URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 19 IANUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cum arată bugetul Oradiei, e clar că cele peste o sută de investiţii se vor întinde pe mai mulţi ani. Asta pentru că în România este imposibil să-ţi planifici ceva şi să iasă la timp. Cauzele sunt multiple, de la suprasolicitarea personalului, la greşeli elementare, la lipsa proiectanţilor şi a constructorilor, toate pe fondul unei birocraţii ucigătoare, bine întreţinute de funcţionarii puşi politic în posturi. Totuşi, Primăria are două restanţe pe care nu mai are voie să le rostogolească pe anii viitori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă. Nici peisajele, nici simpla existenţă a pârtiei nu asigură, de la sine, dezvoltarea aşezării. A dovedit-o episodul de la finele anului trecut, întins pe încă două săptămâni anul acesta, când autorităţile locale s-au dovedit incapabile să menţină în funcţiune telescaunul. Ratând vârful sezonului de schi, oraşul a pierdut încasări serioase
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Când mergi în ţări exotice e bine să ştii limba băştinaşilor. Astfel scade considerabil riscul de a fi tratat drept duşman şi s-o sfârşeşti la proţap ori să admiri pe vecie frumuseţile locului dintr-o ţeapă arborată pe meterezele unei cetăţi. Dacă le mai duci localnicilor şi nişte mărgele de sticlă frumos colorate, ai şanse mari să ajungi om respectat şi chiar să urci în ierarhia locală până la statutul de semi-zeu.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, legislaţia României permite oricărui cetăţean să aibă acces la informaţiile de interes public, arătând expres ce categorii de informaţii nu sunt considerate de interes public. În ceea ce priveşte procedura prin care cetăţeanul poate avea acces la informaţiile de interes public, Legea nr. 544/2001 prevede că autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a organiza compartimente specializate de informare şi relaţii publice sau de a desemna persoane cu atribuţii în acest domeniu.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Trichineloza este o boală parazitară acută produsă de Trichinella spiralis (un vierme cilindric lung de 1-4 mm şi cu diametrul de 0,04 mm), care parazitează animalele carnivore, porci mistreţi, urşi, vulpi, câini, pisici, şobolani etc. Sursa de infecţie pentru om este carnea infestată şi insuficient preparată termic...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Inteligenţa este râvnită în ziua de azi ca un atribut fără de care persoana nu se poate descurca eficient în viaţă. Adevărul este însă că inteligenţa corelează extrem de bine cu probleme de ordin mental, afectiv şi social. Oamenii cu IQ ridicat întâmpină mai multe dificultăţi în a se integra în societate, mulţi suferă de depresie, anxietate sau alte tulburări, iar o mică parte au chiar şi boli mintale.
08 Ianuarie 2019, 16:15

Puşi să dea cu subsemnatul: Procurorii DNA Oradea, chemaţi la audieri în Capitală. Reacţia CSM şi a ministrului Justiţiei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Apar tot mai multe reacţii în cazul înregistrărilor făcute publice săptămâna trecută de avocatul orădean Răzvan Doseanu, cu mai mulţi procurori anticorupţie se plâng de "tensiuni" în sala de judecată, de complete favorabile şi altele nefavorabile. Procurorii orădeni sunt chemaţi să dea declaraţii, miercuri în Capitală, CSM arată că înregistrările arată "potenţiale practici de intimidare" şi presiune, iar ministrul Justiţiei lasă să se înţeleagă că urmează repercusiuni.

Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, care îl citează pe procurorul-şef adjunct al Secţiei de anchetare a magistraţilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Adina Florea, mai mulţi procurori din DNA Oradea au fost chemaţi la audieri, miercuri, la Secţia pentru anchetarea magistraţilor din Parchetul General, în urma înregistrării apărute în care se vorbeşte de "liniştirea" judecătorilor.

După cum se ştie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deschis şi un dosar penal având ca obiect conţinutul înregistrării din interiorul DNA Oradea, în urma denunţului unui ONG, procurorii dispunând începerea urmăririi penale in rem în această cauză. De asemenea, conducerea DNA a anunţat că se delimitează "de orice act al personalului din subordine care încalcă normele legale sau codul deontologic al magistraţilor" şi că a solicitat "note explicative din partea colectivului acestei subunităţi de Parchet".

Practici de intimidare

Luni, şi secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a anunţat că a luat act "cu maximă îngrijorare" de înregistrările de la DNA Oradea, care arată "un mod de lucru având ca finalitate deturnarea scopului justiţiei". Potrivit HotNews.ro, judecătorii din CSM mai spun că au identificat potenţiale practici de presiune asupra judecătorilor, prin ticluirea de dosare.

"În acest sens, Secţia identifică potenţiale practici de intimidare, de presiune asupra judecătorilor prin ticluirea de dosare, inclusiv prin investigarea relaţiilor personale ori profesionale dintre aceştia în vederea obţinerii unor soluţii favorabile în cauzele instrumentate de respectiva unitate de parchet", arată Secţia pentru judecători a CSM.

Secţia pentru judecători a CSM spune că, dată fiind gravitatea afirmaţiilor din înregistrări, solicită Inspecţiei Judiciare şi Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie "să deruleze, cu maximă operativitate, cercetările care se impun, absolut necesare pentru protejarea efectivă a independenţei judecătorilor şi pentru garantarea respectării drepturilor cetăţenilor la o justiţie dreaptă".

Cu ochii pe infracţiunile magistraţilor

La rândul său, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, lasă să se înţeleagă că urmează repercusiuni. Acesta a declarat, luni seară, la Antena 3, că într-un viitor apropiat va fi consolidat, prin norme juridice, statutul Secţiei actuale de investigare a infracţiunilor comise de către magistraţi pentru ca aceasta să-şi îndeplinească rolul preventiv.

"Ceea ce am auzit cu toţii despre ce s-a întâmplat la Oradea are mai multe componente. (...) Ministrul Justiţiei, sigur, nu aplică sancţiuni. Ce se întâmplă, ce se va întâmpla, eu sunt convins că se va întâmpla, se va autosesiza Inspecţia Judiciară, care va verifica sub aspect disciplinar şi dacă va constata astfel de aspecte, va merge la Secţia de procurori cu sancţiunile de rigoare. Dar, în acelaşi timp (...), prin norme juridice, într-un viitor foarte apropiat, vom consolida statutul Secţiei actuale de investigare a infracţiunilor comise de către magistraţi. Atât pot spune astăzi, vom consolida statutul, vom consolida funcţionarea, eventual transformarea acelei secţii, pentru ca ea - secţia de astăzi - să poată să-şi îndeplinească rolul preventiv pe care îl are în raport cu judecătorii şi procurorii", a declarat Tudorel Toader la Antena 3.

Conform Agerpres.ro, acesta a adăugat că ancheta care ar putea fi declanşată de Secţia pentru investigarea a infracţiunilor justiţiei va fi de natură să sancţioneze "sever" cele întâmplate la DNA Oradea. "Convingerea mea este aceea că dacă disciplinarul nu va fi suficient şi un exemplu puternic pentru alţii - dispuţi la astfel de comportamente -, penalul pe care îl va declanşa, cred eu, ca o opinie, Secţia de investigare, Secţia specială va fi de natură să sancţioneze sever ceea ce s-a întâmplat şi, sigur, se va dovedi cu probe legale, probabil, şi de a avea acel rol preventiv în raport cu ceilalţi magistraţi", a spus ministrul Justiţiei.

Tot luni a reacţionat, într-o postare vehementă pe blog, şi judecătoarea Florica Roman, de la Curtea de Apel Oradea, şi ea vizată în trecut de un dosar al DNA, clasat în final. "Ce au făcut procurorii DNA Oradea este poliţie politică în toată regula", a susţinut Roman.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Incendiu de proporții la Centrul de plasament pentru copii cu dizabilități din Oradea (FOTO/VIDEO)
  • La polul frigului: În debutul geros al anului, BIHOREANUL a făcut o incursiune în cea mai rece așezare locuită din județ (FOTO / VIDEO)
  • An nou, aceleaşi bătălii... PNL-iştii au boicotat prima şedinţă din 2019 a Consiliului Judeţean, iar un proiect de 7 milioane euro a fost din nou amânat! (FOTO/VIDEO)
  • Un bebeluş de 7 luni, bolnav de rujeolă, este în stare gravă la Spitalul Municipal din Oradea. Părinţii acuză doctorii că ar fi ascuns riscul de îmbolnăvire (FOTO)
  • Accident pe Calea Borşului: Un BMW a ieşit în decor, două persoane au fost rănite (FOTO)
  • CSM CSU Oradea a învins cu 82-76 echipa din Piteşti şi a încheiat prima fază a Ligii Naţionale pe locul IV (FOTO)
  • Oradea ninsă: RER Vest a intervenit aproape 24 de ore continuu, pentru deszăpezire (FOTO)
  • Botezul Domnului. Sute de credincioşi orădeni au participat la sfinţirea apelor în bisericile din centrul oraşului (FOTO/VIDEO)
  • Toţi la zăpadă! Cozi de kilometri și probleme cu locurile de parcare în staţiunile montane din Bihor (FOTO/VIDEO)
  • La mulţi ani, 2019! Mii de orădeni au sărbătorit Revelionul în centrul oraşului (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON