URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Decembrie 2017, 00:38

Crima de la metrou putea fi prevenită. Poliţia şi operatoarea de la 112, în anchetă (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cutremur în Ministerul de Interne după crima de la metrou comisă de Magdalena Şerban (36 de ani) care a împins fără motiv două tinere în faţa trenului pe una reuşind să o ucidă.

3 ore de linişte

Adevarul.ro anunţă că la Poliţia Capitalei, dar şi la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), care gestionează sistemul de urgenţă 112, au fost declanşate anchete pentru a se stabili dacă oamenii legii au acţionat corect. Motivul? Între momentul sesizării la 112 a primului incident, de la staţia de metrou Costin Georgian, în care o tânără a reuşit să scape cu viaţă ca prin minune după ce a fost împinsă pe linia de metrou, şi cel de-al doilea, de la staţia Dristor 1, soldat cu moartea altei tinere, de 25 de ani, împinsă fără milă sub roţile metroului, s-au scurs aproape 3 ore, timp în care criminala a umblat liberă, nefiind căutată de poliţişti.

Tatăl primei victime a Magdalenei Şerban, care a reuşit să scape cu viaţă, spune că dacă poliţiştii şi-ar fi făcut treaba, criminala nu ar mai fi apucat să-şi ducă planul până la capăt iar cea de-a doua victimă a ei ar fi trăit astăzi.

Potrivit adevarul.ro, primul incident, cel din staţia de metrou Costin Georgian, s-a produs marţi, la ora 15.34, tentativa de omor fiind reclamată la 112 de către tatăl victimei la ora 16.31. Operatoarea 112 nu a sesizat mai departe Poliţia Capitalei, pe motiv că incidentul se consumase deja şi nu mai implica urgenţa. Surprizător, bărbatul şi fiica sa au fost sfătuiţi de aceeaşi operatoare să meargă la staţia Costin Georgian, unde se produsese incidentul, pentru a lua legătura cu Serviciu de Poliţie Metrou.

Alte priorităţi

De altfel, şeful Poliţiei Capitalei, chestorul Dragoş Nicu, a declarat, joi, în conferinţă de presă, că "la dispeceratul Poliţiei Capitalei nu a fost primit niciun apel la 112 prin care să se anunţe incidentul de la Costin Georgian". "Fata agresată şi tatăl acesteia s-au prezentat în jurul orei 16.45 la casiera din staţia de metrou Costin Georgian, aceasta apelând Poliţia Transporturi, care i-a transmis angajatei să-i îndrume pe cei doi la sediul de la Piaţa Unirii, unde au ajuns la puţin după ora 17.00". În momentul acela, poliţistul de la grupa operativă a Poliţiei Transporturi discuta cu o femeie care reclama că şi-a pierdut poşeta. Aşa s-a pierdut timp preţios.

"Am stat ca să-mi ia declaraţia, pentru că în faţa mea era o doamnă cu un copil, îi spunea poliţistului că şi-a uitat geanta. Poliţistul a venit şi ne-a întrebat, i-am spus că fata a fost împinsă în faţa metroului. Nu a crezut din prima. Trebuia să-i ia declaraţia doamnei. În jurul orei 19.00 am putut da declaraţii", a declarat tatăl primei victime.

După ce a luat declaraţiile, poliţistul a accesat imaginile stocate de serverele sistemului de monitorizare video de la metrou. Timp de 40 de minute, acesta, împreună victima şi tatăl său, au vizionat imaginile pentru a le indentifica pe cele care au surprins incidentul. "Procedura a durat foarte mult pentru că au trebuit analizate imagini video de pe toate camerele de supraveghere din staţie până la găsirea celor în care a fost surprins momentul agresiunii. În staţia Costin Georgian sunt 22 de camera. Doar una a surprins incidentul", a spus chestorul Dragoş Nicu.

Clipa fatală

La ora 19.56, Poliţia Capitalei era deja sesizată, prin 112, despre cel de-al doilea incident, din staţia de metrou Dristor 1, soldat cu moartea tinerei de 25 de ani. După ce s-au vizualizat şi imaginile de la Dristor poliţiştii şi-au dat seama că au de-a face cu una şi aceeaşi persoană, identificată, ulterior, ca fiind Magdalena Şerban.

Ministrul de Interne Carmen Dan a anunţat că a declanşat o anchetă internă care trebuie să stabilească dacă poliţiştii au acţionat corect şi dacă puteau preveni crima, recunoscând că au existat anumite "sincope".

Şi STS a declanşat o anchetă, sesizând totodată Parchetul Militar, care trebuie să stabilească dacă operatoarea care a preluat apelul care sesiza tentativa de omor a încălcat procedurile atunci când a decis să nu  direcţioneze cazul către Poliţia Capitalei.

Adevarul.ro notează că, în momentul în care operatoarele de la 112 recepţionează apelurile solicitanţilor, întâi de toate identifică datele apelanţilor cu ajutorului sistemului. În acelaşi timp, prin triangulaţie, este identificat locul din care s-a sunat. Pentru că nu orice apel la 112 poate fi o urgenţă, operatoarele triază apelurile în funcţie de gravitatea situaţiei. Ulterior, apelantul ar trebui direcţionat către dispeceratul unităţii de urgenţă (poliţie, ISU, Ambulanţă etc.) cel mai apropiat de zona în care s-a produs incidentul.

Crima putea fi prevenită

Experţii susţin că mai era o modalitate prin care crima de la metrou ar fi putut fi prevenită. Magdalena Şerban este suspectată de afecţiuni psihice, chiar familia acesteia încercând să o interneze, fără succes însă. Dacă ar fi beneficiat de tratament de specialitate într-o unitate medicală, poate că femeia nu ar mai fi ajuns o criminală. De altfel, adevarul.ro publică vineri şi mărturiile mamei ucigaşei, care a precizat că fiica sa suferise de o depresie, după ce a plecat să lucreze în Spania, unde ar fi fost umilită de o femeie.

Mama ucigaşei susţine că fiica sa a fost internată, în 2009, într-un spital din Madrid, cu forţa, de către autorităţile din Spania, şi chiar că recent, după ce Magdalena s-a întors în România, femeia ar fi sunat la 112 să ceară internarea ei. "Fata mea a plecat din Craiova în 2008, în Spania, iar acolo a păţit ceva groaznic. O traumă, ceva, de atunci s-a îmbolnăvit. A vrut să facă greva foamei ca să moară. N-a vrut să mai trăiască. Nu a vrut să meargă la spital şi au luat-o cu forţa. N-a vrut să mai audă de noi. Nu ne băga în seamă, nu voia să vorbească cu noi. N-a vrut să stea de vorbă cu nimeni din tot neamul. Fata a stat 4 luni internată la spitalul de psihiatrie din Madrid. Tatăl ei a stat doi ani acolo cu ea. Tatăl a sperat că îşi va continua tratamentul. Acum o lună a venit în Craiova, depunea plângeri peste tot. Am anunţat poliţia, Salvarea, n-a vrut nimeni s-o ia, ni s-a spus că nu e un pericol", a povestit Constanţa Şerban, mama Magdalenei Şerban.   Potrivit relatărilor familiei Magdalenei Şerban, mama femeii acuzate de crima de la metrou a sunat la serviciul 112 în decursul lunii noiembrie 2017 şi a sesizat că fiica sa are un comportament ciudat, cerând să fie internată la Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova.

Pe 21 septembrie, Magdalena Şerban cerea directorului Complexului Integrat de Servicii Sociale pentru Adulţi -"Sf. Ioan", din Sectorul 3 să i se permită să locuiască acolo întrucât vine iarna, nu are bani să mai plătească o gazdă şi nici nu poate munci pentru că "nu are nici mâncare, nici duş şi nici condiţii de trai decent".

Autoritățile, forțate să caute soluţii

Arestată pentru 30 de zile, pentru omor şi tentativă de omor, femeia a fost transferată, joi, din arestul Poliţiei Capitalei la Spitalul Penitenciar Jilava, unde va fi supusă unei expertize psihiatrice, pentru a se stabili dacă avea discernământ în momentul comiterii omorului.

"Crima ar fi putut fi prevenită dacă femeia ar fi fost internată pentru afecţiuni psihice, aşa cum a spus chiar mama ei. Este un comportament tipic. După cum a declarat familia, suferise o depresie puternică, pentru că fusese umilită de o altă femeie în Spania, unde mersese la lucru. De altfel, se vedea că are probleme psihice şi după postările ei pe Facebook. A făcut o fixaţie pentru femeile care semănau, cumva, cu cea care a chinuit-o şi a vrut să le pedepsească. De aici faptele ei", a explicat, pentru "Adevărul", expertul criminolog Dan Antonescu.

În altă ordine de idei, tot joi, autorităţile au promovat nişte soluţii pentru ca asemneea evenimente să nu se mai întâmple. Ministrul Transporturilor a anunţat ieri că va lua măsuri de siguranţă în staţiile de metrou, printre acestea numărându-se montarea de panouri sau reducerea vitezei trenurilor la intrarea în staţii. Totuşi, Metrorex a explicat că acest din urmă lucru nu este posibil, motivele ţinând de "siguranţa călătorului, distanţa de frânare, şi intervalele de circulaţie".

Vezi AICI filmul tragediei! Atenție, imagini șocante!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON