URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Noiembrie 2014, 15:56

Preşedintele PPMT Bihor, Zatyko Gyula: Sperăm că Iohannis va termina nu doar cu baronii roşii din PSD, ci şi cu cei verzi din UDMR

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Reprezentanţii PPMT Bihor, formaţiune care l-a susţinut pe candidatul ACL Klaus Iohannis la cel de-al doilea scrutin, susţin că victoria acestuia se datorează în mare parte tinerilor care s-au mobilizat cum "niciun şef de campanie nu ar fi putut să o facă", a explicat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele PPMT Bihor, Zatyko Gyula.

"Tinerii au răsturnat această situaţie. Şi nu doar cei din Transilvania. S-au mobilizat peste tot, în Iaşi, Bacău, Timişoara", a declarat Zatyko care crede că primul preşedinte transilvan va reuşi să aducă ţara pe un făgaş normal. "O să se termine cu corupţia, traseismul. A fost un vot împotriva baronilor roşii din PSD dar, totodată, şi a baronilor verzi din UDMR", a spus Zatyko.

Ca argument în favoarea susţinerii, directorul de organizare al PPMT pe regiunea Partium, Csomortanyi Istvan, şi el prezent la conferinţa de presă, a adus faptul că în ciuda mobilizării reprezentanţilor UDMR, care înaintea celui de-al doilea scrutin au făcut campanie electorală în favoarea lui Victor Ponta, electoratul maghiar a votat cu Iohannis.

"În Bihor, Szabo Odon a vizitat toate primăriile UDMR, bisericile, cerând maghiarilor să voteze cu Ponta, în alte judeţe, primarii UDMR au trimis cărţi poştale în care cereau oamenilor să pună ştampila pe candidatul PSD, că de la ei vin banii. Cu toate acestea, electoratul maghiar a votat masiv cu Iohannis, dovadă că nu mai acceptă să fie prostiţi. În toate localităţile unde comunitatea maghiară este mare, Iohannis a obţinut scoruri imense. În Biharia, peste 85 %, În Cetariu, Paleu, peste 80%", a exemplificat Csomortanyi.

Ca atare, cum cel puţin în Bihor, conducerea UDMR s-a îndepărtat de voinţa politică a electoratului maghiar, ar trebui să-şi prezinte demisia. "Adică maghiarii votează cu Iohannis iar UDMR, în ciuda lor, continuă să susţină PSD. Îi somăm să-şi prezinte demisia pentru că s-au rupt de interesele electoratului maghiar", a mai declarat Csomortanyi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Speram ca Iohannis va termina cu baronii rosii din PSD si cu cei verzi din UDMR
De acord cu aprecierile din materialul respectiv.De fapt ar trebui sa se termine odata cu toti monstrii care au dominat politica romaneasca de la caderea comunismului pana acum. Succes si sa auzim numai de bine! Cristioreanul
Postat 19 Noiembrie 2014, 11:52 de Cristioreanul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON