URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 12 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Decât să tipărim broșuri și să ne batem cu pumnii-n piept, mai bine ne aplecam pe probleme importante. Să lichidăm toaletele din fundul curții, să racordăm gospodăriile țărănești la gaz metan, să oprim migrația care duce la depopularea țării, acestea erau proiecte ce meritau închinate mărețului Centenar. De autostrăzi nici n-are rost să mai vorbim.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu peste un deceniu, un clujean teribilist zicea că s-a săturat de România. Cum n-a explicat că, de fapt, se săturase de balcanism, de corupţie, de minciună, de demagogie, naţionalism primitiv, murdărie şi dezordine, a fost pus la index ca vândut ungurilor. De câteva luni, patru primari din Transilvania pregătesc o iniţiativă mult pragmatică, deci şi mai "periculoasă" decât manifestul lui Sabin Gherman...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În primul rând, îmi doresc să nu fie doar o mişcare politică, iar declaraţiile de intenţie ale celor 4 primari (fonduri, dezvoltare, infrastructură etc) să fie doar de faţadă, aşa cum se face în orice campanie electorală. Mi-ar plăcea să nu devină un pol politic şi să nu fie exploatată în consecinţă, deşi, dacă va începe să facă performanţă şi să dea rezultate palpabile, e foarte posibil să se ajungă şi acolo. Primul semnal ar fi atunci când vor cere şi alte oraşe să intre în horă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
După cum se ştie, în 7 noiembrie Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constatând acest conflict, CCR a obligat ÎCCJ de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
25 Octombrie 2018, 15:31

O nouă înfrângere, în deplasare, pentru voleibalistele de la CSU Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa de volei feminin CSU Oradea s-a văzut nevoită să se recunoască învinsă în jocul pe care l-a susținut în cea de-a treia etapă a Campionatului Național al Diviziei  A2, Seria Vest, în fața celor de la CSM Sibiu.

Orădencele au dat peste un adversar cu un lot schimbat față de sezonul trecut și cu un antrenor nou, care și-a propus să joace la victorie o partidă ce se anunța echilibrată.

Datorită accidentării căpitanului Iulia Fîcă în etapa precedentă, orădencele au fost lipsite de aportul principalei marcatoare și acest lucru s-a dovedit a fi decisiv. Oaspetele nu au reușit să câștige niciun set, în timp ce sibiencele au evoluat mai exact și s-au desprins decisiv pe finalurile de set. Astfel s-a consemnat o victorie meritată a gazdelor, care și-au propun o clasare cât mai bună la finalul turului de campionat. Rezultatul final a fost 3-0, după ce pe seturi s-a consemnat 25-16, 25-19 și 25-20.

Pentru echipa CSU Oradea au evoluat: Pașca Anca (căpitan), Radu Fîcă Maria,  Haidu Roxana,

Adamcsik Daiana, Maxim Andreea, Rizea Antonia, Măran Andreea, Breban Alexandra, Pura Mădălina, Chiș Flavia, Telian Diana, Bikfalvi Andreea și Blaj Giulia. Antrenor: lector univ. dr. Mariana Szabo-Alexi.

În celelalte partide ale etapei a III-a din Seria Vest a Diviziei A2 la volei femini s-au consemnat rezultatele: CSM Lugoj – CSV Cetate Deva 3-0, CSM Tîrgu Mureș - Politehnica Timișoara 3-0, CSM Timișoara – CSM Sighetu Marmației 0-3 și SCMU Craiova – F.C. Argeș Pitești 0-3.

În cadrul etapei viitoare, CSU Oradea va evolua  acasă cu CSM Timișoara, meciul urmând a avea loc la Sala Polivalentă a Universității din Oradea, sâmbătă, de la ora 12.00.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Gala Comunității Orădene. Vezi care au fost proiectele premiate! (FOTO)
  • Victorie acasă: CSM CSU Oradea a câștigat derby-ul cu Steaua (FOTO)
  • Primul tren Cluj - Oradea – Viena a plecat 'full'. Biletul cel mai ieftin costă 133 lei (FOTO/VIDEO)
  • 'Asta-i datina străveche': 350 de copii, în straie tradiționale, au colindat pe străzile Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • Nervi în Aeroportul din Oradea: Pasagerii cursei Tarom spre Bucureşti, revoltați că... nu au locuri în avion! (FOTO)
  • Inna a strălucit ca o stea: Peste 3.000 de orădeni şi o mână de turcoaice s-au bucurat de concertul talentatei artiste (FOTO / VIDEO)
  • Iluminatul de sărbători a fost pornit, a început Târgul de Crăciun în Oradea. Vezi cum arată! (FOTO / VIDEO)
  • Capsula timpului: Gânduri despre Oradea secolului viitor, dar şi obiecte din oraşul zilelor noastre, vor fi îngropate în curtea Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Merită vizitat! Muzeul istoriei evreilor din Oradea şi Bihor a fost inaugurat (FOTO/VIDEO)
  • O oră de linişte, din respect pentru autişti, în toate magazinele Kaufland, la iniţiativa Centrului de Educaţie Incluzivă Cristal (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON