URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Martie 2019, 08:08

Ne bagă-n gropi! Din 28 de drumuri aflate în administrarea Consiliului Judeţean Bihor, 17 sunt în stare proastă, pline de gropi şi denivelări (FOTO)

Ne bagă-n gropi! Din 28 de drumuri aflate în administrarea Consiliului Judeţean Bihor, 17 sunt în stare proastă, pline de gropi şi denivelări (FOTO) VOTAŢI GROAPA! Exasperaţi că-şi rup maşinile pe drumuri ciuruite, cum este de pildă DJ 191 B Popeşti - Varviz – Budoi (fundal), bihorenii au început să priceapă cui pot „mulţumi” pentru starea lor. Recent, un bihorean, sătul de gropile de pe şoseaua dintre Biharia şi Marghita, a scris direct pe carosabil, în mai multe locuri, „Votaţi PSD”. Numai să-i priceapă ceilalţi ironia...
Ne bagă-n gropi! Din 28 de drumuri aflate în administrarea Consiliului Judeţean Bihor, 17 sunt în stare proastă, pline de gropi şi denivelări (FOTO) NEATINSE. DJ 191 B Popeşti - Budoi (stânga), DJ 709 Tăut - Cociuba Mare - Şoimi (centru) şi DJ 767 E Oşorhei - Copăcel (dreapta) ar putea conduce topul celor mai proaste drumuri judeţene. Deşi localnicii se plâng că sunt pline de gropi, plombate rar şi de mântuială, CJ Bihor le ignoră jalbele şi presară asfalt prin comune cu edili UDMR şi PSD
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consiliul Judeţean face licitaţii pentru modernizări de drumuri care ar fi trebuit deja finalizate. După ce în trei ani n-a închis niciun şantier preluat de la predecesori, iar vara trecută a pus covoare asfaltice pe porţiuni de şosea în stare bună, ignorându-le pe cele distruse, CJ anunţă că pregăteşte modernizarea a trei drumuri judeţene.

Şoferii hâtri, care în loc să suduie preferă glumele, zic că pe multe drumuri judeţene, dacă îşi bagă guma în gură, se mestecă singură. Unele şosele sunt mai mult înşiruiri de gropi sau lungi denivelări ce imită la scară mică geografia judeţului, nu şosele pe care să se circule fluent şi în siguranţă. BIHOREANUL a analizat ce au făcut autorităţile şi ce au de gând să facă pentru a remedia situaţia, dar concluziile nu sunt încurajatoare. Conducerea judeţului preferă improvizaţii care să-i asigure satisfacţie politică şi "imagine" pozitivă...

Lista neagră

De astă-iarnă, zeci de bihoreni se plâng pe internet de starea deplorabilă a drumurilor judeţene, afectate de ploi şi ninsori, dar şi de nepăsarea celor care ar trebui să ia măsuri pentru a le repara. Mulţi nu s-au limitat la atât, ci s-au adresat primăriilor, iar acestea, mai departe, Consiliului Judeţean. La fel fac şi firmele care transportă navetişti, nevoite să suporte cheltuieli crescânde pentru a schimba anvelope, jante, bucşe, bielete şi pivoţi.

Cu două săptămâni în urmă, BIHOREANUL a cerut CJ să comunice care sunt drumurile care generează cele mai multe nemulţumiri. Purtătorul de cuvânt Adrian Simon a evitat să dea răspunsul direct, transmiţând o listă a "drumurilor judeţene care au o stare de viabilitate mai puţin bună", fără a preciza numărul reclamaţiilor adunate pentru fiecare.

Cert e că înşiruirea cuprinde nu mai puţin de 17 din 28 drumuri judeţene: DJ 108 H Pădurea Neagră - Budoi; DJ 108 I Bucea - Bulz - Măgeşti - Aştileu; DJ 108 K Remeţi - Baraj Drăgan; DJ 108 J Coada Lacului - Stâna de Vale; DJ 191 B din DJ 767 (Spinuş) - Derna - Popeşti - Suplacu de Barcău; DJ 709 Talpoş - Batăr - Arpăşel; DJ 709 A Batăr - Belfir - Şoimi - Pocola; DJ 764 Damiş - Aştileu - Aleşd; DJ 767 Sâmbăta - Dobreşti - Vârciorog; DJ 767 C Dobreşti - Luncasprie - Roşia; DJ 767 D Vârciorog - Călăţea; DJ 767 E Oşorhei - Copăcel; DJ 768 A Şoimi - Căpâlna; DJ 795 Salonta - Tinca - Holod; DJ 795 A Oşand - Mierlău; DJ 797 A Bicaciu - Ianoşda şi DJ 763 A din DN 76 - Lunca - Şuştiu - Moneasa.

Moda covoarelor

Lungimea listei şi faptul că "acoperă" aproape tot judeţul ar trebui să îngrijoreze decidenţii datori să rezolve problema, mai ales că anul trecut aceştia s-au lăudat cu o mică "revoluţie". După ce în 2017 au vorbit despre asfaltarea drumurilor din pământ, fără a prezenta însă rezultate, astă-vară preşedintele Pasztor Sandor şi vicele Ioan Mang au anunţat că demarează un program de aşternere de covoare asfaltice. Ce însemna asta? Ca acolo unde fundaţia drumului nu e şubredă, ci doar stratul de uzură subţiat, asfaltul să fie înlocuit cu unul nou pe toată lăţimea carosabilului.

La 28 iunie 2018, în toiul verii, Pasztor anunţa că se vor aşterne covoare pe 50 km de drumuri judeţene: în zona Marghita pe teritoriul localităţilor Sâniob, Tăuteu, Pădurea Neagră şi Balc, în zona Beiuş la Remetea, Meziad, Curăţele, Pocola şi Uileacu de Criş, în zona Oradea în localităţile Lăzăreni, Sânnicolau Român, Tileagd, Tilecuş, Ineu şi Săcădat, în zona Aleşd la Chistag, Vadu Crişului, Bulz, Bratca şi Borod, iar în zona Salonta la Arpăşel, Ghiorac, Batăr, Holod, Căpâlna şi în intravilanul oraşului Salonta.

Pasul piticului

În mai puţin de o lună, pe 10 iulie, Mang raporta succesul programului. În zona Marghita se puseseră 7,4 km de asfalt nou: la Tăuteu pe 2,5 km, la Balc pe 4,3 km şi la Pădurea Neagră pe 0,6 km (CJ plătind firmei Dumexim 1,258 milioane lei în schimbul lucrărilor).

În zona Beiuş s-au pus 5,4 km de asfalt: la Remetea 2,8 km, la Curăţele 0,6 km, la Uileacu de Beiuş - Pocola 2 km (Drumuri Bihor - 0,864 milioane lei). În zona Salonta se puseseră 10,4 km: în oraş 2 km, între Holod - Dumbrava 2 km, între Salonta - Arpăşel 2,1 km, la Ghiorac 1,5 km, între Arpăşel - Batăr 2 km şi Căpâlna 0,5 km (Imperial Proconstruct - 1,768 milioane lei). În zona Aleşd s-au pus 8,42 km de covoare: pe Tileagd - Poşoloaca 1,07 km, la Butan 1 km, la Chistag 0,7 km, între Vadu Crişului - Dobricioneşti 1,55 km, la Bulz tot 1,55 km, la Bratca 1 km şi la Borod 1,5 km (Carier SRL - 1,318 milioane lei).

În zona Oradea, între Tileagd - Tilecuş s-a pus 1 km de covor asfaltic, între Ineu - Botean 2 km, la Săcădat 2 km, la Vârciorog 1 km, la Sâniob 2,2 km, între Lăzăreni - Holod 1 km şi tot 1 km la Sânnicolau Român (Extract Com SRL - 1,888 milioane lei).

Dat fiind succesul clamat al programului, Mang anunţa extinderea acestuia cu încă 13,3 km, fără ca ulterior să informeze dacă şi unde s-a mai aşternut asfalt.

Una zic tehnicienii...

Încă de astă-vară, opoziţia din CJ acuza atât lipsa de transparenţă, cât şi politizarea alegerii tronsoanelor de drum cu covoare noi, dar şi ineficienţa programului. Liderul consilierilor PNL, Ionel Avrigeanu, arăta că s-a pus asfalt nou peste cel vechi, deşi acesta era bun, la Sâniob şi Ciuhoi (fief UDMR) ori la Ginta (PSD), dar CJ nu s-a atins de drumuri mai proaste şi mai circulate, cum ar fi cele din zona Popeşti, Oşorhei - Copăcel, Belfir - Pocola.

De altfel, surse din CJ au confirmat BIHOREANULUI că inginerii au propus cu totul alte sectoare decât cele dorite de şefi. "Legal, conducerea e acoperită. Pe lege, se pot pune covoare noi acolo unde asfaltul are o vechime de minim 10 ani. Problema e că avem drumuri cu aceeaşi vechime, dar unele mai «avariate», altele mai bune. Dincolo de criteriul vechimii, noi am propus să fie puse covoare pe cele mai proaste şi mai circulate", spune un responsabil tehnic.

Ioan Mang, preşedinte PSD Bihor... alta decid politicienii

Cuvântul hotărâtor l-au avut, însă, politicienii. De altfel, vicele Ioan Mang (foto), care coordonează Direcţia Tehnică, recunoştea anul trecut că "alegerea a fost decizia alianţei de la guvernarea locală a judeţului". Rezultatul? Risipirea a peste 9 milioane lei pe covoare asfaltice puse unde nu era musai, în timp ce alte drumuri, deşi ciuruite, nu au fost nici plombate.

"Nu e niciun secret că s-a lucrat politic. Şefii de la judeţ au chemat primarii lor şi i-au întrebat unde vor covoare. Aşa s-a pus ici-colo câte un kilometru - doi", spune primarul PNL-ist al comunei Popeşti, Dorin Curteanu. "N-am nimic cu colegul de la Tăuteu (n.r. - UDMR), dar acolo s-a pus covor, iar la noi nu, deşi drumul de la Budoi la Popeşti e distrus de camioanele care cară piatră pentru construcţii. Tot anul trecut am făcut demersuri la Consiliu să se repare, luna trecută au pus nişte plombe".

Bat la sută

Oricât ar fi de evident că aşternerea a câte 1-2 km de asfalt în intravilanul unor localităţi, cât să se laude primarii, nu rezolvă problema drumurilor judeţene, CJ vrea ca anul acesta să extindă programul, în aceleaşi condiţii netransparente. "Acest program de covoare asfaltice va continua. După aprobarea bugetului pe anul în curs, va fi definitivat în funcţie de resursele alocate şi de nivelul de viabilitate a drumurilor", spune Simon.

Mang precizează şi cu cât: "Anul acesta vrem să punem 100 km de covoare, aceasta e propunerea mea, rămâne să discutăm când vom face bugetul", adică în aprilie. Întrebat dacă "selecţia" tronsoanelor va fi tot politică, vicele confirmă indirect: "Când ai un necesar de 300 km, dar n-ai bani pentru toţi, trebuie să-ţi asumi să alegi".

Proiecte rostogolite

Situaţia nu e cu nimic mai roz nici în ce priveşte programele de reabilitare şi modernizare a drumurilor. CJ Bihor are în derulare două licitaţii pentru modernizarea DJ 764 Beiuş - Roşia - Aştileu - Aleşd (121 milioane lei) şi DJ 767 Sâmbăta - Dobreşti - Luncasprie (57,5 milioane lei). Elocvent pentru ritmul de lucru e faptul că ambele lucrări au fost anunţate încă din 2017, de acelaşi Ioan Mang, care susţinea că "suntem în plină pregătire a documentaţiilor".

Un alt obiectiv anunţat pe anul acesta este reluarea lucrărilor la DJ 767 B Tăşad - Copăcel - Şerghiş, ce trebuiau finalizate în 2017, dar fuseseră abandonate în 2016 de firma Ghenau, deţinută de Traian Bodea, care tocmai devenise vicepreşedinte CJ. Acum, instituţia susţine că lucrările făcute până atunci au fost expertizate, s-au întocmit noi documentaţii tehnice, aşa că lucrările rămase de executat au fost relicitate şi semnarea contractului este estimată pentru trimestrul III 2019. Adică la toamnă, ceea ce înseamnă că anul acesta nu se va lucra efectiv.

În fine, CJ afirmă că anul acesta va continua şi modernizarea DJ 767 Dobreşti - Vârciorog (16,56 km), finalizarea fiind prevăzută pentru trimestrul I 2020. Cât de mare e probabilitatea poate judeca oricine, având în vedere că acelaşi vicepreşedinte Mang declara, tot în urmă cu doi ani, că "suntem în licitaţie cu acest drum, iar câştigătorul va trebui să încheie lucrarea până la sfârşitul anului 2018"...


LIPSĂ DE CONTINUITATE
Drumuri preluate şi neterminate

O comparaţie între fosta şi actuala conducere a judeţului în ce priveşte rezultatele în infrastructură nu e avantajoasă pentru şefii de acum ai CJ Bihor. În precedenta legislatură s-a finalizat modernizarea DJ 763 Sudrigiu - Pietroasa - Padiş (28,55 km) şi a DJ 191 Marghita - Tăşnad (27,2 km), iar în vara anului 2016 lucrările la DJ 792 A Beliu - Tinca - Leş (42,71 km) au fost predate la un stadiu de execuţie de 75% din volumul proiectat, dar şantierul nu a fost închis nici în prezent. "E gata lucrarea, sperăm să facem recepţia la sfârşitul lunii sau la începutul lui aprilie", spune, însă, Ioan Mang.

În aproape trei ani de mandat, actuala conducere a CJ nu a conceput niciun proiect major propriu pentru infrastructura rutieră, preluând de la predecesori proiectul Drumul Apusenilor, ce vizează dezvoltarea turismului în Munţii Bihorului prin reabilitarea şi modernizarea a 65 km pe traseul Beiuş - Stâna de Vale - Barajul Leşu - Remeţi - Valea Drăganului până la limita cu judeţul Cluj. Licitaţia pentru atribuirea lucrărilor a fost finalizată abia în februarie, contractul în valoare de 105,7 milioane lei plus TVA fiind câştigat de o asociere condusă de Drumuri Orăşeneşti.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Drumurile astea județene sunt ale UDMR Bihor !?!
Nu pricep de ce se bagă-n seamă socialistul de serviciu ... când el nici nu știe ce e acela "asfalt rural" !?!
Postat 26 Martie 2019, 21:03 de CrisDumi
prostia si incompetenta ucide!
cam la asta asistam de vreo 30 ani incoace: politicienii promit, dar nu fac mare lucru. Cand peste asta se suprapune prostia si incompetenta gen psd,care arunca cu bani la prostime pt a-i cumpara, nu se mai fac lucrurile importante si vitale pt toti si mor oameni nevinovati, pe drumuri nereparate sau in lipsa unor autostrazi care aglomereaza inutil drumurile judetene.
Postat 26 Martie 2019, 11:44 de oradea_mea_si_a_ta
Durere pe banii nostrii!
Poza numaru 4, este facuta in dreptul chislazului. Acum cateva saptamani un peugeot s a facut praf , a intrat frontal in acel cap de pod ce se vede in planul secund ( o groapa ca aceea te arunca unde nici nu visai). M a durut sufletul pentru acel sofer! E strigător la cer cum ignornata altora pun in pericol viata noastra , de buzunar deja nici nu mai vorbesc!
Postat 26 Martie 2019, 09:38 de maciupiciu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON