URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 IUNIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Anul trecut, Zilele întemeietorului oraşului Oradea au fost un succes nesperat. Cifrele privind audienţa au fost ameţitoare, organizatorii estimând chiar 60.000 de participanţi la manifestări. Din start, anul acesta organizatorii au anunţat că ar dori ca sărbătoarea să nu fie una a comunităţii maghiare, ci a tuturor orădenilor. Uşor de zis, dar greu de digerat pentru unii.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vinerea trecută, şeful Poliţiei de Frontieră Române, orădeanul Ioan Buda, a dat o veste mare: după o întâlnire cu omologul de la Budapesta, a decis deschiderea "ocazională" a unui nou punct de trecere a frontierei în Bihor, la Santăul Mare, exclusiv pentru "efectuarea unor transporturi de materiale de construcţii" necesare construirii autostrăzii din Ungaria. Nimic rău până aici, dar asta numai dacă avem memorie de efemeridă şi nu ne amintim câteva detalii poate, totuşi, relevante...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Umorul e ca mâncarea - are mii de forme, gusturi și arome. Nimeni nu agreează toate bucatele de pe pământ. Plaja de preferințe culinare ţine, în cazul celor mai mulți oameni, de cultura locului în care s-au născut, de ce le-a gătit mama toată viața, de posibilitățile financiare, de zona respectivă, de educație și auto-educație, de tradiție și conservatorism.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi pe marginea scandalului legat de „atenţiile” pregătite de părinţi profesorilor de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În 7 iunie 2018, în calitate de cameră decizională, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege privind modificarea Codului de procedură civilă, care a fost trimis Preşedintelui României în vederea promulgării. În condiţiile în care unul dintre principalele subiecte actuale din mass media este reprezentat de modificarea codurilor penale, adoptarea acestei legi, mult mai importante pentru cetăţeanul de rând, a trecut aproape neobservată. Sunt modificate aproximativ 100 de articole din Codul de procedură civilă!
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Toxiinfecţiile alimentare sunt boli acute cu manifestări diareice, determinate de salmonele, stafilococi enterotoxici, clostridium perfringens, clostridium botulinum şi alţi agenţi patogeni. Cea mai frecventă toxiinfecţie alimentară este cea determinată de salmonele. Există peste 1.700 de tipuri clasificate de salmonele. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
20 Octombrie 2017, 13:03

Hai liberare! 37 de deţinuţi scapă din Penitenciarul Oradea pentru condiţii neconforme

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Trei deţinuţi au fost eliberaţi, joi, din Penitenciarul Oradea, iar alţi 34 se vor prezenta în faţa instanţei cu propunere de liberare condiţionată, în calitate de beneficiari ai Legii 169/2017, care permite ca pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, acestora să li se adauge alte 6 zile ca şi efectiv executate.

Vor ieşi 37

"În cursul zilei de vineri, Comisia de Liberare Condiţionată va analiza situaţia celor 34 de deţinuţi care, cu zilele beneficiu prevăzute de Legea 169/2017, au împlinit fracţia pentru a putea fi liberaţi condiţionat, iar propunerile formulate urmează să fie înaintate Judecătoriei Oradea spre analiză. Instanţa va stabili dacă respectivii condamnaţi îndeplinesc condiţiile de punere în libertate", a declarat BIHOREANULUI inspectorul principal Adina Bîrda, purtător de cuvânt al Penitenciarul Oradea.

Una dintre persoanele care ar putea fi eliberată fusese condamnată pentru omor, la 25 ani de închisoare, fiind încarcerată din anul 2000.  

În prezent, în Penitenciarul Oradea există 599 de paturi instalate şi sunt încarcerate 470 de persoane. Potrivit normelor europene, unitatea ar trebui să "cazeze" doar 434 de deţinuţi, pentru a respecta cerinţele care impun ca fiecare condamnat să aibă 4 metri pătraţi disponibili.

Ministrul Justiţiei: "Nu credeam că impactul va fi atât de mare"

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a anunţat că joi, în prima zi în care legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi. "Nu credeam că impactul va fi atât de mare", a declarat Tudorel Toader, citat de Mediafax.

"3349 de deţinuţi au dobândit vocaţia la liberarea condiţionată în cursul zilei de ieri", a mai spus ministrul. Astfel, cei peste trei mii de condamnaţi întrunesc acum condiţiile pentru a cere eliberarea condiţionată, condiţia privind fracţia de executare a pedepsei fiind îndeplinită mai repede datorită celor şase zile de libertate obţinute pentru 30 de zile executate în condiţii improprii.

Referitor la planul solicitat de CEDO, privind condiţiile din penitenciarele din România, ministrul susţine că legea recursului compensatoriu este doar un pas spre soluţionarea problemelor. Astfel, Toader susţine că vor fi modernizate mai multe penitenciar, vor fi construite două închisori dar şi un centru de perfecţionare a angajaţilor din ANP. De asemenea, brăţara electronică este o măsura de ordin legislativ avută în vedere.

Nu există reguli

Federaţia Sindicatelor din ANP susţine că joi au fost puşi în libertate sute de deţinuţi, iar în perioada următoare vor fi eliberaţi alţi peste o mie, având în vedere intrarea în vigoare a legii recursului compensatoriu. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de lipsa unui regulament de aplicare a legii.

"Legea este aplicată pe răspunderea directorilor de penitenciare care, împreună cu specialiştii din penitenciare implicaţi în acest proces, îşi asumă, practic, riscul unor liberări eronate pentru a evita detenţia ilegală. (..) Modul de calcul al acestor 6 zile considerate ca executate este incert, procedura de punere în libertate nu este clară, apar erori în evidenţa executării pedepselor, iar personalul care gestionează acest proces este insuficient", susţine Federaţia.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Accident grav în Sîntandrei: Două persoane rănite, după ce un Audi s-a lovit cu un Peugeot (FOTO/VIDEO)
  • Gerovital, brandul nr. 1 în România, a deschis primul magazin în Oradea. Inaugurarea s-a făcut cu şampanie, o prezentare Eli Lăslean şi reduceri (FOTO)
  • Voluntariat. 20 de orădeni au plantat flori în piaţa Ferdinand într-o acţiune de înfrumuseţare a oraşului (FOTO / VIDEO)
  • Kirchweih la Palota: Micuţa comunitate de germani şi-a sărbătorit întemeietorul şi protectorul spiritual (FOTO/VIDEO)
  • Morţii cu morţii: Drumul între DN 79 şi cimitirul din Nojorid, presărat cu buruieni înalte de 2 metri! (FOTO)
  • Accident grav pe DN 1: Un bărbat a murit şi o femeie este în stare gravă, după ce o maşină s-a ciocnit cu un autocar (FOTO/VIDEO)
  • Culturi distruse: Grindina a făcut pagube enorme în mai multe localităţi din Bihor (FOTO/VIDEO)
  • Meciuri internaţionale atractive, la turneul internaţional de box 'Memorialul Nicolae Talpoş' (FOTO)
  • The Lion Kings: Campionii României la baschet au prezentat trofeul în faţa fanilor orădeni, fiind primiţi cu aplauze şi confetti (FOTO/VIDEO)
  • Furtună peste Oradea: Ploaia şi vijelia au inundat străzi şi au doborât copaci cu nemiluita (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON