Întâmplare mai puţin obişnuită în comuna Remetea, care îl are ca protagonist pe şeful de post Liviu Gavriş, cel despre care BIHOREANUL a mai scris, recent, că a făcut praf maşina de serviciu pe contrasens.
De astă dată, poliţistul a fost pârât lui Bihorel pentru un exces de zel la limita abuzului, căci omul a trimis în izolare la domiciliu, de capul lui şi fără să aibă căderea s-o facă, un şofer de TIR, cu tot cu familia sa, dar și pe unul din vecinii acestuia, cu care l-a zărit că se salută pe stradă.
În dimineaţa de 31 martie, şoferul s-a întors din cursă, iar o zi mai târziu șeful de post a și venit să-i verifice pe „izolați”, chit că niciunul dintre aceștia nu apărea pe lista Direcţiei de Sănătate Publică, singura instituţie care poate să dispună acest lucru.
Lucrurile s-au lămurit abia pe 4 aprilie, când șoferul a primit în scris o „adeverinţă” de la DSP, pe care i-a vârât-o apoi poliţistului sub nas. Până atunci, însă, au fost cu toții sechestrați la domiciliu, din ordinul lui don’ jendar!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.