URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ştiam că Sicilia e cea mai săracă zonă, dar una dintre cele mai frumoase, cu nenumărate vestigii ale unor civilizaţii străvechi, cu straturi greceşti, romane, arabe, normande, hispanice. Ca de obicei, am întâlnit şi acolo români, mai mulţi decât m-aş fi aşteptat. Unul, Ionuţ, din Dâmboviţa, mi-a spus că în ruptul capului nu s-ar întoarce în România. "Banii pe care voi îi primiţi acum în ţară sunt bani mincinoşi, n-o să vă ţină mult"...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?

De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
24 Ianuarie 2011, 12:25

Pensionarii militari au întors spatele politicienilor. PDL-iştii au fost huiduiţi! (FOTO)

Pensionarii militari au întors spatele politicienilor. PDL-iştii au fost huiduiţi! (FOTO) De Ziua Unirii, pensionarii militari au protestat, iar PDL-iştii au fost huiduiţi!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Protest în masă şi în tăcere

Circa 100 de militari disponibilizaţi, în rezervă şi în retragere din Garnizoana Oradea au ales să participe la ceremonia dedicată Unirii Principatelor în centrul oraşului, protestând totodată într-un mod inedit împotriva tăierii drastice a pensiilor, în urma recalculării.

În momentul în care reprezentantul Garnizoanei Oradea a anunţat că delegaţia militarilor pensionari urmează să depună o coroană, aceştia s-au aliniat în formaţie de front în spatele camarazilor care ţineau coroana în mână, pornind cu toţii în marş spre soclul statuii.

După ce coroana a fost depusă, cei aproximativ 100 de ofiţeri şi subofiţeri în rezervă şi în retragere au rămas cu spatele spre locul unde stăteau oficialităţile, până ce reprezentantul Garnizoanei a declarat încheiate festivităţile. Imediat după acest moment, protestatarii s-au aşezat în faţa statuii şi au stat în această poziţie circa două minute, pentru a fi fotografiaţi.

După terminarea ceremoniei, deşi intenţionau să se deplaseze, tot în formaţie, spre Parcul Traian, pentru a desfăşura un miting în faţa Prefecturii, militarii au renunţat la planul iniţial. "Azi nu huiduim, deoarece dacă pentru politicienii de la Putere această zi nu înseamnă nimic, pentru noi înseamnă mult. La Prefectură nu mai depunem niciun document, că am mai depus şi, oricum, ştie şi Prefectura şi Guvernul ce ne doare", a declarat maiorul (r) Valer Tonceanu, preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate din Bihor.

Băsescu nu e Comandantul meu suprem

Pensionarii militari care au participat la ineditul protest sunt revoltaţi de tăierea drastică a pensiilor, în urma recalculării acestora de către Guvern, fapt care i-a determinat pe unii dintre protestatari să afirme că nu-i mai recunosc pe actualii conducători ai ţării.

"Pentru noi este un moment trist. Prin tăierea pensiilor noastre s-a ajuns la bolşevizarea Armatei, căci numai bolşevicii îşi mai băteau joc de elita Armatei. Ei deprofesionalizează Armata şi încearcă s-o rupă de popor, pentru că suntem prezentaţi ca nişte nesimţiţi care nu ne merităm pensiile", a declarat pentru BIHOREANUL colonelul (r) Grigore Bartoş, fostul comandant al Brigăzii 11 Mecanizate, acum preşedintele Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă Avram Iancu.

Colonelul a dat propriul exemplu, arătând jurnaliştilor orădeni felul cum i-a fost ciuntită la jumătate propria pensie. El a prezentat cuponul de pensie din luna decembrie 2010, când a primit 2.400 lei, precum şi cel din ianuarie 2011, când a luat doar 1.200 lei.

"Personal, nu-l mai recunosc ca şi Comandant Suprem pe Traian Băsescu şi nu-l recunosc nici ca ministru pe Gabriel Oprea, care scandalos a fost înaintat de la gradul de căpitan la cel de general cu patru stele, doar pentru că a fost şi este obedient politic", a mai declarat fostul comandant.

PDL-iştii, în huiduieli

La ceremonia de depunere a coroanelor de flori la statuia lui Mihai Viteazu s-a mai înregistrat un incident fără precedent la Oradea.

În momentul în care delegaţia PDL, formată din circa 40-50 de persoane, s-a îndreptat spre soclul statuii, membrii acesteia au fost huiduiţi de mai multe persoane în vârstă, însă nu din grupul foştilor militari, ci din partea ocupată de spectatori.

Programaţi să depună flori imediat după reprezentanţii PDL, liberalii au fost, în schimb, intens aplaudaţi, în mijlocul acestora aflându-se şi fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, căruia mai mulţi bătrâni i s-au plâns de faptul că le-a scăzut nivelul de trai.

Printre cei care au depus coroane cu ocazia ceremonialului s-au mai numărat prefectul Gavrilă Ghilea şi subprefectul Cristian Bitea, preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, primarul Ilie Bolojan, care a venit, ca în fiecare an, însoţit de viceprimarii Rozalia Biro şi Gheorghe Carp, dar şi alţi reprezentanţi ai instituţiilor şi partidelor politice din judeţ.

Festivităţile au continuat cu un program artistic susţinut de ansamblurile folclorice din Oradea şi s-au încheiat cu Hora Unirii în care s-au prins inclusiv politicienii locali.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
18 Comentarii
PTR. FOST SOLDAT!!!!
CE FACEAU TOATA ZIUA ? PAI NE SCOTEAU LA INSTRUCTIE PE -20 GRADE SI NE ABANDONAU PE CAMP 4-5 ORE TIMP IN CARE EI MERGEAU LA C.UR.VE SI LA PALINCUTA !!! AM BAGAT FRIG SI REUMATISM IN MINE TIMP DE 9 LUNI DE AM SA DAU SI LA ALTII !!! INSTRUCTIE ?! CULCAT ,SALT INAINTE , AVIATIE LA MARE INALTIME, AVIATIE LA JOASA INALTIME SI ... BANCURI PORCOASE ! ATAT STIAU !! NIMIC MAI MULT !! SI MERITA RECUNOSTINTA NOSTRA ARMIA ASTA DE PUTORI !!!!! RAZBOIUL TOT NOI AMARASTENII IL DUCEM !! EI STAU IN SPATE SA NE CONDUCA !! ASA CA TOT NOI AM MURII NU EI !! postat de: FOST SOLDAT ! dupa scris,exprimare- f.f.f.f.frustrare, se pare ca si tu vroiai sa mergi cu ei, la palinci si femei.....un ofiter de armata, a stat 3 ani in sc. de ofiteri,tu ai stat numai un an, si..sa nu confundam scoala de ofiteri , cu o banala ARMATA....hai sa fim seriosi, SI UITE ASA , SE BUCURA TOV. CEAUSESCU DE ''SUPARARILE NOASTRE""- am trait sa o vad si pe asta,sa-l regretam....
Postat 26 Ianuarie 2011, 13:30 de eu
subscriu
da'asa este...ai dreptate, DEZBINARE, asta a vrut,asta are.....si noi?? suntem mai rai ca pe vremea lui Ceausescu, atunci ne unea,vb.vine saracia,nevoile si neamu.....ACUM NE MERITAM SOARTA......in fond fiecare cu meseria lui,cu aptitudinile lui......daca ar putea tineretul asta, sa-nvete ceva din amaraciunea noastra.....DAR ....ASTA SE VREA" DEZBINA SI CONDU'' !!!!!
Postat 26 Ianuarie 2011, 13:23 de pt.dan
maricica
dansand cu maricica(cea aleasa de "securitate" de 4 ani incoace), baselu' a obtinut din nou ceea ce a vrut: DEZBINAREA diferitelor categorii sociale, DEZBINAREA diferitelor categorii de varsta. Bravos baselu', halal sa-ti fie!
Postat 25 Ianuarie 2011, 10:22 de dan oradeanul
am fost jefuiti si nevoiti sa ne imprumutam
profesiile libere -avocatii nu cotizeaza la CAS nu sustin pensiile pensionarilor pe ei cand ii huiduiti din 90 ei nu contribuie la pensiile parintiilor sau ce vreti sa spuneti ca profesia de EXPERT CONTABIL e din tata in fiu...UUUUUUUUUUU..... ne am saturat sa sustinem oamenii care nu ne sustin, de ce dezvoltam PROFESIILE LIBERE ? de ce nu sustinem MESERIILE piloni de baza intr o societate , UUUUUUUUUUUUUUUUUU jos parazitii societatii, nu mai sustineti si hraniti paturile preferentiale care isi bat joc de parintii lor si ai nostri, cat timp tineri pana in 35 de ani nu mai primesc pensii de ce nu pot opta la o alta forma ca aprofesiile libere, nu va lasati JEFUITI..........uuuuuuuuuuuuuuuuuu!
Postat 25 Ianuarie 2011, 09:57 de uuuuuuuuuuu
DA CE FACEAU ?
CE FACEAU TOATA ZIUA ? PAI NE SCOTEAU LA INSTRUCTIE PE -20 GRADE SI NE ABANDONAU PE CAMP 4-5 ORE TIMP IN CARE EI MERGEAU LA C.UR.VE SI LA PALINCUTA !!! AM BAGAT FRIG SI REUMATISM IN MINE TIMP DE 9 LUNI DE AM SA DAU SI LA ALTII !!! INSTRUCTIE ?! CULCAT ,SALT INAINTE , AVIATIE LA MARE INALTIME, AVIATIE LA JOASA INALTIME SI ... BANCURI PORCOASE ! ATAT STIAU !! NIMIC MAI MULT !! SI MERITA RECUNOSTINTA NOSTRA ARMIA ASTA DE PUTORI !!!!! RAZBOIUL TOT NOI AMARASTENII IL DUCEM !! EI STAU IN SPATE SA NE CONDUCA !! ASA CA TOT NOI AM MURII NU EI !!
Postat 25 Ianuarie 2011, 09:30 de FOST SOLDAT !
DE CE ?
MILITARI SCOSI LA PENSIE LA 45 DE ANI CU ZECI DE SALARII COMPENSATORII SI CU PENSII DE PESTE 1000$ PE CARE TRE SA LE PLATIM NOI ZI DE ZI !!! CE MERITE DEOSEBITE AU AVUT INAFARA CA AU TRECUT CU BLINDATELE PESTE OAMENI IN '89 ? AU STAT LA DATORIE ? DA NOI NDE ERAM ATUNCI ? ERAM DETASATI IN TOATA TARA LA LUCRU DE LA CAREI LA CERNAVODA , DE LA CALAFAT LA SUCEAVA SI NIMENI NU-SI ADUCE AMINTE DE NOI CEI CARE AM DUS REUL !! NUMAI DE MILITARII PENSIONATI LA TINETRETE !!! SARACII DE EI !!! PUTORI, BETIVI ,HANDICAPATI MINTAL !!! GATA LA ORICE ORA SA DEA CU CHIPIUL DE PAMANT !!!!
Postat 25 Ianuarie 2011, 09:24 de FOST SOLDAT !
apevistii
Vad ca multi dintre cei ce scriu ginduri ratacite pe aicea nu au facut armata. Ati uitat cine erau apevistii astia ? Oameni de cea mai joasa subspecie. Ei au fost cei care l-au tinut pe Ceausescu la putere, fiind supraplatiti chiar si pe vremea aia, haine, mancare la popota gratuite si pentru ce ? Majoritatea dintre ei au fost niste betivani notorii, hoti nenorociti care nu stateau pe ginduri sa ia din orice. Eu i-am vazut personal cum luau din portiile soldatilor. Cred ca in proportie de 90 % ar trebui exilati Restul de 10 % fiind oameni de valoare care si-au iubit cu adevarat tara, Pe astea va faceti ca le-ati uitat inclusiv obositu asta de cris care semneaza articolu' . Da' el saracu (crish) e doar o biata ordonanta, care se pune la adapost crezind ca daca scrie de pe partea opozitie de azi, va fi in tabara cistigatoare maine. Pentru sanatatea voastra mintala, nu va mai uitati la televizor. Uitati-va ce efecte secundare poate avea consumul de realitatea si a 3 etc. , cind cititi trivialitatile lui adriean......
Postat 25 Ianuarie 2011, 09:10 de vio
ptr.vitilix
esti un frustrat...fraiere, de ce nu te-ai facut politist sau sa lucrezi in armata romana??? ptr. ca esti un frustrat, o piticanie si nu ai sange in tine, este drept ca in politie sau in armata se angajau numai oamenii bine facuti si cu multa inteligenta, ceea ce tie iti lipseste....
Postat 25 Ianuarie 2011, 08:32 de eu
@daisycutter
huuu.... udemeristule! ai vostrii sunt de cea mai joasa speta! de peste douazeci de ani, se intind cu cine apuca, ciolan sa fie! huu......
Postat 25 Ianuarie 2011, 01:33 de flaviu
nici macar
@Tudor: ii invinovatesti degeaba pe "parizieni"! nu ei au votat asa! Omul din jacuzzi a rezolvat voturile, nicidecum cei care traiesc la Paris. Am vorbit atunci, in 2009, cu cateva persoane si nici vorba de "cozi" sau de voturi atat de numeroase in favoarea "marinarului"
Postat 24 Ianuarie 2011, 19:32 de dan oradeanul
huoooo
Huooo batava D-zeu de pennsionari de armata iesiti la pensie la 45 ani nu ati lucrat mai nimic si pretindeti pensii de parca ati fi fost tot in razboi v-ati luptat cu bateriile de vin si coniac pina si ciorapii a trebuit sa vii spal in armata sper sa plece cit mai multi muncitori din tara sa nu mai aveti pe cine parazita.Huooo
Postat 24 Ianuarie 2011, 17:09 de vitilix
atentie
Sa fim pregatiti,urmeaza o noua revolutie la fel ca si in Tunisia.Important este sa nu fie furata ca in 1989.Sa scapam de comunisti si securisti acum ca in 1989 nu am putut.
Postat 24 Ianuarie 2011, 17:04 de tero
Umilinta in zi de sarbatoare.
Ce poate fi mai umilitor pentru un presedinte decat huiduielile propriului popor? Respect pentru rezervistii bihoreni care au avut demnitatea sa respecte sarbatoarea Unirii Principatelor Romane.Totusi, in tara s-a ajuns prea departe!
Postat 24 Ianuarie 2011, 16:47 de safe
JOS BASESCU
JOS BASESCU, BOC si toata camarila portocalie...sper sa dispareti din tara asta...de cand ati furat puterea ati adus Romania in pragul falimentului...sa va fie rusine, ati ajuns sa va bateti joc si de armata...ce urmeaza?HUOOOOOO...trebuie sa iesim in strada sa va schimbam?o sa facem si lucrul asta...JOS TIRANUL!!!!!!!
Postat 24 Ianuarie 2011, 15:45 de alin
La Paris
Chiriasul de la Cotroceni e doar presedintele celor din Paris. Doar pe ei ii mai reprezinta. La fel cu aplaudacii lui din ce in ce mai putini si care nu stiu cum sa-l paraseasca fara sa aibe repercusiuni, carora le-a crapat obrazul de rusine si la Oradea ca si in toata tara. Pe de alta parte el ii omoara pe toti cei de care se slujeste asa ca le vine randul in curand. Toti colaboratorii sai sunt pentru el precum hartia igienica: se sterge la fund cu ei si apoi trage apa. Exact ca in bancul cu baba ce e impisa pe scari si apoi e intrebata de ce fuge. A inceput sfarsitul tiraniei. JOS TIRANOSAURUS! Vive la Roumanie!
Postat 24 Ianuarie 2011, 15:16 de Tudor
Asa le trebuie
Lichelele portocalii trebuie expulzate din tara. Au furat tot, acum nu mai au ce si cotrobaie prin buzunarele cetatenilor. Cu un presedinte pervers, care conduce tara impingand caruciorul prin hipermarket, cu un guvern ticalosit, pus pe capatuiala, ce putem astepta? Acum le e frica, au simtit mirosul de catuse si nu mai stiu cum sa din incurcatura. Nu sunt vesnici, va veni si clipa judecatii. Sper ca romanii sa fie neinduratori.
Postat 24 Ianuarie 2011, 14:41 de Omul de serviciu
tezele din parcare
cum aveam pe vremea raposatului "tezele din iunie" sau stiu eu ce alte teze, acum vad ca avem "tezele din parcare". oricum a cazut zilele acestea mitul "pensiilor nesimtite"! constatam acum ca de fapt sunt absolut normale. da, sunt mai mari decat ale multora dar nici asa cum s-a spus! sa vii acum si sa spui ca unii militari au iesit de buna voie la pensie pentru a incasa salarii compensatorii e o mare nerusinare. a fost o forma prin care statul a vrut sa scape de ei pentru a ne incadra in standardele NATO. nu ma poate nimeni acuza de partizanat pentru ca nu am absolut nici o ruda fost cadru militar. dimpotriva, eu personal, desi am ajuns in epoca(si in primii ani de dupa 1990)avansat constant(in rezerva, urmare doar a faptului ca aveam studii superioare)am recunoscut intotdeauna ca nu meritam aceste avansari pentru ca nu ma pricep la problemele militare si nu eram facut pentru asa ceva. dar nu inseamna ca daca mie nu mi-a placut sa fac armata(fie ea si cu termen redus)nu respect cadrele ei si nu ii recunosc meritele. pedeleii si-au luat ceea ce isi meritau.
Postat 24 Ianuarie 2011, 13:10 de dan oradeanul
comunistii si securisti
PDL-isti, PSD-isti sau PNL-isti....nu vedeti ca de fapt nu e vorba de vreun partid ci de fostii comunisti sau securisti, care acum sunt politicieni sau oameni de "afaceri"???? Ei sunt radacina raului din Romania, ei trebuie smulsi si calcati in picioare fara cea mai mica remuscare, sangele lor trebuie sa razbune sangele celor ucisi in puscarii, in beciuri, in Delta, in decembrie 1989 si la Canal. Nu mai e vorba de razbunare. Se numea razbunare daca ei ar fi profitat de sansa pe care au avut-o aceea de a se retrage din viata noastra a romanilor. Nu s-au retras, ba mai mult continua sa ne fure si sa ne batjocoreasca cu multa ravna! Ieri mamele, nou nascutii, copiii, detinutii politici si profesorii, azi pensionarii, soferii.....cine urmeaza? VREM LUSTRATIE SI RAZBUNARE !!!!!!!
Postat 24 Ianuarie 2011, 12:59 de daisycutter
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)
  • Festivalul „Flori de mai”: Elevii cu cerinţe speciale şi-au demonstrat abilităţile artistice, pe scena Teatrului Arcadia (FOTO/VIDEO)
  • Meloterapie: Celebrul violonist Alexandru Tomescu le-a cântat copiilor din Spitalul Municipal Oradea cu vioara Stradivarius Elder - Voicu (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Târg de joburi 'asezonat' cu muzică şi dulciuri (FOTO/VIDEO)
  • Lecţia de ecologie: Preşedinţii de asociaţii au fost informaţi despre programul pilot de colectare a deşeurilor în trei fracţii (FOTO)
  • Evitaţi! Lucrările la reţeaua electrică au blocat strada Louis Pasteur din Oradea (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON