URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 17 AUGUST 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Problema subvenţiilor trebuie privită însă cu reticenţă, cel puţin din două motive. O dată, pentru că la ce lipsă de forţă de muncă există în Oradea, e imposibil de crezut că oamenii săraci nu-şi pot găsi de lucru. Şi atunci, de fapt pe cine subvenţionăm? Pe oamenii săraci sau pe oamenii fără chef de muncă?
Zic şi eu
Adrian Cris
Noua mineriadă a PSD nu mai lasă cale de întoarcere pentru că, pur şi simplu, pe aşa-zişii social-democraţi nu-i interesează demult ce spune poporul, ci doar ce spun ei poporului. Li se rupe de imagine, de sondaje, de UE şi de orice alt „moft”, pentru că probabil şi-au pregătit inclusiv planul de a fura alegerile.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
De 4 ani, Untold înseamnă Cluj-Napoca, înseamnă România. Umblă vorba că se vrea mutarea lui în afara orașului, nu din pricina deranjului din centru, ci pentru că scena principală, stadionul adică, e limitativă cu numărul de persoane din motive de siguranță. Dacă se va transforma din festival urban în festival câmpenesc s-ar putea ca percepția să se schimbe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam recent, a intrat în vigoare prima dintre cele "trei legi ale justiţiei" mult discutate în ultimul timp în spaţiul public, respectiv Legea nr. 207/2018 pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale. Vezi ce boli poate indica!
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În caz că nu aţi observat, fobiile faţă de anumite vieţuitoare sunt mai des întâlnite decât cele care au ca obiect alte animale. De exemplu, femeile tind să se teamă mai mult de insecte şi păianjeni decât de - să zicem - porumbei. Mult mai mulţi oameni se tem de şerpi decât de pisici. De şobolani decât de mămăruţe. În acest articol vom discuta despre psihologia fricii şi cum teama a jucat un rol adaptativ în dezvoltarea speciei umane.
26 Mai 2010, 08:53

Romeo şi Julieta de Oradea: A vrut să se sinucidă, din cauză că părinţii, iehovişti, nu îi vor iubitul ortodox!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Potrivit unor surse medicale, orădeanca de 23 de ani a înghiţit un pumn de medicamente pentru că părinţii, care fac parte din secta Martorii lui Iehova, nu o lasă să îşi continue relaţia cu iubitul ei, ortodox. "Nu este la prima tentativă. Recent, a vrut să se arunce sub tren, din cauză că ea şi băiatul se iubesc foarte mult, dar părinţii nu îi lasă", a explicat un medic.

A refuzat internarea

Tânăra a fost găsită chiar de prietenul ei şi a fost transportată la spital de un echipaj al Ambulanţei, duminică seară. Contactat de BIHOREANUL, dr. Hadrian Borcea, şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor şi SMURD, a afirmat că pacienta le-a declarat medicilor că a înghiţit foarte multe medicamente, dar nu ştia să precizeze exact ce.

"I s-a făcut spălătură gastrică, i s-au administrat medicamente pentru eliminarea substanţelor, după care a refuzat să rămână internată sau să fie dusă la Psihiatrie", a precizat Borcea, confirmând totodată că fata a mai încercat să-şi pună capăt zilelor, dar neputând să indice exact modalitatea aleasă de aceasta.

BIHOREANUL a găsit-o atât pe fată, cât şi pe iubitul ei, dar amândoi au refuzat orice discuţie pe această temă. "Este o problemă religioasă", a spus prietenul ei, afirmând doar că iubita lui a fost la primul gest de acest gen.

Prozelitism hulit

Până la Revoluţie, membrii sectei Martorii lui Iehova erau marginalizaţi de regimul comunist şi de societate. Martorii se consideră "închinători la adevăratul Dumnezeu, căruia îi place să i se spună pe nume: Iehova". Dar, ca toţi neoprotestanţii, ei nu acceptă tainele creştine şi neagă tradiţia creştină, drept urmare, căsătoriile cu membrii aparţinând altor culte sunt interzise.

Doctrina iehoviştilor interzice efectuarea serviciului militar, respinge justiţia, asistenţa medicală, transfuzia de sânge şi interzice consumul de carne. Organizaţia Martorii lui Iehova e împotriva existenţei naţiunilor, a statelor naţionale şi a guvernelor, militând pentru un guvern mondial, al lui Iehova. În concepţia Martorilor, toate guvernele şi naţiunile creştine sunt vinovate de răul din lume, sunt perfide şi mincinoase, motiv pentru care "vor răspunde în faţa lui Iehova". Totodată, membrii acestei secte practică zeciuiala, adică trebuie să plătească sectei 10% din toate veniturile.

Iehoviştii sunt în continuare huliţi de preoţii ortodocşi şi pentru practicile şi principiile violente pe care le au. De altfel, acestea sunt motivele pentru care iehovismul a fost interzis în mai multe ţări democratice, fiind catalogat drept "periculos pentru societate".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
SFAT
NU FACETI DE RUSINE PRESA DIN BIHOR. AM PRETENTII.NU SUNTETI OLTENI
Postat 29 August 2011, 00:27 de rus
obiectivitate-continuare
-"transfuzia de sange"-Biblia interzice consumul de sage atat in Vechiul cat si in Noul Testament -"interzice consumul de carne"-fals nici carnea si nici alcolul nu sunt interzise ci lacomia si abuzul de mancare si bautura -"impotriva existentei natiunilor"-fals-am scris mai sus ca suntem Obligati sa le respectam si noi nici nu punem dar nici nu dam jos guvernari. e adevarat Biblia spune ca Imparatia pentru care si voi va rugati in rugaciunea "Tatal Nostru" va distruge guvernarile actuale dar nu noi intervenim in treaba asta deci nu ne preocupa -"practica zeciuiala"-fals-practica donatiile benevole"fiecare cat a hotarat in inima lui" nu e cotizatie ca la alte religii si nici colecta -"practicile si principiile violente"- care? ca nu fac armata? ca nu participa la revolte? razboaie? cat despre preoti- sa nu uitam ca tot preotii(din vremea aceea) l-au omorat pe Domnul nostru -Isus Cristos. si au fost condamnati de Isus tocmai pentru ca si la ei Traditia era prioritara Bibliei P.s. pentru Lorena noi nu negam dumnezeirea lui Isus. noi credem ca Isus este Dumnezeu Puternic(cum il si prezinta Biblia), dar nu Atotputernic cum e Tatal si ca sunt doua persoane diferite. _un Martor
Postat 28 Mai 2010, 10:00 de b.s.o.
obiectivitate
haideti sa fim obiectivi romeo si julieta tot iehovisti erau? sau parintii lor? cate astfel de drame se consuma intre ortodox-catolic-reformat-ateu-etc, si nu intereseaza pe nimeni? cat despre incercarea de suicid cati nu fac asta(vezi alte articole ale d-nei Marinescu). bolile psihice(depresia) nu intreaba: Tu ce religie ai? haideti la un ospiciu sa vedem cati ATEI, catolici, reformati, ortodocsi,etc la martori nu e interzisa casatoria cu persoane din alta religie ci concubinajul, care e condamnat de Biblie. alegerea e personala. pentru pacea si unitatea familiei e mai bine sa fie amandoi din aceasi confesiune religioasa. cat despre taine si traditii- va recomand sa la analizati cu Biblia si sa trageti concluzia APOI. as vrea sa comentez si restul afirmatilor facute de d-na Marinescu (din pacate slab informata) -"doctrina iehovistilor interzice serviciul militar"-fals-Biblia il interzice -"respinge justitia"-fals Martorii sunt indemnati sa rezolve problemele pe cale amiabila dar sunt OBLIGATI sa respecte toate legile si institutiile statului atata timp cat nu vin in contradictie cu Biblia. -"asistenta medicala"- fals- chiar doresc cea mai buna asistenta medicala
Postat 28 Mai 2010, 09:42 de b.s.o.
impozitul
cine citeste legea constat ca e apropiata de biblie dar in viata e realativ, trebuie respectate cele 10 porunci care ti le cere si legea, dar sa stiti ca nu toti pot respecta nu avem dreptul sa i judecam si mai mult D-zeu nu ti da mai mult decat poti duce asa e si legea inchisoarea nu e ceva rau doar o masura de indreptare a omului in ce priveste caracterul neadaptabil la societate, indreptrea lacomiei care se tranforma in boala..le doresc sanatate si multa putere e bine ca s au gasit, numai dragostea invinge pericolele care oricum vor exista....nu exista bine fara rau, viata fara moarte..
Postat 27 Mai 2010, 10:25 de wow
OAMENI BUNI, SUNTETI LIBERI, FOLOSITI-VA CREIERUL!!!!
rahati de vierme, toti iehovistii, si altii ca ei.....vad ca sunt cititori destepti aici, asa e......religiile sa se bata intre ele! ceea ce conteaza in viata e sa traiesti in armonie, nu in privatiuni sau interdictii batjocoritoare - ciudat cum se lasa unii calcati in picioare si drepturi in numele religiei......poate unii isi merita soarta, insa ii incurajez pe cei ce vor sa iasa la lumina si sa se lepede de regulile puturoase si puroioase ale iehovismului, adventistilor, etc!
Postat 26 Mai 2010, 21:23 de Radoi
pedeapsa cu inchisoarea
mama ce prostie ati spus vreau sa aud un martor botezat cu o alta religie....ateismul e cel mai sanatos lasati religiile sa se lupte intre ele......nu va sacrificati pentru fanatici care spun ca ei sunt curati spiritual......vai mie, auzi sa accepte credinta ortodoxa .....sincer martori sunt mult mai crestin vreau sa spun la modul primitiv in comparatie cu baptisti, adventisti, catolici sau ortodocsi........ ATEI 100% si pe urama sa decida.....
Postat 26 Mai 2010, 20:16 de wow
HULITI ?
Nu e corect sa spuneti ca sunt HULITI de preotii ortodocsi! Preotii au datoria sa atraga atentia asupra invataturilor ratacite ale sectelor! Iehovistii nici macar nu sunt crestini! Nu recunosc dumnezeirea Lui Iisus Hristos!
Postat 26 Mai 2010, 13:17 de lorena nadim
ce mai problema fundamentala
ff bine sa devina atei...copii nu si aleg ei religia o aleg parintii pentru ei, adevarul este ca ea vede viata cu alti ochii el cu alti ochii in ce priveste religia e diferenta ff mare dar se vor contopi pentru echilibru? e o rusine pentru martori ca copilul lor sa treaca la alta religie idem si pentru ortodoxsi....eu le recomand sa pastreze BIBLIA si sa devina atei asa vor decide ei ce e bine si ce nu pentru copii lor, drgostea pote unii sau poate distruge......e un pret pe acre il plateste oricine.SANATATE!
Postat 26 Mai 2010, 13:01 de anca
count display

FOTO BIHOREANUL

  • OTL s-a dotat cu un autobuz decapotabil pentru turişti (FOTO / VIDEO)
  • „Monştri” la Primăria Oradea: Piaţa Unirii a fost invadată (FOTO / VIDEO)
  • Scene dramatice în satul Olosig: Localnicii plâng în hohote văzând cum le sunt omorâte animalele (FOTO/VIDEO)
  • Scandal în satul Olosig: Localnicii, revoltați că autoritățile vor să le omoare toți porcii! (FOTO)
  • Feciorul și tradițiile: De dragul tradiţiilor, un adolescent bihorean a renovat o casă veche de 84 de ani (FOTO)
  • 'Fără implicare nu va fi schimbare': Aproximativ 150 de orădeni au protestat şi duminică seară (FOTO / VIDEO)
  • Hercule e bihorean! Sportivul bihorean Florin Lupaş este considerat cel mai puternic român (FOTO)
  • Festivalul KaravanAct: 'Zarvă' pe picioroange în centrul Oradiei (FOTO / VIDEO)
  • Oradea Summer Film: Caliu și taraful lui au cântat în Parcul Cetății (FOTO / VIDEO)
  • Miting cu repetiţie: Sute de orădeni au ieşit din nou să protesteze (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON