URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Iulie 2011, 13:11

Şeful Finanţelor, Ioan Mihaiu: "Nu pot spune că n-am făcut nimic ilegal"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În jumătate din cei 20 de ani lucraţi până acum în Direcţia Finanţelor Publice Bihor, Ioan Mihaiu a fost şef. Întâi peste comisarii Gărzii Financiare, apoi director general, adjunct, iar din 2009 din nou director plin al Direcţiei.

În interviul acordat BIHOREANULUI, finanţistul vorbeşte fără perdea despre intervenţiile care se făceau pe vremuri pentru măsluirea unor controale fiscale, dar şi despre cele care se fac acum, pentru a-i scăpa pe funcţionarii aflaţi în pericol de disponibilizare. Mai discret a fost când a venit vorba despre motivul pentru care, după ce fusese propulsat în funcţie de PSD, acum e curtat de PDL, care l-ar vrea candidat la Primăria Oradea anul viitor.

- Ce înseamnă restructurarea Finanţelor Publice în Bihor? Câţi oameni îşi pierd slujbele?

- În Bihor, procesul de restructurare şi reorganizare al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se concretizează prin desfiinţarea a cinci administraţii teritoriale: Vaşcău, Ştei, Tinca, Valea lui Mihai şi Administraţia comunelor Oradea. Procesul presupune relocarea contribuabililor şi instituţiilor către celelalte cinci administraţii rămase, redistribuirea celor 96 de posturi efectiv ocupate, desfiinţarea tuturor posturilor vacante şi disponibilizarea a 25 de persoane. Dacă luăm în considerare că în perioada de criză economică nu s-au făcut angajări, iar pe cale naturală au plecat aproape 50 de persoane, pot afirma că în Bihor personalul din Finanţe s-a redus cu peste 10% în ultimii 3 ani.

- Se spune că aveţi o listă neagră cu lucrătorii care vor fi demişi. Cum se decide cine pleacă şi cine rămâne?

- Întotdeauna va exista şi o listă neagră, dar procedura de reducere nu dă loc la interpretări. Cele 119 persoane din administraţiile teritoriale desfiinţate, care au primit preaviz, au avut anexată lista cu posturile vacante şi termen pentru a-şi exprima opţiunea pentru un post corespunzător gradului profesional. Unii au renunţat de bună voie, iar alţii, care se apropiau de pensie sau care îndeplineau condiţiile de pensionare anticipată, şi-au depus cererile pentru a ieşi la pensie. Astfel, în final, au rămas doar 19 persoane care vor fi testate pentru 13 posturi vacante. Cei buni vor rămâne, însă 6 persoane vor pleca.

Finanţe cu pile

- În ce fel va afecta restructurarea activitatea Finanţelor?

- Dificultăţile majore nu vor fi determinate de reducerea personalului, întrucât aceasta s-a făcut treptat în ultimii trei ani şi sarcinile au fost deja redistribuite din mers. Problema cea mai mare va fi relocarea contribuabililor în administraţiile rămase şi capacitatea de colectare şi administrare a veniturilor statului în aceste locaţii fără a beneficia de spaţiu suplimentar şi mai ales de tehnică de calcul. Tot sistemul informatic e învechit, şi trebuie ca informaticienii să fie permanent în acţiune pentru a nu se bloca sistemul, serverele. În curând vom rezolva şi această problemă, deoarece sistemul va fi înlocuit şi modernizat în baza unui program de investiţii din fonduri europene la nivel de ANAF.

- Au fost intervenţii pentru restructuraţi?

- Dacă v-aş spune că nu, aş fi catalogat ipocrit. Bineînţeles că au fost, se dorea redistribuirea personalului rămas în urma desfiinţării unor administraţii către unitatea cea mai apropiată. Asta pentru că la toate administraţiile desfiinţate cel mult jumătate din personal a fost redistribuit către cea mai apropiată administraţie, iar restul posturilor au fost alocate la sediul central, pentru întărirea organelor de executare şi a controlului fiscal în scopul creşterii volumului încasărilor. Că le-a convenit sau nu, acesta a fost scopul reorganizării şi a trebuit să respectăm procedura. Într-una din zonele afectate pot spune că pentru 29 de persoane au fost 26 de intervenţii, nu vreau să spun unde, pentru că oricum nu are importanţă. Dar mai trebuie spus că, pentru toţi ceilalţi 67 de colegi de la celelate administraţii desfiinţate, au fost doar două intervenţii, şi acestea în mod obiectiv justificate prin starea de sănătate. Intervenţiile au avut un efect invers celui scontat. Fiindcă de la 19 posturi, cât stabilisem iniţial că vor rămâne pe administraţia din zona "piloasă", am redus numărul posturilor la 14, iar prin opţiunile exprimate şi testările ce vor urma săptămâna aceasta, probabil vor rămâne doar 12.

Beiuşul, monitorizat

- În ultima perioadă au fost o mulţime de probleme. La Beiuş, şefii instituţiei protejau evazioniştii, la Vaşcău funcţionarele au micşorat fraudulos taxele auto, la Ştei o angajată a sustras banii din contul unei primării, la Oradea un funcţionar a furat chiar din contul colegilor. Cum s-a ajuns aici? E de vină salariul mic?

- Zona Beiuş-Ştei-Vaşcău, unde au fost cele mai multe probleme, a fost dintotdeauna una mai "specială", indiferent de guvernare. În anii '90, când lucram la Gardă şi efectuam controale în această zonă, făceam pariuri dacă intervenţiile ajungeau la Oradea înaintea noastră sau a doua zi dimineaţa. Deci, pentru mine, nu-i nicio surpriză că toate cele trei administraţii din zonă au funcţionari implicaţi în probleme de natură penală. Unii se bazează prea mult pe pile, în loc să se preocupe de latura profesională. Acum, acolo a rămas o singură administraţie, cu un şef nou şi cu un personal selectat, şi le-am transmis că vor fi monitorizaţi special. Iar în toamnă, când se anunţă o altă etapă de restructurări, s-ar putea ca Beiuşul să fie în topul reducerilor, deoarece nu e normal să aibă un număr mai mare de personal decât Marghita, de pildă, iar încasări la buget mai mici.

- Cum veţi opri aceste fraude? Veţi face rotiri de cadre?

- Avem deja funcţionari suspendaţi, iar la finalizarea reorganizării vă garantez că cei implicaţi în cazuri penale nu-şi vor mai desfăşura activitatea în sectorul respectiv. În situaţia trimiterii în judecată li se va suspenda raportul de muncă imediat, conform Legii funcţionarului public.

A încălcat legea... rutieră

- Protejarea unor firme pare o practică obişnuită. Despre dvs. s-a spus că aveţi o relaţie cu Rareş Ţicra, patronul unei pieţe private care preia la sume derizorii produsele agro-alimentare provenite din contrabandă şi confiscate de Finanţe...

- Se spun multe, fiindcă unora le place să vorbească mult şi să muncească mai puţin sau deloc. Sunt speculaţii şi atât. Dacă cei care vorbesc mult s-ar documenta puţin ar afla că valorificarea produselor perisabile, inclusiv legume-fructe, are regim aparte, de vânzare în regim de urgenţă. Vânzarea se face direct de către organul de control care face confiscarea: Gardă, Poliţie, Vamă. Cum niciuna din instituţiile menţionate nu deţine spaţii frigorifice sau unităţi proprii de comercializare, asta înseamnă că un TIR de struguri confiscat seara trebuie descărcat, depozitat şi vândut în regim de urgenţă. Legislaţia nu prevede vânzarea la licitaţie a acestor produse. Orice agent economic care poate prelua şi depozita produsele perisabile, la orice oră, poate să-şi depună oferta. Din păcate, în prezent, doar două firme din Oradea au condiţii de acest fel. În plus, sunt unii care ar dori să preia numai anumite sortimente ori să cumpere doar o parte, iar restul s-ar strica în sarcina celui care a făcut confiscarea. Noi nu ne putem permite să rămânem cu produse nevândute şi să se altereze.

- S-a vorbit mult pe tema afacerilor pe care le-a avut soţia dvs., dar şi că aţi fi fost chiar în atenţia procurorilor DNA...

- Soţia mea şi-a închis firma acum 6 ani, când s-a angajat la Prefectură. Este funcţionar şi nu are cum să deţină firme sau afaceri personale. Cât despre anchetele DNA, nu ştiu să existe, povestitorii n-au altă ocupaţie şi nici măcar dorinţa de a se documenta.

- Puteţi jura că n-aţi făcut nimic ilegal?

- Nu pot să jur, pentru că Biblia spune că nu e bine să juri. Dar adevărul e că nici nu pot spune că n-am făcut nimic ilegal. Dacă e până acolo, şi simpla traversare a străzii prin locuri nemarcate sau depăşirea vitezei sunt sancţionate de lege.

Nu există controale la comandă

- Cum se manifestă criza în Bihor? Şi-au mai plătit bihorenii impozitele în acest an?

- Criza s-a manifestat şi în Bihor ca în restul ţării, dar e important de precizat că în 2010 suma colectată în Bihor a fost de aproximativ 1.900 milioane lei, tot atât cât în 2007, anul de vârf al acestui deceniu. Şi, dacă luăm în considerare criza şi faptul că gradul de conformare voluntară este în această perioadă sub 80%, pot afima că bihorenii şi-au achitat taxele şi impozitele mai bine decât media pe ţară.

- Introducerea impozitului forfetar a condus la dispariţia multor firme. Au scăzut şi veniturile statului?

- Sistemul forfetar, aşa cum ne-am obişnuit să-i spunem este, de fapt, impozitul minim. El a dus la dispariţia unor firme mici care oricum nu plăteau aproape deloc impozite la stat. La momentul introducerii impozitului minim am făcut o analiză şi am constatat că peste 60% din firmele mici au maxim 2 angajaţi şi erau pe pierdere pe ultimii 2 ani. Aproape 80% din încasările la buget se realizează de la marii contribuabili şi de la cei mijlocii. În Bihor, din 12-13.000 de firme active, primele 1.000 aduc la buget 75% din încasări.

- Oamenii de afaceri se plâng că sunt sufocaţi de controale şi acuză corupţia inspectorilor fiscali. Se fac controale la comandă sau pentru că inspectorii primesc procente din amenzi?

- Amenzile nu mai au nicio influenţă în stimulentele acordate angajaţilor. De fapt nici nu se mai dau stimulente. Iar Garda Financiară nici nu mai are timp de amenzi, e implicată mai mult în supravegherea achiziţiilor intracomunitare şi în combaterea evaziunii în acest domeniu. Cât despre activitatea de control fiscal, nici nu se pune problema existenţei unor controale la comandă, 99% din sumele stabilite sunt impozite şi taxe suplimentare. Deci despre ce amenzi vorbim?

- Ce se mai aude cu desfiinţarea Gărzii Financiare şi a Vămii?

- Garda şi Vama nu se desfiinţează, ci sunt cuprinse în programul ANAF de reorganizare. Urmează ca din Gardă să plece 300 de comisari, iar din Vamă 600 de inspectori, aşa cum din Finanţe vor fi disponibilizaţi 1.200 de funcţionari.

Partidul şi candidatura

- După ce PSD v-a susţinut în 2009 să ajungeţi pe funcţie, acum PDL vrea să candidaţi la Primărie. Cum aţi ajuns atât de apropiat de politicieni?

- Prin funcţia pe care o deţin şi prin importanţa Finanţelor într-un judeţ e normal să intru în contact cu foarte multă lume, inclusiv politicieni din absolut toate partidele. Însă eu nu ştiu să fi fost anunţat ca şi candidat la Primărie de vreun partid. Oricum, în momentul de faţă nici nu am alte preocupări decât cele profesionale.

- Dacă veţi candida, vă bazaţi pe sprijinul comunităţii religioase din care faceţi parte?

- Nu am discutat niciodată acest aspect întrucât nu a fost cazul. Eu frecventez biserica pentru latura spirituală şi nicidecum politică.

- Dar vă doriţi să schimbaţi biroul de funcţionar cu cel de edil?

- Acum, singura mea preocupare e să menţin Bihorul în primele 10 judeţe din punct de vedere al taxelor colectate. Ce va fi în viitor vom vedea. Poate cineva să prezică viitorul? Eu recunosc că nu.


CINE ŞI CUM
Caracterizări în trei cuvinte:

Ioan Mang - realist, diplomat, eficient

Ştefan Seremi - corect, imparţial, energic, perseverent

Ilie Bolojan - hotărât, sobru, calculat

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
37 Comentarii
TOTUL E POLITIC
prostitutia legal nu poate fi dovedeita dar adulterul cel mai mare pacat, suflete nenorocite exista si sa nu credeti ca se culca doar cu aia, sa fim seriosi !
Postat 24 Iulie 2011, 23:38 de asta este politica
TOTUL E POLITIC
LA ITM ISI TINE CURVA PE BANII PUBLICI, IDEM FINATE, IDEM POLITIE CE VRETI SI TRAIANA BASESCU ARE CURVA LANGA EL PUTEM LINISTIT SA AREDM CASA POPORULUI SI TOT CE REPREZINTA SANATA DE COMUNISM. ASTA VOR DEPRINDE TINERI SA FACA ADULTER? SA ARDA TOTII CA SOBOLANII, eu nu pricep nu sunt barbati sa se sacrifice, ma mir ca aexistata revolutia in 89, va place puscaria dar sa va aparati poporul de desfrau dovedit nu stiti, ce barbati sunteti voi? muieri in pantaloni!!!! va joaca si se fuuuuuut pe banii publici si auzi prostitutie interzisa PSD este in commplicitate cu ce se intampla unul trage altul trage si totul e mascarada politica
Postat 24 Iulie 2011, 23:36 de asta este politica
CE Tt Aa Rr Ee AM AJUNS
Ce va mai minunati oameni buni, tu Radule si dumneata d-na Mariana, si eu am avut o colega la fabrica de mobila Beius, care printr-o reusita casatorie( ?) s-a pripasit si ea pe la finante, cand am fost acolo cu niste declaratii a vorbit cu mine ca si cum nu din banii nostri ar fi platita, am vrut sa-i fac plangere sefului, dar era la sedinta la Oradea.In scoala generala ar fi trebuit sa invete buna conduita , mai ales ca a repetat de doua ori o clasa.
Postat 24 Iulie 2011, 20:16 de un contribuabil
???????????
Domnule Raducu, nu numai la finante Oradea sunt cazuri de = omul nepotrivit = pentru functia pe care o presteaza ,la Stei au fost ( stie bine d-l Nica cum au facut unii facultatea, unde dumnealui stringea cheta,, 50 marci,, sa le dea la profesori, dar care se duceau in buzunarele cui, d-le Nica???????, dar unitatea fiscalas-a desfiintat, cu toate ce ne este foarte greu (financiar ) sa ne deplasam la Beius pentru o adeverinta sau alte obligatii fiscale. Unii cad ,dar tot in picioare, fiinca sunt altii care ii sustin , fiinca in caderea lor i-ar putea lovi si pe ei , iar durerea ar fi comuna. Ce se mai aude despre evaziunea de fa Trezoreria Stei????????? E bine sef la finante Beius d-le Nica ??????????
Postat 24 Iulie 2011, 19:32 de mariana
finante
Domnule Mihaiu, pitipoanca asta cu care va afisati reprezinta standardul dvs?Puteti investi in ea mii de euro ca vocabularul si comportamentul ei au ramas foarte vulgare ca si pe vremea cand vindea pantofi iar dvs nu faceti altceva decat sa va compromiteti si sa va faceti de ras in fata sotiei si a copiilor.
Postat 24 Iulie 2011, 14:04 de raducu
vanzatorii
mai sunt si alti fosti vanzatori(metalo chimice)pripasiti pe la finante. nu am sa inteleg niciodata cum a putut absolvi o facultate un asemenea personaj(pana si cu pile, tot exista niste limite). am facut un experiment. pe acest individ poti sa-l intrebi orice, raspunsul e invariabil:"nu sunt sigur, am retinut problema si ma voi documenta!". pentru orice face la fel. HABAR NU ARE! sau alt raspuns tipic al celor de la finante. daca intrebi ceva concret ti se raspunde:aplicati legea! OK, dar inseamna ca am avut unele nelamuriri, de aceea te-am intrebat! sau alt caz concret: o doamna finantista era convinsa ca 1/3 inseamna 30%! greu am facut-o sa priceapa ca 1/3=33,33(3)%!
Postat 24 Iulie 2011, 12:55 de dante
FINANTE
Mi-a placut comentariul facut de vali.Punct ochit punct lovit. Chiar intretine o fosta vanzatoare pe care, dupa ce a scolit-o, a sters-o de praf,si a imbracat-o, a angajat-o in mai intai ca referent la Garda Financiara apoi inspector la Finante.Parerea mea e ca nu prea e moral sa imbini utilul cu placutul la serviciu. Mai ales ca Clarika nu e deloc discreta.
Postat 24 Iulie 2011, 10:28 de TT
asta nu e viata
bravoooooo sa scriem o carte sa citesca copii copiilor lor sa stie ce au facut ei in timpul vietii, cum si au batjocorit familia dar atunci pe noi SLUGILE sitemului, astai sunt porcii , samanat de porcii ghifuiti de pe vremea lui ceausescu cand clasa muncitoare murea pe capete ca sa ghifuisca ei, ce scurta memorie aveti, in sitemul bugetra mai mult de 2 ani nu e de stat. Lancezeste si nu mai vrea sa lase scaunul, asta nu e viata, e parazitism social.
Postat 24 Iulie 2011, 10:22 de ce interesant
caracterizari
Imi vine sa rad cand vad caracterizarile facute de cei 3 politicieni.Domnilor, cred ca nu il cunoasteti.Profesional are foarte mari lacune de legislatie fiscala, iar ca si caracter manipuleaza oamenii care cad in plasa si incearca prin diverse mijloace sa ii aiba cu ceva la mana pentru a-i santaja. Prostituata lui angajata la Finante se crede buricul pamantului, pleaca in timpul serviciului cand are chef pentru a se intalni cu el la pensiuni si sfideaza toti colegii.
Postat 23 Iulie 2011, 20:27 de vali
foarte ciudat nu ati mentionat
de cate ori au fost verificati de ITM, sunt foarte curios de traficul de influenta si abuz manifestate de cele doua institutii, incurajarea nespotismului dar se va rezolva cu niste plangeri penale, verificati legislatia privind cumulul de functii sau credeti ca tremuram in fata voastra,ca ziaristul care va ia un banal interviu fara calitate , fara esenta pevint aportul institutiei in respectarea legii , va vine vreme sa platiti totii anii in care ne ati batjocorit si ne ati umilit, D-zeu sa ajute omul , nu javrele care nu se mai satura!
Postat 23 Iulie 2011, 13:42 de Doru
cei de la FINANTE sustin Evaziunea
vedeti modelul Olanda nu esti acceptat pe piata daca nu ai platite obligatiile catre TERTI si stat, nu ai autorizatie , nu faci mai mult decat poti duce de ce sa faci doar acte si sa dai TUNURI, de ce? cum delimitam miliardari de saraci prin tunuri trase , cum echilibram balanata veniturilor prin evaziune continuata, imi pare rau ca suntem condusi de POLITIC care isi impart feliile in ce priveste calitatatea functionarului pubili care dupa mine poate fi inlocuit cu un SOFT:)) un soft poate face ce fac sute de mii de oamenii.
Postat 23 Iulie 2011, 12:56 de anca
cei de la FINANTE sustin Evaziunea
nescris in acte si acre trebuie clarificat orice firma care are datorii mai mari ca timp de 6 luni trebuie retrase autorizatiile, este penal sa nu platesti datoriile catre STAT si contributiile salariatilor, dar Finantele sustin sunt in cradasie, complicitata cu cei care NU PLATESC, este un abuz al functionarului public, Finanate nu reprezinata o instututie finanaciara bancara sau de microfinantare, dati va demisia LABEEEEEEE TRISTE! va bateti jocccc de tot ce inseamna ECONOMIE , nu va faceti JOBUL tergiversati si tergiversati si ne luati de fraieri, auzi TUNURI de milione sa fim seriosi idem casa de pensii, sanatate, etc
Postat 23 Iulie 2011, 12:46 de anca
NEDUMERIRE
daca se spune ca cei doi sefi de la finante Beius ii protejau pe asa zisii evazionisti, atunci cei care fac aceasta afirmatie sa spuna si avantajele de care beneficiau cei doi, fiinca nu poti sa acuzi pe cineva de ceva , fara sa aduci si argumente si dovezi. Vorba romanului, (care din pacate se adevereste si in zilele noastre) hotul striga hot dupa altii. Si mai este si vorba \" Cel ce scoate sabia din teaca , de sabie va pieri \".
Postat 22 Iulie 2011, 16:40 de adela
tocmai asta e
@o oarecare: foarte corect ai scris comentariul! pana la urma nu este vorba de INTOLERANTA cum s-a sugerat. fiecare are dreptul la CONFESIUNEA pe care o crede potrivita pentru sine. dar nu poate sa-mi spuna nimeni ca cei mai buni pentru functii de conducere sunt exact din aceasta zona! sau faptul ca la un hotel deschis relativ recent mai mult de 50% dintre angajati au fost alesi tot din aceasta zona(cel ptuin asa umbla vorba prin targ). despre beniamin rus nu stiu mare lucru in acest sens(doar ca nume ca beniamin, tabita, rebeca sugereaza clar ce si cum). m-as bucura ca zvonul despre primar sa nu fie adevarat(desi cel putin in acest caz omul A FOST ALES si in opinia mea chiar are REALIZARI NOTABILE). repet inca o data, NU MA DERANJEAZA apartenenta in sine la un cult CI FOLOSIREA ACESTEI APARTENENTE pentru promovarea incorecta a cultului. ma deranjeaza daca intre doua persoane de competente sensibil egale ar fi preferat pentru o functie de conducere(sau chiar si de executie)cel care este neoprotestant. dupa cum m-ar deranja si in sens invers, cineva sa fie foarte competent si sa fie respins pentru ca este neoprotestant.
Postat 22 Iulie 2011, 12:14 de dante
am observat si eu
O \"scoatere in fata\" a \"fratilor\" - si asta de multa vreme...sincer pe mine asta ma sperie :( Un exemplu: se vorbeste in \"targ\" ca nu degeaba Selina primeste marea majoritate a lucrarilor mari (de unde \"pica gras\" )- pe care le face...stim cu totii cum... - iar cel ce ne conduce orasul ar apartine aceluiasi cult, desi n-o recunoaste (fluturasii trimisi \"fratilor\", inainte de alegeri, insa spun asta)... Nu bag mana in foc pentru ca n-am dovezi, dar nici in coincidente nu cred ... :(
Postat 22 Iulie 2011, 11:47 de o oarecare
sila
@14,06: eu am scris \"sila\"care este cu totul altceva. si cum am precizat sila mea provine din felul in care se manifesta 90% din neoprotestanti:masini parcate pe unde apuca in jurul cladirii emanuel, \"cordelutzele\"doamnelor(ceva similar cu \"toleranta\"franta/liberte, egalite, fraternite/fata de valul musulman). in rest, parol, chiar nu as avea nimic cu nimeni!
Postat 21 Iulie 2011, 14:17 de dante
ce religie aveti?
MUSULMANA! ma lasati cu pocaiti si cu baptisty tot asa va compromiteti cu prostituate si pe urma mergeti si spuneti frate si sora si ranjiti ca nebuni, vai de voi cei ce considerati CREDINTA o religie de TURMA:)) FRAIERI !!@
Postat 21 Iulie 2011, 14:14 de ma cand va futeti
ce parere
De ce sa iti fie greata "DANTE" cand treci pe langa biserica Emanuel?Poate ar trebui sa iti fie teama ca am impresia ca tie iti produc greata bisericile in general. Daca ai fi un om intelept sau macar cat de cat echilibrat nu te-ai apuca sa iti bati joc de vreo biserica sau un cult...unde iti e toleranta?Sau nu exista uscaturi aoartinand altor denominatiuni?Cred ca pierdem chiar esentialul si ne manifestam cu ...greata...doar asa...mai gandeste-te
Postat 21 Iulie 2011, 14:06 de dante
rusineeeeee! trebuie sa iesim in strazi astia rad de noi
ne ia banii ca e mai sanatos decat sa i radieze sau sa i treaca pe site MFINANTE fara CUI, voi chiar vreti sa iesim in strazi, nu ajunge ca muncim mai si radeti ca piata e plina de interlopi cu firme care au CUI dar sunt in ijnactivitate fiscala, mai mai puteti manca RIDICATILE CUI in Original sau anulatil l , nu va e rusine! aveti bun simt civil, ne mai puneti bete in roate, anaf nu actualizeaza imediat site ul si te trezesty ca platesti si TVA si impozit, e corect ce faceti!
Postat 21 Iulie 2011, 13:41 de UUUUUUUUUUUUUU
multumesc
@scortosul: basescu nu e baptist(ar fi si culmea daca ne gandim la gheata consumata!)dar l-a numit pentru ca igas e(si face parte din grupul neo de la arad), PSD-ul nu e partid de pocaiti dar PDL-ul ïl pastreaza in functie tocmai pentru ca e(si din acelasi motiv il doreste candidat si la PMO). in rest, multumesc de urare dar cum nu sunt egoist ti-as lasa si tie o portie pentru o gargara reusita!
Postat 21 Iulie 2011, 11:12 de dante
@dante
Tot nu pricep > Ori sunt eu aiurea ori tu bati campii !!! O fi basescu pocait? Ofi PSD-ul un partid de pocaiti ? Poate Tarle a numit-o ca o cunoaste !!! Ai ramas cu una din 4 !! Raman la parerea mea ca nu poti iesi din zona statie de epurare si nici macar nu poti trece la partea finala ci ramai tot la intrea dejectiilor !!! Gargara placuta !!!
Postat 21 Iulie 2011, 10:47 de scortosul
ziarist dinozaur
Mai ieri il injurati si il faceati taticul hotilor.....brusc il laudati....pute de la o posta a santaj cu scopul de a mai obtine niste bani pentru o ziarista care ar merita sa stea la mititica vreo 2 ani pentru toate mizeriile scrise. Este si asta unul din aceia pusi de PSD si care scuipa unde au lins....sa plece PDL-ul si sa fie controlat sa vedem cat de corect si de curat este. Asa ziar asa personaj.
Postat 21 Iulie 2011, 08:52 de costica
alt context
@scortosul: pe tantas l-am pomenit in alt context, pe igas l-a pus base, pe pantis tarle iar mihaiu a fost ales de PSD(iar acum il vrea PDL tocmai din motive de "pocainta"). in rest, fiecare cu parerea lui!
Postat 21 Iulie 2011, 07:37 de dante
Finante
Oare ce cauta politicul in finante? Cat despre dosarul celor doi de la Beius, ma rog la Dumnezeu sa le ajute ca doar el o poate face. Cele doua inspectoare care au dat declaratii contra lor, vai de capul lor, nici nu stiu cu ce se mananca meseria de finantist.Procedeul de lucru a institutiei era controlat anual de catre Curtea de Conturi si este acelasi in toata tara. Oare merita o functie chiar atat incat sa ingropi doi oameni in puscarie?
Postat 20 Iulie 2011, 22:34 de Adi
@dante
Tot nu am priceput cine i-a numit in functii pentru ca sunt pocaiti ?? Ca asta era inrebarea mea !!! Dai doar 3 nume ca altele nu cunosti !!! Cine i-a numit pe criterii religioase asa cum ai scris mai jos ??? Iar Tantas ala din Satu-Mare nu are functii politice in administratie si pana ieri nu-l cunostea nimeni si nu intereseaza pe nimeni !!!! il stie doar pe fisu ca-i cal breaz !!!! dar ce are coada vacii cu stampila primariei !! asa ca tot ce scrii e apa de satie de epurare !!! nici macar de ploaie !!!! Argumentele tale sunt ridicole , superficiale ,lipsite de continut, tendentioase ........... aiurea !!!
Postat 20 Iulie 2011, 21:24 de scortosul
x
Redactorul articolului a fost sa consulte dosarul la judecatoria Beius(a celor 2 sefi suspendati) si ar fi trebuit sa scrie realitatea din dosar si nu la comanda.Deci ar fi trebuit sa observe ca in dosar nu exista acte care sa nu fi fost semnate de cei doi sefi, iar dosarul se bazeaza pe doua declaratii date de doua inspectoare din cele opt audiate, si care nu au declarat ca nu au fost lasate sa lucreze,bine ar fi sa se scrie corect si sa nu va bate-ti joc de viata oamenilor.
Postat 20 Iulie 2011, 19:07 de x
nu zauuu! ce ziceti de Baile felix cate taxe colectati din activitatiile economice de acolo?
"Acum, singura mea preocupare e să menţin Bihorul în primele 10 judeţe din punct de vedere al taxelor colectate. " e o cursa de nebunii deci nu se merge pe randament economic si echilibru social, facem polite multe suntem cei mai buni ca paguba o suporta asiguratul, bravooooo! asa se gandeste ca sa colectezi taxe trebuie sa oferi si stabilitate si echilibru impreuna cu lantul lung de birocratie instaurat de institutii bugetare, la asta va ganditi sau visati!
Postat 20 Iulie 2011, 19:03 de dancapitandeplai
bun diplomat e mihaiu in declaratii
da, pentru latura spirituala este Biserica, dar efectele trebuie sa se vada in viata de zi cu zi. nu cred ca neoprotestantii au fost promovati in anumite zone politice datorita cultului, ci mai degraba datorita profesionalismului. dar fiind o comunitate consistenta in oradea, e de asteptat sa apara si ei acolo. iar apoi, e vorba si de o etica a muncii care ti se imprima. reforma protestanta a adus si capitalismul. vezi numai cati pocaiti au firme. orice padure isi are uscaciunile ei, asa ca si intre protestanti o sa`i gasesti, dar stereotipizezi prea mult cu cordeluta din cap si cu bautul de sangerete. a propos, ce`s alea?
Postat 20 Iulie 2011, 18:44 de unu
de ce nu fac stagiatura la un privat?
cei de la finante, grada, mai, dna, mediu,concurenta neloiala, sanepid etc de ce nu fac stagiatura practica si devin profesii libere/liberale , de ce?
Postat 20 Iulie 2011, 18:43 de un oradean
apa de ploaie ar fi mai sanatoasa
fata il da de gol nu e nimic de el, dar ELITA societaii e o moda vb de SIGLA bolojan woooooooow, sunt cu gura cascat mai vreauuuuuuuu, woooow ati spus SEREMIIii am orrrrrrrrggggggggg wooooow , mai vreau nu te opre, hiiiiiiiiii vai, vai, vai ce soricel vrea sa prinda solobalani:)))
Postat 20 Iulie 2011, 18:32 de anca
cat timp avem nepregatiti profesional nu putem avea calitate profesionala
ha, ha, ha, ha "FEMEILE" fac munca de birou si gemeile barbatii se lupta cu interlopi, vreau sa va spun ca avem cei mai nepregatiti in sectorul bugetar cu exceptia MAI,cei de la garda folosesc legislatia veche, am auzit ca au dat examene au FOST FILMATI, sau trecuti:)) deci hai sa gandim rational, daca un salariat de la garda nu face practic ce face un agent ECONOMIC nu avem ce discuta, sa vb teorie mai bine dormi, practica ne dermina sa gasim solutiiii, vine de la sanepid si spun ati facaut analiza apei? pentru activitate de magazin NEALIMENTAR:)) adica salariatul trebuie sa se spele cu apa potabil spun cei de la control, deci trebuie facut deratizare, o lasam pe cea de la control sa faca magazinul si sa vanda si il punem pe patron sa faca controalele ce ziceti macar 1 luna, si pe urma venim cu SOLUTIIIIIIIIIII, nu teorie si bici.Vreau sa va spun ca cei de la garda inca nu au auzit DE ADEVERINTA sediu social, dar de CERTIFICA:)) te apuca rasul, vreau sa spun ca ei de la GARDA vin la avocat la sediu sa ceara actele FIRMEI, te prapadestyyy de ras, ei cauta actele la sediul chiar daca exista punct de lucru, asta este ABUZ .... deci faceti va firma cititi toata legislatia si vorbim OME
Postat 20 Iulie 2011, 18:09 de un roman
Mai putin respect
Pai stie toata lumea cate ilegalitati ati facut ! Cum se face sa chemi inspectorii in birou si sa le spui ce si cum sa scrie actele de control sau numai pe sefii lor ? Pai pe unul ca Mircea Ille care a ramas repetent doi ani in facultate , care se ocupa numai cu dijmuirea , cum de il tineti in brate ? Dar cu interventiile explicite pe care le-ati facut in activitatea de inspectie fiscala la petrolisti , cu ele cum ramane ?
Postat 20 Iulie 2011, 14:57 de giorgio
cuvantul pocait
@scortosui: si sa stii ca personal mi se pare nepotrivit cuvantul \"pocait\"pentru ca marea majoritate numai \"pocaiti\"nu sunt(un exemplu este si beniamin tantas, cel cu bentley-ul de la satu mare). in plus tin sa-ti precizez ca eu scriu cu mana, nu cu gura, asa ca povestea cu statia de epurare cade! si inca ceva: nu toata lumea trebuie sa fie de acord cu mine! perceptia mea este cea pe care am precizat-o, de fapt mai mult am insistat pe ideea ca neoprotestantii se considera superiori(habar nu am de ce, doar pentru ca doamnele isi pun cate o cordeluta?). ca mie nu imi sunt deloc dragi, asta e! fii sigur ca nu o sa dau in cap niciunui neoprotestant dar nici nu ma poate obliga nimeni sa-i iubesc!
Postat 20 Iulie 2011, 14:53 de dante
deocamdata atat
@scortosui: cu stomatoloaga inseamna ca ai nimerit-o bine, eu unul nu! nume: igas, pantis, mihaiu! sigur nimeni nu va spune ca acesta a fost motivul numirii, se va vorbi exclusiv despre competenta(poate la pantis si mihaiu sa fie chiar adevarat). din ecuatie l-am exclus pe radu tarle pentru ca el a fost ales(la fel ca falca); eu unul(simpatizant PNL)nu l-am votat pe tarle tocmai din acest motiv. nu inteleg totusi de ce te exprimi asa:"sa investigam, sa analizam". adica ai vreo functie?
Postat 20 Iulie 2011, 14:40 de dante
@dane
Fii mai explicit ca nu pricep nimic !!! Au fost numiti in posturi oameni pentru ca doar apartineau unui cult neoprotesnat ? Fii mai exact ! Cine ?? Cred ca vorbesti aiurea !!!! Uite eu am frost la o stomatoloaga care este apartinatoare de unul din cultele neoprotestante si de atunci ( de 18 ani ) numai la ea ma duc !!! Crezi ca ma duc la ea doar ca e "pocaita" ? Tu poti crtede ca eu ma duc cu dintii mie la una ca e numai e " pocaita " ??? Esti dus cu pluta pe Cris in jos si ai ajuns la st. de epurare si ti s-a umplut gura cu r.......... !!! Cat despre "discriminarea pozitiva" fii domle punctual si spunene cine a facut asemenea lucru !!!! Nume si prenume sa investigam si sa analizam !!!! Altfel tot ce scriie gargara cu materie prima de la statia de epurare la care ai ajuns !!!!!
Postat 20 Iulie 2011, 14:24 de scortosul
competenta
sau faptul ca spre exemplu o respectabila doamna apartine unui cult neoprotestant nu o face cu nimic mai competenta in ale stomatologiei decat pe altcineva! eu am fost o singura data la ea dar mi-a ajuns. ABANDON TOTAL!
Postat 20 Iulie 2011, 13:55 de dante
discriminare "pozitiva"
in viata publica de azi se practica o " discriminare pozitiva" de toata frumusetea. in multe posturi de conducere(mai ales publice dar nu numai... a se vedea unele hoteluri)ajung anumite persoane doar pentru ca apartin cultului neoprotestant. persoane care nu sunt cu nimic mai bune decat altele apartinand altor confesiuni. mie de exemplu imi este absolut sila duminica sa trec pe langa cladirea emanuel si sa le vad pe cele pe care eu le numesc "bandajatele intru Domnul"(de fapt am inteles ca aceasta chestie cu "bandajul"a fost lansata chiar de catre un pastor!). ar fi interesant daca Politia rutiera s-ar implica si i-ar sanctiona pe cei care joia si duminica parcheaza in zona cladirii emanuel pe unde apuca, numai legal NU! este problema fiecaruia ce confesiune imbratiseaza dar nu mi se pare in regula ca de cele mai multe ori neoprotestantii sa se considere superiori doar pentru ca, spre exemplu nu mananca sangerete(mmmmm!)sau poarta o cordeluta in varful capului.
Postat 20 Iulie 2011, 13:50 de dante
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON