URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
30 Octombrie 2018, 19:26

Zoo Oradea, o atracţie în cadrul Săptămânii Altfel: Peste 1.300 de elevi în vizită (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Doamna, uite lupul!", "Doamna, unde este ursul?", "Am găsit urşii... haideţi". Astfel de replici se auzeau săptămâna trecută din toate colţurile Grădinii Zoologice Oradea, "asaltată" de elevi, mai mici şi mai mari, veniţi din Bihor, dar şi din alte judeţe, cum ar fi Maramureş, Satu Mare sau Timişoara.

Aproximativ 1.300 de elevi au vizitat Zoo Oradea în cursul săptămânii în care elevii din învăţământul primar au marcat Şcoala Altfel, mulţi dintre ei din Oradea şi alte zone ale Bihorului (Ştei, Marghita, Cefa, Bratca, Popeşti, Tileagd etc.), dar şi din judeţe precum Satu Mare, Maramureş sau Timişoara.

"Sunt cu un grup de elevi de clasa I de la Şcoala Gimnazială din comuna Vetiş, judeţul Satu Mare. Ne aflăm pentru prima dată aici şi le place foarte mult. Sunt şi alţi elevi de la şcoala noastră, din alte clase, în total suntem peste 100", precizează o învăţătoare.

Copiii au fost încântaţi să vadă animale pe care poate nu le-au văzut niciodată în realitate, decât la televizor sau în cărţi. "Cel mai mult mi-a plăcut ursul. Dar maimuţele sunt cele mai distractive", mărturiseşte unul dintre elevi.

Animalele de la Zoo sunt atractive şi pentru cei mari, nu doar pentru cei mici. În această săptămână, elevii de liceu au "program altfel" la şcoală şi mulţi dintre ei au ales Zoo Oradea. Luni, la amiază, patru grupuri de liceeni se aflau deja în incintă, iar câteva ore mai târziu, au ajuns trei clase de elevi de gimnaziu de la Satu Mare.

De menţionat că grupurile beneficiază de unele facilităţi. Astfel, în cazul grupurilor de minimum 15 copii/elevi (peste 3 ani şi până la 18 ani), biletul de intrare costă 6 lei, faţă de 7 lei în mod obişnuit. Cât priveşte grupurile de minimum 15 adulţi, biletul de intrare este 13 lei, faţă de 15 lei cât e preţul întreg.

Loredana Buz,
Consilier relaţii publice ADP Oradea

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON