URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Octombrie 2018, 12:00

La mulţi ani, BIHOREANUL!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Am prins perioada în care ziarele aveau în mai bine de jumătate din pagini omagii aduse Geniului Carpaţilor. Am fost martor la foamea de presă de imediat după Revoluţie, când era suficient să scrii câteva rânduri pe o bucată de hârtie numită abuziv ziar, ca lumea să ţi-o smulgă din mâini şi să o citească cu nesaţ.

Am prins vremea când lucrurile s-au mai aşezat şi părea că presa intră într-un firesc ce-i va conferi viaţă lungă. Am apucat să văd cum presa scrisă devine ceva exotic şi doar nostalgicii mai răsfoiesc ziarul, fermecaţi de mirosul cernelurilor tipografice. Şi, dacă Dumnezeu îmi dă zile, s-ar putea să-l văd şi pe ultimul cetăţean al planetei care va închide ultima pagină a ultimului ziar de pe Pământ.

Acum 18 ani, în data de 25 octombrie 2000, săptămânalul BIHOREANUL a ieşit pe piaţa locală într-un tiraj de 12.000 de exemplare, care apoi a fost suplimentat cu încă 4.000! Ca să vedeţi ce-am fost şi ce-am ajuns: acum întreaga presă de limbă română din judeţ are, cumulat, acest tiraj! 

Sprijiniţi de puterea unui trust cu acoperire naţională, Mediapro, mai mulţi jurnalişti deja consacraţi în presa locală şi chiar în cea naţională au format echipa care a reuşit, iată, să ducă la majorat BIHOREANUL, săptămânalul care intră în casele, creierele şi inimile voastre.

Ce ne-a mânat pe noi în luptă? Aveam fiecare posturi relativ bine plătite, în redacţii serioase, la produse media consolidate. Dar cum să stai în banca ta când ţi se propune un format nou, incitant şi care îţi oferea o provocare profesională la vârf?

De-a lungul timpului s-au perindat prin redacţie o mulţime de jurnalişti. Unii fac azi cu totul alte meserii, unii prin alte ţări, pe alte continente. Dar, indiferent că au lucrat câteva luni sau 18 ani bătuţi pe muchie la BIHOREANUL, nimeni nu şi-a bătut joc, aici, de meserie.

Trimit un gând bun tuturor celor care, la un moment dat au făcut parte din frumoasa trupă a BIHOREANULUI şi sărbătoarea de azi este şi a lor!

Timpul a trecut şi imperiul mediatic al mogulului Adrian Sârbu s-a prăbuşit, pentru că nimeni nu a sesizat la timp că Galaxia Gutenberg este pe cale de a fi înlocuită brutal de Galaxia Zuckerberg. Dintre toate produsele locale ale trustului Mediapro, doar noi am supravieţuit, semn că - atenţie, contestatari sau "duşmani" - suntem indestructibili!

La mulţi ani, BIHOREANUL! La mulţi ani, bihoreni!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON