URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Iulie 2021, 18:45

Șmecherii din București nu te lasă să muncești

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dacă, prin absurd, de mâine s-ar închide toate Ministerele și Agențiile din București, în mai puțin de doi ani PIB-ul României s-ar dubla. Pentru că, în mare măsură, munca birocraților se rezumă exclusiv la a-și păstra privilegiile. Iar dacă de mâine s-ar desființa toate Consiliile de Administrație la companiile de stat, jumătate dintre muzele de partid ar muri de foame și un sfert din activ ar ajunge să trăiască din alocațiile copiilor.

La Băița există o firmă privată, Băița Bihor SA, care este împiedicată să muncească. De ce? Pentru că nu primește nici licență și nici permis de exploatare. Firma nu sapă după diamante, ci pur și simplu ia calcar, pe care-l macină și apoi îl vinde. În agricultură, în industria sticlei și în cea farmaceutică.

Povestea e lungă, încâlcită și cu puternic damf de epoleți, că deh, serviciile trebuie să-și bage nasul peste tot unde e vorba de bogății naturale. Firma a primit permis de exploatare până în 2019, după care șefii de la Agenția Națională de Resurse Minerale au zis pas. Întrebarea de bun simț e următoarea: când au fost neghiobi cei de la ANRM? Când au dat permisul sau când l-au suspendat? Sau mai mereu? În județul acesta al sărmanilor, în care la țară ești condamnat să muncești pe salariul minim, nu mai contează că 70 de oameni vor să lucreze și sunt împiedicați de hârtii.

Mă surprinde reacția târzie și bleagă a liberalilor locali care, deși au un cuvânt greu de spus la București, nu pun piciorul în prag. Probabil n-au de ce, deocamdată mai există în județ încă 150.000 de sclavi angajați la privați care să trimită la buget bani pentru salarii, sporuri și bonusuri. Când toate firmele private vor ajunge să închidă șandramaua, vor constata și „genialii” din administrație că nu mai au pe cine să căpușeze.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Bună dimineața !!!!!
In afara trompetelor și vuvuzelor total lumea constata îngrijorați că lucrurile o i-au razna in timp ce unul ne spune sus și tare că alimentele sunt ieftine deși a crescut prețul la absolut tot și la unele nu puțin români sunt fericiți curentul ,gazul ,benzina sunt foarte ieftine urmează apa probabil gigacaloria din toamna deci mor de fericire români, idiotul de la Ministerul agriculturii habar nu are că a crescut prețul pâinii , datoria publică a ajuns la 50% din pib investițiile sunt in aer salarii, pensii, alocații ioc și totuși unde dracu se duc bani reforme pauza pensiile speciale tot acolo și atunci pe bună dreptate te întrebi ce fumează asta " big timer" atata ipocrizie cat am văzut la ăștia, păi dacă economia duduie dece te împrumuți atât guvernul asta al meu s-ar putea sa lase în urma prăpăd datorii exorbitante companiile românești vândute pe bani de nimic străinilor sărăcie lucie și promisiuni că din 2027 vom depăși germania iar usr ul cu luptele lor cu mafia ,liberalii in campanie iar unguri ce știu ei cel mai bine de 30 de ani și în final totuși dece nu primesc ăștia autorizație sa fie lăsați să muncească sau are vreun interes ceva strainasi să pună mana pe ea, încet și sigur ajungem slugile lor am ajuns de mult de fapt muncim pentru ei pe salariul minim apoi mergem cu el la bănci și supermarketuri big timer echipa câștigătoare ,daca continuam in ritmul asta ne așteaptă FMI ul care bate la ușă și vor veni precum in 2009 -2013 atunci va fi jale.
Postat 21 Iulie 2021, 09:19 de sss
"Reacția târzie și bleagă a liberalilor bihoreni".
Destul de bine spus, Mircea Chirilă, chiar dacă se știe că liberalii sunt cam "întârziați" la minte și cu puța atârnând "bleagă" tot timpul când e vorba de a susține "munca de jos". PNL e bun de gură când e vorba de teorii, dar unul dintre obiectivele practice de succes în Bihor este tot timpul atins, contrar vorbelor. Acela de a cuantifica desființarea locurilor de muncă, de la administrația publică la infrastructurile publice și de la adunat gunoiul la cultură.
Postat 21 Iulie 2021, 09:05 de KP
::::))))))
Tot prostul PSD-IST sau hAUR-IST cred ca rezultatele se vad de maine ::::)))) la munca ma trantorilor, nu la intins mana
Postat 20 Iulie 2021, 23:54 de Sandu2100
@excalibur
nu-i bai. mai avem pana la 70%. dupaia putem declara ca tara a intrat in faliment.
Postat 20 Iulie 2021, 23:00 de User anonimizat
Buna observatie
Dupa un an jumate de guvernare liberala, constatam ca schimbarea pesede nu a adus nici o schimbare.Si totusi, e o schimbare, in bine: datoria romaniei a crescut de la 32 la 50% din PIB. Datoria publică a ajuns în aprilie la 526,6 miliarde de lei (107,5 mld. euro), echivalentul a 49,9% din PIB-ul estimat pentru 2021.[ https://www.zf.ro/banci-si-asigurari/datoria-publica-a-ajuns-in-aprilie-la-50-din-pib-fata-de-aprilie-20163016 ] Din aprilie 2020 până în aprilie 2021, statul a împrumutat 121,5 miliarde de lei (24,8 mld. euro)
Postat 20 Iulie 2021, 21:37 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON