`
1 2 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 153 rezultate
- Festival... muzeal: În Oradea, ediția din acest an a Nopții Muzeelor va fi „țesută” cu multă muzică 14/05/2024
- Unde ieșim săptămâna asta, în Oradea: Vine Noaptea Muzeelor, cu acces gratuit în toate obiectivele! 13/05/2024
- Toni Grecu și Doru Antonesi, într-o conferință-spectacol despre „umor, prostie și fake-news”, la Oradea 12/05/2024
- Conferințele Dilema la Oradea: Virtuțile bunei guvernări 09/05/2024
- Noaptea Muzeelor în Oradea: O mulțime de obiective turistice vor putea fi vizitate gratuit 01/05/2024
- Unde dai şi unde crapă: Cine a fost trimis în judecată pentru Molotovul pus la ușa lui Grecu’ 26/02/2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: De ce riscă Oradea turistică să își piardă atractivitatea 26/02/2024
- Cu barierele sus! După harababura de anul trecut, șoferii vor putea parca gratuit pe perioada Oradea FestiFall în parkingurile supraetajate din centru 13/10/2023
- Gata de festival! Urmează o ediție bogată a Oradea FestiFall, cu invitați de seamă, ca Richard Clayderman și Nouvelle Vague 07/10/2023
- Program Oradea FestiFall 2023: Peste 100 de spectacole și concerte, cu peste 400 de artiști 06/10/2023
- Dimineață la piață: Și clienții, și producătorii se arată mulțumiți de piața volantă din centrul Oradiei (FOTO) 29/07/2023
- Bihorel: Mișu Borciu dă în noi cu mii și mii de euroi 22/04/2023
- Mega-recompensă! Afaceristul Mihai Borciu oferă 100.000 de euro pentru a afla cine a comandat incendierea Porsche-ului său 18/04/2023
- Atac la Borciu: Mașina controversatului afacerist din Sântandrei, distrusă de un incendiu provocat intenționat 18/04/2023
- Grecia clasică: concert nou la Filarmonica Oradea 06/03/2023
- Cei mai activi voluntari din domeniul social au fost premiaţi de Direcţia de Asistenţă Socială Oradea 03/03/2023
- Cartier și S. Boi. Niște papițoi 24/02/2023
- Atac la restaurantul lui Rădeanu! Localul orădean a fost vandalizat cu vopsea roșie! (FOTO) 14/02/2023
- Întreceri disputate în prima etapă a celei de-a X-a ediţii a Campionatului Judeţean de Tir cu arcul 05/02/2023
- Războiul borcilor cu grecii. Cronică de film difuzat pe rețelele de socializare 22/12/2022
- Gata cu răfuielile online! Grecu şi Borciu au primit interdicţie la postări, filmulețe sau live-uri unul despre altul 21/12/2022
- Borciu şi Grecu au fost plasaţi sub control judiciar. Nu au voie să se apropie unul de celălalt 20/12/2022
- Scandal cu bătaie şi înjurături la Sântandrei: Grecu și Borciu au fost reținuți de polițiști! (VIDEO) 20/12/2022
- Răfuielile dintre grupările interlope din Oradea continuă: Romi Neguș şi doi dintre locotenenţii săi, învinuiţi pentru distrugere 04/11/2022
- Răfuială în vestiar: Războiul dintre interlopii din Oradea face victime colaterale 21/09/2022
- Performanţă deosebită pentru AEK Oradea: S-a încoronat regina Europei la minifotbal! 05/09/2022
- Golani online: Grupările interlope din Oradea duc un război pe Facebook, care riscă să degenereze în stradă (FOTO/VIDEO) 30/08/2022
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit! Grupările interlope din Oradea se războiesc pe internet 29/08/2022
- Echipa de polo seniori a României a susţinut un turneu de verificare la Oradea 22/08/2022
- Greu de permis! A ajuns mai uşor să iei bacul decât permisul auto: sub 50% dintre bihoreni reuşesc din prima 13/07/2022
- Opt medalii pentru cadeții bihoreni la întrecerile Cupei României la box (FOTO) 20/04/2022
- "Eşti prost?". Amenzi după semifinala Medvedev - Tsitsipas de la Australian Open. Ce s-a întâmplat (VIDEO) 29/01/2022
- An de excepţie pentru minifotbalul bihorean: AEK Oradea a cucerit titlul naţional și a devenit şi vicecampioana Europei (FOTO) 29/12/2021
- Mare performanţă pentru AEK Oradea: Este vicecampioană europeană la minifotbal! (FOTO / VIDEO) 05/09/2021
- Şcoala de dascăli: Află povestea Institutului Pedagogic din Oradea, pe bazele căruia s-a ridicat actuala Universitate! (FOTO) 23/07/2021
- Doi tineri din Oradea, între care un fiu de poliţist, arestaţi pentru trafic de droguri după flagrantul de lângă Lotus Center (FOTO) 03/03/2021
- Primăria Oradea anunță un mega-complex sportiv, construit în jurul unui stadion cu „aproximativ 15.000 de locuri” 16/07/2020
- Un judecător islandez, ales la 47 de ani preşedintele CEDO 21/04/2020
- Cei mai activi voluntari din domeniul social au fost premiaţi de Direcția de Asistență Socială Oradea (FOTO) 04/03/2020
- Invitaţie la Muzeul Oradiei: "Dragoste-Mărţişoare. Sărbătorile tradiţionale în lumină şi culoare" 25/02/2020
- Şefii SMURD şi ai Serviciilor de Ambulanţă din ţară fac scut în jurul lui Raed Arafat şi ameninţă cu proteste dacă acesta va fi demis 11/12/2019
- Unde ieșim săptămâna asta: concerte, ateliere de lectură, piese de teatru și evenimente în Oradea 14/10/2019
- Unde ieșim săptămâna asta: International Kapo Festival - Oradea vrea să intre în Guinness Book 07/10/2019
- Un bărbat a fost omorât, iar soţia lui, înjunghiată într-un parc din Timiş. Atacatorul este în libertate și a făcut şi alte victime! 03/07/2019
- Poloiştii de la CSM Oradea au pierdut meciul al treilea al finalei cu Steaua şi sunt din nou vicecampioni naţionali 25/05/2019
- Procesul lui Dragnea, înaintea sentinţei finale: Avocaţii şefului PSD au invocat prescripţia, DNA a cerut pedeapsă mai mare, Curtea Supremă amână pronunţarea 20/05/2019
- Luceafărul a învins cu 1-0 Daco-Getica şi a făcut un pas mare pentru evitarea retrogradării 11/05/2019
- Judoka orădean Alex George Creţ a cucerit medalia de aur la Cupa Europeană pentru Cadeţi de la Teplice 08/04/2019
- Luceafărul a pierdut cu 1-2 jocul cu FC Argeş şi îşi complică situaţia din clasament (FOTO) 06/04/2019
- Nici unul nu e bun! Ministerul Justiţiei va relua selecţia pentru şefia DNA 27/07/2018
- Pentru şefia DNA s-au înscris, în ultima zi, patru candidaţi: trei procurori anticorupţie şi unul de la Parchetul General 23/07/2018
- Mihai Neşu s-a dus la Muntele Athos cu George Ogăraru şi grecul Pantelis Kapetanos 04/07/2018
- Tabără de vară gratuită pentru copii cu vârste între 6 şi 14 ani, la Biblioteca Judeţeană 25/06/2018
- Masterplan pentru Universitate: Primăria Oradea va investi anual 2 milioane de euro pentru extinderea şi renovarea campusului universitar (FOTO) 31/05/2018
- Victorie in-extremis pentru Luceafărul: 3-2, după ce a fost condusă cu 2-0 de FC Argeş! 10/03/2018
- "Pictor" prin click: Fotograful orădean Ovi D. Pop a adunat 340 de premii din toată lumea, între care 64 de medalii de aur (FOTO) 11/02/2018
- Minifotbalul e mare! Un grec stabilit în Oradea a transformat minifotbalul într-un adevărat fenomen (FOTO) 02/02/2018
- Dragoste de grecoaică: De ziua lui, Grecu a fost cadorisit de nevastă cu un Mercedes nou-nouţ 22/01/2018
- După Grecu, şi Grecoaica: Nevasta lui Mihai Gabor are dosar penal pentru evaziune fiscală 12/12/2017
- Adrian Alexandrescu va arbitra Supercupa Europei la polo! 21/10/2017
- Surpriză plăcută: CSM Digi a învins, cu 6-3, pe Steaua Roşie Belgrad, în debutul din Liga Campionilor Europeni! 30/09/2017
- Dosarul Microsoft: Băsescu, turnat la DNA de către un fost ministru 27/09/2017
- Tu ştii cât de în siguraţă e afacerea ta? CG&GC a prezentat cele mai noi soluţii de securitate a informaţiei, back-up şi stocare de date (FOTO) 21/09/2017
- Şi-au pus cruce! Edilii din Nojorid au "împodobit" comuna cu o cruce uriaşă din fier, făcută "la poruncă divină" de o bucureşteancă (FOTO) 09/08/2017
- Italianul Matteo Malucelli şi-a adjudecat prima etapă a Turului Ciclist al Bihorului (FOTO) 02/06/2017
- Verdict final în dosarul grupării de proxeneţi care scotea la produs minore în apartamente închiriate: Patru persoane au fost „săltate” cu mascaţii 12/04/2017
- Copiii din Holod au început antrenamentele de box 04/04/2017
- Voluntariat şi generozitate cu mănuşi: clubul Basti Box Salonta a oferit copiilor din Holod echipamente pentru practicarea acestui sport (FOTO) 22/03/2017
- CSM CSU Oradea a încheiat victorioasă prima parte a campionatului, dar s-a despărţit şi de Mirkovic (FOTO) 26/02/2017
- Scandal cu împuşcături între interlopi, la Sântandrei: Maşina lui Aurel Gavriş a fost atacată 08/08/2016
- Premieră la etapa a IV-a a Campionatului Judeţean de Tir cu Arcul 03/08/2016
- Unde ieşim săptămâna asta 04/07/2016
- Orădeanul Octavian Şovre arbitrează duminică la EURO 2016 11/06/2016
- Judoka orădean Szoke Laszlo, pe locul V la Openul European de seniori de la Oberwart! 17/02/2016
- După patru etape, FC Hidişel şi CS Diosig conduc în Liga a IV-a la fotbal 15/09/2015
- Bătăuşi recalificaţi: Durii judeţului s-au apucat mai nou de… zootehnie 02/09/2015
- Sentinţă grea pentru Govoreanu: 12 ani de închisoare şi 90 milioane lei despăgubiri pentru o fraudă de 22,5 milioane euro 31/08/2015
- Debutează o nouă ediţie a Ligii a IV-a Bihor la fotbal 22/08/2015
- Baza Sportivă Tineretului are o nouă suprafaţă de joc, de ultimă generaţie şi omologată FIFA (FOTO) 21/08/2015
- În direct la TV, senatorul Bodea s-a sucit pe tema Codului Fiscal: ba nu trebuie modificat, ba trebuie 28/07/2015
- Preşedintele CJ, Cornel Popa: "E cea mai nenorocită perioadă de când fac politică" 12/07/2015
- Grecu a scăpat de arestare, dar trei dintre "locotenenţii" lui au ajuns după gratii. Zeci de carduri clonate şi dispozitive de fraudare au fost confiscate 19/06/2015
- Grecu, "săltat" de procurorii DIICOT: Mihai Gabor e audiat într-un dosar legat de carduri măsluite și furt la “păcănele” 18/06/2015
- Patru baschetbalişti orădeni, sancţionaţi în urma bătăii de la Târgu Jiu 24/02/2015
- Bihorenii care n-au primit carduri de sănătate prin poştă le pot ridica de la sediul CAS 13/01/2015
- Patru arestaţi în dosarul proxeneţilor care scoteau minore la produs 01/10/2014
- Celebrul Grecu, pus sub învinuire pentru complicitate la proxenetism. Doi amici de-ai săi au fost reţinuţi (FOTO) 30/09/2014
- Noul CSM: Echipa de baschet a oraşului se pregăteşte pentru un sezon greu 02/09/2014
- Nuntă de lux: Olivia, fiica cea mare a magnatului Ioan Micula, s-a măritat (FOTO/VIDEO) 30/08/2014
- Oradea lui Mantheas: Grecul Mantheas Ţindzilonis a coordonat ridicarea în oraş a peste 30 de blocuri 01/04/2014
- Jaf în cartierul VIP-urilor: Hoţii au intrat în vila lui Cornel Popa topind termopanele cu o lampă de petrol 02/10/2013
- CS Oşorhei a remizat doar cu Arieşul Turda 14/09/2013
- Răpirea din The One: Împreună cu fiul unui fost şef de Poliţie, Romi Neguş e acuzat că a bătut şi mutilat un rival 28/08/2013
- Oradea ieri, Oradea azi: Cum s-a transformat Institutul Pedagogic în Universitate 23/06/2013
- Vivant professores! Seniorii Universităţii din Oradea, celebraţi de urmaşii lor (FOTO/VIDEO) 29/05/2013
- Cowboy de Sântandrei: Temutului Grecu îi place la coada vacii 29/05/2013
- Forţoşii Bihorului: Oamenii lui Grecu s-au luat de Ciprian Sora 16/04/2013
- Decizie definitivă: vânzătorii de etnobotanice sunt liberi! 04/04/2013
- Lăzăroiu: Badea smulge unghiile, Grecu îţi rupe şira spinării, Gâdea te jupoaie şi pune sare 30/03/2013
- Poliţistul prins cu şpaga la hotel a fost trimis în judecată de DNA Oradea 24/08/2012
1 2 Pagina următoare >
- Fac loc pasajului subteran! A început demolarea caselor de la intersecţia străzilor Tudor Vladimirescu cu Decebal din Oradea (FOTO) 15:49, 14 Mai 2024
- Dezbrăcat de uniformă! Poliţistul din Bihor care a rupt în bătaie un sătean a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare 11:38, 14 Mai 2024
- Ocoliţi! Strada Meşteşugarilor din Oradea se închide traficului auto începând de marţi pentru asfaltare (FOTO) 12:55, 14 Mai 2024
- Adolescent de 15 ani, jefuit pe strada Sovata din Oradea. Tâlharul i-a luat banii şi telefonul mobil 16:27, 14 Mai 2024
- „Salvaţi Podgoria!”: Peste 50 de locuitori ai cartierului orădean au cerut, în stradă, ca Inelul Metropolitan de Nord să nu treacă printre casele lor (FOTO) 22:15, 08 Mai 2024
- Ilie Bolojan, interceptat de un grup de orădeni din Podgoria, care l-au luat la întrebări despre Inelul Metropolitan de Nord (FOTO) 09:05, 10 Mai 2024
- Un mega-proiect de 56 milioane euro a fost depus de Primăria Oradea spre finanţare europeană 09:44, 04 Mai 2024
- Tehnologia dă bătăi de cap: Rețeaua de calculatoare a Primăriei Oradea întâmpină probleme după probleme 14:48, 03 Mai 2024
- O nouă ediție a festivalului de muzică ușoară Art Oradea, cu trupa Naty Loves Monday și tineri interpreți din toată țara 10:02, 15 Mai 2024
- Sportivele de la LPS Bihorul s-au întors cu nouă medalii de la Naţionalele Şcolare de Gimnastică Ritmică (FOTO) 09:34, 15 Mai 2024
- Bravo, ai stil! Fosta adjunctă de la ITM Bihor a rămas amendată, după ce a criticat ținuta procurorului DNA 09:04, 15 Mai 2024
- Mina de... dolari: Detaliile afacerii prin care americanii vor să exploateze o mină din Bihor, „luând fața” chinezilor și rușilor (FOTO) 08:01, 15 Mai 2024
- Cine sunt candidații pentru Primăria Sectorului 1 și ce avere au
- De ce se face cerul roșu noaptea în România și ce efecte sunt
- Nou protest la Cotroceni, după ce Iohannis a promulgat legea care-i scapă pe evazioniști
- 10.000 de lei amendă pentru RTV, după o reclamație a Freedom House România. Realitatea Plus, somație publică
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:40, 15 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:30, 10 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:40, 09 Mai 2024
- Săptămâna Verde la Compania de Apă Oradea (FOTO) 10:57, 30 Apr 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- Inamicul inamicului meu.... :) Acum știu cu cine trebuie să votez Postat 15 Mai 2024, 09:56 de CivisUlpianum
- Unu trompeta Prima Iar vrei densificare, bloc langa bloc, case... Postat 15 Mai 2024, 09:47 de sanduivanov
- Felicitari Sincere felicitari, Domnule Profesor Bungau!! Postat 15 Mai 2024, 08:44 de AnaConda
- Ocoliți, ocoliți ... ... toată Oradea dacă își pun în minte... Postat 15 Mai 2024, 07:27 de KP
- În fața unei case? Băăă, ești votant al cucoanei Erbașu de te-ai prostit în halul ăsta? La câte camere video sunt astăzi, tot... Postat 15 Mai 2024, 07:22 de KP
Bihoreanul tipărit
- Mina de... dolari: Detaliile afacerii prin care americanii vor să exploateze o mină din Bihor, „luând fața” chinezilor și rușilor (FOTO) 08:01, 15 Mai 2024
- „Motorul Oradiei”: De la corupție și fraude la investiții și dezvoltare, așa funcționa Primăria din Oradea în perioada interbelică (FOTO) 14:40, 14 Mai 2024
- Preotul-regizor Ciprian Mega despre scandalul participării la festivalul de la Moscova: „Vinovatul pentru război nu este la Kremlin 07:57, 14 Mai 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Investitori americani propun un proiect ambițios și intrigant într-o comună din Bihor 00:00, 13 Mai 2024
ACTUAL
- Au început evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Ministerul Educației testează o nouă aplicație digitală 13:17, 13 Mai 2024
- Apusenii, „munții neîmblânziți din vestul României”, sunt în topul celor mai bune trasee de drumeție din Europa 16:03, 11 Mai 2024
- Florin Piersic se simte mai bine. „S-a ridicat în picioare la marginea patului, după mai multe săptămâni” 15:20, 11 Mai 2024
- Aurora boreală ar putea fi vizibilă din nou, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în România 14:38, 11 Mai 2024
Stiri SPORTIVE
- Sportivele de la LPS Bihorul s-au întors cu nouă medalii de la Naţionalele Şcolare de Gimnastică Ritmică (FOTO) 09:34, 15 Mai 2024
- Baschet: CSM CSU Oradea a pierdut marţi jocul al doilea al finalei, după ce a condus în primele trei sferturi 23:01, 14 Mai 2024
- Orădencele Alexandra Drăgan şi Andrea Muntean au disputat finala probei individuale a Naţionalelor de spadă pentru tineret (FOTO) 12:15, 14 Mai 2024
- Handbaliştii de la CSM Oradea au pierdut la trei goluri jocul de la Făgăraş şi au căzut pe locul 4 19:00, 13 Mai 2024
BIHOREANUL TV
- Ziua Europei, sărbătorită la Oradea cu „Lăutarii” din Chișinău, Monica Anghel și Paula Seling. Care a fost atmosfera în Piața Unirii (FOTO/VIDEO)
- Filmul „21 de rubini” al preotului Ciprian Mega a fost publicat integral pe YouTube (VIDEO)
- „Vreau să știe lumea...”. Mihai Neşu spune că el a fost cel care a luat decizia să divorțeze, după accident (VIDEO)
Oradea Noastră
- Oradea ieri, Oradea azi: Gropile din carosabil, problema șoferilor de zeci de ani (FOTO) 18:46, 13 Mai 2024
- Bihorul, mai curat: Să participăm la „Luna curățeniei în Bihor”! 17:05, 12 Mai 2024
- Pădure pentru orădeni: Oradea va avea o pădure urbană, unde doritorii vor putea merge inclusiv la rafting (FOTO) 19:55, 10 Mai 2024
- Plătim ce aruncăm! Tarife noi de salubritate în Oradea, după dublarea taxei pentru deșeurile abandonate la haldă 20:15, 08 Mai 2024
Bihor
- Amendă uriaşă pentru un bărbat din Bihor, care a aruncat 7 pui de câine în faţa unei case 22:05, 14 Mai 2024
- Festival... muzeal: În Oradea, ediția din acest an a Nopții Muzeelor va fi „țesută” cu multă muzică 20:35, 14 Mai 2024
- Campionatul bihorean al curățeniei: 81 de primării concurează pentru premiile în valoare totală de peste 1 milion de lei 19:22, 14 Mai 2024
- Nicio surpriză: Constantin Bungău a fost reales în funcția de rector al Universității din Oradea (FOTO) 18:10, 14 Mai 2024
Stiri Oradea
- Fac loc pasajului subteran! A început demolarea caselor de la intersecţia străzilor Tudor Vladimirescu cu Decebal din Oradea (FOTO) 15:49, 14 Mai 2024
- „Motorul Oradiei”: De la corupție și fraude la investiții și dezvoltare, așa funcționa Primăria din Oradea în perioada interbelică (FOTO) 14:40, 14 Mai 2024
- Oradea găzduiește o nouă ediție a Târgului de Carte Gaudeamus 13:40, 14 Mai 2024
- Ocoliţi! Strada Meşteşugarilor din Oradea se închide traficului auto începând de marţi pentru asfaltare (FOTO) 12:55, 14 Mai 2024
Timp Liber
- O nouă ediție a festivalului de muzică ușoară Art Oradea, cu trupa Naty Loves Monday și tineri interpreți din toată țara 10:02, 15 Mai 2024
- Noul concert „Fil Nouveau - Feel Young” va suna a tinerețe, joi, pe scena Filarmonicii Oradea 20:40, 14 Mai 2024
- Festival... muzeal: În Oradea, ediția din acest an a Nopții Muzeelor va fi „țesută” cu multă muzică 20:35, 14 Mai 2024
- Unde ieșim săptămâna asta, în Oradea: Vine Noaptea Muzeelor, cu acces gratuit în toate obiectivele! 10:33, 13 Mai 2024
Revista Familia
- Pragul Vaida #12, cu Ioan F. Pop, Marian Neguțu și Vlad Mușat 13:55, 10 Mai 2024
- Æs alienum, concert-lansare de carte 16:42, 08 Mai 2024
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: se întrerupe furnizarea apei calde pentru punctul termic nr. 868 10:01, 14 Mai 2024
- Termoficare Oradea: 2 puncte termice rămân fără apă caldă 09:50, 13 Mai 2024
- Termoficare Oradea: Apa caldă va fi întreruptă pentru 3 puncte termice din Sânmartin și Felix 12:00, 10 Mai 2024
- Termoficare Oradea: Un punct termic rămâne fără apă caldă 10:11, 09 Mai 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.6109 RON
- 1 EUR = 4.9763 RON
- 1 HUF = 0.0129 RON