Patronii unei firme din comuna Bratca, prinşi că au vândut lemne de foc fără documente legale vreme de doi ani, au rămas fără încasări de peste 300.000 lei şi s-au ales cu o amendă în valoare de 10.000 lei, în urma unui control comun efectuat, miercuri, de poliţiştii Compartimentului Delicte Silvice şi comisarii Gărzii Forestiere Oradea.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, verificările s-au făcut în cadrul unei acţiuni care viza controlul circulaţiei materialului lemnos şi respectarea legislaţiei silvice de către agenţii economici de profil.
"În urma controlului efectuat la o societate comercială cu sediul în comuna Bratca, judeţul Bihor, s-a constatat că, în perioada 28 septembrie 2017 – 30 martie a.c., ar fi expediat fără documente legale, 1.944,36 de metri cubi de material lemnos, fără proveninţă legală", se arată în informare.
Societatea comercială respectivă a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei.
De asemenea, cei 1.944,36 metri cubi de lemne de foc expediaţi fără documente legale, în valoare totală de 308.348,4 lei, au fost confiscaţi valoric.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.