URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 25 MAI 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum vom avea ocazia să vedem cum se relaxează unii cetățeni ai județului, sub ochii neputincioși ai polițiștilor. Vor apărea din nou plimbările pe la ghene, ședințele de cumpărături prin buzunarele călătorilor din tramvaie și sesiunile de donații la cap de pod. Și asta pentru că politicienii au dat liber la Covid, numai pentru a se răfui între ei.
Zic şi eu
Adrian Cris
Protagonistul rândurilor ce urmează este, formal, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Bihor, în fapt al preşedintelui Pásztor Sándor, şi se numeşte Simon Adrian. Înainte de 2016 a fost şef al clubului Pro Democraţia Oradea, calitate din care, ani în şir, n-a găsit nicio neregulă în campaniile electorale ale UDMR Bihor, dar şi "ideolog" al aşa-zisei Coaliţii pentru Rogerius.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Pentru o perioadă, cel puțin, vom avea câte două fețe - una originală, unică, prin care ne-am construit identitatea vizuală de până acum, și una neutră, fadă, impersonală, care ne va transforma pe toți în clone. Dar, printre atâtea neajunsuri, masca de protecție ne-a lăsat totuși ochii liberi...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce anume v-a marcat cel mai mult în ultimele două luni ale stării de urgență?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 13 mai a.c. a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia nr. 152/2020 a Curţii Constituţionale prin care s-a stabilit că textul legal în baza căruia s-au aplicat toate amenzile pe perioada stării de urgenţă este neconstituţional. Textul declarat neconstituţional prevedea că nerespectarea prevederilor art.9 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă [...], iar potrivit art.9 alin.(1) "conducătorii autorităţilor publice, ai celorlalte persoane juridice, precum şi persoanele fizice au obligaţia să respecte şi să aplice toate măsurile stabilite în prezenta ordonanţă de urgenţă, în actele normative conexe, precum şi în ordonanţele militare sau în ordine, specifice stării instituite".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Majoritatea calculilor renali (aşa-zisele "pietre" ale rinichilor) sunt formate din săruri de calciu, magneziu, acid uric şi cistină. Calculii cu oxalat de calciu şi fosfat de calciu reprezintă împreună 75-85% din total. Litiaza calcică este mai frecventă la bărbaţi, în jurul vârstei de 30 de ani; de obicei, la cei cu un singur calcul vor exista în timp şi alţii, rata medie a apariţiei unei noi formaţiuni fiind de 2-3 ani; litiaza calcică este frecvent familială.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
02 Mai 2011, 17:11

Cum se cântăresc deşeurile?

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Întrucât volumul recipientelor de colectare a deşeurilor este menţionat în litri în contractele de salubritate încheiate de RER Ecologic Service, dar la halda de deşeuri depunerea acestora se calculează în tone, e bine de ştiut cum se transformă cantitatea de deşeuri din pubele în kilograme.

O pubelă de 240 de litri, cel mai des folosită de orădeni, se echivalează în 80 de kilograme de deşeuri, adică 0,08 tone. Patru pubele de 240 de litri, adică 960 de litri, alcătuiesc în total un metru cub de deşeuri. Totodată, un metru cub înseamnă aproximativ 320 de kilograme.

Astfel, oricine poate să calculeze câte deşeuri produce, mai cu seamă persoanele juridice, care sunt obligate de lege să completeze lunar formulare cu cantitatea de deşeuri produse.

De pildă, unei firme care are trei pubele de 240 de litri pline i se colectează la o singură ridicare a deşeurilor 240 de kilograme, adică circa 0,75 metri cubi. Într-o lună, adică la patru colectări, se strâng 960 de kilograme, adică 2,25 metri cubi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4424 RON
  • 1 EUR = 4.8422 RON
  • 1 HUF = 0.0139 RON