URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 21 APRILIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Până acum, când călătoream în străinătate, ne plângeam că ţiganii cerşetori ne fac neamul de râs. Acum ne fac de ruşine cei care ne conduc, analfabeţii din Guvern şi nesimţiţii din Parlament. Pe mine cel mai tare mă enervează când aud că se vorbeşte de Guvernul Dragnea sau Guvernul Dăncilă. Guvernul nu este nici al infractorului de Teleorman, nici al sărmanei petroliste.
Zic şi eu
Adrian Cris
La CJ Bihor este blocaj, ţipă de doi ani coaliţia UDMR-PSD-ALDE şi divizia sa de presă, acuzând mai nou că refuzul consilierilor PNL de a vota bugetul pe 2018 a făcut ca salariaţii instituţiei şi ai celor subordonate să capete luna asta doar 70% din lefuri. Nicio noutate. Politrucii locali repetă papagaliceşte cuvinte precum "blocaj" şi "boicot" la fel cum şefii lor boscorodesc întruna "Soros" şi "Statul Paralel". De data asta, totuşi, nu cu ei am treabă, ci cu PNL-iştii...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Șobolanii internetului sunt ușor de recunoscut: sunt frustrați, nefericiți, rasiști, sexiști, antisemiți, urăsc totul și pe toată lumea. Nu cunosc rețeta dialogului și polemicii, nu au vocația construcției, dar excelează în cea a distrugerii, chiar dacă puterea lor distructivă este, încă, nesemnificativă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum apreciaţi că au fost costurile încălzirii în Oradea în această iarnă?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă prevede o procedură rapidă şi relativ ieftină prin care o persoană poate să obţină o hotărâre judecătorească prin care datornicul său să fie obligat să achite sumele de bani pe care i le datorează.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hepatita acută virală se declanşează după o perioadă de incubaţie de15-45 de zile pentru hepatita A, 30-180 de zile pentru hepatita B şi D, 15-160 de zile pentru hepatita C şi 14-60 de zile pentru hepatita E. Simptomele sunt variabile şi cel mai des există o pierdere a poftei de mâncare, greţuri şi chiar vărsături, oboseală...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Consensul unanim în psihologie a fost până acum că depresia se leagă de procesele chimice din creier (serotonina în special), dar o serie de noi studii au propus o nouă teorie: şi anume aceea că depresia ar putea să aibă cauze fizice.
21 Iulie 2017, 13:22

Noi promisiuni pentru infrastructura rutieră şi feroviară din Bihor: Ministrul Transporturilor afirmă că a „deblocat” toate proiectele

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Parcă ar fi an electoral sau timpul ar fi fost dat înapoi. Aflat vineri în „vizită de lucru” pentru a inspecta stadiul lucrărilor de reabilitare şi modernizare a DN76 pe tronsoanele Oradea – Beiuş şi Beiuş – Ştei, actualul ministru al Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc, le-a oferit jurnaliştilor orădeni, invitaţi la Prefectură, dovada că este la fel de hotărât ca predecesorul său din urmă cu cinci ani, Dan Şova, care promitea la fel de solemn reluarea şi, după caz, deschiderea de noi şantiere pentru realizarea unor obiective de infrastructură.

Flancat de preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, prezent în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, de directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România, Ştefan Ioniţă, şi de prefectul judeţului, Ioan Mihaiu, Cuc a trecut în revistă absolut toate proiectele restante şi a afirmat că le-a „deblocat” pe toate.

Undă verde pentru drumul expres

Prima, şi de fapt cea mai concretă noutate anunţată de ministrul Transporturilor, se referă la finalizarea drumului expres construit de Primărie în urmă cu doi ani din zona Dragoş Vodă până la blocurile ANL din bulevardul Ştefan cel Mare, dar neterminat din cauză că pe o porţiune de aproximativ 600 metri liniari terenul necesar nu a fost pus la dispoziţie de către Direcţia Regională a CFR.

Ministrul Alexandru Cuc a dat însă o veste bună: la mijlocul acestei săptămâni, miercuri, Consiliul de Administraţie al Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române a decis închirierea terenului în suprafaţă de 13.800 metri pătraţi către municipalitate, iar săptămâna viitoare conducerea Regionalei de la Cluj „va perfecta” cu reprezentanţii Primăriei „toate actele necesare”, aşa încât drumul expres va fi finalizat, fără a mai ocoli pe străduţele din vecinătatea fostului Depou.

Nouă licitaţie pentru Autostradă

În ce priveşte reluarea lucrărilor pe secţiunea 3C a Autostrăzii Transilvania, abandonate încă din 2008, Cuc a spus că a fost transmisă către Autoritatea Naţională pentru Achiziţii Publice documentaţia pentru licitarea în SEAP în vederea desemnării unui nou constructor, după ce contractul cu asocierea firmelor spaniole Corsan-Corvian, semnat la Oradea în guvernarea Ponta a fost reziliat fiindcă acestea nu au făcut nimic. Motiv pentru care, de altfel, firmele au fost „penalizate” financiar, a adăugat şi şeful CNAIR, Ştefan Ioniţă, fără a indica însă suma executată de autorităţile române.

Actualul ministru a precizat că cei 54 kilometri ai secţiunii ce străbate judeţul Bihor au fost împărţiţi în trei loturi, pentru a lucra tot atâtea firme sau asocieri, iar primii 5 kilometri ar putea fi gata încă înainte ca Ungaria să finalizeze autostrada M4 până la graniţa cu România, iar întreaga secţiune până cel târziu la finalul anului 2020, când se va putea circula „între Oradea şi Cluj”.

Centuri „deblocate”

Ministrul Transporturilor a abordat şi subiectul şoselelor de centură ale oraşelor bihorene, afirmând că „pentru varianta de ocolire Ştei (n.r. – Beiuş-Ştei) avem antreprenor şi sursa de finanţare este POIM” (n.r. – Programul Operaţional pentru Infrastructură Mare), singura „sincopă” fiind exproprierea terenurilor necesare. Alexandru Cuc a afirmat, însă, că o Hotărâre de Guvern în acest scop va fi adoptată în septembrie, astfel că lucrările propriu-zise vor începe „în primăvara anului viitor”.

Despre centura Aleşd, oficialul a amintit că a fost anulată licitaţia organizată încă din 2015 pentru desemnarea constructorului, „iar până la sfârşitul anului vom lansa” o nouă procedură.

De asemenea, Cuc a spus că în septembrie „vom lansa” şi procedura pentru găsirea unui constructor care să finalizeze centura oraşului Săcueni, abandonată într-un stadiu de execuţie de 52%.

În fine, ministrul a declarat că „am preluat” studiul de fezabilitate pentru centura Salontei, recent făcut de Consiliul Judeţean, „şi l-am transmis directorului CNAIR”, deoarece „trebuie găsită sursa de finanţare pentru a-l implementa în perioada următoare”, fără a preciza ce înseamnă, concret, acest lucru.

Electrificare şi „calmare”

Ministrul Transporturilor nu a ezitat să facă promisiuni nici în legătură cu electrificarea căii ferate între Episcopia Bihor şi Cluj, declarând că „avem semnat SF-ul”, iar apoi, când BIHOREANUL i-a cerut estimarea unei date pentru începerea efectivă a lucrărilor să revină spunând că, de fapt, „avem semnat contractul pentru SF”.

Alexandru Cuc a spus că termenul de execuţie a studiului este de 12 luni, iar „la jumătatea anului viitor vom lansa procedura de proiectare şi execuţie”, costul total al proiectului fiind de 480 milioane euro, iar sursa de finanţare acelaşi POIM.

În final, ministrul a ţinut să felicite Consiliul Judeţean pentru că va construi un nou terminal la Aeroportul Oradea, iar şeful CNAIR, Ştefan Ioniţă, a afirmat, întrebat fiind de jurnalişti, că insulele de calmare recent amplasate pe DN 1 între Oşorhei şi Auşeu vor fi refăcute în urma unui audit de siguranţă rutieră, execuţia după vechiul proiect fiind în prezent „stopată”.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
cu faptele e greu la ei...
doar din vorbe ne fac ...
Postat 21 Iulie 2017, 15:39 de Traian
Blabla
Blabla,povesti,povesti si iar povesti. Fapte tovarasul mang...La capitol de laudat santeti buni .. in rest nimic
Postat 21 Iulie 2017, 13:34 de tepes
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Academicieni şi specialişti de renume care au învăţat la Colegiul Emanuil Gojdu şi-au trimis cărţile în biblioteca şcolii (FOTO)
  • Vocea cartierului. Peste 250 de orădeni au votat proiectele de bugetare participativă ale cartierului Nufărul (FOTO)
  • Şase lebede salvate la Suplacu de Barcău, după ce au 'aterizat' într-un batal cu reziduuri petroliere (FOTO / VIDEO)
  • Judecătorul Cristi Danileţ a predat „lecţii deschise” de educaţie juridică la Tărian și la Oradea (FOTO)
  • O victorie şi o înfrângere pentru Universitatea CSM Oradea în jocurile de pe teren propriu de sâmbătă şi luni (FOTO)
  • UDMR cere treceri de pietoni denivelate în faţa tuturor instituţiilor şcolare din Oradea (FOTO)
  • Model inedit: Copaci cu coroană cubică, plantaţi pe pietonala Alecsandri din Oradea (FOTO)
  • Meserie... cu tehnologie: La Grupul Şcolar Agricol din Cadea, viitorii sudori vor învăţa meserie la un simulator de ultimă generaţie (FOTO)
  • Lumea roboţilor: Peste 150 de copii şi tineri şi-au demonstrat abilităţile în robotică la Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Baschet: CSM CSU s-a impus cu 74-70 în disputa cu BC SCM Timişoara (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON