URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 14 AUGUST 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am mai povestit despre faptele de arme ale doamnei primar Nagy Gizella, din Biharia. Până acum s-a remarcat prin geniala idee de a renunţa să conecteze comuna la reţeaua de apă introdusă prin Apa Regio. Acum băştinaşii beau apă cu mormoloci, în aşteptarea unui ipotetic proiect pritocit de UDMR exclusiv pentru comunele pe care le controlează.
Zic şi eu
Adrian Cris
Zarurile au fost aruncate, Cezar a trecut Rubiconul, cale de întoarcere nu mai este. La doi ani după alegerile care au dat în Consiliul Judeţean o majoritate formată din 18 reprezentanţi PSD-UDMR-ALDE, agresivă, dar totuşi fragilă, şi o minoritate de 17 PNL-işti, mare, dar frustrată că puterea nu ţine cont de ea, vinerea trecută liberalii lui Ilie Bolojan au declarat război exponentului puterii, preşedintele Pásztor Sándor.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
De 4 ani, Untold înseamnă Cluj-Napoca, înseamnă România. Umblă vorba că se vrea mutarea lui în afara orașului, nu din pricina deranjului din centru, ci pentru că scena principală, stadionul adică, e limitativă cu numărul de persoane din motive de siguranță. Dacă se va transforma din festival urban în festival câmpenesc s-ar putea ca percepția să se schimbe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Începând din 24 august 2018 o persoană amendată pentru orice contravenţie - indiferent că este o contravenţie de mediu, silvică, la regimul construcţiilor, etc. - va beneficia de un interval de 15 zile în care va trebui să decidă dacă plăteşte amenda (în acest caz achitând jumătate din mimimul prevăzut de lege) sau formulează plângere în instanţă (caz în care, dacă pierde procesul, va plăti amenda prevăzută în procesul-verbal de contravenţie).
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale. Vezi ce boli poate indica!
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În caz că nu aţi observat, fobiile faţă de anumite vieţuitoare sunt mai des întâlnite decât cele care au ca obiect alte animale. De exemplu, femeile tind să se teamă mai mult de insecte şi păianjeni decât de - să zicem - porumbei. Mult mai mulţi oameni se tem de şerpi decât de pisici. De şobolani decât de mămăruţe. În acest articol vom discuta despre psihologia fricii şi cum teama a jucat un rol adaptativ în dezvoltarea speciei umane.
22 Decembrie 2010, 13:22

Daţi-vă pe voi!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nu cred că există om, chiar şi dintre cei care la capătul unei zile nu se întreabă niciodată dacă au trăit-o cu folos ori au trecut prin ea degeaba, să nu reflecteze, totuşi, spre sfârşit de an, la această chestiune. A fost un an rău sau bun? În cazul nostru mă tem că răspunsul e, din nefericire, mult prea uşor de dat, că majoritatea, ca să-l rostească, nici nu mai aşteaptă finalul întrebării.

A fost un an început parcă nici nu acum, ci în 2008, când peste toţi s-a aşternut o tiranie a haosului, a destrămării şi, încet-încet, dar tot mai apăsător, a lipsei de speranţă. Un an al tăierilor de tot felul, de la o nedreaptă reducere salarială până la o greu vindecabilă amputare a demnităţii umane. Un an în care comandamentul fiecărui trăitor din muncă a fost grija de a nu pierde, nu strădania de a spori. Vigilenţa de a evita decăderea, nu năzuinţa de a atinge împlinirea.

Vine sărbătoarea Crăciunului şi, în plină criză, cu buzunarele mai goale, avem totuşi şi o parte plină a paharului. Poate vom fi mai puţin ispitiţi decât în anii din urmă de tentaţia consumismului, mai puţin ahtiaţi să "luăm cu asalt rafturile supermagazinelor", cum zic reporteriţele cărora le-a îngheţat vocabularul. Tocmai de aceea, am putea folosi această perioadă ca pe una de aducere aminte a scopului vieţii, pentru îmbunarea gândului şi a sufletului, dar şi pentru întărirea minţii şi a caracterului.

Nu vreau s-o fac pe moralistul, dar este momentul unei spovedanii interioare, al analizei de sine, perioada în care poţi avea revelaţia că dincolo de mizeria epocii există frumuseţea clipei, cu o singură condiţie: s-o trăieşti pe fiecare cu un ţel bun. E vremea în care ne-ar folosi să ne întrebăm dacă, în iureşul zilnic sau la răscruce de viaţă, am luat hotărârile corecte, am dovedit onestitate, am spus adevărul cu tărie chiar şi atunci când am pătimit de pe urma lui, dacă am luat apărarea celor săraci sau a celor nedreptăţiţi chiar şi atunci când am ştiut că ne vom atrage pumnul puternicilor zilei ori sudalma celor din tribune. Este cel mai bun prilej pentru a hotărî că drumul drept e singurul care te scoate la liman, chiar dacă în furtună eşti tentat să fugi de greu.

Dacă mai şi crezi în Dumnezeu, îţi poţi aminti că Iisus, cel a cărui Naştere o aşteptăm, nu trăieşte doar în biserici şi în icoane, ci mai cu seamă în oameni. Şi că, dacă "de Moşul" nu le poţi da niciun "cadou" celor din jur, poţi în schimb să le oferi altceva, mult mai de preţ, tuturor: poţi să te dai pe tine. Dacă fiecare din noi - medic, croitor, profesor, brutar, inginer ori ceasornicar - ar da celorlalţi ce are mai bun, fiţi siguri că toţi vom avea parte de mai mult.

Să auzim, deci, de peste tot, de bine!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
pt. oradean
vad ca desi il insulti pe dl. ADRIAN CRIS, iti plac articolele dansului pt. ca le urmaresti pe toate;iti doresc sa te vada DUMNEZEU pentru ca te legi de de FAMILIA ( COPIII ) d-lui CRIS. Sa-ti dea cum meriti...
Postat 27 Decembrie 2010, 21:35 de simi
toti ratatii
toti ratatii va insulta reporterii. frumos ,anonimii= lasii ,frustrati,oameni de nimic,sobolani
Postat 27 Decembrie 2010, 21:02 de simi
caracter si suflet???
tu vb de caracter si suflet?? tu faci apel la oameni pt credinta si la spovedanie interioara?? Dumnezeule, esti un ipocrit. Mai bine ai vedea ce iti fac copiii din flori si viata plina de mizerie si minciuna in care traiesti si dupa aia sa scrii opinii. Domnule Cris Pis!
Postat 27 Decembrie 2010, 11:50 de oradean
sarbatori
SARBATORI FERICITE PENTRU ECHIPA DSTRA DE LA EBIHOREANUL.LA MULTI ANI,SUCCES,SANATATE,
Postat 27 Decembrie 2010, 09:55 de trifa
pt nu te cred
daca e asa cum spui de ce te ascunzi in anonimat? ai curajul si spune-i lui cris personal , am uitat ; esti doar alt mancator de *, care n-are curaj ..nu-l cunosti pe abrudan deloc .articolele lui deranjeaza ..., de aceea este terfelit de niste jegosi ca tine pe forum
Postat 25 Decembrie 2010, 01:25 de simi
umilinta
sunt doar unul dintre oradenii pe care i-ai jignit si umilit in ultimul an. si la care ai influientat intr-o oarecare masura destinul. cainta ta de astazi pur si simplu imi inspira o imensa mila fata de tine. cred ca ai momente de luciditate in care realizezi raul pe care il faci. inca mai sper in asta. si mai sper ca scrierea ta de azi sa nu fie fie o crunta ipocrizie. sa ai un Craciun fericit, adi cris.
Postat 24 Decembrie 2010, 00:59 de oradean
Sarbatori fericite! Lamulti ani!
Praznicul Craciunului si Anul Nou sa va gaseasca sanatosi, plini de speranta unor vremuri mai bune, iar linistea si pacea sa va insoteasca de Sfintele Sarbatori de iarna.
Postat 23 Decembrie 2010, 15:49 de Florian PAVEL
NU TE CRED
Daca nu as cunoaste materialul din care esti facut-Abrudane zis si Cris- as crede ca vorbesti din suflet.......dar asa .....esti doar un prefacut...regret ca abuzezi de cuvinte mari.
Postat 22 Decembrie 2010, 23:10 de NU TE CRED
count display

FOTO BIHOREANUL

  • 'Fără implicare nu va fi schimbare': Aproximativ 150 de orădeni au protestat şi duminică seară (FOTO / VIDEO)
  • Festivalul KaravanAct: 'Zarvă' pe picioroange în centrul Oradiei (FOTO / VIDEO)
  • Oradea Summer Film: Caliu și taraful lui au cântat în Parcul Cetății (FOTO / VIDEO)
  • Miting cu repetiţie: Sute de orădeni au ieşit din nou să protesteze (FOTO / VIDEO)
  • Concurs de atelaje la Oşorhei - GALERIE FOTO şi VIDEO
  • Se reaprinde flacăra protestelor: Un orădean, rănit de jandarmi la mitingul diasporei. Sute de orădeni au ieșit în stradă (FOTO / VIDEO)
  • Lucrări la Podul Centenarului: Strada Principatelor Unite se închide până la finalul lunii august (FOTO)
  • Sindicaliştii din Penitenciarul Oradea, în grevă japoneză. Se fac mii de ore suplimentare și ar mai trebui angajate 100 de persoane (FOTO)
  • Centură pentru Biharia: Primăria Oradea va cofinanţa lucrările la o şosea ocolitoare pentru satul vecin (FOTO)
  • 'Alăptare fără limite': Peste 100 de copii şi-au luat cina împreună, în Şanţul Cetăţii din Oradea (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON