URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Focul la ei! Pacienţii tuturor spitalelor din Bihor sunt expuşi la riscuri în caz de incendii (FOTO)

Focul la ei! Pacienţii tuturor spitalelor din Bihor sunt expuşi la riscuri în caz de incendii (FOTO) FĂRĂ NUMĂR. La Spitalul Avram Iancu (foto), holul principal nu are iluminat de siguranţă, accesul la remiza PSI e blocat în ciuda indicatorului de interzicere a staţionării, iar din încăperea tehnică lipseşte stingătorul carosat, obligatoriu
Focul la ei! Pacienţii tuturor spitalelor din Bihor sunt expuşi la riscuri în caz de incendii (FOTO) LIPSURI ELEMENTARE. Secţiile de boli infecţioase şi de neuropsihiatrie ale Spitalului Municipal au minusuri serioase în dotarea pentru situaţiile de urgenţă. La Infecţioase holurile sunt slab iluminate, iar la Neuropsihiatrie lipsesc pe alocuri până şi extinctoarele
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Frica păzeşte bostănăria, aminteşte o zicală din bătrâni. Fireşte, nu cu deviza asta, ci dată fiind importanţa prevenţiei, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă verifică periodic instituţiile de interes public pentru a afla dacă respectă ori nu regulile de prevenire şi stingere a incendiilor.

Constatările nu sunt, însă, îmbucurătoare nici măcar în ce priveşte spitalele. Niciunul nu se conformează legii, a constatat ISU Crişana, care a împărţit tuturor sancţiuni, impunând, bineînţeles, măsuri de remediere. Şi, totuşi, neregulile persistă.

Tehnică şi organizare deficitare

În primele două luni ale anului, ISU a verificat 13 din cele 14 spitale din Bihor, 11 publice şi 2 private, şi n-au găsit nici unul în care să fie respectate toate normele pentru prevenirea şi stingerea incendiilor. Specialiştii au identificat 179 nereguli, aplicând 144 sancţiuni contravenţionale, din care 107 avertismente şi 7 amenzi în cuantum de 14.500 lei.

Ce nu era în regulă? Nefuncţionarea şi neasigurarea mentenanţei instalaţiilor de detecţie, semnalizare şi avertizare a incendiilor şi a instalaţiilor de hidranţi, exploatarea unor instalaţii electrice cu deficienţe, neasigurarea aprovizionării cu rezerve suficiente de apă, lipsa sau blocarea locurilor pentru poziţionarea autospecialelor de intervenţie în apropierea clădirilor, depăşirea duratei de valabilitate a extinctoarelor şi lipsa verificărilor anuale, existenţa unor motopompe cu defecţiuni şamd.

Inspectorii au constatat şi probleme organizatorice: neafişarea planurilor de evacuare, lipsa personalului de specialitate pentru intervenţia imediată în vederea stingerii incendiilor etc.

Risc de pagube şi victime

Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana"N-a existat niciun spital la care colegii să fi găsit totul pus la punct, motiv pentru care controalele tematice sunt urmate de unele inopinate", spune purtătorul de cuvânt al ISU, maiorul Camelia Roşca.

În aprilie, inspectorii au făcut noi controale, constatând persistenţa a 33 nereguli, cele mai frecvente fiind lipsa/blocarea locurilor pentru autospecialele de intervenţie, nefuncţionarea instalaţiilor de detectare şi avertizare, debite necorespunzătoare la instalaţiile de stingere. 8 probleme au fost soluţionate în timpul verificărilor, iar spitalele au primit 23 de avertismente, inclusiv o amendă de 1.000 lei.

"Au fost dispuse noi măsuri de remediere şi aplicarea lor va fi din nou verificată", precizează Roşca. Asta fiindcă există riscul unor pagube materiale sau chiar al unor răniri ori pierderi de vieţi, ceea ce, mai ales într-un spital, ar fi de neiertat.

Imaginile indolenţei

Şi, totuşi, spitalele nu se grăbesc să se conformeze, fapt constatat şi de un cititor al BIHOREANULUI care cu două săptămâni în urmă a sesizat că nici măcar spitalele din Oradea, cel mai bine puse la punct din judeţ, nu au înlăturat toate deficienţele. Punând la dispoziţie imagini, bărbatul atenţionează că "toate, coroborate cu un eveniment nedorit, pot duce la vătămări sau chiar decese".

La fostul Spital Militar din strada Dunărea, de pildă, nu există iluminat de siguranţă, care pe întuneric sau fum extrem să ghideze pacienţii şi personalul către căile de evacuare. În faţa remizei PSI, unde se depozitează materialele pentru intervenţiile imediate, accesul e blocat de maşini în ciuda indicatorului care interzice staţionarea, cu specificarea "Acces pompieri". Uşa încăperii tehnice, semnalizată ca "Zonă periculoasă", e deschisă şi poate intra orice persoană străină. Alături, la remiza de ustensile, nu se vede niciun stingător carosat, de 50 de litri, pe roţi, care să fie tras cât mai aproape de locul unde ar izbucni un foc.

Nici la secţia de Infecţioase a Spitalului Municipal, din strada Republicii, nu există sistem de iluminat pentru evacuare. "Seara, unele holuri sunt ca nişte hrube, pentru că nici iluminatul artificial normal nu este suficient". La clădirea principală, din strada Coposu, lifturile nu aveau verificarea periodică (foto), expirată în iulie anul trecut, iar la Neuropsihiatrie unele dintre casetele pentru extinctoare erau, pur şi simplu, goale.

Nu sunt bani

Reprezentanţii spitalelor recunosc că acestea nu îndeplinesc toate condiţiile pentru a primi autorizaţia la incendiu. Unii afirmă că principalele cauze sunt legislaţia tot mai severă şi lipsa resurselor financiare suficiente. "De la an la an, regulile sunt tot mai stricte, impun condiţii pentru a căror respectare trebuie să facem investiţii de sute de mii de euro", spune managerul Spitalului Judeţean, Gheorghe Carp, care a primit un avertisment pentru probleme la iluminat, deşi are lămpi cu inscripţia EXIT pentru indicarea căilor de evacuare, şi pentru că pompele de incendiu nu funcţionau corespunzător.

Recent, spitalul a investit într-o centură de hidranţi, aşa încât toate laturile clădirilor au asemenea echipamente, dar un sistem de iluminat pentru incendiu va fi instalat doar odată cu derularea proiectului de anvelopare a clădirii. "Numai uşile antifoc de la fiecare din cele 9 etaje, care rezistă 60 de minute la incendiu, au costat zeci de mii de euro. Dacă am aloca mai multe fonduri pentru PSI, ar trebui să tăiem de la echipamente şi consumabile medicale, ceea ce nu se poate", spune dr. Carp.

Pompieri proprii

De stufoşenia reglementărilor se plâng şi reprezentanţii Spitalului Municipal, sancţionat cu avertisment fiindcă din cei doi hidranţi exteriori unul nu a funcţionat şi nu are contract cu o firmă care să asigure mentenanţa sistemului de detectare şi semnalizare a incendiilor, dar şi pentru încălcarea Ordinului ministrului de Interne 96/2016, privind constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor voluntare şi a serviciilor private pentru situaţii de urgenţă.

"Conform Ordinului, spitalele cu cel puţin 100 de paturi trebuie fie să aibă un serviciu propriu pentru situaţii de urgenţă, fie să contracteze o societate prestatoare de servicii de acest fel", spune şeful Serviciului Administrativ, Sorin Gherman. Ca să-l organizeze, spitalul a angajat luna trecută un pompier profesionist, pe colonelul (r) Ronald Nichita, dar ca să corespundă tuturor cerinţelor legale, ce impun şi un şef de formaţie de intervenţie, şi servanţi pompieri în trei ture, va trebui să facă, în total, 36 de angajări, iar apoi să asigure dotarea tuturor cu nu mai puţin de 38 de echipamente şi ustensile, de la stingătoare portabile, corzi de salvare şi scări pliabile până la costume de protecţie anticalorică. Ceea ce, evident, ar costa alte sute de mii de euro, bani care ar trebui luaţi de la investiţiile medicale.


SPECIAL ŞI SCUTIT
Controlat doar la cerere

Paradoxal, Spitalul Avram Iancu, subordonat MAI, al doilea din ţară ca mărime după cel din Bucureşti (235 paturi), este singurul din Bihor scutit de regulile instituite prin Ordinul MAI 96/2016. Conform acestuia, toate spitalele, publice şi private, trebuie verificate anual cel puţin o dată de ISU, excepţie făcând spitalele MAI, unde verificările se fac numai la solicitarea propriilor directori. Evident, unii nu au acest interes, iar în lipsa controalelor alţii nici nu află ce nereguli există în unităţile pe care le conduc.

Robert Miroiu, directorul Spitalului CFRÎn ce priveşte spitalul MAI din Oradea, directorul Robert Miroiu (foto), desemnat interimar cu doar două luni în urmă, recunoaşte că nu ştia despre probleme: "La noi n-a fost ISU în control şi chiar mă mir că persoanele care au observat deficienţe nu ni le-au semnalat direct".

La fel, pentru că nu se supune Ordinului MAI, unitatea e scutită şi de obligaţia de a avea un serviciu propriu de pompieri sau de a contracta serviciile unei societăţi acreditate. De altfel, are un singur pompier, şi acela păstrat cu greutate. "Singurul pompier s-a pensionat şi l-am putut păstra apoi numai ca persoană fizică autorizată", explică directorul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Daciane, astia au ceva cu tine! Nou stim ca defapt tu esti un geniu al managementului spitalicesc si nu ai nici o vina! E fosta conducere vinovata!
Eu cred ca Bihoreanul are ceva cu Dacian Dragnea Foncea. Este imposibil ca tot la doua zile sa apara un alt si alt articol prin care pacientii sunt in pericol de moarte! Dacian Dragnea Foncea, acest geniu machiavelic al managementului spitalicesc, defapt a rezolvat toate problemele de un an de cand e manager! Dar Bihoreanul nu vede. Si oricum, daca a ramas ceva nerezolvat nu e vina lui, e vina fostei conduceri! Este el Makiaveli, dar nu e chiar Bolojan sa poata cuprinde tot!
Postat 31 Mai 2019, 09:56 de RootOfEvil
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON