Un protest prost, un protest ratat

Acţiunea de săptămâna trecută a transportatorilor, care aproape a paralizat traficul pe centura Oradiei, mi-a relevat încă o dată că protestele împotriva autorităţilor au cumva darul de a se întoarce tot împotriva oamenilor obişnuiţi. Să îi cerţi simbolic pe cei de la Bucureşti blocând vreme de câteva ceasuri traficul în Oradea, la ore de vârf, mi se pare o frecţie mai inutilă decât cea aplicată unui picior protetic.

Cultura protestului pare să nu se maturizeze deloc în România. A rămas undeva la mentalitatea anilor 90, când "am ieşit în stradă" şi "am apărut la televizor" erau o pedeapsă şi o ruşine care mai puteau schimba lucrurile, iar de nu, măcar mai răcoreau creierele încinse. Dar ruşinea s-a estompat în timp, stomacurile s-au mai întărit şi nimeni nu mai suferă de jenă pentru aşa ceva. Astfel, la protestul tiriştilor supăraţi, cei mai înjuraţi de public au fost tot ei înşişi.

Cu toată simpatia pentru cauza şoferilor profesionişti aflaţi în situaţia de a-şi vedea diurnele impozitate, cred că e nevoie de o doză serioasă de naivitate să crezi că acest fel de a protesta poate avea un impact la nivelul Bucureştiului, locul în care funcţionează (cu rateurile de rigoare) creierul artificial al României. Bruma de simpatie a oamenilor s-a dus naibii atunci când traficul pe centură a devenit o capcană nemiloasă, încinsă de un soare dogoritor, pentru cei care credeau că vor ajunge la timp acasă, la serviciu sau în vacanţă.

Nu ştiu dacă există firme de consultanţă în domeniul protestelor, grevelor şi boicoturilor, dar, dacă nu există, cred că nişa asta ar trebui acoperită rapid. Un profesionist în domeniu le-ar fi explicat organizatorilor prea impulsivi că problema impozitării diurnelor afectează direct doar comunitatea restrânsă a transportatorilor, în timp ce pe ceilalţi români nu-i doare nici măcar la bască, iar cei care i-au lăudat pentru proteste nu se aflau, cu siguranţă, în trafic în momentul acela.

Aflaţi departe de cultura sindicală a unor ţări vestice, cu Franţa cel mai bun exemplu, transportatorii români vor avea nevoie în primul rând de organizare şi de reprezentare, dacă doresc să se facă auziţi. Claxonul tras aiurea nu e suficient. Problema trebuie atacată mai întâi la cap, prin comunicate şi conferinţe de presă, discuţii tête-à-tête în diverse comisii, lobby politic sau chiar interpelări în Parlament, căci se vor găsi cu siguranţă forţe politice să se lipească de cauza lor pentru vizibilitate şi capital politic.

Dacă acestea nu vor funcţiona, se poate trece şi la lupta (simbolică, atenţie!) în stradă, dar nu pe străzile din Oradea, căci nu-s de vină orădenii pentru asta. Transportatorii nu sunt săraci la minte, ca minerii anilor '90, ei trebuie să folosească mijloace mai elevate pentru a-şi rezolva problema, o problemă, repet, strict a breslei, ce nu afectează (cel puţin momentan) societatea şi majoritatea populaţiei. 

Aşa că, dragul meu şofer (cu volan şi levier, vorba unui cântec), lasă levierul acasă şi nu ne pedepsi pe toţi pe degeaba. Succes în luptă şi drumuri bune!