URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Ianuarie 2020, 19:55

Cum va fi sărbătorită Mica Unire la Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Instituţia Prefectului a făcut public programul pentru sărbătorirea Unirii Principatelor Române în Oradea. Manifestările dedicate zilei de 24 ianuarie se vor ţine în Piaţa Unirii, în zona statuii Regelui Ferdinand, începând cu ora 10.

"Sărbătorirea unor evenimente importante din trecut reprezintă respectul pentru istoria şi identitatea naţională. Este de datoria noastră, ca naţiune, să ne amintim aceste fapte determinante pentru poporul român. Un astfel de moment însemnat a avut loc în data de 24 ianuarie 1859 când a avut loc Unirea celor două Principate Române, Moldova şi Ţara Românească", se arată în comunicatul Prefecturii.

Orădenii care vor merge vineri în Piaţa Unirii vor asista la o slujbă religioasă, urmată de alocuţiuni rostite de prefectul Dumitru Ţiplea şi de istoricul Gabriel Moisa. De asemenea, este programat un mic recital al corului "Traian Moşoiu", precum şi, ca în fiecare an, Hora Unirii. 

"Data de 24 ianuarie 1859 reprezintă o primă etapă vitală a procesului de formare a statului naţional unitar român, iar noi trebuie să fim conştienţi de acest lucru. Importanţa domniei lui Alexandru Ioan Cuza este de necontestat. Politica de natură liberal-naţională a urmărit interesul românilor şi îmbunătăţirea nivelului de trai al majorităţii, chiar dacă aceasta i-a atras antipatia boierilor şi, în final, abdicarea forţată", transmite Instituţia Prefectului despre însemnătatea evenimentului. 

În aceeaşi informare se aminteşte că: "Alexandru Ioan Cuza a pus în aplicare agenda politică liberală, fiind susţinut de Mihail Kogălniceanu. Agenda cuprindea reforme modernizatoare precum: un nou cod civil şi penal inspirat din cel francez şi belgian, înfiinţarea Armatei Naţionale Române, modernizarea educaţiei, reformă agrară, schimbarea alfabetului chirilic cu cel latin, secularizarea averilor mănăstireşti şi reforma fiscală, etc. La sfârşitul domniei lui Cuza, statul modern român era, în esenţă, edificat. Reformele promovate de el sunt considerate bazele Statului Român modern".


Programul festivităţilor de la Oradea este următorul:

-10:00-10:02 Întâmpinarea persoanei oficiale, prezentarea onorului şi salutul  drapelului de luptă;
- 10:02-10:05  Intonarea Imnului naţional al României de către Popa Bianca Diana, elevă la Liceul de Arte Oradea, secţia Canto popular;
- 10:05-10:20  Te Deum oficiat de preoţii din structurile Sistemului Naţional de Securitate din cadrul Garnizoanei Oradea;
- 10:20-10:30  Alocuţiuni privind însemnătatea evenimentului, rostite de:
-  Prefectul judeţului Bihor Dumitru Ţiplea
-  Prof. univ. dr. în istorie Gabriel Moisa
- 10:30-10:40  Scurt moment artistic susţinut de Corul General Traian Moşoiu;
- 10:40-11:05 Festivitatea depunerii de coroane, jerbe şi buchete de flori la Statuia Regelui Ferdinand I din Piaţa Unirii;
- 11:05-11:10  Defilarea detaşamentului de onoare şi onorul muzicii militare;
- 11:10-11:20 "Hora Unirii" cu Ansamblul Folcloric Bihorul, împreună cu participanţii la ceremonie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Unirea Romanilor (Geto-Dacilor)
24 Ianuarie 1859, reprezinta o etapa in procesul de Unire a Poporului Roman. Pe data de 1 Decembrie 1918, s-a realizat Marea Unirea a Romanilor din cele trei provincii romanesti. Aceasta este istoria si cronologia evenimentelor chiar daca ungurilor nu le convine. De fapt lor nu le convine nici ziua de 24 ianuarie 1959, ziua in care se sarbatoreste Mica Unire. Se stie ca ungurii sarbatoresc cu mare fast 15 martie, ziua maghiarilor de pretutindeni, zi care pt romani are o conotatie negativa. Masacrele comise de unguri, impotriva romanilor, in Ardeal. Ar vrea ungurii sa schimbe istoria romanilor, insa, nu au decat sa si-o schimbe pe a lor. A noastra ramane asa cum a fost, asa cum s-au desfasurat evenimentele.
Postat 22 Ianuarie 2020, 22:35 de 1011010
Asa consider
Dupa parerea mea, ziua de 24 Ianuarie ar trebui sa fie ziua nationala a Romaniei si numita Marea Unire, intruat ea a pus bazele constituirii Romaniei asa cum este acum. In felul acesta s-ar realiza inca un lucru benefic, toti cetatenii romani ar putea sarbatori fara retinere ziua nationala, pe cand acum, pentru o parte dintre ei, ziua nationala nu este motiv de sarbatoare, ba din contra. Si nu este deloc in regula.
Postat 22 Ianuarie 2020, 21:00 de marginan
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON