URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Iulie 2020, 12:15

Peste 10 milioane euro din fonduri UE pentru finanţarea cheltuielilor spitalelor Covid din Oradea, Municipal şi Judeţean (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministrul orădean al Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a semnat în cursul zilei de luni primele zece contracte pentru finanţarea cu bani europeni a dotării unor spitale Covid din ţară, cele două mari unităţi spitaliceşti din Oradea, Judeţean şi Municipal, depunând documentaţii pentru accesarea a peste 10 milioane euro, mai precis 48,87 milioane lei.

Pentru Spitalul Judeţean din Oradea, contractul de finanţare a fost semnat luni, la fel ca pentru alte nouă entităţi din ţară, şi prevede accesarea a 40,1 milioane lei, în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare, prin apelul "Consolidarea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19", în valoare totală de 350 milioane euro.

"Fondurile sunt pentru dotarea cu aparatură şi echipamente utilizate în contextul pandemiei", a declarat marţi, pentru BIHOREANUL, managerul Spitalului Judeţean din Oradea, dr. Gheorghe Carp.

Acesta a mai explicat, într-o declaraţie filmată şi distribuită de pe contul de Facebook al Primăriei Oradea, că este vorba despre "echipamente medicale necesare secţiilor de Terapie Intensivă - monitoare, ventilatoare, aparate radiologice, CT şi chiar şi o ambulanţă specială pentru transportarea pacienţilor infectaţi cu Covid".

De asemenea, dr. Carp a afirmat despre noile dotări că "sperăm ca până în luna septembrie să intre la spital", întrucât "contractele sunt semnate cu furnizorii, urmează să dăm comenzile ferme".

Spitalul Municipal Dr. Gavril Curteanu va beneficia, la rându-i, de alte aproape 9 milioane lei. "Am depus documentaţia pentru accesarea unei sume de 8,77 milioane lei, iar contractul urmează să fie semnat", a declarat managerul Maria Silaghi.

"Întrucât secţia ATI din cadrul Spitalului Municipal s-a majorat cu un număr de 10 paturi, această finanţare este bine venită pentru a dota cele zece paturi suplimentate. Pe această perioadă, cele zece paturi au fost destinate pacienţilor COVID-19, iar echipamentul aferent a fost împrumutat de la Spitalul Judeţean", a mai precizat aceasta, potrivit unui comunicat transmis de Primăria Oradea. 

Alocarea unei sume totale de 350 milioane euro pentru spitalele Covid din ţară prin POIM a fost o iniţiativă a ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloş, încă de la începutul crizei sanitare.

Acesta a semnat luni primele zece contracte, printre beneficiari numărându-se, alături de Spitalul Judeţean din Oradea, şi alte unităţi precum Institutul Clinic Fundeni (24,3 milioane lei), Spitalul Filantropia din Craiova (48,1 milioane lei), Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova (13,3 milioane lei), municipalităţile din Carei (2,3 milioane lei), Bistriţa (0,87 milioane lei), judeţul Cluj (12,2 milioane lei) etc.

Până în prezent, la nivel naţional au fost depuse spre evaluare 51 cereri de finanţare cu o valoare totală de 164,2 milioane euro. Alte 125 cereri de finanţare sunt în curs de completare în sistemul informatic MySMIS, precizează Ministerul Fondurilor Europene, care colaborează în această activitate cu Ministerul Sănătăţii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON