URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 13 NOIEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când avem și Piața Unirii, și Cetatea renovate, suntem în situația măgarului lui Buridan. Bietului animal i-a pus stăpânul două grămezi de fân și măgarul a murit de foame pentru că nu se putea hotărî din care să mănânce. La fel pățim și noi când e vorba de locurile unde să organizăm evenimentele importante. S-au încercat variante, ba în Piață, ba în Cetate, ba în ambele locații concomitent.
Zic şi eu
Adrian Cris
Marţea trecută, şeful Consiliului Judeţean şi-a cheltuit câteva ore pe Facebook pretinzând într-o postare că înlocuirea Ryanair cu Tarom ar fi o afacere strălucită pentru Aeroportul Oradea. Nu-i cazul să intrăm în detalii pentru a demonstra cât pierde Bihorul odată cu zborurile low cost, nici ridicolul tezei că preţul noului zbor spre Barcelona, de la 150 euro în sus, ar fi de fapt un chilipir.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Sâmbătă, la orele 17, ora României, în sute de oraşe de pe continent, printre care şi Oradea, a fost proclamată Republica Europa, ca viitoare formă de organizare a actualelor state europene. "Prin acest gest simbolic, europenii de pe întreg continentul îşi exprimă voinţa de a trăi într-o Europă unită, cu drepturi şi îndatoriri egale pentru toţi cetăţenii, care să fie principalii actori ai unei democraţii reale".
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Aţi votat la recentul referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
După cum se ştie, în 7 noiembrie Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constatând acest conflict, CCR a obligat ÎCCJ de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Testul pentru HPV se efectuează pentru a depista infecţia cu HPV şi tipul de HPV prezent. La fel ca testul Papanicolau, testul pentru HPV se face prin analiza unei probe de secreţii prelevate de la nivelul colului uterin (cervix).
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Șansa de a deveni înzestrat sau talentat este aceeaşi indiferent de statutul financiar al părinţilor. Lucru deloc surprinzător, deoarece genetica nu ţine cont de fluctuaţia dolarului pe piaţa globală. Dar interesant de observat în acest context este inegalitatea care derivă din statutul financiar al părinţilor respectivilor copii.
18 Ianuarie 2016, 18:44

Biserica Prea Ortodoxă Română

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cel mai bun exemplu al faptului că puterea corupe este Biserica Ortodoxă Română. În loc să-şi vadă de corporaţia lor de succes, experţii în Cartea Sfântă şi-au pus în gând să opereze nişte modificări în cealaltă carte sfântă a ţării, Constituţia, astfel încât persoanele de acelaşi sex să nu se poată căsători. Iată cum, după ce a monopolizat naşterile prin botez, căsătoriile prin cununie şi decesele prin înmormântări, B.O.R. vrea să-şi bage coada şi în problema... necăsătoriilor.

Ratând cu talent o nouă şansă de întâlnire cu bunul simţ, Biserica a sărit iarăşi pârleazul complicatei ei relaţii cu societatea, entitate pe care o confundă mereu cu propria-i parohie. Cineva ar trebui să le explice purtătorilor de pălării penibile şi supradimensionate că treaba unei biserici, oricum s-ar numi ea, nu este să modifice Constituţia unei ţări laice. Laice! S-a auzit şi acolo, în spate? Pardon de aluzie.

Da, Biserica poate avea propriile păreri. Da, Biserica poate avea simpatii şi antipatii, poate aproba sau dezaproba. Da, Biserica poate avea o poziţie publică despre homosexualitate. Dar, în acelaşi timp, Biserica NU are voie să atenteze la Constituţia ţării gazdă, nici cu cuvântul, nici cu fapta şi nici măcar cu gândul. S-ar crea un precedent foarte periculos, care ar putea atinge şi alte libertăţi. Cerând referendum, Biserica exploatează homofobia declarată a românilor şi riscă să reînvrăjbească "cele două Românii", vorba inspirată a fostului prim-ministru Năstase.

"Familia creştină se confruntă cu criza economică, cu criza morală şi cu criza spirituală", spune Patriarhul Daniel. Eliminaţi cuvântul "creştină" şi fraza devine mult mai corectă. Tot el continuă: "Trăim într-un context dominat de o mentalitate individualistă şi secularizantă". Aici îi dau dreptate, Biserica pe care o conduce e cel mai bun exemplu. În acelaşi discurs se mai pomeneşte despre creşterea copiilor în credinţa creştină. Da' creşterea lor în alte credinţe ce are, Măria Ta?

Nu cred că Biserica ar trebui să-şi asume responsabilităţi în educaţia sexuală a poporului. Ea trebuie să sădească în oameni iubirea şi să-i lase să o manifeste fiecare după bunul plac. Nu cred nici că, în secolul XXI, orientarea sexuală ar interfera în vreun fel cu credinţa. Dar mai cred şi că nimeni de la vârful B.O.R. nu e atât de naiv încât să creadă că problema relaţiilor dintre persoane de acelaşi sex se va rezolva prin interzicerea căsătoriei.

Interesele popilor trebuie să fie altele. Care? Dracu' ştie. Om vota şi om vedea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
27 Comentarii
Am urmarit
Am urmarit topicul in cadrul carora s-au dezbatut probleme atat de importante pentru VIATA si CREDINTA unui om, pe care, daca s-ar pune problema, le-as premia, indiferent ca intrebarile se refereau la aspecte de ecumenism, dogma, sex, divort, samd. Insa, aproape de fiecare data, discutiile au luat turnuri "justitiare", uniconfesionale, autosuficient crestine. Oameni suntem toti, chiar daca unii sunt cu mult mai vrednici, insa aceasta nu inseamna ca cei mai vrednici sa "desfiinteze" lipsa (de cunostinte, de experiente, de virtuti) a celorlalti, cel putin pana cand nu este evident ca acestia din urma ar fi rau intentionati. Prea repede, parca, in fata unor intrebari - chiar si daca acestea ar fi prostesti, din perspectiva catehetica -, se sare direct la notiuni de "imprimatur" si la explicatii de genul "asa este pentru ca asa e invatatura Bisericii, a Bisericii "noastre", deci nu e OK cea a Bisericii "Voastre". Pt. cei care se si reped sa intrebe... "da dumneata ce confesiune ai dom'ne"?, le spun sa caute o alta intrebare. Si sa isi raspunda intai ei, lor, la intrebarea pe care vor sa o adreseze. Asa ca intreb: "fariseism" cu sensul de "comportament ipocrit", "fatarnicie"? sau ca practica (alegerea selectiva a textelor, accentul pe litera legii, despicarea firului de par in patru etc.) In ceea ce priveste "Biserica Crestina", cred ca termenul e prea vag si duce in ispita generalizarii repezite, pierzandu-se pana si valoare de adevar a cazului particular. As zice ca-i mai de folos (pentru inceput) daca ati limita discutia la barna din ochi (al meu, al dvs., al altor participanti la discutie) lasand pe cei multi sa-si vada de paiele lor. Încât, până la urmă ajungi să te întrebi: pe cine urmăm noi? Pe Iisus sau pe farisei şi cărturari? ne cautam "sinele" nostru, ne auto-definim "credinta", dupa cum ne pare ca ni se potriveste - mix-and-match and do-it-yourself. ... cineva, un preot, calugar sau ce o fi, unde scrie in Biblie ca Isus a luat bani pt ceva, ... Sau faceti cheta , strangeti bani si construiti spitale nu doar vorbiti. ... Bine zis nu vrem catedrale vrem spitale scolii si azilurii pentru săraci si bătrâni…..
Postat 24 Februarie 2016, 08:19 de ciumpalacu
d-le parerea mea,
...... aici bati campii, dumneata spui ca in Olanda omul se casatoreste cu bicicleta, o fi ca prea o spui cu foc, nu sunt RELIGIOS, dar sunt CREDINCIOS, cred in ceea ce nu crezi dumneata, niciodata nu am pupat o cruce, ori o icuoana, ori o statuie, dar nici mana preotului de sex masculine. Sunt adeptul evolutiei nu al inevolutiei, dumneata ai crescut ai invatat, iar cand vei fi ajuns intelept vei fi aruncat la colt de societate, iar cei ce vor veni dupa dumneata, vor invata idem la fel ca tine, vor ajunge tot acolo unde ai ajuns dumneata, deoarece totul a evoluat, avem rachete, tramvaie, avioane, current am descoperit formula PI etc., etc., dar mintea domniei tale a ramas ne evoluata, a ramas tot la acel stadiu din antichitate, nu cred sa cantareasca mai mult s-au mai putin ca al celorlalti, sa nu amestecam traditia miilor de ani ca barbatul era obligat sa aiba o femeie ! Bine inteles ca asa este firesc deoarece un barbat nu poate naste, dar nici doua lesbience nu pot da nastere unui copil, aici intervine cum ne procreem. Daca te uiti mai atent in istorie, si in filmul daca mi se pare ca imi aduc aminte ACHILEUS, unde orgiile erau intr-e barbate si nu intr-e femei, tot asa s-a condus si in Imperiul Roman barbatii intr-e ei se iubeau, doar asa s-a castigat marile razboie, ar trebui sa va mai documentati cei care nu cunosc. Ca fapt divers, majoritatea statuilor din imperiul Grecesc si Imperiul Roman este reprezentativ Barbatul gol, femei cred ca sunt 2 in toata istoria, Aproditha si Ellena, pe langa aceste fapte, femeile erau considerate ACCESORII, care dupa plecarea tineretului in armata pe perioade lungi de 40-60 de ani, se ocupa restul din familie de sotia celuilalt, mai bine spus, CUIUS ori ...... Ce parere aveti, a-ti dorii sa traiti in acele perioade, copilul facut ca exemplu cu mine, sa iti poarte tie numele eu doar lam creeat. :) :) :) :) Domnule baga-te sub fusta mamei ca este mai bine, nu judeca dumneata, ca judeci stramb, faci ce spune BISERICA (RELIGIA), nu ce iti spune CREDINTA !!! Credinta te ajuta in impas ca nu ai ce pune pe masa, iti da solutii pentru ca gandesti si crezi, dar te intreb, cand RELIGIA (BISERICA), daca iti este foame iti baga in traista, iti spun eu NU, NU, NU ! Ea si pe patul de moarte care te duce la groapa, daca nu ai contribuit, contribuie familia, daca nici ea, domnii in negru nu te vor ingropa, de asta le era frica si GLADIATORILOR din ARENELE ROMANE.
Postat 24 Februarie 2016, 07:51 de ciumpalacu
cine si ce spuneti?
Parerea mea este ca suntem foarte lasi si foarte plini de prostia noastra, facem exact viceversa, ce sa spun despre cei care vorbesc fara ei, nu cumva este si acel lucru impotriva cand, agheti o fetiscana de al unui cetatean si iti faci toate placerile pe care sotia nu ti le face, asta nu e un pacat sa batjocuresti un copil al altuia???? Dupa cum stiu suntem copii parintilor nostril care ne-au dat viata, iar alti se folosec prin tertipuri de viclenii, sa merg mai departedoar din judetul bihor in proportie de 20% din adulti practica prostitutia cu voia ori fara voia lor, mai mult de atat, fregventeaza si genurile de SWINGER *schimb de parteneri), sa iti dai nevasta altuia, ori sora, fratele etc., nu este un pacat, ia mai taceti aia care va tineti ne patati, nu aveti dreptul sa judecati, doar cel din ceruri are dreptul, noi suntem muritori de rand, asa ca mucles !!! I a citeste aici ce faci tu RELIGIOSULE imptriva CREDINTEI care sunt doua lucruri diferite. Recent am avut o discuţie cu cineva referitor la închinarea la icoane. Nu vreau să spun ceva împotriva celor ce cred în icoane sau practică închinarea la icoane. Vreau doar să prezint ceea ce spune Cuvîntul lui Dumnezeu despre acest lucru. Probabil că la începutul creştinismului oamenii au făcut icoanele doar pentru a-şi aminti de Dumnezeu, însă acest lucru a devenit o închinare la idoli prin faptul că oamenii sărută icoanele şi se închină înaintea lor mai ceva decît în faţa lui Dumnezeu. Una din cele 10 porunci pe care le-a dat Dumnezeu lui Moise spune următoarele: „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor cari sînt sus în ceruri, sau jos pe pămînt, sau în ape supt pămînt. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinţilor în copii pînă la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc; şi Mă îndur pînă la al miilea neam de ceice Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele”. Deuteronom 5:8-10 Încălcarea acestei porunci este pedesită de Dumnezeu. Pedeapsa este clară chiar din acest verset: Dumnezeu pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii. Nu este nimic mai dureros pentru un părinte decît să-şi vadă copilul suferind. Dumnezeu arată clar de ce să nu ne închinăm la nici un chip cioplit şi cine sau ce anume se include în chipul cioplit. Deuteronom 4:15-19 „Fiindcă n’aţi văzut nici un chip în ziua cînd v’a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca nu cumva să vă stricaţi, şi să vă faceţi un chip cioplit, sau o înfăţişare a vreunui idol, sau chipul vreunui om sau chipul vreunei femei, sau chipul vreunui dobitoc de pe pămînt, sau chipul vreunei păsări care sboară în ceruri, sau chipul vreunui dobitoc care se tîrăşte pe pămînt, sau chipul vreunui peşte care trăieşte în apele dedesubtul pămîntului. Veghează asupra sufletului tău, ca nu cumva, ridicîndu-ţi ochii spre cer, şi văzînd soarele, luna şi stelele, toată oştirea cerurilor, să fii tîrît să te închini înaintea lor şi să le slujeşti: căci acestea sînt lucruri pe cari Domnul, Dumnezeul tău, le-a făcut şi le-a împărţit ca să slujească tuturor popoarelor, subt cerul întreg”. În acest pasaj este spus clar cine se include în chipul cioplit. După cum bine vedem merge vorba şi despre chipul unui bărbat sau chipul unei femei. Chiar dacă nu suntem aşa de idolatri încît să ne închinăm la dobitoace şi păsări, dar totuşi ne închinăm la chipuri de bărbaţi şi femei care le poţi găsi din abundenţă oriunde. Recent mergînd într-o rutieră am văzut o icoană care reprezenta pe Domnul Isus Hristos stînd pe nori împreună cu Dumnezeu. Dumnezeu era reprezentat ca un bătrîn, iar Isus stătea la dreapta lui Dumnezeu. Biblia ne spune clar că Dumnezeu este duh şi fără mare teorie este clar că un duh nu poate fi prezentat în chip de om bătrîn. De multe ori auzim chiar de la preoţi că închinarea la icoane este o închinare adevărată, iar însuşi icoana este „fereastra spre Dumnezeu”. Un lucru este mai interesant: oare are Dumnezeu nevoie de asemenea „ferestre”. Probabil toţi cunoaşteţi istoria cînd poporul Israel şi-a făcut un viţel din aur pentru că Moise urcase pe muntele Sinai la Dumnezeu şi nu se mai întorcea. Exodul 32:4-6 “ El i-a luat din mînile lor, a bătut aurul cu dalta, şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis: ,,Israele! iată dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului. Cînd a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui, şi a strigat: ,,Mîne, va fi o sărbătoare în cinstea Domnului! A doua zi, s’au sculat dis de dimineaţă, şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţămire. Poporul a şezut de a mîncat şi a băut; apoi s’au sculat să joace”. Vedem că Israel după ce a fost scos din ţara Egiptului, chiar dacă a văzut minunile pe care le-a făcut Dumnezeu totuşi au fost tentaţi să se lepede de El. Ei şi-au turnat un viţel din aur ca să şi-l închipuie pe Dumnezeu. Era sigur că ei nu credeau că anume acea statuie este Dumnezeu, dar după ce au făcut-o au spus că acea statuie era Dumnezeul care îi scosese din Egipt. Nu vedeţi nici o paralelă între ceea ce au făcut ei şi ceea ce facem noi astăzi. Noi facem aceiaşi prostie ca şi ei. Noi motivăm că ne facem „ferestre” pentru al vedea pe Dumnezeu, dar acelaşi lucru l-au făcut şi ei. Mai departe vom vedea cu ce s-a terminat această închinare a lor. Exodul 32:25-28 „Moise a văzut că poporul era fără frîu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frîu, spre batjocura vrăjmaşilor săi; – s’a aşezat la uşa taberii, şi a zis: ,,Cine este pentru Domnul, să vină la mine! Şi toţi copiii lui Levi s’au strîns la el. El le-a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Fiecare din voi să se încingă cu sabia; mergeţi şi străbateţi tabăra dela o poartă la alta, şi fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul şi pe ruda sa. Copiii lui Levi au făcut după porunca lui Moise; şi aproape trei mii de oameni au pierit în ziua aceea din popor”. Cînd Moise era pe munte Dumnezeu i-a spus despre faptul că poporul Israel s-a stricat şi a mers după alţi dumnezei. De fapt Dumnezeu a vrut să omoare pe tot poporul Israel pentru această închinare la idoli pe care o făcuseră, dar Moise a mijlocit ca Dumnezeu să-i ierte şi să-i lase în viaţă. Vedem totuşi că păcatul trebuie pedepsit aşa că din popor au murit apoape trei mii de oameni. Dumnezeu nu tolerează asemenea închinări ci le urăşte şi le pedepseşte.
Postat 24 Februarie 2016, 07:19 de ciumpalacu
necunoastere
actiunea Bisericii este urmatoarea: doriti ca familia sa defineasca uniunea/unirea dintre un barbat si o femeie, sau familia inseamna si altceva. Restul sunt rautatile voastre. Eu m as simti jignit in familia mea, ca termenul familie sa insemne si altceva. Altceva se poate numi oricum altcumva. haideti sa operam cu niste termeni pe care sa i intelegem toti, fara sa denaturam limba.
Postat 26 Ianuarie 2016, 10:51 de familia-mea
Protest
Cu ce te deranjeaza pe tine , Cap de cremene ce esti, acoperamantul capetelor preotilor?! Cunost tu dogmatica cultului ortodox, mai, cap de piatra ce esti ?!! Daca vrei sa te casatoresti cu un gay (ca tine), pt ca probabil nu esti casatorit, du-te Luciene in Olanda si fa-o! Ti-ar placea sa vada copii tai (pe care nu-i ai, probabil), sa vada doi barbati tinandu-se de mana pe strada??!! Ce le-ai spune, ce explicatie ai avea la acest ?? Daca ar fii dupa mine, cei pe invers ar trebuii exterminati!!!
Postat 24 Ianuarie 2016, 12:53 de gicu1
ipocritilor
Liberalule, nu eu am fost cel care v-a facut imbecili. asa sunteti voi, nu arunca`n carca mea faptul asta. specific credinciosilor de duzina, va place sa aruncati cu piatra si sa judecati. Voi ar trebui sa stiti mai bine ca in fata Dumnezeului vostru toti sunteti egali. Cei care vor sa se casatoreasca la biserica evident ca , cred in acea institutie,altfel nu ar fi interesati. Iar voi, falsilor credinciosi, nu stiu de unde va imaginati ca aveti dreptul sa acordati sa sa privati cuiva dreptul la biserica. Vorbesc aici strict de cei rau intentionati, nu bag toata lumea in aceeasi oala
Postat 22 Ianuarie 2016, 12:33 de ottoul
pareri impartite
E dificila abordarea unui astfel de subiect care aduce injurii persoanelor religioase. Controverse vor fi mereu pe aceasta tema. Dauna creata de religie este imensa si doar cei ce se pot detasa de ea, pot sa observe acest lucru. Mesajul lui Lulu nu e pro/contra casatoriilor intre persoane de acelasi sex, ci despre implicarea bisericii in modificarea constitutiei! Vi se pare normal acest lucru ??
Postat 22 Ianuarie 2016, 12:20 de cristian727
@liberalul pesedist
si acum caut cuvantul imbecil prin comentariul meu. in fine, daca citeai printre randuri erai mai castigat. dar erai prea ocupat sa pupi vreo 3 cruci si un poster cu Arsenie Boca! doamne ajuta..
Postat 22 Ianuarie 2016, 10:54 de acesta
ba acesta
daca cineva care ne face imbecili este decent atunci si tu esti foarte obiectiv... probabil ca esti de la oras, esti tanar ... si la un nivel foarte inaintat (daca intelegi ce vreau sa zic)
Postat 22 Ianuarie 2016, 08:26 de liberalul
Sunteti penibili
pana acum doar Ottoul a avut un comentariu normal si decent. Restul sunt comentarii ale unor crestinopati frustrati. e pacat.. ma gandesc ca majoritatea sunteti tineri .. traiti in mediul urban.. dar ati ramas la un nivel.. jenant!
Postat 20 Ianuarie 2016, 20:39 de acesta
windos
Atat ai putut tu intelege..te credeam mai capabil...parca tu ziceai de niste argumente de bun simt,tin sa te anunt ca mie imi plac"pasaricile"...aaa sau asta e precurvie?...nu mi se pare normal ca intr-o tara europeana sa avem 18000 de biserici si...4000 de scoli....ne intoarcem la inchizitie?
Postat 20 Ianuarie 2016, 19:29 de zorro
Ce va lipseste?
Exact asta ma intreb, citind consternat articolul unui sustinator aparent gay. Acum este democratie si homosexualii nu mai sunt saltati de Militie asa cum se facea pe vremea lui Ceausescu. Acum fiecare e liber sa-si manifeste sexualitatea asa cum doreste in intimitatea locuintei sale. Sunt liberi/libere sa faca dupa bunul plac, dar libertatea lor se opreste in momentul in care afecteaza libertatea celorlalti. Nu suntem pudici, nu suntem cu o gandire medievala, chiar daca acea gandire medievala era mult mai permisiva in ceea ce priveste orgiile si alte cele, deci doar un habarnist ar spune ca o gandire medievala e o gandire homofoba, din contra. Suntem normali, sau mai bine zis, decenti. Daca avem niste chestii mai putin obisnuite, ni le manifestam acasa, nu in vazul lumii. Cine te opreste pe tine GAY-ule sa te arzi in stil propriu in patul tau? Dar nu veni in Biserica in care ne rugam sa te lingi in gura cu partenerul. Se vrea sa se ajunga ca in Olanda unde se casatoreste omul cu bicicleta, sau ca in Statele Unite ale Americii unde se casatoresc dereglatii acestia cu copaci, masini, catei sau mai stiu eu ce? Suntem permisivi, dar fiti si voi decenti. Nu opreste nimeni oamenii care spun ca se iubesc sa locuiasca impreuna, sa imparta o viata si sentimente, dar casatoria e pentru cei care se incadreaza si nu ma refer aici la etnii sau rasa, culori si alte cele ci strict la femeie+barbat. Si ca sa o dam pe religie, la inceput Dumnezeu i-a facut pe Adam si pe Eva, nu pe Adam si pe Zorro, ca nu avea cine popula planeta din uniunea celor de acelasi sex [punct]
Postat 20 Ianuarie 2016, 08:32 de parerea_mea
Bravo bihoreanu
E bine ca te-ai trezit dihorene si ai mutat articolul de pe prima pagina la alta sectiune, lumea nu e asa proasta cum o cred unii dintre voi. Nenea Lulu esti penibil, fara caracter si lipsit de orice urma de moralitate, sau daca vrei in termeni BOR (ca vad ca te irita nervos): epava duhovniceasca.
Postat 19 Ianuarie 2016, 23:51 de detectiv
Gibberish
Bati campii, Lulu ! sau cum sa-ti scriu altfel: "vorbesti sa nu taci"... ma si mir ca esti platit sa aberezi in halul asta... Shogun, sss, scortosul, Iosca, WinDos, unu --> au dreptate ! tu vrei sa faci pe modernul sau cine stie ce vrei sa...
Postat 19 Ianuarie 2016, 22:48 de Stef
Auzi, măi!
Căsătoria e făcută în vederea întemeierii unei familii, cu tată și mamă și, dacă se îndură Dumnezeu (sau natura pentru atei), atunci și cu copii. Nu le interzice nimeni homosexualilor să facă sex, dar nici nu poți accepta să li se permită să se căsătorească. Nu de alta, dar le lipsește ceva... Nu spun ce. Vrei familie? Te căsătorești cu o femeie dacă ești bărbat și invers. Păi, și eu vreau să fiu astronaut și să merg pe o stea dintr-una din galaxiile vechine, dar o dată nu-s material de astronaut și-apoi nu mă țin zilele până acolo. Concluziile le trage cine și cum poate... Și, dacă vreți să știți, nu doar Biserica Ortodoxă Română au treabă cu modificarea constituției, ci toate bisericile creștine din România, indiferent de confesiune. Oricum, dacă se face referendum și pică, atunci Biserica Ortodoxă va trebui să-și revizuiască politica privitoare la cei pe care-i socotește în prezent membrii săi. Cu siguranță nu va mai avea 85 la sută din populație, ci sensibil mai puțin. Om trăi și om vedea.
Postat 19 Ianuarie 2016, 17:40 de Shogun
Un gay pe nume Zorro
Se viseaza si cu sula-n cor si cu ea in buzunarul lui ottoul.
Postat 19 Ianuarie 2016, 16:22 de WinDos
fam gyusi + vio=0\
Vad ca se incearcape toate caile discreditarea familiei pri tot felul de tertipule nu mai cobor nivelul raspunzandule la unuli care ne fac cu creierul cat nuca sau nevetebrate eu as putea sa- l numesc molusca da nu o fac pentru ca nivelul de inteligenta e clar undeva sub pamant in canal atunci cand mu mai ai argumente incep agresiunile veebale apoi fizice ect adica eu ca om normal nu dreptul sa cer schimbarea constitutiei( desi cred ca acolo e reglementat clar povestea familia este alcatuita din barbat si femeie asa ne spune constitutia suprema biblia doar unele progenituri incearca sa ne faca sa intelegem alceva )dar o minoritate infima are dreptul sa inteleg chiar nu vedeti ca sunteti penibili hotaritiva ce vreti pana la urma uni majoritari nu au dreptul alti infimi au dreptul ce vreti de fapt noi romania nu avem nevoie de progenituri mergeti mai spre vest sau peste ocean acolo aveti sanse mai multe aici familia e sfanta asa cum a lasat - o Dumnezeu din barbat si femeie asa ca lipsa voastra de argumente ar trebui sa va reduca la tacere e regretabil ca uni asa zisi formatori de opinie mai aduc in discutie ba mai si sar in apararea lor o problema atat de simpla familie= barbat + femei= copii in nici un caz= lichene rebuturi sociale homalai in nici un caz asa ca limba mai scurta faceti acasa ce vreti dar limitativa la acasa( casa voastra)atat.
Postat 19 Ianuarie 2016, 11:16 de sss
pentru viata si adevar
Sa pui sub semnul intrebarii adevarata familie (barbat + femeie ) este o miselie cat universal de mare !! Homalaii, sodomitii sunt personae bolnave si nu reprezinta normalitatea. Nu se poate trece in normal ceea ce este anormal, insasi firea noastra ne spune ca femela numai cu masculul poate recreea .. Istoria ne invata ca decadent, betiile, homosexualitatea au fost cele ce au atras disparitia marilor imperii de la Alexandru Macedon la Imperiul Roman. Vad o gramada de postaci gata sa sara la gatul normalitatii in sprijinul putregaiului si mizeriei umane. Fiecare sa isi traiasca viata cum doreste dar sa nu pervertim adevaratele valori ale umanitatii si una si cea mai importanta este FAMILIA adevarata leaganul umanitatii si perpetuarii specie umane, asa cum a infiintato Dumnezeu.
Postat 19 Ianuarie 2016, 09:24 de scortosul
Barbat + femeie= familie
Un articol penibil si rau intentionat la adresa familiei romanesti atat de greu incercata. Jurnalism? Felicitari Bisericii Ortodoxe pentru initiativa impotriva sodomitilor.
Postat 19 Ianuarie 2016, 08:59 de Iosca
Trist
Nici biserica si nici unul dintre voi imbecililor ce comentati aici, nu aveti dreptul sa spuneti unei alte persoane cum sa isi traiasca viata. punct. ce face fiecare in intimitatea casei sale e treaba lui. Vorbiti aici de tiranie si comparati primari si preoti, dar adevaratii tirani sunteti voi, se vede asta din comentariile voastre. numai dispret pentru cei ca voi ... sa va fie rusine !
Postat 19 Ianuarie 2016, 08:36 de ottoul
este ilegal?
BOR alaturi de alte fundatii, ong-uri...,incearca pe cala legala sa modifice constitutia. Daca o sa reuseasca se va vedea... Dar cum era ca la o asemenea initiativa ( o sa vedem daca de interes sau nu- dupa numarul de semnaturi adunate) BOR sa stea pasiva. daca va reusi modificarea inseamna ca demersul este legitim si acceptat de marea majoritate a cetatenilor Romaniei-la referendum- nu doar de ortodoxi. Iar autorul articolului , prin limbaj si idei, cred ca are ceva cu BOR, ori are impresia ca el este mai presus de lege si decreteaza ca modificarile Constitutiei trebuie sa fie aprobate de el (cremeneanu). Ma face sa rad..., slaba minte.
Postat 19 Ianuarie 2016, 08:28 de liberalul
Mai tdseule
Tu nu ai gandi chiar asa rau cu o exceptie..ai ideea fixa cu bolo..chiar trebuie sa-l compari cu tot ce misca in lumea asta..hai ca poti mai mult..nu o sa ma cobor sa-i raspund unui nevertebrat precum ss(S)..dar e pacat sa constat ca in anul de gratie 2016 exista logica de ev mediu...din pacate asta vrea sa exploateze BOR...si cam are masa de manevra....
Postat 18 Ianuarie 2016, 23:03 de zorro
winDOSS
Ma cutremur windosule,cred ca ai ceva stramosi in inchizitie..ce ai mai "rezolva" tu problema..incepi sa-ti dai arama pe fata..asta e gandire de legionar....vrei sa "remediezi defectele"....imi imaginez cam ce ai in creierul cat nuca...
Postat 18 Ianuarie 2016, 20:53 de zorro
dute ma !
Creneanule ma faci sa cred alceva nu vreau sa cred ca esti din ala rosu la fundulet familia e facuta din barbat si femeie animalele sunt la fel masculin si feminin ca altfe ar disparea n-ar putea procrea eventual ar putea fura copii altora(pardon infia) daca am fi toti poponari si lesbiene am diparea cu toti nu putem fi toti tampiti si retarzi mai suntem si normali asa cum vreau sa cred ca esti si tu iar legat de credinta cum adica nu pot interfera sa sadeasca ceedinta si apoi sa lase pe fiecare sa faca ce vrea adica haos si legat de alte credinte din cate stiu homoxesualitatea si lesbianismul nu e credinta asa ca lasane cu teoriile tale de doi bani romania nu e un stat laic deocamdata da nici 3'4 10 popanari nu sunt doamne fereste romania daca nu le comvine valea in jungla poate devin si ... Mai. stii?
Postat 18 Ianuarie 2016, 20:31 de sss
Bisexualitatea vs. Oradea
Scopul căsătoriei este întemeierea unei familii, care să se dezvolte calitativ și cantitativ de-a lungul timpului existenței acesteia !!! Tata + Mama + Copii = Familie !!! Simplu și fără alte povești, de adormit copii când părinții fac ”prostioare” !!! Insistența homosexualilor de a încheia căsătorii nu își are sensul ... nu din punct de vedere biblic și religios, ci pentru că nu poate avea, ca obiect, tocmai materializarea rezultatului unui asemenea demers !!! Un homosexual, tehnic vorbind, este ”defect” ca și construcție biologică !!! Din acest motiv trebuie să să le fie remediate defectele, nicidecum să-i lăsăm să creadă că sunt ”persoane normale” din punct de vedere ”sanitar” !!! Mai mult decât atât, se și aliază, așa cum face orice minoritate, luptând pur și simplu pentru a le fi recunoscute drepturi nefirești ... cu blândețe și abordare sistemică, homosexualii pot fi ”reparați” ... dar nu punându-i ”deasupra” normalității !!!
Postat 18 Ianuarie 2016, 19:59 de WinDos
JESUIS RETARDAT
B. O. R. actioneaza exact ca un anume Primar ! El le stie pe toate , el atrage fonduri , el este cel mai bun , el este IZBAVITOR - ul PNL ! Daca spui altceva sar o mie de altii care te improasca in fel si chip ! Ma intreb care este pozitia in aceasta problema a diaconului misionar celib ? Este de partea B.O. R. sau....? Dar pozitia lui Edy ?
Postat 18 Ianuarie 2016, 19:56 de TDS
Ratiune?
Interesant cum vin ateii, nu teologii, sa ceara reformarea religiei in directia dorita de ei (nu exista pacat, Judecata, nici predicare nu se vrea). Dar de ce cred ei oare ca au vreo autoritate in fata Bisericii sa ceara schimbarea doctrinei, nu inteleg. Pot sa ceara informatiile fiscale, daca tot au contribuit, sau se primesc alocari de la stat, dar lasati-o mai moale ca n-ati citit Biblia si vreti sa reformati crestinismul, totusi...
Postat 18 Ianuarie 2016, 19:11 de unu
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Termen: 1 Decembrie. Constructorii au montat grinzile podului din strada Universităţii din Oradea (FOTO)
  • Parcarea de la intersecţia străzilor Transilvaniei cu Moldovei a fost reabilitată (FOTO)
  • Cel mai 'hot' show: Modele celebre au defilat în lenjerie Victoria's Secret. Adriana Lima s-a retras (FOTO/VIDEO)
  • Karoy de România: Povestea sculptorului orădean interzis de comunişti, care şi-a făcut renume în America (FOTO)
  • A început târgul produselor şi gusturilor din Valea Ierului, în Piaţa Unirii (FOTO)
  • Făuritorii Marii Uniri - Portrete și fapte nemuritoare: zeci de elevi bihoreni au fost premiați pentru picturile lor (FOTO)
  • S-a turnat placa de beton. Podul Centenarului ar putea fi dat în folosinţă la sfârşitul lunii noiembrie (FOTO)
  • Constructorii au început turnarea pereţilor parcării subterane din centrul Oradiei (FOTO)
  • S-a deschis un punct de trecere a frontierei, în Bihor, pentru camioanele ce duc pietriş pentru autostrada din Ungaria (FOTO)
  • Paradoxul Oradea: Spre deosebite de trendul naţional, în Oradea se construiesc peste 2.000 de apartamente (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON