URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 30 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cele mai multe statui le veți găsi ori în țările mari, foste imperii, ori, paradoxal, în cele mai mărunte. Din prima categorie face parte, de pildă, Marea Britanie, unde personalitățile abundă și era păcat să nu fie imortalizate. La polul opus mi s-a părut a fi Macedonia de Nord, unde, la o populație de nici trei milioane de locuitori, sunt o grămadă de lucrări de for public...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Doi necăjiți din Bihor au devenit primii români pe care justiția noastră i-a condamnat la închisoare, ce-i drept cu amânare, pentru că în 2021 și-au retras copiii de la școala din Bratca. Cazul a ajuns în instanță după ce școala a anunțat Poliția și DGASPC, iar Parchetul Aleșd i-a inculpat pentru împiedicarea dreptului la educație.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pentru cine veți vota pentru a ocupa funcția de primar al Oradiei, la alegerile din 9 iunie?








De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 10 mai 2024, Președintele României a promulgat un proiect de lege inițiat în 2023 de doi celebri parlamentari (Ion-Marcel Ciolacu și Nicolae-Ionel Ciucă), prin care se schimbă radical regimul infracțiunii de evaziune fiscală, în sensul în care infractorul va plăti ca să nu mai meargă la închisoare - cu cât va plăti mai târziu, cu atât va plăti mai mult!
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Epuizarea profesională, denumită și burnout, este definită de Organizația Mondială a Sănătății ca un sentiment de oboseală intensă și constantă, de pierderea controlului și de incapacitatea de a obține rezultate concrete la locul de muncă.
14 Mai 2024, 16:27

Adolescent de 15 ani, jefuit pe strada Sovata din Oradea. Tâlharul i-a luat banii şi telefonul mobil

Adolescent de 15 ani, jefuit pe strada Sovata din Oradea. Tâlharul i-a luat banii şi telefonul mobil foto:generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un adolescent în vârstă de 15 ani din Oradea a fost jefuit, duminică seara, în timp ce se afla pe strada Sovata din municipiu. Tâlharul, care i-a luat banii şi telefonul mobil, a fost prins o zi mai târziu şi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. 

Băiatul a fost atacat duminică, în jurul orei 19, iar tâlharul i-a luat cei 100 lei pe care îi avea la el şi telefonul mobil, paguba fiind estimată de poliţişti la 950 de lei.

Tâlharul a fost prins de poliţiştii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei Oradea. Este un tânăr în vârstă de 16 ani, tot din Oradea, care a fost reţinut luni pentru 24 ore, sub acuzaţia de tâlhărie. Marţi, el a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei, cu propunere de arestare preventivă.

"Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile", a transmis marţi Biroul de presă al Poliţiei Bihor, într-o informare pe marginea cazului. Măsura preventivă dispusă mai poate fi contestată la Tribunalul Bihor.

Cercetările în caz sunt continuate de polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei Oradea, care au reuşit să recupereze până acum telefonul mobil furat de tâlhar.

Ancheta se desfășoară sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5851 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON