Un an de război

Într-un sat din Bihor soseau la începutul primăverii trecute primii refugiați din calea războiului, câteva zeci de copii dintr-un orfelinat de lângă Kiev. Nu-mi iese din inimă amintirea Liubei (foto), mezina de 4 ani a grupului, cu cel mai trist zâmbet pe care l-am văzut vreodată.

De atunci am ajuns, ca probabil destui dintre noi, să-i cunosc și pe alții ajunși în bejenie pe la noi. Unul, plecat cu familia din Nikolaiv, e chiriaș în vecini. Învață intensiv limba română și e mândru de progresele pe care le face. Uneori simte nevoia să-mi ofere ce are prin buzunare. Așa m-am ales odată cu o monedă purtând efigia unui hatman, altădată cu o ciocolățică având pe ambalaj poza lui Patron, câinele genist decorat de Zelenski. 

Aproape săptămânal, văd pe șosea coloane de TIR-uri cu numere de UA escortate de Poliție și Jandarmerie. Până acum n-am aflat ce încărcătură au, dar precis e importantă. Văd zilnic știrile despre carnagii, despre crimele împotriva civililor, ale căror locuințe sunt bombardate cu bună știință, lăsați tot cu bună știință fără lumină, căldură și apă, despre copii duși în Rusia pentru a fi convertiți ca ruși, mancurtizați. 

De un an, din 24 februarie 2022, trăim cu războiul și, de fapt, în război. Suntem feriți - slavă Domnului că facem parte din NATO și din UE - de bombardamente, dar nu și de urmări. Plătim mai mult pentru toate ale traiului, iar asta pentru că întreaga Europă și întreaga lume, de fapt, suportă daunele. Ucrainenii plătesc, însă, cu sânge. Sute de mii și-au pierdut viețile, sute de mii și-au pierdut rudele, milioane casele.

Noi plătim cu bani și e clar că asta va mai dura. Dar riscăm să plătim și mai mult dacă nu înțelegem ce se întâmplă de fapt. Că războiul Rusiei e țintit asupra întregii lumi civilizate, a „Occidentului colectiv”, cum zice camarila lui Putin. Resimțim, însă, războiul informațional, propaganda, zvonurile, relativizarea și teroarea. Permanenta amenințare că vor urma, la rând, și alte țări, vinovate doar că, într-o epocă fericită a istoriei, au reușit să evadeze din gulag. Teama că ar putea fi loviți, direct, și alții care nu vor, pur și simplu, să se lase în brațele Maicii Rusia, să facă parte din Ruskii Mir. 

Pentru că o știm de la bunici: indiferent cum se numește și de cine e condusă, țar, secretar general sau prezident, Rusia se învecinează cu cine vrea ea, și toate războaiele de apărare pe care le duce au loc pe și pentru pământurile altora. Plus, din cărți, că singura cale de a-și securiza granițele îi este, de la Ecaterina cea Mare încoace, continua lor lărgire.

Cel mai mare pericol este să nu înțelegem și să uităm ce a fost și este Rusia, din vechime și până azi, când îi acuză de colonialism pe toți cei care nu-i acceptă, de fapt, ruscismul. Barbaria, teroarea, dictatura, pofta de cuceriri și de stăpânire.