URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Neisprăviţii de la Ministerul Educaţiei au mai fătat o mărgică. Au elaborat un Cod de etică prin care se interzice profesorului care predă la clasă să îşi mediteze propriii elevi. Hai să zicem că acest aspect e corect, chit că poate fi uşor de eludat dacă profesorii fac schimb de elevi între ei. Mă aşteptam să interzică total meditaţiile, dar probabil că nu i-a dus capul până acolo.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu mă număr între cei care consideră că o convingere religioasă exclude o gândire liberală. Nu cred că a gândi liber(al) înseamnă să fii fără niciun Dumnezeu. Un exemplu notoriu este cel al chirurgilor care mărturisesc că se roagă înaintea intervenţiilor dificile. Şi reciproca e valabilă. Poţi fi ateu, dar cât se poate de retrograd. Prin urmare, recunosc, ca orice om de bun simţ, dreptul oricărui membru PNL de a fi acţionat conform propriei conştiinţe la recentul referendum pentru "familia tradiţională".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Aţi votat la recentul referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, în curând vor intra în vigoare modificările legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor ca urmare a faptului că, recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la această lege, iar, vineri, 12 octombrie, Klaus Iohannis a fost nevoit să promulge noul statut al magistraţilor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Anxietatea este una din marile probleme psihologice ale secolului nostru. Alături de depresie, este subiectul cel mai des întâlnit în cabinetele de psihologie. Anxietatea variază de la om la om și se manifestă oarecum diferit ca intensitate în cazul fiecăruia.
02 Martie 2010, 17:12

Cetatea intră în reabilitare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nu e o farsă. Din 1 aprilie încep lucrările de reabilitare a primelor opt imobile din incinta Cetăţii! "În următorii cinci ani Cetatea va fi un şantier. Pe de-o parte vor trebui respectate termenele de predare ale lucrărilor, dar pe de cealaltă parte va trebui să ţinem Cetatea deschisă pentru vizitatori pentru că dacă închidem acum Cetatea pentru lucrări după aceea putem să ne luăm munca de popularizare a ei de la zero", a declarat viceprimarul Rozalia Biro, marţi în cadrul unei conferinţe de presă.

Biro a afirmat că monumentul istoric va rămâne deschis vizitatorilor pe toată durata lucrărilor, iar grupurile de turişti vor avea acces doar la porţiunile din şantier care nu prezintă pericol pentru public. "Vor exista mai multe tipuri de bilete de intrare. Vizitarea unei clădiri va avea un preţ, iar vizitarea mai multor obiective va avea alt preţ, mai mare", a spus viceprimarul. Biro a spus că în costul biletului, grupurile de turişti vor primi inclusiv gustări cu produse de patiserie sau degustări de vinuri.

Primele clădiri din incinta Cetăţii care vor intra în renovare sunt corpurile G, H şi K care au adăpostit iniţial magazia de alimente, brutăria nouă şi comenduirea garnizoanei. Corpul G, care este o clădire de o importanţă mai mică raportat la celelalte imobile din incinta monumentului, va adăposti ulterior birourile administraţiei Cetăţii, în corpul H va fi amenajat un muzeu al pâinii, iar corpul K va adăposti atelierele meşteşugăreşti care vor mobila viitoarea stradă a Breslelor. "Aici vor fi deschise diferite ateliere de unde turiştii vor putea cumpăra obiecte direct de la artişti. De asemenea, va fi amenajat un restaurant cu specific medieval şi o cramă", a declarat arhitectul Ernest Pafka, unul din consultanţii care au sprijinit municipalitatea în demersul de reabilitare a monumentului istoric.

Reabilitarea primelor opt corpuri de clădire din Cetate a fost adjudecată prin licitaţie firmei Constructorul Sălard în asociere cu Korintosz KFT şi Lodza KFT pentru suma de 21,3 milioane lei fără TVA. Lucrările sunt finanţate din fonduri europene prin Planul Operaţional Regional şi vor dura cinci ani, temenul de predare al ultimului corp de clădire fiind finalul lunii decembrie 2014.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Se lucrează la extinderea drumului expres spre Episcopia Bihor. Se va construi şi un viaduct înalt de 10 metri (FOTO/VIDEO)
  • Cum arată Podul Centenarului. Va fi inaugurat înainte de termen, pe 1 Decembrie (FOTO/VIDEO)
  • Copţi, dar buni! Oradea a dat trei campioni la Openul Austriei de Judo Masters! (FOTO)
  • Nu vă jucaţi cu focul! Opt incendii de vegetaţie uscată, într-o singură zi (FOTO)
  • Să tragem linie! Lucrările pentru reamenajarea liniei de tramvai vor bloca cel puţin o lună circulaţia prin Calea Aradului (FOTO)
  • Statuia Evei Heyman din Parcul Bălcescu a fost donată Primăriei Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Accident pe Calea Borşului: Ambulanță în misiune, lovită de un Ford și proiectată într-un TIR. Două persoane au ajuns la spital (FOTO)
  • Sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi. A fost lansată filiala orădeană a asociaţiei 'Ridică-te şi umblă' (FOTO)
  • Luceafărul s-a revanșat: 4-1, sâmbătă, acasă cu CS Balotești! (FOTO)
  • Cetate 'de vânzare': Cetatea Oradea continuă să fie slab vândută, în ciuda atuurilor care o fac unică în Sud-Estul Europei (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON