URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Actual

S-a promulgat legea privind creșterea taxelor. Ce modificări vor avea loc și începând de când
Actual
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care Guvernul Ciolacu și-a asumat răspunderea privind creșterile de taxe și introducerea unora noi, ea urmând să apară în Monitorul oficial și să-și producă efectele. Unele dintre măsuri intră în vigoare la 1 noiembrie, iar altele de la 1 ianuarie anul viitor. Vezi ce modificări vor avea loc și începând de când!
26 Octombrie 2023, 17:55
Medicamentele vechi vor putea fi predate la spitale
Actual
De anul viitor, bihorenii vor putea preda medicamentele expirate sau de care nu mai au nevoie spitalelor publice sau private. Pentru a preveni contaminarea solului sau a apelor cu substanțe periculoase, legea privind reforma în sănătate a fost modificată recent.
25 Octombrie 2023, 19:00
S-a votat, va fi lege: certificatele de handicap ireversibil devin permanente, fără ca titularii să mai treacă periodic pe la comisiile medicale
Actual
Un act normativ potrivit căruia certificatele persoanelor cu handicap ireversibil devin permanente, fără necesitatea prelungirii termenului de valabilitate, a fost adoptat de Camera Deputaților, ceea ce va face ca după promulgare acestea să nu mai fie „revizuite” anual. Încălcarea legii se va sancționa cu amendă drastică, de până la 100.000 lei.
24 Octombrie 2023, 17:33
„Sistemul lucrează...”. Dosarul amenințărilor primite de Emilia Șercan după ce a dezvăluit că Nicolae Ciucă a plagiat a fost închis fiindcă „nu există interes public”
Actual
Jurnalista Emilia Șercan, cunoscută fiindcă a demonstrat impostura multor personalități publice, a scris marți că Parchetul Sectorului 4 din București a închis dosarul amenințărilor primite de ea după dezvăluirile că Nicolae Ciucă, pe atunci premier al României, și-a plagiat teza de doctorat. Motivarea făcută de procurorul care a condus ancheta este halucinantă, acesta precizând că „nu există un interes public în urmărirea faptei”. În acest context, Emilia Șercan este convinsă că „Sistemul lucrează ca dr. plg. Ciucă să aibă o campanie electorală liniștită”. 
24 Octombrie 2023, 16:01
Scandal în breasla dentiștilor, în contextul alegerilor din Colegiul Medicilor Stomatologi. Mai mulți medici din Bihor s-au plâns prefectului Țiplea
Știri Bihor
Pacienții cu afecțiuni dentare și stomatologii îndreptățiți să îi trateze sunt miza unui conflict declanșat de conducerea Colegiului Medicilor Stomatologi, după ce aceasta a luat decizii menite să restrângă activitatea dentiștilor și implicit să scumpească serviciile. Scandalul, în care sunt implicați și medici din Oradea, a ajuns în atenția Ministerului Sănătății, după ce aceștia au cerut ajutorul Prefecturii Bihor.
24 Octombrie 2023, 12:01
Zeci de percheziții în țară, inclusiv în Bihor, într-un dosar cu prejudiciu de peste 4 milioane de lei (VIDEO)
Știri Bihor
Poliția Română a anunțat că marți dimineața se pun în executare 46 de mandate de percheziție în mai multe județe ale țării, inclusiv în Bihor, într-un dosar de obținere ilegală de fonduri, prejudiciul depășind 4 milioane de lei.
24 Octombrie 2023, 10:10
Un pacient internat la Spitalul Brăila, găsit mort lângă gardul unității medicale
Actual
Poliția Brăila a declanșat o anchetă, după ce un bărbat de 53 de ani, internat în secția de cardiologie a Spitalului Județean Brăila, a fost găsit mort, în timpul nopții, lângă gardul unității sanitare. 
22 Octombrie 2023, 15:30
Un român se numără printre ostaticii luați de Hamas
Actual
Un român care are și cetățenie israeliană și are domiciliul în Israel a fost luat ostatic de Hamas, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe. Inițial, această persoană era pe lista persoanelor dispărute, dar acum autoritățile știu că este ostatică în Fâșia Gaza.
22 Octombrie 2023, 10:47
Războiul din Israel: Hamas a eliberat două ostatice, granița Egipt-Gaza s-a deschis doar pentru 20 de camioane cu ajutoare
Actual
Hamas a eliberat doi ostatici, primii de la izbucnirea conflictului sângeros cu Israel. Este vorba de două americance, mamă și fiică, eliberate din motive umanitare, după cum însăși gruparea teroristă a anunțat. Pe de altă parte, sâmbătă s-a deschis granița dintre Egipt și Gaza, însă doar pentru scurtul timp în care au trecut 20 de camioane cu ajutoare pentru palestinieni.
21 Octombrie 2023, 15:00
Șeful UDMR, apel din Oradea pentru un „cordon sanitar” față de AUR: partidele democratice să nu-l concureze, „când depășești prin dreapta ajungi în șanț”
Știri Bihor
Anul super-electoral 2024 va decide soarta României nu doar pentru următorii patru ani, ci pentru decenii întregi, într-un context internațional periculos, a declarat vineri la Oradea președintele UDMR Kelemen Hunor. Fostul vicepremier a făcut apel la toate partidele democratice să creeze un „cordon sanitar” pentru a izola grupările extremiste conduse de George Simon și de Diana Șoșoacă, apelând la o comparație metaforică cu urmările unui accident rutier în cazul în care acest lucru nu se întâmplă.
20 Octombrie 2023, 15:40
Joe Biden, discurs istoric către națiune: Spune că Putin și Hamas sunt amenințări globale și cere sprijin de zeci de miliarde de dolari pentru Israel, Ucraina și Taiwan (VIDEO)
Actual
Președintele SUA Joe Biden a ținut, vineri dimineață, un discurs istoric adresat națiunii, în care a declarat că atât Hamas cât și Putin reprezintă amenințări globale și doresc să distrugă democrațiile. De asemenea, el a anunțat că va cere Congresului american alocarea a zeci de miliarde de dolari pentru a ajuta Israelul, Ucraina și Taiwanul.
20 Octombrie 2023, 12:33
Dacian Cioloș: „Lecția poloneză pentru România este că populismul poate fi învins”
Actual
„Lecția poloneză pentru România este că populismul poate fi învins”, declară europarlamentarul Dacian Cioloș, fost prim-ministru al Guvernului României. Acesta consideră că alegerile din Polonia dovedesc că „nu sondajele hotărăsc cine câștigă în alegeri, cei care decid sunt doar cetățenii iar populismul poate fi învins”.
19 Octombrie 2023, 14:30
Degenerează tensiunile: sute de morți într-un spital bombardat din Fâșia Gaza, proteste în mai multe țări, aeroporturi închise în Franța (VIDEO)
Actual
Degenerează tensiunile pe fondul conflictului din Israel. Un spital din Fâșia Gaza a fost bombardat, un bilanț provizoriu arătând cel puțin 471 de morți. Israelul susține că atacul a fost regizat de Jihadul Islamic Palestinian, în vreme ce organizațiile islamiste susțin contrariul. Între timp, în mai multe țări au loc proteste. În Franța, șapte aeroporturi au fost închise ca urmare a unor amenințări cu bombă, iar mai multe obiective turistice au fost închise. Președintele american Joe Biden a sosit miercuri în Israel, însă, pe fondul furiei stârnite de masacrul din Gaza, summit-ul de la Amman în care președintele SUA trebuia să discute cu liderii Iordaniei, Egiptului și Palestinei a fost anulat.
18 Octombrie 2023, 18:25
„Cea mai sfidătoare lege de până acum”: Noua lege a pensiilor speciale a fost adoptată de Camera Deputaților
Actual
Forma finală a legii pensiilor speciale a fost adoptată luni de Camera Deputaților, după ce comisiile de specialitate au pus proiectul în acord cu decizia Curţii Constituţionale. Dezbaterile parlamentare au fost aprinse, fiind respinse toate amendamentele depuse de USR și AUR. Noua forma a legii care reglementează pensiile speciale introduce o impozitare progresivă de la 10-20% dar menține pensiile mari pentru magistrați. „Este cea mai sfidătoare lege de până acum”, a avertizat USR-istul Cătălin Drulă.
17 Octombrie 2023, 11:41
Noutăți meteo: Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni
Știri Bihor
Administrația Națională de Meteorologie a publicat luni o nouă estimare a evoluțiilor temperaturilor pentru perioada 16-29 octombrie. După 19 octombrie va ploua aproape în fiecare zi.
16 Octombrie 2023, 15:33
László Tőkés spune că retragerea decorației sale „Steaua României” este o batjocură
Actual
László Tőkés consideră că hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție de revocare definitivă a decoraţiei sale "Steaua României" este o batjocură la adresa statului de drept din Europa şi din România, arată agenția de presă MTI, care citează un comunicat trimis de fostul europarlamentar.
15 Octombrie 2023, 16:15
Peste 300.000 de români s-au închinat la moaștele Sfintei Parascheva. Au stat la rând cu orele
Actual
Credincioșii ortodocși au sărbătorit-o pe 14 octombrie pe Sfânta Parascheva. Cu câteva zile înainte, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost scoase la Catedrala Mitropolitană din Iași, iar românii s-au dus cu sutele de mii pentru a se închina și ruga la ele, așteptându-și rândul cu orele.
15 Octombrie 2023, 15:18
Meteorologii ANM: Vreme rece, ploi și vânt în toată țara
Știri Bihor
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de vreme rece, vânt și ploi în toată țara, începând de duminică, de la ora 12, până luni, la ora 16.
15 Octombrie 2023, 11:15
Val de critici după ce premierul Marcel Ciolacu a publicat pe Facebook un bon de cumpărături de 100 de lei (VIDEO)
Actual
Într-un exercițiu de imagine, premierul României, Marcel Ciolacu, și-a publicat sâmbătă bonul de cumpărături de la un supermarket, de unde a cumpărat - după cum a subliniat liderul PSD - produse românești cu mai puțin de 100 de lei. El a spus că a putut să cumpere „ce aveam nevoie” cu mai puțin de 100 de lei. Postarea a stârnit un val de critici din partea românilor nemulțumiți de prețurile alimentelor.
14 Octombrie 2023, 17:40
Un al doilea cetățean român a murit în Israel. Anunțul MAE
Actual
Încă un cetățean român a fost ucis în atacurile teroriștilor Hamas din Israel, a anunțat vineri Ministerul Afacerilor Externe. Este vorba despre o persoană care a fost dată dispărută pe 12 octombrie, decesul fiindu-i confirmat pe 13 octombrie. 
13 Octombrie 2023, 13:57
Judecătoare, reținută de procurori, inclusiv pentru mită, favorizarea infractorului și... deținere de droguri pentru consumul propriu!
Actual
O judecătoare de la Tribunalul Suceava a fost reținută de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind acuzată, între altele, de luare de mită, favorizarea infractorului, dar și deținere de droguri pentru consumul propriu! Magistrata chiar și-ar fi pus casa la dispoziție unor persoane consumatoare.
12 Octombrie 2023, 19:20
O nouă dronă militară a căzut pe teritoriul României, lângă Brațul Chilia. MApN: „S-a descoperit un crater de dronă, cu posibilă explozie la impact”
Actual
O altă dronă folosită în războiul pornit de Rusia în Ucraina a căzut pe teritoriul României, în județul Tulcea, a informat joi Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că o echipă trimisă la fața locului a raportat „descoperirea unui crater de dronă, cu posibilă explozie la impact, într-o zonă cu vegetație aflată în apropierea malului drept al Brațului Chilia”. Aceasta este cea de-a patra dronă care cade pe teritoriul țării noastre.
12 Octombrie 2023, 13:15
Klaus Iohannis s-a dus în Ungaria, Viktor Orbán a plecat în Georgia. Ce a declarat președintele României în timpul vizitei la Budapesta (FOTO)
Actual
Klaus Iohannis a efectuat miercuri o vizită în Ungaria, unde a fost primit de președinta Katalin Novák, dar nu și de premierul Viktor Orbán care nu s-a aflat în țară, căci plecase în Georgia pentru a participa la prima şedinţă comună a guvernelor ungar şi georgian. În declarațiile de după întâlnirea oficială, Iohannis a subliniat că „este absolut necesară evitarea gesturilor unilaterale sau controversate”, iar Novák a spus că „reducerea tensiunilor este un interes comun”. 
László Tőkés rămâne fără Ordinul „Steaua României”. Sentință definitivă a Înaltei Curți
Actual
László Tőkés, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (EMNT), rămâne definitiv fără Ordinul Național „Steaua României”, pe care președintele Klaus Iohannis i l-a retras încă din 2016, decizia fiind contestată apoi de fostul europarlamentar.
11 Octombrie 2023, 18:31
O judecătoare din București nu poate justifica o avere de 6 milioane de euro
Actual
Agenția Națională de Integritate a anunțat miercuri că a constatat „existența unor diferențe nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate” de judecătoarea Gabriela-Cristina Mazilu de la Tribunalul București și, în trecut, la Judecătoria Sectorului 4. Averea nejustificată este masivă, de circa 6 milioane de euro. 
11 Octombrie 2023, 14:25
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în România: Ce le-a transmis românilor (FOTO/VIDEO)
Actual
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a aflat, marți, în prima sa vizită oficială în România, unde a avut o întâlnire cu președintele Klaus Iohannis, împreună cu care a și semnat o Declarație Comună, și a avut un discurs în care le-a mulțumit românilor pentru sprijinul acordat.
Războiul din Israel: Un român a murit în timpul atacurilor (VIDEO)
Actual
Un român care avea și cetățenie israeliană a decedat în timpul atacurilor din ultimele zile din Israel, el fiind angajat în Forțele de Apărare ale Israelului.
09 Octombrie 2023, 19:13
E oficial: Volodimir Zelenski vine marți în România
Actual
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va face marți o vizită oficială în România, prima de la invazia Rusiei asupra țării sale. Zelenski se va întâlni cu președintele Klaus Iohannis, precum și cu premierul Marcel Ciolacu. Se pare că liderul de la Kiev va vorbi și în Parlament.
09 Octombrie 2023, 17:45
Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. În Crișana se anunță temperaturi maxime de 27 de grade și minime de 5 grade
Știri Bihor
Meteorologii anunță că, în următoarele săptămâni, în Crișana temperaturile vor oscila între minime de 5 grade Celsius și maxime de 27 de grade. Se anunță și ploi, în special după 16 octombrie.
09 Octombrie 2023, 17:05
Continuă atrocitățile în Israel, crește bilanțul victimelor. Peste 300 de români au fost aduși acasă, dar au mai rămas câteva sute
Actual
Continuă atrocitățile în Israel. Organizația islamistă Hamas susține că încă are luptători în șapte orașe israeliene, pe care îi sprijină cu tiruri de rachete, în conflict intevenind și Hezbollah. Un bilanț provizoriu indică sute de morți și mii de răniți. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că, din cei aproximativ 800-900 de români care se aflau în pelerinaj înainte de izbucnirea conflictului, 346 au fost aduși acasă în noaptea de sâmbătă spre duminică.
08 Octombrie 2023, 14:46
  12 13 14  16  18 19 20  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON