URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 20 OCTOMBRIE 2021
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum un deceniu, proaspătul primar Ilie Bolojan, care încă nu renunţase la pantalonii traşi până la subsuoară, stabilea un program drastic localurilor din oraş. Cu toate că îşi propunea de pe atunci să dezvolte latura turistică a municipiului, voia să închidă cârciumile la ora 22, de trebuia, ca să poţi bea alcool noaptea, să mergi la farmacii pentru o frecţie galenică. Nu-i mai puţin adevărat că era o nebunie totală atunci: reguli nu, zgomot cât cuprinde şi, mai ales, mizerie la greu! Florin Birta a scos, acum, în dezbatere noul regulament privind organizarea activităţilor în zonele publice...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Deşi practic meseria asta de trei decenii, azi, mâine, nu încetează să mă minuneze un fenomen permanent manifest în politica românească: modul în care se autodevorează coaliţiile de partide ajunse la guvernare, făcându-se cioburi înainte de-a apuca să furnizeze ceva substanţial naivilor de electori. A fost boala CDR-ului, a fost a USL-ului, este a guvernării de azi şi va fi, probabil, şi a celei de mâine...
Zic şi eu
Adrian Cris
Din 2018 încoace, BIHOREANUL a tot scris despre faptele de arme ale prim-gospodinei din Brusturi, Livia Bârlău, o fostă PD-istă trecută la PSD şi făcută întâi directoare a şcolii comunale, iar apoi primăriţă. Cum de îşi permite? Simplu! "Oamenii legii" n-au deranjat-o niciodată, până săptămâna trecută, când anchetatori trimişi din Oradea au ridicat acte privind lucrări de zeci de milioane de lei cu puternic damf de fraudă. În rest, însă, nici poliţiştii, nici procurorii din zonă...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre felul în care funcționează școlile în contextul pandemiei de Covid-19?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
De o bună bucată de vreme, spaţiul public este invadat de ştirile referitoare la falimentul companiei de asigurări City Insurance, cel mai mare asigurător RCA local, care, conform informaţiilor din presă, ar deţine aproximativ 45% din piaţa poliţelor de răspundere civilă auto comercializate în România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
O altă formă de tulburare anxioasă este tulburarea anxioasă generalizată, care se deosebeşte de panică (unde simptomele apar brusc) prin faptul că bolnavii prezintă o anxietate difuză şi persistentă, fără fobii, atacuri de panică sau tulburare obsesiv-compulsivă.
26 Noiembrie 2012, 09:52

Larry Hagman, interpretul lui JR din Dallas, a primit bani de la Ceauşescu ca să-i fie folosită imaginea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Actorul american Larry Hagman, interpretul personajului J.R. Ewing din serialul de televiziune "Dallas", care a murit vineri, a primit bani de la dictatorul român Nicolae Ceauşescu, pentru ca regimul comunist să poată să îi folosească imaginea.

Potrivit AFP, săptămânalul britanic Sunday Times susţine că Larry Hagman a făcut această mărturisire unui jurnalist american, cu condiţia ca acea declaraţie să nu fie publicată înainte de moartea sa.

Cu ocazia unei vizite pe care Larry Hagman a efectuat-o în anii 1980 în România, unde serialul "Dallas" era extrem de popular, regimul Ceauşescu i-a cerut actorului permisiunea de a afişa un uriaş panou cu chipul său, pe un imobil, afirmă săptămânalul britanic.

"El (Larry Hagman, n.r.) a spus că nu are nimic împotrivă, dacă soţia sa va putea să ridice a doua zi o pungă cu bani gheaţă, din toaleta unei clădiri guvernamentale", se afirmă în acest articol semnat de jurnalistul John Harlow de la Sunday Times.

"Ei au făcut acest lucru, o pungă maronie plină cu dolari a fost lăsată acolo pentru noi, iar noi am cheltuit banii foarte repede, aşa cum obişnuiam să facem pe atunci", a declarat actorul.

Hagman a declarat, în 2011, într-un interviu citat de torontosun.com , că serialul "Dallas" a avut o influenţă uriaşă în politica internaţională şi era convins că acest show TV este "responsabil" pentru declanşarea Revoluţiei din 1989 din România şi pentru moartea fostului dictator Nicolae Ceauşescu.

În perioada de glorie a serialului, în anii '80, preşedintele Nicolae Ceauşescu a permis difuzarea producţiei TV în România, pe atunci o ţară comunistă, considerând că în acest fel le va arăta cetăţenilor români decadenţa şi corupţia din ţările occidentale. Larry Hagman consideră că acest plan s-a întors împotriva lui Ceauşescu şi a fost un factor care a contribuit la declanşarea Revoluţiei din decembrie 1989 în România şi la executarea dictatorului Nicolae Ceauşescu, nota publicaţia.

"România a difuzat serialul «Dallas» pentru a le arăta românilor cât de corupt era sistemul american, însă totul s-a încheiat cu românii care l-au pus la zid pe Ceauşescu, care era un dictator, şi l-au împuşcat de 500 de ori - pentru că ei voiau toate acele lucruri pe care le-au văzut (în serial, n.r.) şi de care nici nu ştiau că există (înainte de difuzarea serialului, n.r.)", a declarat Larry Hagman.

"El (Ceauşescu, n.r.) a permis difuzarea acestui serial pentru a le arăta cât eram noi de decadenţi, însă ei (românii, n.r.) şi-au spus: «Ei bine, vrem şi noi o parte din acele lucruri!»", a adăugat actorul american.

De altfel, Hagman a şi vizitat România, despre care a spus că "este o ţară foarte specială" după ce un maître d'hotel refuzase o bancnotă de zece mii de dolari, specială, cu autograful său, crezând că este un bacşiş.

Larry Hagman, interpretul personajului J.R. Ewing din serialul "Dallas", a murit la vârsta de 81 de ani, vineri, din cauza unui cancer la gât, generat de de cancerul hepatic cu care a fost diagnosticat în urmă cu peste 20 de ani.

Sursa: Mediafax.ro

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2444 RON
  • 1 EUR = 4.949 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON