Poloiştii de la CSM Digi Oradea s-au impus clar în dubla confruntare pe care au disputat-o în weekend în deplasare, la Arad, pe terenul celor de la AMEFA. Partidele, care au contat pentru etapa a 13-a a sezonului regulat din Superliga Naţională, au avut loc la Bazinul Delfinul şi s-au încheiat cu scorurile 14-2 şi 13-4 pentru elevii antrenorului Dorin Costrăş.
În prima confruntare, orădenii au câştigat în faţa celor de la AMEFA CU 14-2, după ce, pe sferturi s-au impus cu: 4-0, 5-0, 1-0 şi 4-2.
Cel mai prolific jucător în această dispută a fost Roland Szabo, autor a 4 goluri. El a fost urmat de: Marc Roca, autor a 3 goluri, Istvan Szabo, Viktor Kovats şi Nichita Ilisie, cu câte 2 goluri, şi Max Costa, cu un gol.
În jocul secund, CSM Digi a câştigat cu 13-4, după ce pe sferturi s-a consemnat: 5-1, 2-1, 3-1 şi 3-1.
De această dată, Istvan Szabo a fost cel mai eficace, cu 4 goluri marcate. L-a urmat: Ramiro Georgescu, 3 goluri, Ferenc Czenc şi Viktor Kovats, cu câte 2 goluri, Max Costa şi Cristi Dobre, cu câte un gol.
În urma acestor rezultate, CSM Digi Oradea a acumulat 18 victorii şi 4 înfrângeri. Astfel, cu un total de 54 puncte acumulate, formaţia bihoreană se situează pe locul al II-lea în Superliga Naţională.
În confruntările următoare, CSM Digi va evolua în deplasare, la Bucureşti, cu Rapid şi Dinamo.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.