creştine din Bratca susţin că mizeriile din pădure nu erau ale lor (FOTO) 28/08/2018
- Atenţie pe unde mergeţi în acest weekend! Se anunţă noi furtuni în Bihor 25/08/2018
- Copiii din Pădurea Craiului au descoperit natura la ei acasă (FOTO) 23/08/2018
- Cod portocaliu de furtună în mai multe localităţi din Bihor 23/08/2018
- Rugul... mizerabil: Mormane de gunoaie rămase la marginea unei păduri din Bratca, după o tabără a penticostalilor (FOTO) 23/08/2018
- Câștigătoarea ediției trecute a Cupei României, faza Bihor, a fost eliminată în turul II 21/08/2018
- AJF a stabilit programul jocurilor din noul sezon al Ligii a IV-a şi al Ligii a V-a 16/08/2018
- Noi furtuni în Bihor: Meteorologii au emis cod galben pentru mai multe localități 15/08/2018
- Vine furtuna! Cod portocaliu şi galben în zeci de localităţi din Bihor 31/07/2018
- La judecată! PNL Bihor amenință că atacă în justiţie Hotărârea CJ Bihor prin care UDMR, PSD și ALDE şi-au "premiat" primarii 27/07/2018
- Analiză alarmantă după evaluarea naţională şi bacalaureat: Statul ascunde tragedia din educaţie! 19/07/2018
- Ospăț în Pădurea Craiului: Orășenii sunt îndemnaţi să exploreze frumusețile Bihorului, cu bunătăți gătite după rețete vechi 16/07/2018
- Alertă ANM: Cod galben de furtună în Bihor! 15/07/2018
- Mang răspunde acuzaţiilor că CJ Bihor investeşte în drumuri bune şi le ignoră pe cele proaste: "Nu am asfaltat niciun metru unde nu e nevoie" (FOTO) 10/07/2018
- Escroaca de pe bursă: O bihoreancă a înşelat 47 de transportatori din ţară pe care i-a trimis în curse dar le-a furat banii 26/06/2018
- Se aşterne covor asfaltic pe 50 de kilometri de drumuri judeţene 26/06/2018
- Premieră: 30 de biciclişti au călătorit cu trenul într-un mod inedit pentru a participa la primul brunch tradiţional în judeţul Bihor (FOTO) 24/06/2018
- Prinşi cu două biciclete furate, doi copii şi-au început vacanţa dând declaraţii la sediul Poliţiei 21/06/2018
- Poliţia Bihor: Accidentul din Gheghie a fost provocat de şoferul care a murit 15/06/2018
- S-a încheiat și Liga a V-a: Au promovat CAO 1910 Oradea și AS Unirea Oșorhei 2016! 12/06/2018
- Promovați după primul an: Componenții echipei CAO Oradea au fost premiați de AJF Bihor (FOTO) 07/06/2018
- Italienii au dominat prima etapă a Turului Ciclist al Bihorului (FOTO) 01/06/2018
- Noi furtuni în Bihor: Cod galben în mai multe localități 01/06/2018
- Turul Ciclist al Bihorului, gata de start: Au fost prezentate echipele participante! (FOTO) 01/06/2018
- "Bucate ca la mama-n bătătură", târg culinar cu preparate tradiţionale la Bratca 31/05/2018
- Atenţie pe unde mergeţi în a doua zi de Rusalii! Meteorologii anunţă din nou furtuni în Bihor 28/05/2018
- Avetizare meteo imediată: COD GALBEN de furtuni şi grindină în mai multe localităţi din Bihor 27/05/2018
- Avertizare meteo IMEDIATĂ: Cod portocaliu de furtuni pentru Bratca și Bulz 26/05/2018
- Bihorul pe două roţi! O nouă ediţie a Turului Ciclist aduce întreceri inclusiv pentru amatori şi copii 23/05/2018
- Încă un cod galben imediat de vreme severă în Bihor. Vezi localităţile afectate! 18/05/2018
- Podul Intelectualilor, în flăcări, din cauza unei ţigări aruncate de un om al străzii 08/05/2018
- Încă o avertizare meteo rapidă pentru județul Bihor: descărcări electrice și grindină! 06/05/2018
- Alertă meteo rapidă în Bihor: furtuni în zona Bratca, Şuncuiuş şi Bulz 02/05/2018
- Intervenţie de 7 ore a pompierilor bihoreni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o pădure din Munteni (FOTO) 02/05/2018
- Medicii, la „inaugurarea” sezonului de mititei şi bere: În minivacanţa de 1 Mai nu aglomeraţi spitalele, găsiţi ajutor şi la Centrele de Permanenţă 28/04/2018
- Inedit: Expoziţie de cărţi poştale, din secolul 19, cu imagini din defileului Crişului Repede, la Muzeul oraşului Oradea 25/04/2018
- Jos pălăria! Actorul Sebi Lupu a doborât orice record în colecta de fonduri pentru construirea de toalete la şcolile din sate (FOTO) 06/04/2018
- Te doare ceva sau ţi se face rău de sărbători? Nu aglomera Urgenţele din spitale, apelează la un Centru de Permanenţă Medicală 06/04/2018
- Viaţa ca o pradă în Ferma animalelor 04/04/2018
- Lecţia de sărăcie: Peste 200 din clădirile şcolilor şi grădiniţelor din Bihor nu au apă curentă sau toalete 22/03/2018
- A debutat fotbalul "mic" şi în Bihor, sub auspiciile iernii 20/03/2018
- Un TIR încărcat cu baloţi de hârtie a luat foc pe DN1, la urcarea pe Piatra Craiului: Focul s-a extins şi la o casă (FOTO/VIDEO) 20/02/2018
- Proiect de 1,2 milioane de euro pentru protecţia păsărilor din Defileul Crişului Repede şi de pe Valea Iadului 07/02/2018
- Spărgători în vizor: Poliţiştii au prins trei hoţi care acţionau în zona Beiuş şi încă doi care luau la rând casele din Oradea 06/02/2018
- Deputatul PSD de Bihor, Dumitru Gherman: Nu cred că voi susține noile propuneri de modificare a Codului Penal 28/12/2017
- Aveţi o urgenţă medicală de sărbători? Nu daţi buzna direct la SMURD, puteţi opta pentru Centrele de Permanenţă 23/12/2017
- Concluziile polițiștilor în cazul accidentului de pe DN1: Un vitezoman din Aleșd a ajuns pe contrasens într-o curbă. Doi tineri, soț și soție, au murit 20/12/2017
- CAO 1910 Oradea, tur de excepţie: 13 victorii din 13 meciuri! 22/11/2017
- O nouă etapă în fotbalul local: Derby-ul CSC Sânmartin a început duminică și s-a încheiat luni 31/10/2017
- Patru eleve de la Liceul din Bratca, duse din clasă direct la spital 20/10/2017
- Ligile județene la fotbal: CSC Sînmartin a pierdut primele puncte din noul sezon, în timp ce CAO defilează 09/10/2017
- Ciclon de Bihor: Județul nostru a suferit cele mai mari pagube în păduri, în urma furtunii de acum o săptămână (FOTO) 25/09/2017
- De gardă lângă tine! Centrele medicale de permanenţă, o alternativă rapidă şi sigură la cozile de la Urgenţe 22/09/2017
- Noii victorii pentru echipele orădene de fotbal CAO și Dinamo Leonardo 19/09/2017
- Trei persoane au ajuns la spital, după ce o maşină a plonjat în lacul de acumulare din Munteni 18/09/2017
- Bilanţ ISU Crişana, după furtună: zeci de persoane au fost rănite în Bihor. Cursuri suspendate, luni, în 18 școli (FOTO / VIDEO) 17/09/2017
- Cod portocaliu: Vânt şi vijelii în Bihor! 17/09/2017
- Politicienii bihoreni, adversari şi la fotbal. Printre jucători: Ioan Cupşa, Szabó Ődőn şi Traian Bodea (FOTO) 09/09/2017
- Goluri multe în etapa a doua din Liga a IV-a şi Liga a V-a 05/09/2017
- Cu targa la Partid: Ipocrizie, manipulare, hoţie... 04/09/2017
- Premieră în Bihor: Teren de sport din tartan, pentru elevii şcolii din Hidişelu de Sus 31/08/2017
- Scandalul bolnavilor duşi cu targa la CAS: Prefectul cere reguli mai lejere, "gazda" Paşca reclamă statul că îi cere ajutorul 31/08/2017
- Început furtunos de sezon în fotbalul bihorean 29/08/2017
< Pagina precedentă 1 2 3 4 5 6 7 8 Pagina următoare >
- Consilierul prezidențial George Bologan s-a căsătorit la Oradea. Vezi cine se numără printre invitați! (FOTO/VIDEO) 15:57, 19 Mai 2024
- Prins cu minciuna: Cum a încercat un orădean să îi „aburească” pe judecători pentru a-și recupera permisul 09:11, 19 Mai 2024
- Noaptea Muzeelor a scos orădenii din case: "A ţinut prea puţin" (FOTO/VIDEO) 08:00, 19 Mai 2024
- Centura Sântandrei a fost deschisă fără tăieri de panglică și discursuri (FOTO/VIDEO) 22:03, 19 Mai 2024
- „Salvaţi Podgoria!”: Peste 50 de locuitori ai cartierului orădean au cerut, în stradă, ca Inelul Metropolitan de Nord să nu treacă printre casele lor (FOTO) 22:15, 08 Mai 2024
- Victor Micula, închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunităţii pentru împuşcăturile din Oradea (VIDEO) 17:25, 17 Mai 2024
- Ilie Bolojan, interceptat de un grup de orădeni din Podgoria, care l-au luat la întrebări despre Inelul Metropolitan de Nord (FOTO) 09:05, 10 Mai 2024
- Centura Sântandrei va fi deschisă traficului începând de duminică, de la ora 18 (FOTO) 20:35, 17 Mai 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Modernizat cu fonduri europene, Aeroportul s-a redeschis cu surprize plăcute pentru pasageri 00:00, 20 Mai 2024
- Centura Sântandrei a fost deschisă fără tăieri de panglică și discursuri (FOTO/VIDEO) 22:03, 19 Mai 2024
- Încă un bihorean e căutat de Poliție după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors 20:45, 19 Mai 2024
- Gentlemeni pe motor: Zeci de motocicliști îmbrăcați elegant au pornit în paradă prin Oradea și Băile Felix (FOTO/VIDEO) 20:15, 19 Mai 2024
- Românca închisă în China se stinge în indiferența autorităților române. „Cum să rămâi indiferent știind că i-au căzut dinții din gură din pricina inaniției?”
- Cine sunt primarii care au atras finanțări-record din PNRR
- Cine sunt candidații pentru Primăria Sectorului 3 și ce averi au
- Cine sunt candidații pentru Primăria Sectorului 2 și ce avere au
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:50, 16 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:40, 15 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:30, 10 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:40, 09 Mai 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- Ciupercile Au aparut frustratii la comentarii ca in... Postat 19 Mai 2024, 23:21 de Mare_blue17
- Apare propaganda din nou Dar propaganda nu ne spune ce faine e la... Postat 19 Mai 2024, 22:57 de Sandu2100
- Mihaita Vezi ca nu ai răspuns aici. Totuși de... Postat 19 Mai 2024, 22:56 de Sandu2100
- Texte și pretexte Pentru salvarea planetei de poluare nu își... Postat 19 Mai 2024, 21:50 de 1
- Pinonel Ce te mai mira? Gardienii publici mi-au... Postat 19 Mai 2024, 21:00 de poiu
Bihoreanul tipărit
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Modernizat cu fonduri europene, Aeroportul s-a redeschis cu surprize plăcute pentru pasageri 00:00, 20 Mai 2024
- Banii Oradiei: Oraș în dezvoltare, dar și în criză, Oradea interbelică a avut de gestionat bugete fluctuante 08:01, 17 Mai 2024
- Onorariu cu bucluc: Lichidator judiciar din Bihor trimis în judecată fiindcă a falsificat o sentință judecătorească! 08:03, 16 Mai 2024
- Mina de... dolari: Detaliile afacerii prin care americanii vor să exploateze o mină din Bihor, „luând fața” chinezilor și rușilor (FOTO) 08:01, 15 Mai 2024
ACTUAL
- Navă scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari au fost dați dispăruți 17:10, 18 Mai 2024
- La mare, cu trenul, din Oradea. Vezi cum vor circula Trenurile Soarelui! 20:24, 16 Mai 2024
- Premierul Slovaciei a fost împușcat de un scriitor: „Nu sunt de acord cu politica lui şi a guvernului!” (VIDEO) 16:32, 16 Mai 2024
- O nouă gafă a premierului: Ciolacu a spus "onorată instanţă", în loc de "onorată asistenţă" în timp ce-şi citea discursul la un eveniment din Constanţa (VIDEO) 18:52, 15 Mai 2024
Stiri SPORTIVE
- Suporterii echipei FC Bihor vor avea parte de transport gratuit pentru meciul de la Filiași 14:48, 19 Mai 2024
- Deși a jucat cu echipa a doua, FC Bihor s-a impus la Peciu Nou cu 3-0 în ultima etapă din play-off-ul Ligii a III-a 02:20, 19 Mai 2024
- Victorie cu emoții! CSM Oradea a câștigat primul meci de acasă în finala Ligii Naționale (FOTO/VIDEO) 20:50, 18 Mai 2024
- Au purtat Flacăra Speranței prin Oradea! (FOTO/VIDEO) 19:26, 18 Mai 2024
Oradea Noastră
- Oradea ieri, Oradea azi: Gropile din carosabil, problema șoferilor de zeci de ani (FOTO) 18:46, 13 Mai 2024
- Bihorul, mai curat: Să participăm la „Luna curățeniei în Bihor”! 17:05, 12 Mai 2024
- Pădure pentru orădeni: Oradea va avea o pădure urbană, unde doritorii vor putea merge inclusiv la rafting (FOTO) 19:55, 10 Mai 2024
- Plătim ce aruncăm! Tarife noi de salubritate în Oradea, după dublarea taxei pentru deșeurile abandonate la haldă 20:15, 08 Mai 2024
Bihor
- Centura Sântandrei a fost deschisă fără tăieri de panglică și discursuri (FOTO/VIDEO) 22:03, 19 Mai 2024
- Încă un bihorean e căutat de Poliție după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors 20:45, 19 Mai 2024
- Cartierul Nufărul I din Oradea ar urma să fie reabilitat prin trei proiecte europene în valoare de 40 milioane euro 18:01, 19 Mai 2024
- L-ați văzut? Un orădean a plecat de la casa mamei sale din Tărian și nu a mai revenit 13:50, 19 Mai 2024
Stiri Oradea
- Gentlemeni pe motor: Zeci de motocicliști îmbrăcați elegant au pornit în paradă prin Oradea și Băile Felix (FOTO/VIDEO) 20:15, 19 Mai 2024
- Istorie și tango. Analia Selis marchează la Oradea 20 de ani de carieră artistică în România 19:04, 19 Mai 2024
- Cartierul Nufărul I din Oradea ar urma să fie reabilitat prin trei proiecte europene în valoare de 40 milioane euro 18:01, 19 Mai 2024
- Consilierul prezidențial George Bologan s-a căsătorit la Oradea. Vezi cine se numără printre invitați! (FOTO/VIDEO) 15:57, 19 Mai 2024
Timp Liber
- Gentlemeni pe motor: Zeci de motocicliști îmbrăcați elegant au pornit în paradă prin Oradea și Băile Felix (FOTO/VIDEO) 20:15, 19 Mai 2024
- Istorie și tango. Analia Selis marchează la Oradea 20 de ani de carieră artistică în România 19:04, 19 Mai 2024
- Filmul documentar “Nostalgia Dictaturii” va fi proiectat la Oradea, în cadrul Zilelor Muzeului Țării Crișurilor 15:00, 19 Mai 2024
- Noaptea Muzeelor a scos orădenii din case: "A ţinut prea puţin" (FOTO/VIDEO) 08:00, 19 Mai 2024
Revista Familia
- Pragul Vaida #12, cu Ioan F. Pop, Marian Neguțu și Vlad Mușat 13:55, 10 Mai 2024
- Æs alienum, concert-lansare de carte 16:42, 08 Mai 2024
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pentru două puncte termice 10:15, 16 Mai 2024
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pe Bulevardul Decebal, Simion Bărnuțiu și alte străzi 09:09, 15 Mai 2024
- Termoficare Oradea: se întrerupe furnizarea apei calde pentru punctul termic nr. 868 10:01, 14 Mai 2024
- Termoficare Oradea: 2 puncte termice rămân fără apă caldă 09:50, 13 Mai 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5879 RON
- 1 EUR = 4.9751 RON
- 1 HUF = 0.0128 RON