URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 17 IULIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Încă de acum doi ani am intuit potenţialul uriaş pe care îl are Festivalul Medieval ce se desfăşoară în Cetatea Oradea. Dacă era vorba de Festivalul Ştiucii sau de Caravana Melcilor, aş fi avut unele îndoieli. Dar cu ditamai fortăreaţa splendid renovată şi cu măreţul şanţ de apărare ai toate premisele ca sărbătoarea să-ţi iasă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Indiferent dacă ideea tovarăşului Gherman va deveni sau nu lege, două concluzii: acesta e nesigur că le-a dat propriilor copii educaţia potrivită pentru a-l ajuta la bătrâneţe din proprie voinţă, altfel decât sub ameninţarea puşcăriei, iar a doua că nu scoţi cu una-cu două comunismul din pesedistul bătrân.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În spatele fiecărui om politic pe care îl vedeţi la tv sau prin ziare se află o mulţime de oameni care muncesc pe brânci. Sub funcţii de şef de cancelarie, şefi de cabinet, experţi, consilieri sau asistenţi, oamenii aceia pe care nu îi vedem niciodată fac munca efectivă despre care şeful lor bate din gură. Ei sunt marii anonimi ai lucrurilor ce se întâmplă, totuşi, în aparatul de stat, pe care, din pricina supărării noastre generalizate, le ignorăm.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteţi de acord cu ideea primarului Ilie Bolojan de a înfiinţa o televiziune a Primăriei, finanţată din bani publici?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul Administrativ. Codul Administrativ a fost inițial adoptat sub forma unei legi care însă a fost declarată neconstituțională în ansamblul său de către Curtea Constituțională, iar proiectul de lege s-a întors în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curții Constituționale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic. Sunt afectate în special persoanele vârstnice cu afecţiuni cardio-respiratorii şi copiii mici.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
15 Aprilie 2019, 08:59

Poliţia afişelor: Cine a lipit abțibildurile anti-PNL pe sediul Primăriei și pe cel al Poliției Locale Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fierbere mare în administraţia locală orădeană. Un bărbat de vârstă mijlocie a lipit miercurea trecută pe uşa glisantă de la intrarea în Primărie, pe intrarea în sediul Poliţiei Locale şi pe latura palatului administrativ dinspre Criş autocolante cu mesaje obscene la adresa PNL, a lui Vasile Blaga, Rareş Bogdan şi Klaus Iohannis, înscrise cu albastru pe fond galben, ca să fie limpede care sunt umorile politice ale protestatarului.

Agitaţia a fost amplificată de uşurinţa cu care intrusul a acţionat: el şi-a lipit afişele inclusiv pe uşa Poliţiei Locale, fără să fi fost surprins de niciuna dintre camerele de luat vederi, după care, până să se dezmeticească portarul, şi-a văzut liniştit de drum.

Conducerea Primăriei a făcut joi plângere la Poliţie pentru stabilirea identităţii autorului, dar nu-i nevoie de mare deranj, căci Bihorel îl ştie pe personaj şi îl are „fişat”...

Citiți mai mult pe www.bihorel.ro!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
politica altfel
inceputa cu MUEPSD isi arata si efectele secundare.
Postat 15 Aprilie 2019, 09:59 de testtest
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2129 RON
  • 1 EUR = 4.734 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON