Vara dau câte o fugă, câteva zile, prin Italia, Bella Italia care mi s-a lipit de suflet de la prima vedere, cu ceva ani în urmă. Săptămâna trecută am fost la Palermo. Ştiam că Sicilia e cea mai săracă zonă, dar una dintre cele mai frumoase, cu nenumărate vestigii ale unor civilizaţii străvechi, cu straturi greceşti, romane, arabe, normande, hispanice.
Ca de obicei, am întâlnit şi acolo români, mai mulţi decât m-aş fi aşteptat. Unul, Ionuţ, din Dâmboviţa, mi-a povestit, la fel ca mai toţi, cum a ajuns "căpşunar". Acasă lucrase la fabrica de frigidere din Găeşti, până spre sfârşitul lui 2006, când şi-a luat lumea în cap, dar nu până la Târgovişte ori Bucureşti, ca alţi îndrăzneţi din satul lui, ci tocmai în Italia, la Palermo, unde iubita lui era "badantă". A ajuns în ianuarie 2007.
Nu ştia italiana, nu avea nicio calificare (la fabrică fusese salahor, încărca marfa în camioane). Câteva săptămâni a locuit în casa bătrânului de care prietena lui avea grijă, până ce acesta a murit. Fata s-a întors în ţară, dar el a rămas, chiar dacă în buzunar mai avea doar 50 de euro. Aproape doi ani a dormit pe stradă până i-a surâs norocul, nimerind la un moment dat într-un centru catolic, unde a primit adăpost, haine curate şi mâncare în schimbul prestării unor munci casnice.
În câteva luni şi-a îmbunătăţit italiana şi a găsit un job. A îngrijit, la rându-i, bătrâni. Acum e căsătorit cu o româncă pe care a cunoscut-o tot acolo, de câţiva ani au un apartament de bloc, iar de vara trecută sunt şi părinţi. Între timp a făcut o şcoală de sudori, ba şi şcoala de şoferi, are o maşină şi o viaţă aproape normală. Aproape, pentru că seara mai munceşte pe ici, pe colo, pentru un ban în plus.
Aşa l-am cunoscut şi eu, la pensiunea unde mai schimba un bec, mai repara un robinet. Mi-a spus că în ruptul capului nu s-ar întoarce în România, chiar de-ar fi să înceapă totul, din nou, de la zero, la fel de greu. "Banii pe care voi îi primiţi acum în ţară sunt bani mincinoşi, n-o să vă ţină mult", zicea Ionuţ, conectat, prin smartphone, la tot ce se întâmplă "acasă".
Într-o altă seară am cunoscut o constănţeancă. Simona n-a dormit pe stradă, a venit cu ceva bani de-acasă şi după 12 ani şi-a deschis propriul restaurant, aproape de centrul istoric palermitan. Mi-a dat ponturi cum să nu iau ţepe de la localnici (la restaurante) şi mi-a povestit cum a reuşit să aibă propriul "negozio" într-un oraş condus încă, în parte, de Mafie (până acum câţiva ani localnicii nu-şi votau direct primarul, ci doar Consiliul Municipal, din rândul căruia era ales primarul). Am întrebat-o dacă achită taxă de protecţie şi mi-a răspuns indirect, că taxele plătite statului italian şi mafiei locale sunt oricum mai mici decât şpăgile pe care le-ar da în ţară. Acolo unde, la fel ca Ionuţ, nu vrea nici ea să revină...
La întoarcere, pe autostrada spre Aeroportul Falcone-Borsellino am revăzut locul unde în 1992 au fost asasinaţi doi magistraţi veniţi să ancheteze Cosa Nostra şi m-am întrebat de ce la noi niciunul n-a supărat mafia într-atât încât să fie "rezolvat". Or fi suficiente asasinatele morale, seară de seară, ale televiziunilor mafiei de pe Dâmboviţa...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.